Pretentii. Decizia nr. 5898/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5898/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 48760/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5898
Ședința publică de la data de 02.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - G. A. F.
JUDECĂTOR – H. P.
JUDECĂTOR – C. P.
GREFIER - H. M.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1221/20.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. G. V. și intimata - chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, comstată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 18.12.2012, sub nr._, reclamantul D. G. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administratia Finantelor Publice Sector 3 obligarea la restituirea sumei de 4864 lei taxa pentru emisii poluante si a dobânzii fiscale si actualizata cu inflatia de la data platii si pana la data restituirii efective.
Prin Sentința civilă nr. 1221 din 20.02.2014, Tribunalul București a admis in parte cererea principala, a obligat parata AFP Sector 3 la restituirea catre reclamant a sumei de 4864 lei taxa privind emisiile poluante actualizata cu indicele de inflatie de la data de 08.10.2012 si pina la data restituirii efective, a respins ca neintemeiata solicitarea de plata a dobanzii fiscale, a admis cererea de chemare in garantie și a obligat chemata in garantie AFM la plata catre parata AFP Sector 3 a sumei de 4864 lei taxa privind emisiile poluante actualizata cu indicele de inflatie de la data de 08.10.2012 si pina la data restituirii efective.
La termenul din 20.02.2014, tribunalul a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei AFP Sector 3.
La pronunțarea soluției instanța de fond a avut în vedere faptuil că există o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . prevederilor L. 9/2012.
Așadar, legiuitorul a reglementat, . ca taxa de poluare, sub denumirea ,,taxa pentru emisiile poluante”, al cărei scop este, în principiu, concret - `poluatorul plătește` - să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
S-a reținut că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Analizând dispozițiile art. 2 al. 1 lit. l din Legea nr.9/_, Tribunalul a reținut ca taxa pentru emisiile poluante este definita de legiuitor ca fiind ,,l) taxa – reprezinta suma datorata de catre contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 si N1, N2, N3”. In chiar preambului acestei legi, se mentioneaza ca taxa pentru emisiile poluante este chiar noua taxa de poluare, si, in cuprinsul acesteia nu sunt regasite modificari substantiale ale fostei O.U.G.50/2008 care a reglementat vechea taxa de poluare, in prezent suspendata de la aplicare.
Coroborand prevederile legale in vigoare cu normele europene, rezultă că pentru un autovehicul produs în România sau în alte state membre UE, nu trebuie sa se perceapa o noua taxa, independent de denumirea acesteia (taxa de poluare, sau taxa pentru emisiile poluante), dacă a fost anterior înmatriculat . al Uniunii Europene.
S-a apreciat că reglementată în acest mod, taxa pentru emisiile poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
In consecinta, s-a reținut că L.9/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Belgia), favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autovehiculelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Instanța de fond a mai remarcat un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 13.01.2012 (respectiv 1.07.2008, conform O.U.G.50/2008) și cele care înmatriculează autovehicule ulterior, doar aceste din urmă persoane plătesc taxa pentru emisiile poluante (respectiv de poluare), deși este evident că poluare deriva de la ambele categorii de autoturisme. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pentru emisiile poluante (respectiv de poluare) de faptul înmatriculării, deși din preambulul L. 9/2012 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, ceea ce implica instituirea unei taxe de emisii poluante (de poluare) pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Tribunalul a respins ca neintemeiata solicitarea de plata a dobinzii fiscale fata de dispozitiile art.124 al.1 din OG nr.92/2003, deoarece reclamantul nu a depus cererea de restituire adresata organului fiscal din care sa rezulte ca ar fi solicitat si acordarea dobinzii aferente taxei achitate, iar din adresa de raspuns nr._/12.11.2012 emisa de AFP Sector 3 (fila 16) nu rezulta ca reclamantul ar fi solicitat si dobanda.
Cu toate acestea, in vederea realizarii unei reparatii integrale a prejudiciului suportat de reclamant ca urmare a achitarii taxei impuse de parata AFP Sector 3, a admis solicitarea reclamantului de actualizare a sumei cu indicele de inflatie de la data de 08.10.2012, data achitarii taxei de catre reclamant, si pina la data restituirii efective.
F. de modul de solutionare a cererii principale si avind in vedere ca taxa a fost virata in contul chematei in garantie AFM, instanța de fond a admis cererea de chemare in garantie si va obliga chemata in garantie la plata catre parata a sumei de 4864 lei reprezentând taxa privind emisiile poluante, actualizata cu indicele de inflatie de la data de 08.10.2012, data achitarii taxei de catre reclamant, si pina la data restituirii efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat următoarele:
1."Hotărârea pronunțată este lipsita de temei legal, ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii" - art. 304, C.pr.civ
Recurenta a arătat că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice.
A învederat instanței faptul ca in conformitate cu dispozițiile art.1 din OUG nr. 50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului. De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare in casata, astfel că instituția ca reia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimata nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 3, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către aceasta, intre instituție si intimata-reclamanta, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care a solicitat admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
In ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, recurenta a arătat că instanța de fond si-a format o convingere greșita ținându-se cont ca, dispozițiile Legii nr. 9/2012 sunt in vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat. Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat in vigoare începând cu data de 13 ianuarie 2012. a înlocuit in fapt regimul accizelor prevăzut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in Romania autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in Romania a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second hand ia scurt timp de la introducerea acestora in Romania, țara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
A menționat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte. Cu privire la prevederile art.9 alin.1 din Tratatul Comunității Europene precizam ca acestea se refera ia" interzicerea taxelor vamale la import si la export și la alte taxe cu efect echivalent", or, taxa de prima înmatriculare nu intra in aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai in cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Europene ci se aplică, tuturor autoturismelor/autovehiculelor înmatriculate in Romania indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, față de susținerea reclamantei ca taxa de prima înmatriculare auto, din Romania este discriminatorie apreciază ca argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule in Romania.
De asemenea, a susținut că în cazul în care suntem in prezenta acelorași specificații tehnice, legislația noastră prevede plata unei taxe de înmatriculare in Romania in același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse in spațiul comunitar.
Apreciază că instanța ar trebui sa stabilească prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata in concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
În acest context, a menționat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, a precizat ca principiul " poluatorul plătește pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene.
Recurenta a arătat ca obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzută de art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. Totodată, trebuie reținut si faptul ca nu ne aflam in prezenta unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei de prima înmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atât potrivit art.126 alin.2 din Constituția României" Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Astfel, a susținut că nici o lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de â se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internaționale. Această atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsura să aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotarari in consecința.
Recurenta a mai arătat ca potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala, „împotriva actelor administrative-fiscale, reclamanta poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu înlătura dreptul ia acțiune, in condițiile legii, direct in fata instanței.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua cai:
-fie petenta se adresează cu o contestație organelor administrativ -fiscale, in condițiile a ratate de art.205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca în fața instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestat» in fata organului fiscal, atacata in fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea însă a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Or, reclamantul a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca însă actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respective Decizia de calcul a taxei de poluare.
A menționat că în prezenta speță exista un act administrativ fiscal, reclamanta neputând primi suma decât daca anulează actul de impunere.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, recurenta a arătat ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din Legea nr. 9/2012, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezultă, în opinia recurentei, ca reclamanta nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi.
Cu privire la obligarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice la plata dobânzii, a arătat că sentința este netemeinică și nelegală.
În acest sens, a menționat faptul ca, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
În drept, recurenta a invocat art.304 pct. 9 si art.3041din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare dar a depus la dosar concluzii scxrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
În ce privește faptul că recurenta a fost obligată la restituirea taxei deși aceasta se face venit la bugetul F. pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, Curtea reține că raportul juridic dedus judecății constă în pretenția intimatului-reclamant de a i se restitui taxa pe emisiile poluante încasată de AFP sector 3, organ căruia i s-a adresat anterior sesizării instanței cu o cerere de restituire formulată în temeiul art. 117 alin. 1 C.pr.fiscală, cerere respinsă de recurenta-pârâtă.
Având în vedere obiectul litigiului, precum și dispozițiile potrivit cărorastabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea reține că există identitate între persoana pârâtei și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, AFP sector 3 fiind cea care nu doar a stabilit, ci a și încasat, prin unitățile Trezoreriei Statului, taxa a cărei restituire se solicită. Împrejurarea că, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, după colectare, taxa în discuție se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, nu poate conduce la concluzia că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei pe poluare nu pot fi obligate la restituirea acesteia, reclamantului neputând să-i fie opusă relația subsecventă dintre recurentă și Administrația F. pentru Mediu, întrucât contribuabilul are un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa pe poluare, care a încasat-o și, ulterior, i-a refuzat restituirea acesteia, independent de destinația bugetară a sumelor colectate cu acest titlu.
Prin urmare, soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP sector 3 este legală și temeinică.
În ceea ce privește susținerea recurentei, în sensul că intimata nu a contestat decizia de calcul a taxei, Curtea reține că, în mod temeinic a reținut instanța de fond, așa cum a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 24/14.11.2011, că pentru soluționarea unui recurs în interesul legii, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Pe fond, Curtea constată că problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea reglementării taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită prin Legea nr. 9/2012 cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
Sub acest aspect, se constată că problema compatibilității reglementării taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 cu dreptul european a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern ce intră sub incidența art. 110 TFUE și a reamintit scopul acestui articol, acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce. Faptul că taxa pe poluare se aplică tuturor autoturismelor la momentul înmatriculării în România, indiferent de proveniență sau de vechime, demonstrează doar că regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu este direct discriminatoriu, rămânând de verificat dacă taxa în discuție creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 01.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
Având în vedere raționamentul CJUE, se constată că împrejurarea că la calcularea valorii taxei pe poluare se ia în considerare deprecierea autoturismului nu este relevantă decât din perspectiva verificării neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Acest criteriu nu mai poate fi însă aplicat în cazul vehiculelor similare înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu au fost supuse cu ocazia înmatriculării, și nici ulterior, unei taxe echivalente, astfel că în valoarea lor de piață nu este încorporată valoarea reziduală a unei asemenea taxe.
CJUE a statuat că, deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, iar interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Aceeași concluzie se impune, mutatis mutandis, și în ceea ce privește taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea nr. 9/2012, care păstrează principiile reglementării anterioare, neaducând elemente noi de natură a pune de acord legislația internă cu dispozițiile art. 110 TFUE, astfel cum au fost interpretate de CJUE în cauzele anterior prezentate, în condițiile suspendării aplicării prevederilor art. 4 alin. 2 din lege, conform OUG nr. 1/2012. În acest sens s-a pronunțat de altfel Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-97/2013 și C-214/2013 C. și C., prin Ordonanța din 03.02.2014.
Astfel, și în cauza de față se confirmă concluzia caracterului indirect discriminatoriu al taxei, având în vedere faptul că valoarea taxei plătite de intimatul-reclamant în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012, pentru înmatricularea în România a unui autoturism second-hand importat din Uniunea Europeană, depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în prețul de piață al unui produs național similar, an de fabricație 2008, înmatriculat sub imperiul OUG nr. 50/2008, care devine astfel mai atractiv pentru potențialul cumpărător decât produsul importat dintr-un alt stat membru.
Curtea reține așadar că efectul protecționist al reglementării interne este evident prin simplul fapt al perceperii unei taxe de o valoare considerabilă în cazul vehiculelor de ocazie importate, care nu grevează produsele naționale similare, chiar înmatriculate ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
În acest sens, se constată că OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin mai multe acte normative, fiind ulterior înlocuită prin Legea nr. 9/2012, iar aceste modificări succesive au determinat, printre altele, creșterea cuantumului taxei pe poluare/pentru emisii poluante, astfel încât în cazul concret dedus judecății, aplicând raționamentul bazat pe comparația cu taxa datorată pentru un autoturism similar, reiese că taxa plătită de intimatul-reclamant depășește valoarea reziduală, fiind așadar contrară art. 110 TFUE, astfel cum a fost interpretat de CJUE în jurisprudența menționată.
În opinia Curții, odată reținut faptul că norma internă care reglementează taxa pentru emisii poluante este contrară Tratatului, se impune ca judecătorul național să o înlăture în totalitate de la aplicare, cu consecința restituirii integrale a taxei percepute în temeiul acesteia.
Recurenta nu a invocat argumente care să conducă la o concluzie diferită sub acest aspect, iar susținerile din cuprinsul motivelor de recurs potrivit cărora organele fiscale sunt obligate să respecte voința legiuitorului național nu pot fi primite, în condițiile în care, în aplicarea principiului supremației dreptului comunitar, nu doar instanțele naționale, ci și celelalte autorități ale statelor membre sunt obligate să asigure prevalența dreptului european și să înlăture de la aplicare norma internă incompatibilă cu acesta, lăsând-o neaplicată.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că taxa pentru emisii poluante achitată de intimat contravine dreptului european, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa.
În ceea ce privește critica recurentei referitoare la obligarea la plata dobânzii, Curtea constată că este străină de hotărârea recurată, întrucât instanța de fond a respins cererea intimatului-reclamant în acest sens, recurenta-pârâtă fiind obligată doar la actualizarea sumei cu indicele de inflație, soluție necriticată prin cererea de recurs.
Pentru toate aceste considerente, sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 312 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1221/20.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. G. V. și intimata - chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.09.2014.
Președinte Judecător Judecător
G. A. F. H. P. C. P.
Grefier
M. H.
| ← Pretentii. Decizia nr. 529/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Vânzări spaţii comerciale. Legea Nr.550/2002. Decizia nr.... → |
|---|
