Pretentii. Decizia nr. 5402/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5402/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 14102/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.5402
Ședința publică de la data de 26.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. C. V.
JUDECĂTOR – D. G. S.
JUDECĂTOR – I. R.
GREFIER - H. M.
Pe rol pronunțarea recursului declarat de recurentul-reclamant I. C. G. prin SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR „PRO LEX” împotriva sentinței civile nr. 4996/2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE.
Dezbaterile părților au avut loc în ședința publică de la data de 29.05.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, când având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea amânat pronunțarea la data de 05.06.2014, 12.06.2014, 19.06.2014, respectiv 26.06.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr. de dosar_, reclamantul I. C. G. prin reprezentant Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor PRO LEX a chemat în judecată pe pârâții M. Administrației și Internelor și I. G. al Poliției Române, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:
-obligarea pârâților la plata sumelor cuvenite si neacordate privind compensația lunara pentru chirie începând cu luna decembrie 2011 si in continuare, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății;
-obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
Prin încheierea de ședință din data de 19.02.2013, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal având în vedere dispozițiile art. XXIII alin. 3 din Legea nr.2/2013 de degrevare a instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă și față de împrejurarea că obiectul prezentei acțiuni se încadrează în dispozițiile art. IV (litigii privind funcționarii publici), a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului spre competentă soluționare către Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 06.04.2013 sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.4996/16.10.2013, Tribunalul București Secția a IX-a C. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. Administrației și Internelor și pe fond, a respins acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâții M. Administrației și Internelor și I. G. al Poliției Române.
In baza art.137, alin.1 C.pr.civila, instanța a analizat cu prioritate excepțiile de procedura si pe cele de fond, a căror eventuala admitere, ar face inutila, in tot sau in parte, cercetarea fondului cauzei.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului MAI, a fost admisă pentru următoarele considerente:
„Prezenta acțiune are ca obiect plata sumelor cuvenite si neacordate privind compensația lunara pentru chirie începând cu luna decembrie 2011 si in continuare, sume de bani care au la baza raportul de serviciu al reclamantului I. C. G..
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana căreia îi incumbă obligația corelativă dreptului dedus judecății. Din procesului verbal nr._ din 20.12.2011 întocmit de către Comisia de anchetă socială, rezultă că reclamantul este încadrat la I. G. al Poliției Române. Ori, obligația de plata a salariului și al drepturilor aferente soldei incumba unității in cadrul căruia reclamantul își desfășură activitatea, iar, pe de alta parte în speță nu se contesta nici un act al pârâtei MAI, astfel că MAI nu are calitate procesuala pasiva.”
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că:
„Reclamantul I. C. G. arată că a absolvit cursurile Școlii Naționale de Agenți de Poliție „V. L." - Câmpina in anul 2003, când a fost repartizat în cadrul I.P.J. C.. În februarie 2005 a solicitat mutarea la cerere în cadrul Direcției Generale de Politie a Mun. București - Secției 14 Poliție, Biroul Ordine Publică. In martie 2007 acesta a fost mutat, în interes de serviciu, în cadrul D.G.P.M.B. - Serviciul Investigații Criminale, iar în baza ordinul S/4444 din 28.12.2007 a fost mutat în interes de serviciu, în cadrul D.G.P.M.B., Poliția Sectorului 2, Secția 8 Poliție, Biroul Investigații Criminale - fila 11 dosar. În cursul lunii decembrie 2010 reclamantul a fost mutat la cerere din cadrul cerere din cadrul D.G.P.M.B. în cadrul I.G.P.R. - D.C.C.O.A, conform dispoziției nr.5022/23.11.2010- fila 18 dosar.
La data de 9.12.2010, reclamantul a solicitat prin raportul nr._ prelungirea acordării compensației lunare pentru chirie iar prin procesului verbal nr._ din 20.12.2011 întocmit de către Comisia de anchetă socială - filele 30,31 dosar s-a concluzionat ca reclamantul nu are dreptul la compensarea chiriei .
Împotriva acestui proces verbal reclamantul a formulat contestație iar prin Dispoziția Directorului G. al D.G.M.R.U. nr. 11/119 din 18.01.2012 s-a dispus admiterea contestației si acordarea compensației lunare pentru chirie. Aceasta dispoziție a fost trimisa oficiului juridic pentru acordarea avizului de legalitate iar acesta a respins cererea reclamantului arătând ca reclamantul nu mai beneficiază de dreptul de chiriei de drept ,nefiind mutat in interes de serviciu in localitatea in care își are domiciliul.”
Instanța a constatat că acest aviz de legalitate este corect și temeinic, conform dispozițiilor legale având în vedere prevederile art.2 și 3 din HG nr.284/2005, din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale rezultând că legiuitorul a făcut distincție între mutarea la cerere și cea în interesul serviciului ca element determinant în acordarea compensației lunare pentru chirie. Conform art. 15 lit. f) din HG nr. 284/2005, dreptul la compensațiile pentru chirie încetează la data mutării in altă localitate. Cu alte cuvinte, dreptul la plata compensațiilor pentru chirie încetează de drept în cazul în care polițistul s-a mutat la cerere într-o altă unitate din altă localitate. Astfel, reclamantul s-a mutat la cerere in localitatea în care a solicitat chirie, în data de 2005 (respectiv de la IPJ Constanta la DGPMB – Secția 14 Politie), de la acea data dreptul reclamantului de a beneficia de compensație de chirie în București încetând de drept, fiind fără relevanță împrejurarea dacă ar fi solicitat sau nu acordarea compensației de chirie. Așadar, chiar dacă, ulterior mutării la cerere in București reclamantul s-a mutat in interesul serviciului tot în București, acestuia nu ii mai sunt aplicabile dispozițiile art. 2 si 3 din HG nr. 284/2005. În speță însă reclamantul de doua ori a solicitat la cerere mutarea la alta unitate de politie 2005 si 2010, fapt pentru care i se aplica prev.art.15 lit. f) din HG nr.284/2005. Totodată, instanța a constatat faptul că nu prezintă relevanță împrejurarea că anterior, în perioada 2010-2011 reclamantul a beneficiat de compensație lunară pentru chirie, practica anterioara a entității administrative pârâte nefiind relevantă în cauza, câtă vreme interpretarea dispozițiilor legale incidente este aceea indicata de instanță în cele ce preced.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.1,18 din Legea 554/2004 raportat la art.2,3 si 15 din HG nr.284/2005 a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR „PRO LEX", în numele membrului său de sindicat I. C.- G., întemeiat pe art.3041 C., prin acre a solicitat admiterea recursului si pe cale de consecință, respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, recurentul consideră că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică.
Arată că instanța de fond a apreciat ca acțiunea este nelegala, reținând ca atâta timp cat a fost mutat la cerere in anul 2005 din Constanta, în București, nu se încadrează în prevederile HG 284/2005. Instanța a avut in vedere exclusiv textul art. 2 din actul normativ.
Acțiunea reclamantului a fost însă întemeiata pe art. 3 din HG 284/2005, care se referă la mutarea în interesul serviciului, în aceeași localitate în care își are domiciliul.
Trebuie avut in vedere ca după anul 2005, reclamantul I. C. nu a beneficiat de indemnizația pentru chirie.
În anul 2007, acesta a fost mutat în interes de serviciu în cadrul D.G.P.M.B. - Serviciul Investigații Criminale, iar în luna octombrie 2007, a promovat examenul de trecere în corpul ofițerilor de poliție si a fost mutat în baza ordinul S/4444 din 28.12.2007, în interes de serviciu, în cadrul D.G.P.M.B., Poliția Sectorului 2, Secția 8 Poliție, Biroul Investigații Criminale, in funcția de ofițer IV.
Abia ulterior mutării în interesul serviciului, respectiv în anul 2008 a avut dreptul la indemnizație pentru chirie, în baza art. 3 din HG 284/2005.
Ca atare, instanța de fond nu a analizat temeinic cauza, pronunțând o hotărâre nelegala si netemeinica, făcând referire la un aspect din anul 2005, ce nu avea legătură cu acțiunea.
De altfel, situația juridica a fost una evidenta, din anul 2008, reclamantul fiind beneficiarul acestui drept în mod legal.
În anul 2010, acesta s-a mutat la cerere în cadrul IGPR, rămânând în aceeași localitate în care își avea domiciliul, respectiv în București.
Pentru anul 2011, IGPR i-a recunoscut dreptul la indemnizația de chirie, refuzul acordării acestui drept fiind pentru anul 2012.
Consideră recurentul că mutarea intervenita în anul 2010, tot în localitatea de domiciliul, chiar daca este făcuta la cerere, nu înlătură dreptul câștigat la indemnizația pentru chirie, prin aplicarea art. 3 din HG 284/2005.
Ceea ce prezintă importanta este faptul ca in anul 2008 i-a fost acordat în mod legal acest drept, si ca atare atâta timp cat celelalte condiții ale art. 3 sunt îndeplinite, polițistului nu ii poate fi luat beneficiul respectiv.
De altfel, nu exista nicio prevedere legala care sa limiteze dreptul la indemnizația de chirie legal acordata, pentru ca in viitor ar fi intervenit o mutare la cerere, in cadrul aceleiași localități.
In aprecierea legalității acordării dreptului pentru anul 2012, trebuie avut in vedere ca același angajator in anul 2011 i-a recunoscut dreptul respectiv. Mai mult, pentru anul 2012, contestația făcuta de către reclamant a fost admisa, lipsind doar avizul juridic pentru emiterea actului.
Consideră că reclamantului nu i se poate refuza acordarea dreptului pe anul 2012, întrucât aceeași unitate îi recunoaște dreptul pentru anul anterior si mai mult, fără a fi intervenit modificări de natura celor menționate de lege.
Pe de altă parte, la acest moment nu se mai poate invoca nelegalitatea acordării dreptului începând cu anul 2008 de către un alt angajator, motiv pentru care se impune admiterea acțiunii.
M. AFACERILOR INTERNE, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, în calitate de intimat - pârât, a depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate că în ceea ce o privește, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică având în vedere faptul că recurentul nu critică hotărârea sub aspectul respingerii cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu M.A.I..
I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE (în continuare I.G.P.R a depus de asemenea întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, considerând că sentința atacată este legală și temeinică, fiind dată ca urmare a interpretării corecte a prevederilor legale în materie.
Analizând probele administrate în cauză Curtea constată că recursul este nefondat.
Art. 2 din HG 284/2005 prevede că ART. 2
Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul beneficiază de compensația lunară pentru chirie dacă îndeplinește cumulativ următoarele cerințe: (...)
Art. 3 din același act normativ prevede că
ART. 3
(1) Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care își are domiciliul beneficiază de compensație lunară pentru chirie dacă îndeplinește cumulativ următoarele cerințe: (...)
În raport de rațiunea legii cele două articole trebuie interpretate în sensul că doar o mutare dintr-o localitate în altă localitate poate conduce la acordarea dreptului la compensații. O mutare care nu se referă la localitatea unde se prestează activitatea nu este de natură să modifice drepturile părții, neexistând nici o rațiune pentru care o persoană care nu beneficia de acest drept înainte de mutare să beneficieze de el după mutare deși continuă să își desfășoare activitatea în aceeași localitate ca și înainte, situația sa locativă nefiind influențată. Analiza semantică conduce la aceeași concluzie. Legiuitorul vorbește de o mutare într-o altă localitate sau mutare în localitatea de domiciliu nu de mutare în cadrul aceleiași localități.
De asemenea, așa cum a reținut și instanța de fond, mutarea dintr-o localitate în alta trebuie să se facă în interesul serviciului.
În speță reclamantul s-a mutat la cerere în anul 2005 din C. în București, pierzând, astfel, dreptul la compensații. Ulterior, în cursul anului 2007 au existat două mutări în interesul serviciului în cadrul aceleiași localități iar în anul 2010 a avut loc o mutare la cerere tot în București. Întrucât aceste mutări ulterioare anului 2005 nu au presupus și schimbarea localității, nu exista temei pentru acordarea de compensații. Faptul că din eroare, urmare a mutărilor în interesul serviciului în cadrul aceleiași localități, reclamantul a beneficiat de compensații nu constituie un temei pentru acordarea în continuare a acestora mai ales în condițiile în care, între timp, a intervenit o mutare la cerere.
Față de aceste considerente Curtea va respinge recursul ca nefonat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant I. C. G. prin SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR „PRO LEX” împotriva sentinței civile nr. 4996/2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2014.
Președinte Judecător Judecător
D. C. V. D. G. S. I. R.
Grefier
M. H.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3939/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2912/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
