Pretentii. Decizia nr. 3939/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3939/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 3268/3/2012
Dosar nr.:_ |
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.: 3939
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.05.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. M. F.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: I. C.G.
GREFIER: P. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1329 din data de 15.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX – a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul – reclamant C. V., intimații – pârâții S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții-taxa de poluare ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că, la data de 08.05.2014, Administrația Finanțelor Publice Sector 6 depune la dosar informațiile solicitate de instanță.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, față de lipsa părților la acest termen de judecată, dar în considerarea faptului că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 150 Cod Procedură civilă, declară dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1329 din 15.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C. V. împotriva pârâtei AFPS6 și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1085 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu dobânda legală în materie fiscală, calculată cu începere din ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile socotit de la data înregistrării cererii de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă de poluare (02.09.2011) și până la data stingerii obligației de restituire.
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFPS6 împotriva chemate în garanție AFM.
În motivarea sentinței, Tribunalul a reținut următoarele:
Cu titlu preliminar, avand in vedere ca raportul juridic de drept material fiscal s-a nascut la data perceperii taxei pe poluare in discutie de catre parata, normele juridice aplicabile litigiului, conform principiului tempus regit actum, sunt cele in vigoare la acest moment.
Problema dedusa judecății constă în a lămuri, in raport de datele spetei, dacă taxa instituita prin prevederile legale redate la pct. II.1 de mai sus contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE), urmând ca analiza acestor prevederi să aibe în vedere și dispozițiile art. 11 și art. 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Textul art. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 nu face distinctie între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia si nici între autoturismele noi și cele folosite (second-hand).
Deoarece ordonanta a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin. 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Pentru corecta interpretare a O.U.G. nr. 50/2008, in sensul identificarii intenției legiuitorului, se impune utilizarea metodei teleologice.
In expunerea de motive care însoțeste proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputatilor, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Așadar, s-a vrut ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect -“poluatorul plătește” -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
In acelasi sens sunt si prevederile constitutionale redate la pct. II.7 de mai sus.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentelor C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . T.C.E., acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi si, dacă este necesar, chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind de pe piata interna, de natura similara.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, in forma activa la data prelevarii taxei in discutie, sub aspectul compatibilitatii cu art. 110 (ex-art. 90) paragraf 1 din Tratat, rezultă că pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă pe poluare se percepe, insa, pentru autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este inmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 (ex-art. 90) din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
In acest sens, in jurisprudenta referitoare la art. 90 (actual art. 110) din Tratat, Curtea de Justitie Europeana a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text:
a) trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate (hotararea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen);
b) trebuie sa existe o similitudine sau un “raport de concurenta” intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate (hotararea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia);
c) prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor (hotararea din 7 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amininistrazione delle finanze dello Stato).
Pe cale de consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla . concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creeaza o discriminare intre acestea, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare.
Reglementarea fiscala interna incidenta in cauza indeplineste toate cele trei criterii mentionate mai sus.
Mai intai, exista o discriminare intre autoturismele second-hand inmatriculate deja . al Uniunii Europene (in speta, Germania) si care se inmatriculeaza in Romania (“produsele importate”) si autoturismele second-hand deja inmatriculate in Romania (“produsele nationale”), numai primele fiind supuse taxei pe poluare cu ocazia inmatricularii in Romania.
Apoi, exista un “raport de concurenta” intre produsele importate si produsele nationale. Astfel, in principiu, alegerea consumatorului se poate indrepta fie spre un autoturism second-hand deja inmatriculat . membru (asa cum este cazul in speta), fie spre un autoturism second-hand deja inmatriculat in Romania.
In fine, taxa in discutie este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru intrucat, din moment ce este datorata doar pentru “produsele importate”, iar nu si pentru “produsele nationale”, este evident faptul ca obiectivul instituirii taxei este diminuarea consumului “produselor importate”. In aceste conditii, alegerea consumatorului este in mod evident influentata din cauza existentei taxei, el fiind inclinat sa achizitioneze un autoturism second-hand deja inmatriculat in Romania.
In concluzie, taxa pe poluare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național incalca principiul libertatii circulatiei marfurilor, dezavantajand, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte tari membre U.E. in competitia cu produsele similare autohtone.
Dealtfel, prin hotărârea preliminară pronuntata de C.J.U.E. în cauza C-402/09, T., taxa reglementata de O.U.G. nr. 50/2008, in versiunea initiala, a fost declarata indirect discriminatorie si deci contrara prevederilor art. 110 T.F.U.E., in masura in care are ca efect descurajarea importului unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, relevanta in speta, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis, analizand variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
In raport de considerentele mai sus expuse, decizia emisa de parata 3, mentionata la pct. I.2 de mai sus, este nelegala, astfel ca suma echivalenta taxei pe poluare contrara dreptului comunitar a fost platita de reclamant ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale de catre parata, intrand sub incidenta prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc. In consecinta, refuzul paratei de da curs favorabil cererii reclamantului privind restituirea aceastei sume are caracter nejustificat, in sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Asa fiind, vazand si prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanta va admite in parte cererea introductiva, urmand a dispune obligarea paratei 3 la restituirea catre reclamant a sumei de 1.085 lei incasata cu titlu de taxa pe poluare pentru autovehicule.
Apoi, obligatia de plata a dobanzii legale se circumscrie sferei raspunderii civile delictuale, derivand din incalcarea de catre autoritatile fiscale a obligatiei de a aplica prioritar dreptul comunitar si de a inlatura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar.
Asa cum am mai aratat, obligatia de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabila numai jurisdictiilor ci si executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt organele fiscale.
Imprejurarea ca reclamantul a ales sa faca plata voluntara a obligatiei impusa de lege nu inlatura posibilitatea acesteia de a contesta baza legala in temeiul careia a facut plata, iar in caz de succes sa ceara, apoi, organului fiscal care a incasat respectiva taxa ori jurisdictiei competente sa o restituie, precum si sa il despagubeasca pentru pierderile suferite.
Inclusiv jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului este in acest sens. Astfel, prin hotararea prununtata la 9 martie 2006 in cauza Eko-Etda Avee c. G., Curtea a decis ca refuzul autoritatilor elene de a plati societatii reclamante dobanda legala cuvenita pentru restituirea cu intarziere a unor impozite platite in plus reprezinta o violare a art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Dreptunlor Omului, care garanteaza dreptul la respectul proprietatii.
In mod evident, prin interpretarea art. 6 (fostul art. F) din Tratatul de la Maastricht, drepturile fundamentale ale omului, precum dreptul la respectul proprietatii, sunt recunoscute in Uniunea Europeana si fac parte integranta, cu titlu de principii generale, din dreptul comunitar.
Pentru aceste motive, parata 3 trebuie obligata si la plata dobanzii legale in materie fiscala aferenta taxei prelevate in mod ilegal, dobanda determinata potrivit art. 124 alin. (2) si art. 120 alin. (7) C.proc.fisc. Dobanda acordata va fi calculata conform prevederilor art. 124 alin. (1) rap. la art. 70 alin. (1) C.proc.fisc., redate la pct. II.4 de mai sus, respectiv cu incepere din ziua imediat urmatoare expirarii termenului de 45 de zile socotit de la data inregistrarii cererii de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pe poluare (02.09.2011) si pana la data stingerii obligatiei de restituire.
Cu privire la cererea de chemare in garantie arată că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva paratului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
In cauza, pretențiile paratei 3 fata de chemata in garantie nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, deoarece intre cele doua autoritati publice nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire decurgand din prevederile O.U.G. nr. 50/2008.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
In concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății și chemata în garanție nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.
Pentru aceste motive, cererea analizata urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata.
In fine, fata de prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., instanta a dispus obligarea paratei 3 la plata sumei de 389,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariul avocatial partial - corespunzator pretentiilor admise -, taxa judiciara de timbru si timbru judiciar - file 4 si 11-13), catre reclamant.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta AFPS6 prin DGFPMB solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În cuprinsul recursului, recurenta-pârâtă arată că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a AFPS6 precum și cererea de chemare în garanție întrucât taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu care se administrează de AFM.
În ceea ce privește soluția dată cererii de restituire, recurenta-pârâtă susține că taxa de poluare achitată de reclamant este conformă normelor comunitare și că poate fi restituită numai în condițiile prev. de art. 8 din OUG nr. 50/2008.
Recurenta-pârâtă critică și soluția dată capetelor de cerere privind dobânzile și cheltuielile de judecată susținând că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru acordarea acestora.
La solicitarea instanței de recurs, pârâta a comunicat prin adresa nr._/15.04.2014 cuantumul taxei speciale ce se achita la data de 26.02.2007 pentru înmatricularea în România a unui autoturism similar cu al reclamantului.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține că recursul este întemeiat, în limitele și pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica recurentei privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, Curtea o apreciază ca neîntemeiată având în vedere că litigiul dedus judecății vizează refuzul nejustificat de restituire a taxei pe poluare solicitată de reclamant pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, prin cererea înregistrată sub nr._/02.09.2011. De asemenea, taxa pe poluare a cărei restituire se solicită a fost calculată și încasată de Administrația Finanțelor Publice Sector 6, în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, astfel că acestei autorități îi revine obligația de restituire a sumei încasată cu acest titlu. Împrejurarea că sumele reprezentând taxă pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu nu este de natură să lipsească organul fiscal de calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte referitoare la greșita aplicare de către instanța de fond a art.110 din TFUE, Curtea le apreciază ca întemeiate, în limitele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond reține în mod corect că pentru a se stabili dacă taxa de poluare achitată de reclamant la 25.03.2010, cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismului marca VW nr. de identificare WVWZZZ5ZZ70009741, în baza OUG nr. 50/2008, contravine art. 110 din TFUE, trebuie plecat de la jurisprudența Curții Europene de Justiție.
În cauza T. C-402/09, (ca de altfel și în cauza N. C-263/10), Curtea Europeană de Justiție a reținut că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Rezultă din interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție că pentru a se stabili neconformitatea unei taxe de poluare cu art. 110 din TFUE trebuie comparate două categorii de vehicule și anume: vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Or, în cazul de față, autoturismul reclamantului are data primei înmatriculări la 26.02.2007, dată la care în România erau deja în vigoare dispozițiile art. 2141 din Codul fiscal care instituiau o taxă specială percepută cu prilejul primei înmatriculări în România a unui autoturism.
Prin urmare, pentru un autoturism de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură cu autoturismul reclamantului, aflat deja pe piața națională, s-a plătit taxa prev. de art. 2141 din Codul fiscal cu prilejul înmatriculării acestuia în România, astfel că valoarea reziduală a acestei taxe este inclusă în prețul vehiculelor de ocazie de pe piața națională.
Din acest motiv, pentru a stabili dacă taxa de poluare achitată de reclamant pentru înmatricularea autoturismului VW, contravine normelor comunitare, trebuie comparată valoarea taxei de poluare achitată de reclamant cu valoarea reziduală a taxei speciale de primă înmatriculare achitată pentru un autoturism având aceeași vechime și uzură cu al reclamantului, înmatriculat anterior în România (a se vedea în acest sens și hotărârea pronunțată de Curtea Europeană de Justiție în cauza Brzezinski C-313/05).
Din adresa nr._/10.04.2014 emisă de recurenta-pârâta rezultă că pentru un autoturism similar cu al reclamantului, s-ar fi achitat, la data de 26.02.2007, o taxă specială pentru autoturisme, în cuantum de 137,47 euro (în adresă se menționează greșit că suma ar fi în lei, având în vedere că aplicând formula de calcul de la art. 2141 rezultă taxa în euro), luându-se în calcul o reducere a valorii autoturismului de 15%. Având în vedere cursul euro BNR din prima zi a lunii octombrie 2006, la care se calcula taxa în februarie 2007, rezultă că pentru un autoturism similar cu la reclamantul s-ar fi achitat o taxă specială în cuantum de 486,10 lei (137,47 x 3,5361). Având în vedere aceste date comunicate de recurenta-pârâtă și devalorizarea de care s-a ținut cont la înmatricularea autoturismului reclamantului, de 33%, Curtea reține că valoarea reziduală a taxei speciale de primă înmatriculare achitată pentru un autoturism, având aceeași vechime și uzură cu al reclamantului, înmatriculat anterior în România este de 383 lei.
Prin urmare, perceperea unei taxe de poluare de 383 lei pentru înmatricularea autoturismului reclamantului, nu ar fi produs efectul de a descuraja punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre UE, astfel că taxa percepută reclamantului este contrară art. 110 din TFUE, numai în ceea ce privește suma ce depășește nivelul de 383 lei.
Din acest motiv, Curtea apreciază că instanța de fond a dispus în mod greșit restituirea integrală a taxei de poluare achitată de reclamant pentru înmatricularea autoturismului marca VW, cu aplicarea eronată a dispozițiilor art. 110 din TFUE, soluția corectă fiind aceea de obligare a pârâtei către reclamant la restituirea doar a sumei de 702 lei.
De asemenea, este greșită și soluția de respingere a cererii de chemare în garanție.
Astfel, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. Deși taxa a fost calculată și încasată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6, beneficiarul acesteia este Fondul pentru mediu, chemata în garanție fiind autoritatea care o gestionează.
În aceste condiții, pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 se putea îndrepta cu o cerere în despăgubiri împotriva Administrației F. pentru Mediu, în situația în care s-a reținut existența unui refuz nejustificat de restituire a taxei pe poluare și s-a instituit în sarcina organului fiscal obligația de restituire a acestei taxe.
Pentru aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art. 60 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că soluția instanței de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în garanței se bazează pe interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor legale, fiind incident astfel motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În schimb, criticile invocate de recurenta-pârâtă referitoare la acordarea dobânzilor și a cheltuielilor de judecată sunt nefondate, având în vedere că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 124 din Codul de procedură fiscală privind acordarea de dobânzi în cazul sumelor de restituit de la buget, precum și a dispozițiilor art. 274 din codul de procedură civilă privind suportarea cheltuielilor de judecată de către partea care a căzut în pretenții.
Față de toate cele arătate mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. 1-3 coroborat cu art. 304 pct. 9 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Sector 6 și va modifica, în parte, sentința recurată în sensul că va obliga pârâta AFPS6 către reclamant la plata sumei de 702 lei cu titlu de taxa pe poluare, cu dobânda legală fiscală calculată cu începere din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile socotit de la data înregistrării cererii de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pe poluare și până la data stingerii obligației de restituire.
Va admite și cererea de chemare în garanție și va obliga chematul în garanție la plata acelorași sume la care a fost obligată pârâta către reclamant.
Se vor menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1329 din data de 15.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX – a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul – reclamant C. V., intimații – pârâții S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Obligă pârâta către reclamant la plata sumei de 702 lei cu titlu de taxa pe poluare, cu dobânda legală fiscală calculată cu începere din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile socotit de la data înregistrării cererii de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pe poluare și până la data stingerii obligației de restituire.
Admite cererea de chemare în garanție și obligă chematul în garanție la plata acelorași sume la care a fost obligată pârâta către reclamant.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, C. M. F. P. C. G. I. C.
GREFIER,
P. C.
Redactat / Tehnoredactat I.C.G |
| ← Anulare act administrativ. Încheierea nr. 23/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 5402/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
