Pretentii. Decizia nr. 732/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 732/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 220/116/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 732
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.02.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: A. G. F.
JUDECĂTOR: L. E. F.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, împotriva sentinței civile nr. 569/28.02.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D.-M. L. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții-restituire taxă de poluare.”
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenta-pârâtă, prin cererea de recurs, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 pct. 2 C.p.c., după care:
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 569/28.02.2013, Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D. M. L. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași și Administrația F. pentru Mediu și a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 2761 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, la care se adaugă dobânda aferentă, calculată începând cu data achitării sumei și până la data restituirii efective.
Totodată, a respins capătul de cerere al acțiunii reclamantului privind anularea adresei nr. 954/16.01.2012, emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași și a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 43,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
„Prin cererea introdusă la această instanță la data de 23.01.2013 și înregistrată sub nr._, reclamantul D. M. L., domiciliat în Călărași, .. 28, ., ap.13, . a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași, cu sediul în Călărași, .-8, jud. Călărași și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6 pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 954/16.01.2013, să fie obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2761 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, la care se adaugă dobânda fiscală aferentă, calculată începând cu data achitării sumei și până la data restituirii efective, cum și să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii se arată de reclamant că a achiziționat la data de 11.10.2012 un autovehicul second hand marca Ford.
Pentru a înmatricula autovehiculul în România reclamantul a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 2761 lei.
Se mai arată de reclamant că a formulat o cerere la AFPM Călărași pentru restituirea acestei taxe, cerere care însă a fost respinsă, prin adresa nr. 954/16.01.2013, comunicându-i-se reclamantului că nu a îndeplinit prevederile legale pentru anularea respectivei taxe.
Apreciază reclamantul că taxa percepută este în contradicție cu reglementările UE acceptate și de România.
Astfel, se arată de reclamant că potrivit dispozițiilor art.110 (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prevederile Legii nr. 9/2012 sunt inaplicabile.
Ca urmare a efectului direct al art.110(1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, reclamantul solicită să se constate că prevederile Legii nr. 9/2012 sunt reglementări contrare și nu pot prima în continuare ca aplicabile. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia, că taxa specială achitată a fost încasată în contul bugetului de stat, cu încălcarea art. 110(1) din Tratat.
Față de considerentele menționate, reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept a invocat dispozițiile art.90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, art. 117 alin. 1, lit. d și art. 124 Cod procedură fiscală.
În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri în copie.
A solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă
În termen legal, pârâta AFPM Călărași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât Legea nr. 9/2012 aplicabilă în cauză stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în scopul protecției mediului pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.
În drept a invocat dispozițiile art. 115 – 118 Cod pr.civilă.
În susținerea întâmpinării a depus înscrisuri în copie.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat la data de 11.10.2012 un autovehicul sencond-hand, marca Ford, iar în România a plătit o taxă specială pentru prima înmatriculare a acestui autoturism în cuantum de 2761 lei, achitată la data de 8.11.2012.
Reclamantul consideră că această taxă este discriminatorie în raport cu jurisprudența Curții Europene și încalcă prevederile art. 110 al.1 ale Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, precum și prevederile Constituției României, care instituie supremația dreptului comunitar în raport de dreptul intern.
Reclamantul a solicitat pârâtei restituirea sumei de 2761 lei, însă pârâta a refuzat acest lucru.
Tribunalul reține că taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă în reglementarea internă prin Legea nr. 343/2000 și art. 2142 – 2143 Codul fiscal, care stabileau obligația de achitare a acestei taxe, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior dispozițiile Codului fiscal mai sus arătate aui fost abrogate prin OUG nr. 50/21.04.2008 care a instituit cadrul legal pentru plata taxei de poluare pentru autovehicule și care se constituie ca venit la bugetul fondului pentru mediu.
Prin dispozițiile art. 4 din OUG nr. 50/2008 s-a prevăzut că obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele reglementate de art. 3 și 9 din ordonanță.
Prin urmare, taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de l iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Potrivit art.110 paragraf 1 din Tratatul privind Funcționarea U.E. nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Aceste dispoziții consacră principiul liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare potrivit căruia state membre comunitare trebuie să se abțină a institui și sunt obligate să înlăture orice măsură administrativă, fiscală sau vamală care ar afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Prin dispozițiile interne ale OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este instituită atât pentru înmatricularea autoturismelor noi, indiferent de proveniența geografică sau națională cât și pentru autovehiculele second-hand provenite din statele membre ale Uniunii Europene sau din alte state nefiind însă obligatorie pentru autovehiculele deja înmatriculate.
Potrivit art. 148 al.2 și 4 din Constituția României, urmare aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
De asemenea, prin art.11 al.1 și 2 din Constituție, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin tratatele la care este parte și care fac parte din dreptul intern.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin.2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin.4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Judecătorul național ca prim judecător comunitar are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110(1) din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia sunt bunăoară autoritățile fiscale.
Potrivit OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M (1)-N(3) astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a autovehiculelor rutiere precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art3).
Autoturismul reclamantului nu intra în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit.a) fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în Românie și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin.1) rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin.1).
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă provenită din alte state membre în comparație cui produsele interne.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urm,are a aplicării dreptului intern respectiv a OUG 50/2008 în timp ce reclamantul a invocat nelegalitatea acestuia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratat întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și mai recent vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE hotărârea din 7 mai 1987. cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Amministrazione della finanze dello Stato – în speță taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia.)
discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul OUG 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Prin urmare, dispozițiile art. 4 lit.a din OUG nr. 50/2008 creează o discriminare fiscală și un regim diferit între produsele importate și cel similare autohtone care este în contradicție și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție care a decis în cauzele T. și N. că o taxă de înmatriculare este interzisă dacă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei determinată în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculului nu ține cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât, această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care sunt deja înmatriculate în statul membru, în care au fost importate.
În consecință, taxa pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, deciziile Curții Europene de Justiție în cauzele T. și N. fiind obligatorii pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o cauză similară.
Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogată OUG nr. 50/2008 și înlăturată discriminarea constatată, prin art. 4 al legii.
Prin OUG nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din lege, s-a dispus însă suspendarea până la data de 01.01.2013.
Ca atare, la acest moment considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza N., sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională.
În consecință dispozițiile interne care stabilesc obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea second-hand încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, art. 110 paragraful 1 din Tratatul privind Funcționarea U.E., precum și dispozițiile art. 148 al.2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu are caracter prioritar și prevalează legii interne.
Constatând că stabilirea taxei s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare, norme care odată cu aderarea la Uniunea Europeană fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate, tribunalul urmează a admite în parte cererea formulată de reclamantul D. M. L. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași și Administrația F. pentru Mediu.
În consecință, tribunalul, în baza art. 117 lit. d Cod procedură fiscală urmează a obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 2761 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, la care se adaugă dobânda aferentă, calculată începând cu data achitării sumei și până la data restituirii efective.
Referitor la solicitarea reclamantului de anulare a dispoziției nr. 954/16.01.2013 emisă de pârâtă, tribunalul urmează a respinge solicitarea, având în vedere că adresa nu constituie un act administrativ fiscal în sensul art. 41 din Codul de procedură fiscală sau act administrativ de autoritate în sensul art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ.
Cum pârâta se află în culpă procesuală, tribunalul în baza art. 274 cod pr.civilă urmează a obliga pârâta către reclamant la plata sumei de 43,60lei cu titlu de cheltuieli de judecată.”
Împotriva acestei sentințe, pârâta Administrația Finanțelor Publice Călărași a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 22.04.2013, sub nr._, prin care a solicitat, în temeiul art. 3041, C.p.c., admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond și respingerea cererii de chemare în judecată a reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond, prin soluția pronunțată, în mod nelegal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis acțiunea așa cum a fost formulată.
Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a arătat că prevederile Legii nr. 9/2012 stabilesc cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu, gestionată de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar câtă vreme legiuitorul prevede în mod expres obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, această taxă este legal datorată, reclamantul neinvocând prin contestație faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul a taxei corespunzătoare vehiculului în cauză, prevăzute de legislația în vigoare.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, recurenta-pârâtă a arătat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
De asemenea, potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel acest tratat interzice perceperea unei taxe, precum taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Incidența dispozițiilor art. 110 (ex-articolul 90 TCE) primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în această cauză, este inexistentă. Astfel, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită de Legea nr. 9/2012, aplicată produsului provenind din alte țări membre și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceeași formulă de calcul, având în vedere criterii obiective precum emisiile de CO2, capacitatea cilindrică, vechimea sau rulajul autovehiculului, fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de produsele naționale și fără a avea efect discriminatoriu.
Totodată, potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al Uniunii sau de pe piața internă, fiind excluse din sfera de aplicare a taxei – excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația lor și nu proveniența.
Astfel, instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
În concluzie, recurenta-pârâtă a apreciat că în mod legal organele fiscale au stabilit taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, motiv pentru care, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, argumentele de fapt și de drept prezentate în susținerea contestației nefiind de natură să modifice cele dispuse prin actul administrativ fiscal atacat.
Referitor la solicitarea reclamantului de plată a dobânzii legale în materie fiscală, recurenta-pârâtă a considerat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 124 din OG. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 304 indice 1 C.pr.civ., Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achitat taxa de poluare prin chitanța . nr._/08.11.2012 în baza Deciziei de calcul nr._/08.11.2012, emisă de pârâta A.F.P. Călărași. Reclamantul nu a contestat această taxă și, prin urmare, nu se impunea parcurgerea procedurii de contestare prevăzută de art.205 respectiv 209 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, ci a solicitat restituirea taxei la data de 23.01.2013.
În ceea ce privește fondul pretențiilor deduse prin cererea de chemare în judecată, Curtea constată că în mod întemeiat a apreciat instanța de fond că dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 sunt contrare prevederilor art. 117 din T.F.U.E., astfel că se impune restituirea taxei de poluare achitate de intimatul reclamant în baza acestor dispoziții.
Sub acest aspect, este de subliniat că în temeiul art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul legii fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Curtea reține că dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, reluate în cuprinsul dispozițiilor art. 110 TFUE, interzic statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se observă că obligația de plată a taxei de poluare este datorată, astfel cum prevede art. 4 din O.U.G. nr.50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9.
Dacă în privința autoturismelor noi O.U.G. nr.50/2008 nu instituie un tratament juridic diferențiat, se observă că în privința autoturismelor vechi, care au fost înmatriculate anterior într-unul din statele membre U.E., cu excepția României, legiuitorul a înțeles să condiționeze circulația autoturismului de plata unei contribuții pecuniare substanțiale, intitulată taxă de poluare. Este evident în atare context că măsura impusă descurajează libera circulație a acestor bunuri în spațiul comunitar.
Sub acest aspect, Curtea ia act că prin hotărârea pronunțată la 29.03.2012, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par. 58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatibilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
Împrejurarea că reclamantul s-a prezentat de bună voie și a achitat taxa nu conduce la inaplicarea dispozițiilor art.124 din OG nr.92/2003, potrivit cărora:“1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, dobânda legală curge de drept, întrucât, având în vedere obiectul cauzei, refuzul nejustificat de soluționare a cererii de restituire, nu este necesară emiterea unei decizii privind stabilirea accesoriilor.
Pentru aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, împotriva sentinței civile nr. 569/28.02.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D.-M. L. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
H. P. G.A. F. L.E.F. E. S. M.
Red. și dact. jud. H.P./gref. E.S.M./2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2429/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 6579/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
