Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5600/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5600/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 15153/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5600
Ședința publică din data de 30 iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGRFPB împotriva sentinței civile nr. 5281/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă S. A. M., intimata pârâtă DIRECTIA GENERALA REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect contestație act administrativ fiscal - taxa de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata reclamantă prin avocat M. S. care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței lipsa de procedură cu intimata reclamantă S. A. M., dovada de citarea emisă la sediul ales fiind restituită la dosar cu mențiunea” destinatar mutat”, după care:
În temeiul dispozițiilor art. 98 C.pr.civ., Curtea constată că procedura este legal îndeplinită având în vedere faptul că intimata reclamantă nu a indicat schimbarea domiciliului ales, respectiv, sediul apărătorului ales.
Apărătorul intimatei reclamante precizează că actualul sediu este în București, ., ., sector 2. De asemenea, solicită comunicarea unui exemplar al motivelor de recurs.
Curtea procedează la comunicarea către apărătorul intimatei reclamante a unui exemplar al motivelor de recurs.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, probe noi de administrat în faza procesuală a recursului, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea recursului în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive considerând că în mod corect a fost respinsă de către instanța de fond.
De asemenea, pe fondul cauzei, solicită respingerea și a acestui motiv de recurs considerând că în mod corect instanța de fond a admis restituirea taxei de poluare și a dispus plata dobânzilor fiscale. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 5281/30.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul Bucuresti Sectia a IX – a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S. A. M. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Sector 4 prin Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului Bucuresti și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în sensul că a anulat în parte decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/18.01.2012 în sensul că reține o obligație de plată de 1749 lei și că a obligat pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București la restituirea către reclamant a sumei de 4748 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală în materie fiscală ce va fi calculată de la data de 19.01.2012 până la data restituirii efective.
De asemenea, tribunalul a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,6 lei.
Prin aceeași sentință a fost admisă și cererea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 4 de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în sensul că a fost obligată chemata în garanție la plata către Administrația Finanțelor Publice Sector 4 a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Sector 4, tribunalul a considerat că este neîntemeiată și a respins-o, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Asupra fondul cauzei, reclamanta a achiziționat, dreptul de proprietate asupra unui autoturism second-hand marca Ford Mondeo, cu nr. de identificare WFODXXGBBD8L30507, autoturismul fiind înmatriculat pentru prima data în Belgia în data de 11.09.2008.
La înmatricularea mașinii în Romania, reclamanta a fost obligat sa achite taxa prevăzuta de OUG nr.50/2008 în cuantum de 6497 lei, conform deciziei de calcul a taxei pe poluare nr._/18.01.2012 emisa de parata.
Împotriva deciziei de mai sus, reclamantul a formulat contestație, aceasta fiind însa respinsa de parata prin decizia de la fila 10 și urm.
Taxa pe poluare prevăzuta de art.3 din OUG nr.50/2008 a vizat toate autoturismele și autovehiculele, indiferent daca acestea era noi sau rulate și indiferent daca erau produse în Romania sau în alta tara a Uniunii Europene.
Instanța a constatat, pe de o parte ca autovehiculul importat de reclamantă înmatriculat pentru prima data în Belgia în anul 2008, iar pe de alta parte faptul ca la aceasta data în Romania era deja instituita taxa pe poluare, astfel încât autoturismele second-hand de același tip și de aceeași vechime cu cel al reclamantului, aflate deja în Romania la data stabilirii taxei, au fost suspuse și ele acestei taxe.
Conform paragrafului 47 din cauza T. (C 402/09) „în această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).”
De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie din import, Curtea a considerat că articolul 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
Conform unei jurisprudențe consacrate, există o încălcare a articolului 90 primul paragraf CE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (a se vedea hotărârea Weigel, punctul 67).
Astfel, în temeiul respectivei dispoziții, taxele asupra produselor provenind din alte state membre nu pot fi superioare celor aplicate produselor naționale similare.
În vederea garantării neutralității impozitelor interne din perspectiva concurenței dintre autovehiculele de ocazie care se află deja pe piața națională și autovehiculele similare importate dintr-un alt stat membru decât Romania, trebuie comparate efectele taxelor instituite asupra acestei ultime categorii cu cele ale taxelor reziduale care se aplică primei categorii de autovehicule, deja supuse acestei taxe la prima lor înmatriculare.
Daca vehiculul reclamantei ar fi fost înmatriculat ca nou în România la data înmatriculării în străinătate atunci taxa de poluare ce trebuia achitată ar fi fost de 1749 lei (fila 70).
În versiunile succesive ale OUG 50/2008 dar și în Legea nr.9/2012 (art.7 alin.2 în ambele acte normative) “Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național”.
În cauza de față valoarea reziduală calculată conform legislației interne este de 6497 lei, suma achitată de reclamantă cu prilejul înmatriculării în România.
Cu toate aceste este de observat că noțiunea de „valoare reziduală” are un înțeles diferit în legislația internă față de interpretarea din jurisprudența CJUE. În acest context, conform celor arătate anterior (T.) taxa inițială este încorporată în valoarea vehiculului neputând fi concepută o valoare reziduală a taxei mai mare decât valoarea inițială – conform jurisprudenței indicate („valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul”).
Astfel, prin instituirea taxei achitate de către reclamantă într-un cuantum mai mare decât cel al taxei care s-ar fi aplicat dacă vehiculul ar fi fost înmatriculat de nou în România s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite în parte acțiunea reclamantului, va anula în parte decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/18.01.2012 în sensul că va reține o obligație de plată de 1749 lei, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București la restituirea sumei de 4748 lei, reprezentând diferența calculată suplimentar.
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că reclamanta pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia. Încadrarea juridică trebuie realizată de către judecătorul cauzei (iura novit curia), având la dispoziție obiectul și motivele de fapt.
Potrivit dispozițiilor art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget):
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Conform art. 70 din același act normativ (Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor):
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 994 C.civ. din 1864 și sunt incidente chiar și în cazul în care sumele de bani de restituit au fost „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, astfel cum prevede art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, respectiv și atunci când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.
Având în vedere posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, cu respectarea principiului echivalenței și a principiului efectivității, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor legale cu caracter special în materie fiscală.
Potrivit art. 9 din O.G. nr. 13/2011, dobânzile percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
Dobânda legală în materie fiscală este mai mare decât dobânda legală în materie civilă, astfel că dispozițiile în cauză sunt mai favorabile contribuabilului-creditor, cu condiția ca acesta să fie diligent și să solicite restituirea taxelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În ceea ce privește exigibilitatea dobânzii legale, tribunalul a reținut că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C 565/11 s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Prin urmare, tribunalul a obligat pârâta la plata dobânzii legale în materie fiscală corespunzătoare sumei de 4748 lei, ce va fi calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. și art. 3712 alin. 2 C.pr.civ., de la data de 19.01.2012 până la data restituirii efective.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,6 lei.
Asupra cererii de chemare în garanție, s-a reținut că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a dispus obligarea acesteia la plata către pârâtă a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice prin care a învederat următoarele:
În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond în mod nelegal a admis în parte acțiunea, învederând în esență recurenta pârâtă că legislația națională nu contravine prevederilor legislației Uniunii Europene.
În sfârșit, a fost deopotrivă criticată soluția primei instanțe cu privire la cererea de obligare la plata dobânzii.
A solicitat recurenta pârâtă admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate, în principal în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva, iar în subsidiar pe fond ca neîntemeiata.
În drept, au fost invocate disp. art.304 pct.9 Cod Procedura Civila.
În cauză intimații nu au formulat întâmpinare prin care să se invoce eventuale apărări, deși au fost legal citați cu această mențiune precum și cu copie a motivelor de recurs.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma motivelor invocate, a susținerilor părților, a probelor administrate, a sentinței recurate, precum și a dispozițiilor legale relevante, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs, respectiv greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, Curtea apreciază că acesta este vădit neîntemeiat.
De moment ce Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 (în prezent Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice) a emis Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prin care s-a calculat în sarcina reclamantei taxa pe poluare de achitat în vederea înmatriculării autovehiculului, iar pe calea prezentului demers judiciar reclamanta a contestat însăși această taxă și necesitatea plății ei solicitând restituirea, în mod corect a apreciat prima instanță că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive dispunând respingerea acesteia.
În ceea ce privește argumentele referitoare la destinatarul sumelor achitate cu titlu de taxă pe poluare, Administrația F. pentru Mediu, acestea nu justifică pronunțarea unei alte soluții, rațiunile invocate fiind deja avute în vedere de instanța de fond la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă.
Astfel, acesta este considerentul în esență pentru care Administrația F. pentru Mediu a fost obligată la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Cu privire la criticile formulate de recurenta pârâtă și care privesc fondul cauzei, Curtea, în contextul în care nu se analizează și un recurs al reclamantei împotriva aceleiași hotărâri, apreciază că acestea sunt neîntemeiate, în mod corect dispunând instanța de fond restituirea (în parte) a sumei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, respectiv diferența dintre taxa achitată și cea datorată dacă autoturismul ar fi fost înmatriculat ca nou în România la data înmatriculării în străinătate.
Astfel, în speță, taxa pentru emisiile poluante a fost stabilită la data de 18.01.2012 în baza prevederilor Legii nr. 9/2012 (f. 9 dos. fond).
În raport de această dată, Curtea constată prevederile OUG nr. 1/2012, prin care aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a fost suspendată până la 1 ianuarie 2013.
În acest context, prezenta instanță apreciază ca fiind pe deplin incidentă speței Ordonanța pronunțată de Curtea de la Luxemburg în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13, C. și C., din data de 03.02.2014.
Astfel, în raport de situația de fapt și de drept reținută, Curtea a stabilit ca fiind incidente cele statuate la punctul 55 din Hotărârea din 7 aprilie 2011, T. (C‑402/09, Rep., p. I‑2711), respectiv că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
În această privință, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
În temeiul acestor principii, Curtea a statuat, la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, întrucât supune taxei pe poluare vehiculele de ocazie importate, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
La punctul 27 din Hotărârea din 7 iulie 2011, N. (C‑263/10), Curtea a ajuns la aceeași concluzie în ceea ce privește versiunile modificate ale OUG nr. 50/2008. Astfel, fiecare dintre aceste versiuni modificate menținea un regim de impozitare care descuraja înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În cauzele conexate C. și C., Curtea a trebuit să stabilească dacă articolul 110 TFUE se opune și unui regim de impozitare precum cel instituit prin Legea nr. 9/2012.
Curtea a statuat ca fiind cert, pe de o parte, că, asemenea OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.
Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
S-a constatat însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că OUG nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012, dată ulterioară celei la care doamna C. a achitat taxa pe poluare aplicată autovehiculului de ocazie pe care l‑a importat în România. Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012. În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr. 1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În raport de acestea, Curtea a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de acestea, prezenta instanță apreciază ca fiind legală și temeinică sentința recurată și respectiv neîntemeiat motivul de recurs referitor la pretinsa conformitate a legislației interne cu normele comunitare, în special disp. art. 110 TFUE.
Cu privire la argumentul pârâtei în sensul că nu s-ar fi făcut aplicarea prev. art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, Curtea constată că tribunalul a admis în parte acțiunea reclamantei, reținând în sarcina acesteia din urmă obligația de plată a sumei de 1749 lei, taxă ce ar fi trebuit achitată dacă autovehiculul reclamantei ar fi fost înmatriculat ca nou în România la data înmatriculării în străinătate.
Criticile subsumate fondului cauzei sunt pentru aceste considerente neîntemeiate.
În sfârșit, nefondat este și motivul de recurs referitor la nelegala obligare a pârâtei la plata dobânzii.
Cu privire la neîndeplinirea condițiilor prev. de art. 117 C.pr.fisc., susținerea este neîntemeiată întrucât suma echivalentă unei taxe contrară dreptului comunitar a fost plătită de reclamantă ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale de către recurenta pârâtă. Se regăsește în speță prin urmare ipoteza prev. de art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc., iar refuzul de a da curs favorabil cererii reclamantei privind restituirea acestei sume are caracter nejustificat, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, nu poate fi reținut nici argumentul referitor la pretinsa neîndeplinire a condițiilor prev. de art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003.
În primul rând, apreciază prezenta instanță că textul legal în discuție nu instituie vreo condiție suplimentară pentru formularea acestei pretenții accesorii.
În al doilea rând, se observă din actele dosarului că anterior sesizării instanței de judecată reclamanta a formulat cerere de restituire adresată organului fiscal având ca obiect atât taxa achitată cât și dobânda aferentă. Este deci îndeplinită și cerința existenței unei cereri în acest sens din partea contribuabilului.
În sfârșit, soluția primei instanțe corespunde pe deplin principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat prin încasarea unei taxe contrară dreptului comunitar, principiu avut în vedere de altfel și în Hotărârea Curții de la Luxemburg în Cauza C‑565/11 M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, în conformitate cu care „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”.
Nici acest motiv de recurs nu este deci întemeiat.
Pentru aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 și art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul disp. art. 312 C.pr.civ., acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGRFPB cu sediul în București, .. 13, sector 2 împotriva Sentinței civile nr. 5281/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă S. A. M. cu domiciliul ales la ales la C.. av. I. C. în București, ., ., sector 2, intimata pârâtă DIRECTIA GENERALA REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI cu sediul în București, .. 13, sector 2 și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 iunie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Red./Dact. MMP
2 ex. – 16.07.2014
Tribunalul București - Secția C.
Jud. fond P. G.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 6478/2014. Curtea de Apel... | Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... → |
|---|
