Pretentii. Decizia nr. 7909/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7909/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 2464/98/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.7909
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 27 OCTOMBRIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - V. H.
JUDECĂTOR - O. D. P.
JUDECĂTOR - B. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurentul-reclamant P. G. E. împotriva sentinței civile nr.115 din 20.01.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA prin DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, având ca obiect "anulare act administrativ, pretenții ".
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că părțile au solicitat judecarea în lipsă.
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de disp. art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Având în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă, Curtea rămâne în pronunțare pe excepția nulității recursului sub aspectul nesemnării acestuia de avocat, precum și pe fondul recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr.115/F/20.01.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Ialomița – Secția Civilă a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă și a respins cererea formulată de reclamantul P. G. E. în contradictoriu cu D. Ploiești – AJFP Ialomița ca nefondată.
În motivare, a reținut prima instanță următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 25.10.2013 reclamantul P. G. E. în contradictoriu cu D. PLOIEȘTI – AJFP IALOMIȚA (fostă Administrația finanțelor publice Slobozia ) a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.020 lei achitată în mod necuvenit la buget cu titlu de taxă și, pe cale de consecință, anularea deciziei nr. 32/09.04.2013, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a constatat că, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a cumpărat un autoturism rulat marca VOLKSWAGEN, iar pentru a fi înmatriculat în România i s-a calculat și perceput timbru de mediu în sumă de 3020 lei; data primei înmatriculări este 21.03.2000 astfel cum rezultă din decizia nr.32/09.04.2013 emisă de AFP Fetești.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii, tribunalul arată că o respinge. Rezultă din înscrisurile aflate la dosar că taxa plătită de către reclamant a fost achitată în baza deciziei nr 32/09.04.2013 emisă în condițiile OUG 9/2013. Pentru aceasta, trebuie reținut faptul că, potrivit cererii introductive, reclamantul nu a atacat în instanța de contencios decizia prin care i s-a calculat și perceput timbru de mediu, ci a solicitat restituirea sumei reținută cu acest titlu. Or, procedura prealabila reglementata de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală este obligatorie numai pentru ipoteza anularii deciziei de calcul a taxei de poluare, nu si pentru cererea de restituire a taxei. O asemenea concluzie se impune in condițiile in care jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită. În acest sens s-a decis și de către Înalta Curte de Casație si Justiție, care, prin decizia nr.24/14.11.2011 pronunțata în recursul in interesul legii, a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din OUG nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 Cpf, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod. Or, în speță capătul principal de cerere îl constituie restituirea taxei achitată cu titlu de timbru de mediu.
Totodată, prima instanța constată că reclamantul nu a respectat nici procedura reglementată de art.117 alin.1 lit.a din O.G. nr.92/2003, în sensul că prealabil formulării acțiunii trebuia să solicite paratei restituirea sumei achitată cu titlu de taxă poluare, însă acest fapt nu conduce la respingerea cererii reclamantului ca inadmisibilă, deoarece această procedură administrativă s-a dovedit a fi una ineficientă, de vreme ce practica autorităților fiscale este în sensul impuneri taxe și respingerii cererii de restituire - cauza Metallgesellschaft și Hoechst CJUE a statuat faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții).
Pe fondul cauzei, apreciind asupra probelor dosarului și în raport de susținerile părților și de prevederile legale incidente în cauză, Tribunalul privește cererea reclamantului ca neîntemeiată.
Prin O.U.G. nr. 9 din 19 februarie 2013 (publicată în monitorul Oficial nr. 119 din 4 martie 2013), în vigoare începând cu data de 15 martie 2013, se stabilește cadrul legal pentru instituirea timbrului de mediu pentru autovehicule cu destinația de venit la bugetul Fondului pentru mediu și se utilizează de Administrația Fondului pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Prin urmare, legiuitorul prevede în mod expres obligația de plată a timbrului de mediu pentru autovehicule o singură dată, astfel: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7; c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării; d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.( art. 4 din OUG 9/2013)
În ceea ce privește încălcarea prevederilor comunitare invocate în susținerea cererii, Tribunalul reține că art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, "cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar în conformitate cu art.I-33, alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr.157/2005, "Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Rezultă așadar că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Astfel, potrivit art. 90, primul paragraf din Tratatul Comunităților (Uniunii) Europene ( art. 110 TFUE): "Niciun stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare"
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene ( art. 110 TFUE) invocat de reclamant, au în vedere reglementarea unor limitări a statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 90 alin.(1) din Tratatul de instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel acest tratat, cât și alte acte adoptate la nivel european, cum ar fi Directiva a 6-a, respectiv Directiva 77/388/CE, nu interzic perceperea unei taxe precum timbrul de mediu pentru autovehicule.
În acest sens amintim art. 33 din Directiva 77/388/CE prevede: "fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă [...], în general orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri".
Față de aspectele sus – arătate, se reține că timbrul de mediu pentru autovehicule reprezintă opțiunea legiuitorului național și a fost instituit în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene conform cărora tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări în statul respectiv, cu condiția ca taxa să fie conformă cu art. 90 din tratat, ceea ce înseamnă că prin taxa respectivă să nu fie defavorizate produse din alte state membre.
De vreme ce timbru de mediu se percepe pentru toate autovehiculele din categoriile M(l), M(2), M(3) și N(l), N(2), N(3), exceptând cazurile prevăzute la art. 3 alin. (1), iar nivelul timbrului de mediu este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului poluatorul plătește, principiul unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene, tribunalul apreciază că discriminarea între autovehiculele second-hand înmatriculate în alte state UE, și cele înmatriculate în România ( care exista în vechea reglementare ) a fost înlăturată, motiv pentru care cererea reclamantului a fost respinsă.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 24.02.2014, a declarat recurs, înregistrat la 07.03.2014, reclamantul P. G. E., solicitând admiterea recursului.
Curtea reține că potrivit art. 499 NCPC „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”.
II.1 În cauza de față, prin cererea de recurs partea recurentă – pârâtă a susținut că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică.
A invocat recurentul Legea nr. 157/2005 privind ratificarea Tratatului încheiat de România cu Uniunea Europeană, respectiv art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, precum și art. 90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene.
A apreciat recurentul că prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.
Taxa pe poluare nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, fiind percepută exclusiv pentru cele înmatriculare în alte state membre ale Uniunii și reînmatriculare în România, în timp ce acele autoturisme deja înmatriculate în România nu mai datorează această taxă, nici în cazul vânzării ulterioare.
A invocat totodată recurentul art. 25 și 28 C.E., respectiv jurisprudența CEJ în sensul că noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratat trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele naționale și să nu producă efecte discriminatorii.
A făcut referire partea recurentă la cauzele conexate C-97/13 și C-241/13 prin care CJUE consideră că ordonanța privind taxa auto din ianuarie 2012 încalcă legislația europeană.
A susținut recurentul că interpretarea dată de Curte prevederilor dreptului comunitar trebuie acceptată și aplicată de către instanțele naționale.
A apreciat recurentul că taxa în litigiu i-a fost percepută ilegal, ceea ce face incident art. 117 alin. 1 lit. d) C.p.f.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate și rejudecând, admiterea acțiunii, obligarea pârâtei la restituirea taxei în cuantum de 3020 lei reprezentând taxă pe poluare, reactualizată cu dobândă fiscală.
În drept, a invocat art. 148 alin. 4 și art. 20 alin. 2 din Constituția României, Tratatul Comunității Europene – art. 90 par. I. A solicitat recurentul judecata în lipsă.
II.2 Intimata – pârâtă AJFP Ialomița a formulat la data de 11.06.2014 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivare, a susținut intimatul – pârât în esență că acțiunea este nefondată, căci noul sistem legislativ privind perceperea timbrului de mediu respectă dreptul european în materie.
II.3 Recurentul - reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinare.
III. Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 483 alin. 4 NCPC rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea, analizând sentința civilă recurată, reține următoarele:
Preliminar, Curtea apreciază că nu poate fi reținută nulitatea recursului în cond. art. 486 alin. 2 și 3 NCPC sub aspectul chestiunii nesemnării acestuia de către un avocat, față de decizia Curții Constituționale nr. 462/2014, astfel că va respinge excepția nulității ca nefondată.
Asupra recursului formulat, art. 488 alin. 1 NCPC prevede: ”(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8.când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.”.
Totodată, art. 483 alin. 3 și 4 NCPC prevede că „(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.”.
Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.
Recursul este nefondat.
Din analiza înscrisurilor atașate în dosarul tribunalului, Curtea constată că taxa litigioasă a fost percepută sub incidența OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.
Specificul cererii de chemare în judecată este determinat de invocarea unei pretinse neconcordanțe între legea internă care impune plata timbrului de mediu pentru autovehicule, și anume OUG nr. 9/2013, și cea existentă la nivelul Uniunii Europene - art.110 TFUE, a cărei aplicare prioritară este în competența instanței interne în conformitate cu dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României.
Arată Curtea că în România a fost reglementată taxa pe poluare prin OUG nr. 50/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 si OUG nr. 117/2009 și reprezenta suma de bani calculată după criteriile indicate în actul normativ pentru o anumită categorie de autovehicule care se înmatriculează în România.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea preliminară în cauza I. T. c. Statul R. prin Ministerul Economiei si Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu si Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei pe poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, Curtea de Justiție a Uniunii Europene statuând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-263/10, afacerea N., asupra interpretării art. 110 TFUE din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 si O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
In opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectiva este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior OUG nr. 50/2008.
Prin Legea nr. 9/2012 ce a reglementat taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule a fost abrogată OUG nr. 50/2008 și înlăturat efectul protecționist constatat, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012 că: „(1) Obligatia de plata a taxei intervine: a) cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania; b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8; c) la reintroducerea in parcul national a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul national, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art.; (2) obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.”.
Ulterior însă, prin OUG nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2013 a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prin ordonanța din 3 februarie 2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauzele reunite C-97/13 (S. G. C. împotriva Administrația Finanțelor Publice Mediaș, Administrația Fondului pentru Mediu) și C-214/13 (Administrația Finanțelor Publice A. împotriva G. C.), în sensul că varianta taxei pentru emisii poluante aplicabilă în perioada de suspendare a dispozițiilor art. 4 alin. (2), și anume până la data de 01.01.2013, este incompatibilă cu art. 110 TFUE.
Instanța europeană a reținut că Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
Prin urmare, concluzia Curții în sensul că varianta taxei pentru emisii poluante aplicabilă pe perioada de suspendare a art. 4 alin. (2) este incompatibilă cu art. 110 TFUE este fundamentată tocmai pe împrejurarea că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013.
La data de 15.03.2013 au intrat în vigoare dispozițiile OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (în temeiul căreia a fost stabilită și taxa plătită de recurentul-reclamant din prezenta cauză), act normativ ce cuprinde o soluție legislativă esențial diferită de cea din OUG 50/2008 și de cea din Legea 9/2012 din perioada de suspendare a aplicării art. 4 alin (2).
Astfel, se constată că noul act normativ impune obligația de plată a timbrului de mediu o singură dată, atât pentru autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre decât România, cât și pentru vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prin decizia nr. 13/20.10.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a hotărât că „Dispozițiile art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 37/2014, și ale art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 88/2013, se interpretează în sensul că timbrul de mediu se datorează și în situația transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat provenit de pe piața internă a cărui primă înmatriculare a fost anterioară datei de 1 ianuarie 2007”.
Ca urmare, la acest moment, timbrul de mediu se datorează pentru orice autoturism rulat, indiferent că este achiziționat din străinătate sau deja înmatriculat în România, cu excepția celor pentru care a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Apreciază Curtea că o astfel de reglementare înlătură efectul protecționist subliniat de CJUE în cauzele C-402/09, T., și C-263/10, N. sau în cauzele reunite C-97/13 (S. G. C. împotriva Administrația Finanțelor Publice Mediaș, Administrația Fondului pentru Mediu) și C-214/13 (Administrația Finanțelor Publice A. împotriva G. C.), întrucât, atât timp cât pentru autoturisme cu aceleași caracteristici se datorează aceeași taxă, indiferent dacă la momentul achiziționării au fost deja înmatriculate în România ori sunt achiziționate dintr-un stat membru UE, nu se poate considera că mai este încurajată punerea în circulație a celor achiziționate de pe piața internă în detrimentul celor achiziționate de pe piețele celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ci ambele categorii de autovehicule se află în aceeași situație juridică.
Așa fiind, in principiu, nu se poate reține existența vreunei distorsionări a concurenței în privința, pe de o parte, a autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în Uniunea Europeană (categorie din care face parte și autovehiculul reclamantului, conform celor arătate anterior) și reînmatriculate în Romania și, pe de altă parte, a autovehiculelor similare înmatriculate pentru prima dată în Romania în aceeași perioadă.
In concret, reclamantul din prezenta cauză era pus în fața următoarei opțiuni: fie să cumpere autovehiculul înmatriculat pentru prima dată în UE la 21.03.2000, fie să cumpere un autovehicul similar, înmatriculat deja, pentru prima dată pe teritoriul României în data de 21.03.2000.
Atât în primul caz, cât și în al doilea, reclamantul suportă valoarea de circulație a autovehiculului, la care se adăugat valoarea timbrului de mediu, față de disp. art. 4 din OUG nr. 9/2013. Așadar, în ambele situații, reclamantul suportă o sarcină fiscală, adică timbrul de mediu.
În ce privește hotărârea Curții din Luxemburg pronunțată în cauza C-331/13, I. N. N. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu, Administrației Fondului pentru Mediu, instanța reține că prin aceasta se analizează doar sistemul de rambursare a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii Europene, adică sistemul reglementat de art. 12 din OUG nr. 9/2013, adică de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicul având un cuantum valoric superior timbrului de mediu, fără ca CJUE să aprecieze însă că timbrul de mediu, astfel cum a fost instituit ca o taxă distinctă de cele menționate în precedent, ar contraveni dreptului european în materie.
Față de cele arătate în precedent, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în baza dispozițiilor art.496 NCPC, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului ca nefondată.
Respinge recursul declarat recurentul-pârât P. G. E., cu domiciliul în Fetești, ..V17, ., județul Ialomița, împotriva sentinței civile nr.115 din 20.01.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA prin DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în mun. Slobozia, ..14, județul Ialomița, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
H. V. O. D. P. B. C.
GREFIER
G. P.
Red . tehnored. Jud. B.C. - 4 ex./nov. 2014
Tribunalul Ialomița - Secția Civilă – jud. M. V.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 4865/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 5820/2014.... → |
|---|
