Despăgubire. Decizia nr. 738/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 738/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 10152/2/2011*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 738
Ședința publică din data de 03 februarie 2014
Curtea constituită din:
Președinte G. I. C.
Judecător F. C. M.
Judecător P. C.
Grefier M. Lucreția
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva Sentinței civile nr. 3712 din data de 11.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă N. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata reclamantă prin apărător, avocat F. P., care depune împuternicire avocațială . nr._/2014 emisă de Baroul București, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 31.01.2014, recurenta pârâtă a depus note de ședință, după care:
Intimata reclamantă, prin apărător, invocă excepția tardivității invocării excepției prematurității formulată de recurenta pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în cuprinsul notelor de ședință.
Curtea, deliberând, apreciază că motivele invocate de recurenta pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în cadrul excepției prematurității, reprezintă noi motive de recurs, urmând a le avea în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.
Având cuvântul pentru intimata reclamantă, apărătorul solicită instanței constatarea nulității acestor noi motive de recurs, în raport de dispozițiile art. 302 și art. 303 Cod proc. civilă, învederând instanței că acestea nu au fost invocate în termenul de recurs prevăzut de lege, fiind depuse la dosar cu trei zile înainte de termenul de judecată.
Pe fondul recursului, intimata reclamantă, prin apărător, solicită instanței respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.
În subsidiar, solicită instanței ca în cazul în care va aprecia că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 165/2013, solicită admiterea recursului și modificarea, în parte a sentinței civile recurate, în sensul obligării autorității pârâte la emiterea deciziei de compensare aferentă dosarului de despăgubire, cel mai târziu la expirarea termenului de 60 luni prevăzut de lege.
Susține intimata reclamantă că, la momentul la care comisia a formulat recursul, acesta a avut ca unic temei tergiversarea cauzei, nefiind decât o reiterare a dispozițiilor legale.
Apreciază că sentința recurată este temeinică și legală, având în vedere reținerea instanței de fond cu privire la încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în sensul că de la momentul introducerii dosarului de despăgubire au trecut mai mult de 4 ani.
Totodată, învederează instanței că recurenta pârâtă nu a contestat imposibilitatea restituirii în natură a imobilului și nici nu a infirmat procedura, apreciind că recursul este doar un motiv de tergiversare.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 165/2013, susține că situația este una inacceptabilă, având în vedere faptul că în dosar deja există o hotărâre pronunțată anterior intrării în vigoare a noii legi.
Depune la dosar concluzii scrise și precizează că la nivelul Curții de Apel București există opinii conform cărora, autoritățile publice pot fi obligate la emiterea titlului după expirarea celor 60 de luni prevăzute de Legea nr. 165/2013.
Apărătorul intimatei reclamante, precizează că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3712 din data de 11.10.2012, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată și completată, a obligat pârâta să transmită dosarul nr._/CC către un evaluator sau o societate de evaluatori care să întocmească raportul de evaluare pentru imobilul situat în București, . nr. 33, sector 5, pentru care s-a emis Dispoziția nr._/2008 de către Primăria Municipiului București, a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în dosarul nr._/CC privind imobilul mai sus menționa, respingând în rest acțiunea, astfel cum a fost precizată și completată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr._/18.04.2008 emisă de Primarul Municipiului București s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 391 mp situat în București, ., nr. 33, sector 5, imposibil de restituit în natură persoanei îndreptățite N. S..
Cu titlu preliminar, a observat că, deși procedura administrativă a fost inițiată încă din anul 2001, prin notificarea înregistrată sub nr. 916/2001, abia la data de 18.04.2008, după 7 ani, a fost adoptată o decizie administrativă prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, deși termenul legal de soluționare a notificării este de 60 de zile.
Dispoziția nr._ din 18.04.2008 a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac prevăzute de art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Asupra acestei dispoziții a fost exercitat controlul de legalitate de către prefect, în temeiul art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 304/2004 privind prefectul și instituția prefectului, coroborat cu art. 16 alin. (2)1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. În acest sens, a fost întocmit Referatul nr._/07.04.2009 conținând avizul de legalitate al Instituției Prefectului Municipiului București.
În aceste circumstanțe, Dispoziția nr._ din 18.04.2008, prin care se recunoaște reclamantei N. S. dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, este suficientă pentru a crea un „interes patrimonial” apărat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar neexecutarea acestei dispoziții la 4 ani de la emitere și la 11 ani de la inițierea procedurii administrative constituie o ingerință în sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol, care a impus reclamantei o sarcină specială și excesivă.
Dosarul aferent Dispoziției nr._/18.04.2008, în original, a fost transmis de Prefectul Municipiului București, prin adresa nr._/P/30.03.2009, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2)1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fiind înregistrat la Secretariatului Comisiei Centrale sub nr._/CC/07.09.2008.
Procedând la analiza legalității respingerii cererii de restituire în natură, C. Centrală a constatat că reies informații diferite cu privire la suprafața terenului notificat și că se impune emiterea unei adrese la Primăria Municipiului București pentru clarificarea acestor aspecte. S-a emis în acest sens adresa nr._/CC/10.02.2012.
Această situație a determinat refuzul Comisiei Centrale de a proceda la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Refuzul exprimat de pârâtă este însă unul nejustificat, fiind emis cu exces de putere, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, competența Comisiei Centrale este limitată la verificarea „legalității respingerii cererii de restituire în natură”, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri.
C. Centrală nu este abilitată de legiuitor să repună în discuție dreptul persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii, acesta fiind recunoscut în mod definitiv prin emiterea avizului de legalitate al prefectului asupra deciziei autorității locale care a realizat o primă analiză a cererii de reparație.
Exercitarea dreptului de apreciere al Comisiei Centrale, prin încălcarea limitelor competențelor prevăzute de lege, precum și a dreptului de proprietate al reclamantei garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, conturează, dincolo de orice îndoială excesul de putere, cu atât mai mult cu cât refuzul de efectuare a operațiunilor administrative intervine la 3 ani de la înregistrarea dosarului la Secretariatul Comisiei Centrale și la 11 ani de la formularea notificării. Adresa nr._/CC/10.02.2012 transmisă Primăriei Municipiului București a fost emisă după sesizarea instanței de contencios administrativ, reclamanta fiind lipsită astfel de orice garanție privitoare la durata sau rezultatul procedurii de acordare a despăgubirilor.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptățește autoritatea publică să determine discreționar acest interval de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Termenul rezonabil privește atât durata procedurilor administrative preliminare, cât și timpul necesar finalizării procedurilor judiciare propriu – zise și de executare a hotărârilor judecătorești.
Statul trebuie să adapteze procedura stabilită de legile de reparație (în prezent Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005), astfel încât aceasta să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă, inclusiv în ceea ce privește metoda pentru alegerea dosarelor care vor fi examinate de către C. Centrală. Sistemul astfel îmbunătățit trebuie să permită persoanelor în cauză să beneficieze de despăgubiri și/sau să primească acțiunile la Fondul Proprietatea, în funcție de opțiunea lor, într-un termen rezonabil (a se vedea, în acest sens, Hotărârile CEDO în cauzele Viasu împotriva României, 9 decembrie 2008, Faimblat împotriva României, 13 ianuarie 2009, Katz împotriva României, 20 ianuarie 2009).
În concluzie, în considerarea argumentelor expuse, instanța de fond a constatat că acțiunea promovată de reclamantă, astfel cum a fost precizată și completată, este în parte întemeiată și în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a admis acțiunea acesteia, în sensul obligării pârâtei să transmită dosarul nr._/CC către un evaluator sau o societate de evaluatori care să întocmească raportul de evaluare pentru imobilul situat în București, . nr. 33, sector 5 și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în dosarul înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr._/CC.
A respins ca neîntemeiată acțiunea în privința solicitării de stabilire a unui termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, pentru transmiterea dosarului la evaluator și de la data întocmirii raportului de evaluare pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, având în vedere că art. 24 din Legea nr. 554/2004 impune un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să pună în executare hotărârea, urmând ca în cazul refuzului de executare să fie puse în aplicare mijloacele de constrângere puse de lege la dispoziția instanței de contencios administrativ. În cadrul procedurii de executare a hotărârii judecătorești va fi analizată incidența prevederilor O.U.G. nr. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012 în stabilirea existenței/inexistenței refuzului de executare din motive imputabile autorității publice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând în temeiul art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 din Codul de procedură civilă, admiterea recursului.
Apreciază recurenta pârâtă că instanța de fond a reținut faptul că, autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Susține recurenta că, dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 stabilesc exact etapele ce trebuie parcurse în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisa Centrală, fără a exista alte alternative legale de soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri.
Totodată, învederează instanței că legiuitorul neprevăzând un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Învederează instanței că în cauză sunt aplicabile prevederile de la pct.17.1 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, menționând că în baza acestora a fost emisă decizia nr. 2/28.02.2006, înlocuită ulterior cu decizia nr. 2815/16.09.2008.
Mai arată reclamanta că urmare a suspendării operate prin OUG nr. 4/2012, a fost emisă Decizia nr._/14.11.2012 prin care s-a stabilit că modalitatea de soluționare a dosarelor înregistrate la secretariatul Comisiei va fi ordinea înregistrării acestora.
Susține recurenta că în cazul intimaților, au fost constatate inadvertențe privind suprafața terenului notificat.
Mai arată recurenta că, în cazul de față imobilul solicitat de către reclamantă nu a fost identificat de entitatea competentă în virtutea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, insistând asupra faptul că recurenta are doar competenta de a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii pe baza raportului de evaluare întocmit de evaluator, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
Arată recurenta că Sentința Civilă nr.5712/11.10.2012 a fost pronunțată fără observarea dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.4/13.03.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobată prin Legea nr. 117/2012.
De asemenea, susține că pentru plata despăgubirilor în numerar, ca urmare a suspendării plății timp de 2 ani prin O.U.G.nr.62/2010, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că emiterea titlurilor de plată apare ca prematură, până la expirarea acestui termen, astfel că, pentru identitate de rațiune această soluție poate fi aplicată și în spețe de genul celei deduse judecății în prezenta cauză, pentru emiterea titlului de despăgubire ca urmare a adoptării O.U.G nr. 4/2012.
Învederează instanței că prin hotărârea pronunțata în cauza -pilot M. A. împotriva României s-a recomandat o reformare a legislației în domeniu atât în privința despăgubirilor acordate efectiv, cât și a mecanismului de acordare a acestora pentru a ajunge la situația in care legislația internă să reglementeze o despăgubite certă, sigura si posibil a fi plătită.
Precizează că, urmare a hotărârii CEDO, legiuitorul a adoptat OUG nr. 4/2012, care justifică procedura de acordare a despăgubirilor, apreciind că intimata nu putea solicita realizarea dreptului, respectiv obligația corelativă a acestui drept, înainte de împlinirea termenului, motiv pentru care apreciază că sentința recurată este în discordanță cu privire legale.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 304, pct. 9, art. 3041 din Codul de proc. civilă, solicită instanței admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Având în vedere dispozițiile Legii 165/2013, în cauză a fost citată în calitatea de recurentă-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în locul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca urmare a transmiterii calității procesuale.
Prin notele de ședință depuse la data de 28.10.2013, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, ca prematur introdusă invocând prevederile Legii nr. 165/2013.
Recurenta-pârâtă susține că prin art. 34 din Legea nr. 165/2013 s-a stabilit un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi în care CNCI are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire și că potrivit art. 35 alin. 2 din aceeași lege persoana care se consideră vătămată poate sesiza instanța de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.
A mai arătat că orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie respinsă ca prematur formulată.
La data de 03.02.2014 intimata reclamantă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat iar la termenul din 03.02.2014 a invocat excepția nulității recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin notele de ședință depuse de recurenta-pârâtă la data de 31.01.2014 s-a invocat prematuritatea acțiunii întemeiată pe dispozițiile Legii 165/2013, intrate în vigoare după formularea recursului de față.
Analizând motivarea excepției prematurității invocată de recurenta-pârâtă, Curtea a apreciat că motivele invocate în susținerea ei reprezintă noi motive de recurs, urmând a le avea în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.
Intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului susținând că aceste noi motive de recurs nu au fost invocate în termenul de recurs prevăzut de lege.
Curtea apreciază excepția ca fiind neîntemeiată și urmează a o respinge având în vedere că motivele invocate prin notele de ședință depuse la 31.01.2014 reprezintă motive de ordine publică ce pot fi invocate potrivit art. 306 alin. 1 și 2 și după expirarea termenului legal prev. de art. 301 din Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește aplicabilitatea Legii 165/2013 în cazul litigiului de față, Curtea reține că acest aspect este reglementat expres de dispozițiile art. 4 din Legea 165/2013 potrivit cărora „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Prin urmare, prin voința legiuitorului s-a stabilit că dispozițiile Legii 165/2013 sunt aplicabile și cazul litigiilor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor judecătorești, cum este cazul litigiului de față, fiind astfel fără relevanță invocarea de către intimatul-reclamant a principiului neretroactivității și a celorlalte principii generale de drept menționate în notele de ședință.
Curtea mai reține că prin dispozițiile noii legi s-a modificat substanțial procedura privind stabilirea despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist reglementată anterior prin dispozițiile Cap. VII din legea 247/2005, noua lege prevăzând în art. 21 alin. 9 că validarea deciziei entității învestite de lege se face de către C. Națională prin emiterea unei decizii de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv. De asemenea, în art. 21 este reglementată o procedură de verificare a dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii de către Secretariatul CNCI și de evaluare a imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii.
Rezultă din cele de mai sus, faptul că, în prezent, temeiurile reținute de instanța de fond în cuprinsul sentinței recurate, nu mai subzistă, și că executarea obligațiilor stabilite în sarcina pârâtei de transmitere a dosarului către evaluator și de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, nu mai pot fi aduse la îndeplinire întrucât noua lege nu mai prevede nici procedura evaluării prin întocmirea unui raport de evaluare de către un evaluator și nici emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.
De asemenea, Curtea mai reține că prin dispozițiile art. 34 alin. 1 s-a prevăzut și termenul în care se soluționează dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cum este și cazul dosarului reclamantei, acesta fiind de 60 de luni de la data intrării în vigoare a Legii 165/2013.
Față de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că nu se poate reține în sarcina recurentei-pârâte un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri sau o nesoluționare a cererii în termenul legal, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1-3 coroborat cu art. 3041 din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) și va modifica sentința recurată în sensul că va respinge în integralitate acțiunea, ca nefondată.
În ceea ce privește solicitarea intimatei-reclamante formulată în subsidiar, de a se modifica, în parte, sentința recurată, în sensul de a obliga recurenta-pârâtă la emiterea deciziei de compensare în dosarul nr._/CC, cel mai târziu până la expirarea termenului de 60 de zile, calculat de la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Curtea o apreciază, ca nefondată, întrucât, pe de o parte, în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată, iar, pe de altă parte, potrivit art. 35 alin. 2 din Legea 165/2013 o astfel de cerere nu se poate face decât în termen de 6 luni de la expirarea termenului de 60 de luni prev. de art. 34 alin. 1 iar cererea se adresează secției civile a tribunalului, ci nu instanței de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge excepția nulității recursului.
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva Sentinței civile nr. 3712 din data de 11.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă N. S..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge în integralitate acțiunea, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. I. C. F. C. M. P. C.
Grefier,
M. Lucreția
RED. G.IC / 2 ex.
TEHNORED A.C
JUDECĂTOR FOND
E. I.
Curtea de Apel București
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Încheierea nr. 20/2014.... | Contestaţie tergiversare cauză. Decizia nr. 5814/2014. Curtea... → |
|---|
