Despăgubire. Decizia nr. 5153/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5153/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 592/116/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.5153
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 19 IUNIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
JUDECĂTOR – R. I. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă I. E. împotriva sentinței civile nr.1077 din 19.06.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data 12.06.2014, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 19.06.2014, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1077/19.06.2013 a Tribunalului Călărași a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei I. E. împotriva pârâtei A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚII, având ca obiect obligarea acesteia la plata sumei de 225.924 lei, reprezentând tranșa de 60% din despăgubirile bănești ce i se cuvin în baza Legii nr.9/1998, actualizate începând cu data de 26.04.2011 și până la data plății, obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii în sumă de 200 lei/zi de întârziere calculate de la data înregistrării acțiunii.
Pe cale de consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 225.294 lei în termenele și condițiile prevăzute de OUG NR.10/2013, fiind respinse celelalte capete de cerere.
A fost respinsă excepția prematurității invocată de pârâtă.
Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere că reclamanta este beneficiara despăgubirilor bănești ce i-au fost stabilite în baza Legii nr.9/1998, pe care pârâta trebuia să le plătească în două tranșe eșalonate pe parcursul a doi ani consecutivi, însă nu și-a îndeplinit voluntar această obligație.
Pentru tranșa de 40%, reclamanta a precizat că a obținut o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar pentru tranșa de 60% a formulat prezenta acțiune prin care solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 225.294 lei, care reprezintă o creanță cetă, lichidă și exigibilă.
Referitor la excepția prematurității invocată de pârâtă, Tribunalul a respins-o cu motivarea că reclamanta are o creanță exigibilă, însă a intervenit un act normativ de imediată aplicare, privind eșalonarea la plată a acestei creanțe.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a constatat că reclamanta invocă în cererea sa refuzul de executare voluntară a obligației de plată stabilită prin titlul executoriu reprezentat de decizia pârâtei nr.658/2011, situație în care sunt incidente dispozițiile OUG nr.10/2013, care eșalonează plata creanței acesteia în termenele prevăzute în acest act normativ.
Referitor la cererea de obligarea a pârâtei la plata penalităților de întârziere, Tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004, care prevăd doar facultatea instanței de a aplica sancțiunea, ceea ce nu este cazul în raport de dispozițiile OUG nr.10/2013.
Pe cale de consecință a fost respinsă excepția prematurității.
A fost admisă în parte, acțiunea reclamantei I. E. împotriva pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietății, care a fost obligată la plata sumei de 225.294 lei în termenele și condițiile prevăzute de OUG NR.10/2013, fiind respinsă cererea privind acordarea penalităților de întârzire ca neîntemeiată, iar cerere privind cheltuielile de judecată, ca nedovedită.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta I. E., solicitând casarea sentinței, rejudecarea pe fond si admiterea acțiunii asa cum a fost formulata.
In motivare, recurenta arată că prin Hotarirea Comisiei Județene Calarasi 20/20.12.2010 i s-au acordat compensații bănești in suma de 376.540,55 ron de pe urma autorului B. R. I.. Ulterior aceasta hotarire a fost validata intocmai prin Ordinul 658/26.04.2011, ca urmarea pronunțării sentinței civile nr. 1810/12.04.2011 in cauza_, sens in care a primit o comunicare de la pirita prin care i se aducea la cunoștința aceasta situație, precum si faptul ca suma de bani acorata, respectiv 376.540,55 ron, urma sa imi fie achitata potrivit dispozițiilor legale in vigoare la acea data, respectiv suma de 150.616,32 ron, reprezentind procentul de 40% urma sa fie plătită in același an cu data validării, iar diferența de 60% urma sa fie achitata anul următor.
Suma solicitată prin cererea de chemare în judecată reprezintă procentul de 60% din totalul compensațiilor și nu a fost achitata de buna voie de pârâtă, astfel incit este necesara pronunțarea unei hotariri judecătorești definitive si irevocabile în acest sens.
Arată recurenta că în mod greșit acțiunea a fost admisă doar în parte, fără a se dispune reactualizarea sumei. La data promovării acțiunii nu era in vigoare O.G. 10/2013, astfel incit situația dedusa judecații trebuia analizata prin prisma dispozițiilor Legii 9/1998 si H.G. 286/2004 in forma de dinainte de modificarea legislativa invocata anterior. În mod eronat instanța de fond a considerat cu OUG nr. 10/2013 este o lege de imediată aplicare.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de actualizare a sumei solicitate, astfel că se impune a se constata că prin acțiune s-a solicitat ca suma reprezentind cota de 60% sa fie plătită, cum era si normal, actualizata cu indicele preturilor de consum din momentul scadentei pina la data achitării efective, respectiv de la data validării Hotărârii Comisiei Județene Călărași 20/20.12.2010 prin Ordinul 658, respectiv 26.04.2011 la data plații efective a sumei.
Al doilea motiv de recurs privește faptul că instanța de fond s-a pronunțat asupra unei cereri pe care nu a formulat-o.
Arată că nu a solicitat niciodată ca plata sa fie făcuta in anumite condiții, respectiv cele prevăzute de O.G. 10/2013 despre a cărei existenta nu putea avea cunoștința, atât timp cit aceasta nu era nici măcar in vigoare la data promovării acțiunii.
În continuare, recurenta arată că soluția instanței de fond este contradictorie deoarece, desi se retine faptul ca suma trebuia plătită in doua transe si cota de 60% era scadenta si neachitata, totuși s-a apreciat că ar fi aplicabile dispozițiile O.G. 10/2013, care sunt de imediata aplicare, desi, in mod evident, pentru perioada aferenta de la data emiterii si validării titlului de plata pâna la apariția acestui act normativ sunt aplicabile dispozițiile legale menționate referitoare la actualizarea sumei, aceasta si in ciuda faptului ca respinge excepția prematuritatii cererii formulate de către pirita.
La data de 08.05.2014 recurenta - reclamantă a depus la dosar cerere de renunțare la judecata cauzei, întocmită în formă autentică, autentificată de N. Public Ș. A. V..
Renunțarea la judecată a fost notificată intimatei- pârâte, care la data de 20.05.2014 a înaintat la dosar cerere prin care a arătat că este de acord cu renunțarea la judecată.
La termenul acordat, din 29.05.2014, recurenta reclamantă s-a prezentat în instanță și a învederat că renunță la cererea de renunțare la judecată.
Pentru lămuriri cu privire la motivul renunțării la actul unilateral al renunțării, instanța a citat-o pe recurentă la termenul din 12.06.2014, când aceasta a arătat că a renunțat la judecată deoarece a crezut că dispozițiile OUG nr. 10/2013 urmează a fi aplicabile.
Analizând manifestarea de voință a recurentei- reclamante cu privire la judecata cauzei, Curtea va aprecia că actul de voință al renunțării la judecată este un act juridic unilateral care, o dată cu aducerea la cunoștința părții adverse, nu mai poate fi revocat.
Este vorba așadar de principiul irevocabilității actelor juridice unilaterale, recunoscut de art. 1327 C.civil, singurul motiv de revocare consacrat în jurisprudență ca putând produce efecte juridice fiind eroarea de fapt.
Cu toate acestea, recurenta- reclamantă nu a fost în măsură să indice și să probeze că s-a aflat în eroare de fapt la momentul formulării cererii de renunțare la judecată, astfel că cererea sa urmează a produce efectele specifice prevăzute de art. 406 NCP, care vor fi aplicate cu prioritate.
Pe cale de consecință, prin raportare la dispozițiile art. 406 alin 5 NCPC, Curtea urmează a lua act de renunțarea reclamantei la judecata cauzei și, pe cale de consecință, va anula sentința civilă nr. 1077/19.06.2013 a Tribunalului Călărași, ca efect al acestei renunțări.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă I. E., cu domiciliul în Călărași, ..6, ., ., județul Călărași. împotriva sentinței civile nr.1077 din 19.06.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202.
Ia act de renunțarea reclamantei I. E. la judecata cauzei.
Anulează sentința civilă nr. 1077/19.06.2013 a Tribunalului Călărași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. J. A. P. R. I. C.
GREFIER
G. P.
Red A.P. – 2 ex./17.07.2014
Tribunalul Călărași – Secția Civilă- jud. N. M. T.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 601/2014. Curtea de... | Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 649/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
