Contestaţie tergiversare cauză. Decizia nr. 5814/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5814/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-08-2014 în dosarul nr. 3295/3/2014/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5814
Ședința publică de la 06.08.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. M. D.
JUDECĂTOR – A. L. D.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER – D. N.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petentul M. M. M., împotriva încheierii din data de 25.06.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a, având ca obiect „contestație privind tergiversarea procesului”.
Plângerea se soluționează fără citarea părților conform dispozițiilor art. 525 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată plângerea în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra plângerii de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a II - a C. Administrativ și Fiscal, la data de 19.06.2014, sub nr. dosarului de fond_ 14, contestatorul - reclamant M. M. Mihaiță a solicitat luarea măsurilor legale în scopul încetării încălcării dreptului său la soluționarea procesului într-un termen optim, prin procedarea de îndată la verificarea acțiunii și regularizarea acesteia, în condițiile art. 200 din Noul Cod de procedură civilă.
În motivarea acestei cereri a arătat că în fapt, deși cererea de chemare în judecată prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 483/12.11.2013 de suspendare temporară a Deciziei nr. 365/2013 privind suspendarea de drept a raportului său de serviciu, a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 03.02.2014, termenul de recomandare stabilit în cauză este la 20.10.2014, la peste 8 luni de la data înregistrării cererii, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, întrucât până la data recomandată nu este dispusă nici o măsură în cauză.
Invocă, în drept, dispozițiile art. 6, art. 522, art. 200 din Noul Cod de procedură civilă privind obligația judecătorului de a proceda „de îndată” la verificarea cererii de chemare în judecată, art. 17 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, jurisprudența Curții de Justiție a Drepturilor Omului, dispoziții față de care acordarea termenului de recomandare la peste 8 luni de la data înregistrări acțiunii nu mai poate fi considerat „optim”, în opinia reclamantului.
Prin încheierea din data de 25.06.2014, Tribunalul București – Secția II-a C. Administrativ și Fiscal a respins ca neîntemeiată contestația privind tergiversarea procesului.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
La data de 03.02.2014 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul – contestator privind anularea Deciziei nr. 483/12.11.2013 de suspendare temporară a Deciziei nr. 365/08.10.2013 privind suspendarea de drept a raportului său de serviciu, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.
Cererea de chemare în judecată a primit termen de recomandare pentru începerea procedurii scrise în fața instanței pentru data de 20.10.2014, față de care reclamantul a apreciat că reprezintă o încălcare a dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, întrucât până la data recomandată nu este dispusă nici o măsură în cauză și acordarea termenului de recomandare la peste 8 luni de la data înregistrări acțiunii nu mai poate fi considerat un termen „optim” de soluționare.
Tribunalul a apreciat că, în speță, nu este necesară demararea procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată anterior datei recomandate în sistemul informatizat pentru începerea acesteia. Astfel, motivele indicate de reclamant au caracter general, nefiind invocate motive în concret, personale, ceea ce nu îndreptățește reclamantul ca această cerere să fie soluționată înaintea altor cereri similare, înregistrate anterior.
Potrivit art. 522 din Noul Cod de procedură civilă privind subiectele contestației și motivele ei, (1) „oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată. (2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri: 1. când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; 2. când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege; 3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege; 4. când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului”.
Fixarea datei de 20.10.2014 ca moment de începere a analizei cererii de chemare în judecată, nu este una aleatorie sau în afara reglementărilor aplicabile în materie, ci doar o expresie concretă a acestora.
Astfel, sistemul informatizat de repartizare aleatorie a cauzelor, de la nivelul Tribunalului București, a stabilit data de recomandare conform prevederilor Hotărârii nr. 161/13.02.2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, coroborată cu Hotărârea nr. 637/18 iulie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârea nr. 3/29 ianuarie 2013 a Colegiului de Conducere al Tribunalului București, iar potrivit acestor hotărâri, aceasta dată este stabilită, la majoritatea instanțelor, ulterior termenului de judecată alocat de sistemul informatizat ECRIS, pentru ultima cerere înregistrată sub imperiul vechiului Cod de procedura civilă, pentru fiecare complet, în funcție de încărcătura acestuia.
Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 161 din data de 13.02.2013 prin care s-a aprobat continuarea programului privind volumul optim de activitate și asigurarea calității la instanțele judecătorești pe parcursul anului 2013 și în viitor s-a reglementat noțiunea de „dată de verificare a cererii de chemare în judecată”, la care judecătorul va începe verificările premergătoare fixării primului termen de judecată. Din punct de vedere tehnic, s-a adaptat programul ECRIS în sensul stabilirii, odată cu repartizarea aleatorie a cauzei, a unei date de verificare a cererii de chemare în judecată, urmând ca dispozițiile art. 195 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă să fie interpretate în sensul verificării de către judecător a cererii de chemare în judecată de îndată, în raport de data stabilită de programul ECRIS.
Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 714 din 27 iunie 2013, s-a arătat că: „din punct de vedere tehnic, s-a adaptat programul ECRIS, în sensul stabilirii, odată cu repartizarea aleatorie a cauzelor, a unei date de verificare a cererii de chemare în judecată, urmând ca dispozițiile art. 200 alin. 1 din codul de procedură civilă să fie interpretate în sensul verificării de către judecător a cererii de chemare în judecată de îndată, în raport de data stabilită de programul ECRIS”.
Dosarele ajung progresiv în responsabilitatea completului, iar judecătorul, la termenul stabilit de aplicația ECRIS, va fi obligat ca, de îndată, să treacă la verificarea regularității cererii de chemare în judecată, care este momentul de debut al procedurii scrise.
Prin aceeași hotărâre s-a apreciat că prelungirea intervalului până la care se acordă primul termen de judecată la nivelul instanțelor aglomerate, cum este cazul și Secției a II – a de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului București, nu este cauzată de aplicarea programului în sine, ci de numărul excesiv de dosare cu care sunt învestite instanțele și personalul insuficient al acestora.
Data recomandată de sistemul informatizat ECRIS, în speță, data de 20.10.2014, pentru începerea verificării cererii de chemare în judecată formulată de reclamant este „un termen administrativ de recomandare, ce nu are caracterul unui termen procedural legal, judecătoresc sau convențional, ci este exclusiv un termen recomandat administrativ pentru demararea unor proceduri legale”.
Lungimea termenului de recomandare stabilită la peste 8 luni de la data introducerii cererii de chemare în judecată de reclamant este menită să crească calitatea actului de justiție prin reducerea numărului de cauze pe ședință, echilibrarea volumului de muncă, aspecte care contribuie implicit la respectarea dreptului la un proces echitabil sub aspectul calității actului de justiție.
„Data recomandată” este termenul la care, sub aspect administrativ, dosarul este prezentat completului de judecată pentru verificarea cererii de chemare în judecată și luarea celorlalte măsuri prevăzute de dispozițiile procesual civile, până la . - zisă de judecată”, nu este unul acordat de judecător, ci este un termen administrativ, de recomandare, pentru îndeplinirea unor acte de procedură.
Conform art. 103 ind. 1 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești astfel cum a fost modificat prin Hotărârea nr. 637/2012, abia la data fixată pentru verificarea cererii de chemare în judecată, dosarele repartizate aleatoriu sunt transmise completului corespunzător pentru îndeplinirea procedurilor premergătoare fixării primului termen de judecată.
„Data recomandată” conferă totuși posibilitatea președintelui de complet să analizeze de la caz la caz oportunitatea demarării procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată, anterior datei recomandate pentru începerea acesteia, acordată de sistemul ECRIS, dar considerentele invocate de contestator fiind de ordin general nu sunt de natură a fi considerate criterii de prioritate în analizarea cererii de chemare în judecată înaintea altor cereri similare înregistrate anterior.
Prin specificul litigiului dedus judecății, care este unul de contencios administrativ și care, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se soluționează de urgență și cu precădere, trebuie subliniat faptul că aceste dispoziții legale nu justifică, per se, demararea anticipată a procedurii de regularizare, în speță.
Urmare a specificului secției, toate cauzele înregistrate pe rolul său sunt guvernate de aceleași dispoziții legale.
În ceea ce privește jurisprudența CEDO invocată de reclamant în susținerea cererii sale, tribunalul subliniază că potrivit acesteia, la analiza respectării garanțiilor procesuale instituite de art. 6 din CEDO, Curtea Europeană a luat în considerare întotdeauna ansamblul procedurii judiciare, unul din principiile directoare în materie fiind acela că anumite perioade de inactivitate procesuală pot fi remediate în stadii ulterioare ale aceleiași proceduri (cauzele G. și alții c. României, V. c. României, F. și alții c. României).
Ținând seama și de natura cauzei, de volumul de activitate și gradul de încărcătură al instanței și al judecătorului, având în vedere ca stabilirea datei recomandate a fost influențată de numărul mare de cauze înregistrat pe rolul acestei instanțe, tribunalul constată că nu există o nevoie de celeritate a procedurii și nici nu sunt întrunite cerințele art. 522 din noul temei procesual civil.
Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 522 alin. 2 pct. 4 Noul Cod de procedură civilă, iar instanța nu și-a nesocotit vreo obligație legală, atât timp cât data de la care judecătorul acestei cauze urmează a verifica cererea de chemare în judecată nici nu a început încă, motiv pentru care a respins contestația privind tergiversarea procesului, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a formulat plângere petentul M. M. M., solicitând modificarea acesteia și luarea măsurilor legale în scopul încetării încălcării dreptului său la soluționarea procesului într-un termen optim, respectiv procedarea de îndată la verificarea acțiunii și regularizarea acesteia în condițiile art. 200 NCPC.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că hotărârea Tribunalului este nelegală întrucât stabilirea unui termen de recomandare atât de lung reprezintă o încălcare a dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil.
În primul rând, instanța a apreciat că dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 4 NCPC nu sunt aplicabile, argumentând succint că obligațiile instanței nu devin scadente până la împlinirea termenului de recomandare.
Prevederile art. 522 alin. (2) pct. 4 NCPC deschid calea contestației privind tergiversarea procesului „când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului".
Interpretarea instanței de judecată în cauză este nelegală, în condițiile în care pornește de la premisa că obligația indicată în cuprinsul textului de lege citat nu este exigibilă decât ulterior împlinirii termenului de recomandare, iar acest termen este stabilit în mod aleatoriu prin sistemul informativ ECRIS, în conformitate cu hotărârile Plenului CSM.
Or, dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 4 NCPC trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 6 NCPC, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege.
Corelativ dreptului persoanei la soluționarea cauzei într-un termen optim și previzibil, incumbă instanței de judecată obligația respectării acestui drept.
Noțiunea „instanță de judecată" nu semnifică, însă, completul învestit cu soluționarea cererii, așa cum interpretează instanța în cauză.
Dacă pentru un considerent de natură tehnică, precum modul de operare a sistemului ECRIS, completului de judecată nu i-a revenit dosarul pentru efectuarea regularizării, nu se poate conchide că obligația luării măsurilor legale nu incumbă instanței de judecată.
Instanța de judecată în cauză este Tribunalul București - Secția a Il-a, iar aceasta a fost învestită cu cererea introductivă încă de la data de 03.02.2014. Începând cu această dată, incumbă Tribunalului București - Secția a II-a obligația corelativă dreptului petentului, de a soluționa pricina într-un termen optim și previzibil.
Contestația reglementată de art. 522 și urm. NCPC constituie un mijloc de înlăturare a cauzelor care conduc la încălcarea dreptului statuat prin art. 6 NCPC. Or, modul de stabilire a termenului de recomandare prin sistemul informativ ECRIS constituie o asemenea cauză, fiind de neacceptată interpretarea că sistemul ECRIS constituie o cauză de suspendare a obligațiilor ce revin instanței de judecată.
Pentru aceste motive, se impune înlăturarea argumentului instanței în cauză, potrivit căruia dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 4 NCPC nu sunt aplicabile, întrucât obligațiile ce revin instanței de judecată nu ar fi scadente.
În al doilea rând, art. 6 NCPC, care reia parțial prevederile art. 6 CEDO, consacră un drept care depășește pragul minim garantat la nivel european; dacă art. 6 CEDO garantează dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil, art. 6 NCPC prevede dreptul ca judecarea cauzei să se facă într-un termen optim.
Instanța a respins contestația privind tergiversarea procesului formulată față de stabilirea termenului de recomandare la data de 20.10.2014, la aproximativ 8 luni de la data înregistrării dosarului, apreciind că termenul este unul firesc față de încărcătura completului la care a fost repartizat dosarul, de specificul secției și de imperativul unui act de justiție de calitate.
Deși premisa calității actului de justiție de la care pornește instanța este adevărată, raționamentul acesteia este deturnat către o concluzie greșită.
Astfel, este de netăgăduit necesitatea optimizării actului de justiție prin studierea temeinică a cauzelor și alocarea timpului necesar soluționării dosarelor, astfel încât să nu se îngrădească dreptul justițiabililor la un proces echitabil. Însă, așa cum și instanța reține, calitatea actului de justiție este una dintre componentele noțiunii de proces echitabil, acesta trebuind corelată cu celelalte componente, nefiind în opoziție cu acestea.
Atât calitatea actului de justiție, cât și termenul optim de soluționare a cauzelor fac parte din noțiunea de proces echitabil și sunt condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru respectarea drepturilor justițiabililor garantate de art. 6 CEDO.
Calitatea actului de justiție nu primează asupra termenului optim de soluționare a cauzei, concluzie susținută și de principiile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care subliniază importanța faptului că Justiția trebuie să fie administrată fără întârzieri de natură a-i compromite eficacitatea și credibilitatea.
Prin urmare, conform jurisprudenței instanței europene, calitatea actului de justiție este compromisă prin însăși întârzierea efectuării acestuia.
În acest context, rezultă evident că trebuie găsit un echilibru între cele două drepturi ale reclamantului incluse în dreptul la un proces echitabil - acela privind calitatea actului de justiție și acela privind termenul optim.
Or, în cauză, având în vedere împrejurările acesteia, petentul apreciază că echilibrul este evident rupt prin stabilirea unui termen recomandat la aproximativ 8 luni de la data înregistrării acțiunii, în condițiile în care obiectul acțiunii privește anularea unui act administrativ ce a produs o imediată vătămare reclamantului.
Soluționarea acestei acțiuni chiar la primul termen de judecată, care va fi în primăvara anului 2015, reprezintă evident o violare a dreptului la soluționarea cauzei într-un termen optim, neputând fi calificat altfel un termen de peste un an pentru soluționarea unei cauze urgente.
Analizând plângerea formulată în cauză, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să fie respinsă în consecință, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
În cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la 03.02.2014, iar termenul recomandat de aplicația ECRIS pentru începerea procedurii scrise de verificare și regularizare a fost stabilit la data de 20.10.2014.
Față de volumul de activitate al instanței și încărcătura pe judecător la nivelul Tribunalului București – Secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea apreciază că în cauză, respectarea termenului recomandat menționat nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ci dimpotrivă, o măsură necesară pentru asigurarea standardelor de calitate ale actului de justiție.
Astfel, așa cum rezultă din Hotărârea Plenului CSM nr. 161/13.02.2013, implementarea programului privind volumul optim de activitate produce efecte benefice în sistemul judiciar în contextul în care, dat fiind faptul că instanțele se confruntă cu o majorare continuă și semnificativă a numărului de dosare, este necesară adoptarea unor măsuri pentru asigurarea timpului adecvat pentru studierea de către judecător a cauzelor, a legislației naționale, a jurisprudenței naționale și comunitare, pentru reducerea riscurilor de producere a erorilor judiciare, precum și pentru evitarea sau măcar diminuarea riscurilor legate de afectarea randamentului profesional al judecătorilor.
Având în vedere încărcătura de cauze deja aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că instrumentarea concomitentă, de îndată, a cauzelor înregistrate după data de 15.02.2013 (afirmație valabilă pentru perioada de tranziție de la vechiul Cod la noul Cod de procedură civilă), ar determina depășirea peste limitele rezonabilității și peste limitele fizice a încărcăturii pe judecător.
În acest context, prin Hotărârea Plenului CSM nr. 161/13.02.2013 s-a stabilit că, odată cu repartizarea aleatorie a cauzei, să se stabilească automat, prin programul ECRIS, o dată de verificare a cererii de chemare în judecată, dispozițiile art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă fiind interpretate în sensul verificării de către judecător a cererii de îndată, în raport de data stabilită de aplicația ECRIS.
Curtea reține, în concordanță cu Hotărârea Plenului CSM nr. 161/13.02.2013, că, în cauză, intervalul de timp de la înregistrarea dosarului până la data stabilită pentru verificarea cererii în conformitate cu dispozițiile art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nu determină în mod necesar afectarea termenului rezonabil de soluționare a litigiului; dimpotrivă, prin toate aspectele pozitive expuse anterior privind creșterea calității actului de justiție, poate contribui chiar la respectarea acestuia.
Potrivit art. 522 alin. (2) pct. 4 din Codul de procedură civilă, contestația privind tergiversarea procesului se poate face „când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului".
În speță, potrivit celor arătate anterior, se constată că nu poate fi reținută încălcarea obligațiilor instanței prevăzute de art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nefiind împlinit termenul de recomandare la care acesteia îi revine sarcina verificării de îndată a cererii, așa cum s-a stabilit prin Hotărârea Plenului CSM nr. 161/13.02.2013.
Pe de alta parte, Curtea reține că „data recomandată” a dosarului este un termen administrativ care poate fi schimbat de către judecătorul cauzei, în funcție de particularitățile speței. Or petentul nu a invocat și nu a dovedit împrejurări suplimentare, speciale, care să diferențieze prezentul litigiu de celelalte cu același obiect și care să determine analizarea prioritară a cererii sale, înainte de data recomandată.
Pentru toate aceste motive, Curtea va respinge plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge plângerea formulată de petentul-reclamant M. M. M., cu dom ales la cab. av. C. - R. P. în ., ., ., București, împotriva încheierii din data de 25.06.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a, în contradictoriu cu intimata-pârâtă INSPECȚIA M., cu sediul în sector 2, București, .. 14, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.08.2014.
Președinte Judecător JUDECĂTOR
D. M. D. A. L. D. MELANIABJENAR
Grefier
dANIELA N.
Red. a.l.d/11.08.2014
| ← Despăgubire. Decizia nr. 738/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2429/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
