Despăgubire. Decizia nr. 4865/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4865/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 2470/2/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr._
DECIZIA CIVILĂ nr. 4865
Ședința publică din data de 12 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
GREFIER: B. A. I.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurenții-reclamanți I. G., I. G. și P. A. și de recurenta-pârâtăC. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva sentinței civile nr. 7128/28.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, SCAF,, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanțieM. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și intimatul-pârâtS. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect despăgubire .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 29 mai 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05 iunie 2014 și apoi la data de 12 iunie 2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7128/28.11.2011, Curtea de Apel București-SCAF a respins excepția prematurității cererii, invocată de C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, a admis cererea formulată de reclamanții I. G. și P. A. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și cererea de chemare în garanție formulată de pârât în contradictoriu cu M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, a obligat autoritatea publică pârâtă C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și autoritatea publică chemată în garanție PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI să finalizeze procedura administrativă, urmând ca CCSD să emită actul administrativ, potrivit deciziei civile nr. 248/A din 07.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în termen de 8 luni de la pronunțarea hotărârii, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE și a respins cererea față de această autoritate, în consecință.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta C. Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, motivată de faptul că, Primăria Municipiului București pe care a chemat-o în garanție, nu a transmis dosarul de despăgubire, Curtea observă că, această autoritate a fost obligată în mod definitiv și irevocabil prin decizia civilă nr. 248/A/ 07.04.2010 de Curtea de Apel București Secția a III-a civilă pronunțată în dosarul nr._/3/2007 (fila 8 dos.) să acorde măsuri reparatorii pentru diferența de valoare dintre terenul dat în compensare și cel notificat, fiind deci, în egală măsură datoare să depună diligențele necesare pentru aducerea la îndeplinire a acestei hotărâri judecătorești și finalizarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 254/2005.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. – prin Ministerul Finanțelor Publice/ excepția lipsei calității de reprezentant a acestui minister pentru S. R., Curtea o apreciază ca fiind întemeiată, întrucât dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 nu sunt incidente în cauza de față, în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, statul fiind reprezentat prin C. Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar nu prin Ministerul Finanțelor.
Astfel fiind, instanța a admis această excepție și a respins acțiunea reclamanților ca fiind formulată față de o autoritate care nu are calitate procesuală pasivă, nefiind reprezentanta legală a Statului R..
Pe cale de consecință, analizarea excepției privind nerespectarea disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a devenit de prisos.
Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că, prin decizia civilă nr.248/A/7.04.2010, pronunțata de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2007 , s-a decis în mod irevocabil faptul că, reclamanții au calitate de persoane îndreptățite, că imobilul notificat în urmă cu 10 ani a fost preluat în mod abuziv, stabilindu-se totodată, prin aceeași hotărâre, atât valoarea imobilului preluat, cât și valoarea imobilului acordat prin compensare, dar si valoarea despăgubirilor ca diferență între valoarea imobilului preluat abuziv si cel acordat prin compensare, ce trebuie acordată ca măsură reparatorie de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (fila 10 dos.).
Astfel fiind, instanța a mai constatat că, prin notificarea nr.5549/8.02.2011, reclamanții au solicitat autorităților publice competente emiterea Deciziei care sa cuprindă valoarea despăgubirilor la care sunt îndreptățiți in urma celor stabilite prin hotărârea judecătoreasca mai sus menționată, fără însă ca demersul lor să fi fost finalizat în sensul celor cerute.
În consecință, față de cele mai sus expuse, Curtea a reținut refuzul nejustificat din partea autorității privind soluționarea cererii reclamanților, și va obliga autoritatea publică pârâtă C. Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor și autoritatea publică chemată în garanție Primăria Municipiului București să finalizeze procedura administrativă, urmând ca, pârâta C. Centrală să emită actul administrativ potrivit deciziei civile nr. 248/A din 07.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a III-a civilă, în termen de 8 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții I. G. și P. A. și pârâtul S. R. prin CCSD.
Prin recursul lor, reclamanții I. G. și P. A. solicită modificarea sentinței, în sensul admiterii în integralitate a cererii principale așa cum a fost formulată.
În motivare, arată că în mod nelegal și neîntemeiat prima instanță a stabilit termenul de 8 luni pentru executarea obligației de către pârâta CCSD și de asemenea, nu a ținut seama că prin decizia civilă nr. 248A/07.04.2010 a Curții de Apel București s-a stabili nu numai calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la despăgubire ci și cuantumul despăgubirilor care trebuie acordate ca măsuri reparatorii de către CCSD.
Nu există nici un temei de drept care să justifice amânarea executării obligației, așa cum a dispus prima instanță.
Pe de altă parte, deși a admis în tot cererea, instanța de fond a obligat pârâta CCSD exclusiv la finalizarea procedurii administrative, cu ignorarea efectelor deciziei civile nr. 248/2010 a C., care se bucură de putere de lucru judecat cât privește valoarea despăgubirii, precum și a celor dispuse prin decizia civilă nr. XX/2007 a ÎCCJ pronunțată în recurs în interesul legii, și a pct. 23 al minutei din 25.11.2009 a Comisiei de unificare a practicii judiciare din cadrul CSM.
De asemenea, recurenții-reclamanți invocă greșita aplicare a legii cât privește soluția de respingere a cererii formulată în contradictoriu cu MFP pentru lipsa calității procesuale pasive, prima instanță ignorând că MFP a fost chemat în judecată nu în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al Statului R., în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 213/1998.
În drept, sunt invocate prevederile art. 304 pct. 6,8 și 9 C.pr.civ.
Prin recursul său, pârâtul S. român prin CCSD solicită modificarea sentinței în sensul respingerii cererii reclamanților, în principal, ca prematur formulată, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În motivare arată că procedura administrativă prevăzută de titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu se declanșează prin simpla cerere a persoanei îndreptățite, ci numai după transmiterea dosarului potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Titlul amintit. În speță, dosarul de despăgubire nu a fost înaintat Secretarirului CCSD, ceea ce face ca cererea reclamanților să fie prematur formulată.
Procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată de îndată ce se finalizează procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, prin emiterea dispoziției de restituire motivată, însă nu mai înainte de transmiterea acesteia CCSD, împreună cu întreaga documentație care a constitut dosarul administrativ. Această procedură este distinctă de procedura administrativă de soluționare a notificărilor formulate în temeiul Legii 10/2001 și presupune existența unei dispoziții prin care se stabilește dreptul la măsuri reparatorii, așa cum rezultă din art. 16 alin. 1 și 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În lipsa dispoziției prin care să fi fost recunoscută întinderea dreptului la măsuri reparatorii, nu se poate declanșa procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În drept, sunt invocate prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C.pr.civ.
Prin încheierea nr. 4600/26.03.2013, ÎCCJ a trimis recursurile spre competentă soluționare C.-SCAF, în temeiul art. XXIII alin. 2 și alin. 4 din Legea nr. 2/2013.
Cauza a fost înregistrată pe rolul C.-SCAF la data de 19.04.2013.
În temeiul art. 17 din Legea 165/2013, s-a transmis calitatea procesuală de la recurenta pârâta CCSD la noua Comisie Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată în temeiul legii amintite.
Ca urmare a decesului recurentei-reclamante I. G., calitatea procesuală a fost preluată de moștenitorii legali I. G. și I. G. (conform certificatului de moștenitor nr. 57/2013 eliberat de Biroul Individual Notarial Litteris).
Prin note de ședință înregistrate la data de 12.02.2014, recurenta-pârâtă CNCI a adăugat un motiv nou de recurs, referitor la prematuritatea formulării cererii introductive, întemeindu-se pe prevederile Legii nr. 165/2013.
Recurenții I. G. și I. G. au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4, art.21 alin. 6, art.33-35, art.41 și art.50 lit. b) din Legea nr. 165/2013.
Analizând cu prioritate cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenții-reclamanți I. G. și I. G., Curtea constată că nu este îndeplinită condiția de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, condiție prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, referitoare la existența unei legături între temeiurile legale invocate și soluționarea pricinii întrucât Curtea nu va ajunge, în analizarea recursurilor, să trateze efectele intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 asupra litigiului de față.
Prin urmare, prevederile art. 4, art.21 alin. 6, art.33-35, art.41 și art.50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluționarea recursurilor, motiv pentru care va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate.
Analizând recursul formulat de pârâta CCSD și continuat de CNCI, Curtea constată următoarele:
Cât privește nulitatea motivului nou de recurs întemeiat pe . Legii nr. 165/2013, nulitate invocată de recurenții reclamanți pentru neformularea lui în termenul legal de recurs, Curtea constată că acesta constituie un motiv de recurs de ordine publică, care, potrivit art. 306 C.pr.civ., poate fi invocat și după împlinirea termenului legal de recurs, motiv pentru care va respinge excepția nulității completării motivelor de recurs.
Criticile formulate prin recursul pârâtei se referă la împrejurarea că CCSD nu a fost sesizată în condițiile prevăzute de art. 16 alin. 1-22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vederea declanșării procedurii administrative reglementată de acest act normativ.
Aceste critici (care nu susțin prematuritatea formulării cererii, ci netemeinicia acesteia) sunt fondate. Curtea constată că prima instanță a reținut în mod nejustificat refuzul CCSD de a soluționa cererea de despăgubire a reclamanților, în condițiile în care rezultă cu certitudine din probatoriul administrat în cauză că CCSD nu a fost sesizată în vederea derulării procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în forma reglementată expres de acest act normativ special, respectiv prin transmiterea dispoziției de restituire prin echivalent emisă de entitatea învestită cu soluționarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, însoțită de dosarul administrativ.
Recurenții-reclamanți sunt beneficiarii unei hotărâri judecătorești, respectiv a deciziei civile nr. 247/07.04.2010 a C.- Secția a III-a Civilă prin care, admițându-se contestația formulată de autorul recurenților–reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a dispus obligarea Municipiului București și a primarului general al Municipiului București să acorde autorului reclamanților, pe lângă un teren în compensare, și măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența de valoare între terenul dat în compensare și cel notificat spre retrocedare. Mențiunea din dispozitivul hotărârii în sensul că măsurile reparatorii vor fi acordate de către CCSD are caracterul unei precizări menite să acorde acuratețe dispozitivului, în concordanță cu prevederile legale care reglementează materia despăgubirilor pentru imobile preluate abuziv în perioada 1945-1989, și nicidecum nu legitimează procesual în litigiul respectiv CCSD, care nu a fost parte în proces și în sarcina căreia, pe cale de consecință, nu puteau fi impuse obligații.
Curtea constată că din datele dosarului rezultă că Primăria municipiului București nu a pus în executare decizia amintită, nefiind emisă o dispoziție în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care să fie stabilit dreptul la măsurile reparatorii prin echivalent și, respectiv, întinderea acestui drept.
În concluzie, o astfel de dispoziție nu există și nu a fost comunicată CCSD. Prin urmare, CCSD nu a fost sesizată pentru urmarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În acest context, este neîntemeiată cererea reclamanților prin care s-a solicitat obligarea CCSD să urmeze această procedură, respectiv să emită titlul de despăgubire prevăzut de art. 16 alin. 7 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Așa cum a arătat și recurenta-pârâtă, procedura administrativă menționată nu se declanșează prin cererea adresată de persoana îndreptățită, ci prin transmiterea dispoziției însoțită de dosarul administrativ de către entitatea notificată în baza Legii nr. 10/2011, împrejurare care rezultă fără echivoc din prevederileTitlului VII al Legii nr. 247/2005.
În concluzie, Curtea constată că, în temeiul art. 312 alin. 2 și 3 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ.,se impune admiterea recursului CNCI și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii cererii principale, reclamanții nefiind titularii unui drept care să fi fost vătămat de autoritatea administrativă, dar și a cererii de chemare în garanție pe care CCSD a formulat-o în contradictoriu cu M. București prin Primarul General. Cererea de chemare în garanție nu a avut un obiect, așa cum impun prevederile art. 60 alin. 1 și art. 61 alin. 1 coroborat cu art. 112 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ. și, de asemenea, în contextul cauzei, nu există și nici nu s-a invocat o obligație de garanție sau de despăgubire, procedura pe care o urma CCSD în contextul Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fiind distinctă de procedura administrativă de soluționare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Împrejurarea că CCSD (a cărei activitate este continuată de CNCI, în noul cadru normativ reglementat de Legea nr. 165/2013) nu a fost legal sesizată cu soluționarea cererii de acordare a despăgubirilor face ca, în speță, să nu fie necesară analiza cauzei din perspectiva intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
Cât privește recursul reclamanților, Curtea constată că, acesta privind aspecte de detaliu ale derulării procedurii administrative (reclamanții criticând hotărârea primei instanțe pentru stabilirea unui termen de 8 luni pentru executarea obligației de către CCSD și pentru omisiunea de a stabili prin hotărâre cuantumul despăgubirii la care ar fi trebuit să se refere titlul de despăgubire), se impune a fi respins ca nefondat, pentru motivele arătate în cadrul analizei recursului pârâtei.
Cât privește motivul de recurs referitor la respingerea cererii formulate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice pe temeiul excepției lipsei calității procesuale pasive, Curtea constată că, așa cum susțin recurenții, MFP a fost chemat în judecată în calitate de reprezentant al Statului R., iar nu în nume propriu. Cu toate acestea, potrivit actului normativ special aplicabil cauzei, respectiv a prevederilor art. 19 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, S. R. este reprezentat în litigiile privitoare la acordarea despăgubirilor de către CCSD (în prezent, în conformitate cu Legea nr. 165/2013, de CNCI), ia nu de către Ministerul Finanțelor Publice. Aceste prevederi speciale derogatorii de la dreptul comun în materie de reprezentare a statului determină lipsa de fundament a recursului reclamanților și în privința modului în care a fost soluționată cererea în raport cu S. R. prin MFP.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 C.pr.civ., va respinge recursul reclamanților, ca nefondat.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate.
Respinge excepția nulității completării motivelor de recurs.
Respinge recursul reclamanților I. G., I. G. și P. A., cu domiciliul procesual ales la CAV „ I. G.” – ., parter, sector 4 București, declarat împotriva sentinței civile nr. 7128/28.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, SCAF, în dosarul nr._ .
Admite recursul recurentei-pârâte C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în .. 202, sector 1, declarat împotriva aceleiași sentințe în contradictoriu cu recurenții reclamanți I. G., I. G. și P. A., cu intimatul-chemat în garanție M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL cu sediul în .. 47 sector 5 și cu intimatul-pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul respingerii cererii principale și a cererii de chemare în garanție.
Menține dispozițiile sentinței privind soluționarea excepțiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 iunie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
E. C. V. | M. N. | B. L. PATRAȘ |
GREFIER |
A. I. B. |
Red. VEC/tehnored. B./2 ex
Judecător fond C. R. M./ Curtea de Apel București, SCAF
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2912/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 7909/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
