Obligaţia de a face. Decizia nr. 6834/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6834/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 1751/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 6834
Ședința publică de la 25.09.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE D. G.
JUDECĂTOR Ș. A.
JUDECĂTOR G. M. E.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1521/03.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a ( fostă a IX-a) – C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul – reclamant I. M. H..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul – reclamant – personal, lipsind recurenta – pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după careâ
Intimatul – reclamant – personal precizează că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând, pe fondul recursului, respingerea acestuia, ca fiind neîntemeiat și menținerea, în totalitate, a hotărârii pronunțate de prima instanță, ca fiind legală și temeinică; inclusiv sub aspectul obligării pârâtei la plata dobânzii fiscale și a cheltuielilor de judecată.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului, astfel cum a fost formulat.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a II-a ( fostă a IX-a) – C. Administrativ și Fiscal reclamantul I. M. H. a solicitat în contradictoriu cu pârâta AFP Sector 4 București restituirea sumei de 3541 lei reprezentând taxă de poluare plus dobânda până la data achitării integrale a debitului. S-a mai solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1521/03.03.2014, Tribunalul București a admis acțiunea formulată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3541 lei și a dobânzii fiscale aferente acestui debit principal, dobândă ce va curge începând cu data achitării taxei poluare și până la data restituirii sale efective și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerente, Tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat în august 2008, un autoturism marca Opel Omega an fabricație 1996, . WOL000021T1151542 înmatriculat pentru prima dată la data de 23 aprilie 1996, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat suma de 3541 lei cu titlu de taxă de poluare.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Tribunalul a reținut că, în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, este de remarcat faptul că s-a dorit ca taxa pe poluare (al cărei scop este în principiu corect -“poluatorul plătește”) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE (fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe poluare este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a dobânzii, tribunalul a apreciat-o ca fondată.
Având în vedere caracterul fiscal al raportului juridic dedus judecății, dobânda care ar putea fi solicitată de reclamant, accesoriu al unei creanțe fiscale, este doar dobânda fiscală nu cea legală, reglementată actualmente de OG 13/2011.
Dobânzile fiscale solicitate de reclamant, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, nu pot curge decât de la data plății sumei greșit imputate, conform deciziei CJUE I.. Conform acesteia, dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia pronunțată de CJUE în procedura hotărârii preliminare este cea care a determinat schimbarea jurisprudenței acestei instanțe cu privire la data de la care curge dobânda aferentă debitului încasat contra prevederilor dreptului comunitar.
Astfel, acest capăt subsidiar de cerere este admis în sensul acordării dobânzii fiscale aferente debitului principal, calculate de la data plății taxei și până la data achitării efective a debitului principal.
În baza art. 274 C., constatând culpa procesuală a pârâtei AFP sector 4 și având în vedere taxele de timbru achitate de reclamantă, tribunalul obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 1521/03.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a ( fostă a IX-a) – C. Administrativ și Fiscal a formulat recurs pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a la data de 30.04.2014, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în principal, în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, pe fond, ca neîntemeiată.
Arată că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, în sensul că a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 4, precum și a cererii de chemare in garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, excepții invocate la instanța de fond prin întâmpinare în data de 28.02.2014.
Faptul că instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 4, precum si cererea de chemare in garanție a Administrației Fondului pentru Mediu și nu s-a pronunțat asupra acestora, echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare al pârâtei, întrucât acestea constituie o formă a apărărilor procesuale puse la dispoziția celui chemat în judecată.
Apreciază că prejudiciul creat prin această omisiune poate fi reparat doar în situația în care instanța de recurs ar admite recursul și ar trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Astfel, potrivit art.137 alin.1 și 2 cod pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, cu excepția celor pentru dezlegarea cărora este necesară administrarea de dovezi, situația în care vor fi unite cu fondul cauzei. Lipsa calității procesuale pasive a părților constituie excepții de fond absolute care obligă instanța, în cazul admiterii lor, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului pe de o parte iar omisiunea de a pune o excepție în dezbaterea contradictorie a părților și apoi de a o soluționa motivat, echivalează cu încălcarea de către instanță a dreptului părților la apărare fiindcă, procedând astfel, le-a privat deopotrivă de posibilitatea de a o susține și, respectiv de a o combate, pe de alta.
În egală măsură, nepronunțarea asupra excepției pune instanța de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea și temeinicia sentinței căci semnifică nedezlegarea unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru soluția dată.
Această neregularitate procedurală atrage sancțiunea nulității hotărârii, conform cazului de casare prevăzut de art.304, pct.5 Cod pr.civila.
În subsidiar, arată că hotărârea este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea greșită a legii.
Astfel, arată că O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodată, arată faptul că motivarea instanței în sensul că prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o încălcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciază că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogându-se art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de instanța de fond, precizează următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Iriandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Totodată, precizează faptul că art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, reținute de instanța de fond precizează următoarele:
Incidența in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciem ca fiind inexistenta întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Totodată, în speța de fata, intimatul-reclamant nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 după consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, menționează că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri. Menționează că această directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, precizează că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atât, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
În ceea ce privește susținerea instanței de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, va învederam următoarele:
În literatura de specialitate s-a arătat că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind "orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale în sens strict". (O. M. - D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
In aceeași ordine de idei, învederează că la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere în întârziere prin care insistă ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care își exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, învederează că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
Totodată, menționează că, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3) Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor
documente:
a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b) dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c) documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d) certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezultă fără dubii ca intimatul-reclamant nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii fiscale reglementata de art.124 alin.(1) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, apreciem ca hotărârea este nelegala, întrucât intimatul - reclamant nu se încadrează in dispozițiile art.117 Cod Procedura Fiscala pentru a fi îndreptățită la restituirea taxei pe poluare, ci aceasta a fost stabilita in conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr.50/2008.
Potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezultă că în cauza nu este îndeplinită condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Cu privire la obligarea la cheltuielile de judecata, apreciază că hotărârea este nelegala, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne încadram in aceasta categorie.
În cauză reclamantul nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule ci caracterul ilicit al dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, aspect ce nu poate fi reținut în culpa instituției recurente.
În drept, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art.304. pct.9 din Codul de procedură civilă.
Analizând motivele de recurs, Curtea constată că sunt fondate criticile recurentului cu privire la soluționarea cererii de chemare în garanție.
Astfel, Curtea reține că prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond la data de 28.02.2014, pârâtul a solicitat introducerea în cauză în calitate de chemat în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, pentru ca în situația în care s-ar admite cererea reclamantului, să fie obligată la restituirea taxei de poluare de 3541 lei către Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice.
Curtea constată că instanța de fond nu a dispus citarea chematului în garanție și comunicarea cererii către acesta, iar prin sentință nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție, cererea fiind predată de Serviciul Registratură ulterior pronunțării sentinței, conform referatului întocmit de grefier I. M..
Având în vedere dispozițiile art. 312 alin. 5 C.p.civ., reținând că soluționarea cererii de chemare în garanție presupune citarea părții, dezbateri contradictorii și formularea de apărări raportat și la acțiunea principală, Curtea constată că se impune casarea în întregime a sentinței, conform art. 312 alin. 3 coroborat cu art. 312 alin. 5 C.p.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1521/03.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a ( fostă a IX-a) – C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul – reclamant I. M. H..
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, D. G. Ș. A. G. M. E.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – A.Ș.
JUD. FOND A. I. N. - Tribunalul București – Secția a II-a ( fostă a IX-a) – C. Administrativ și Fiscal
| ← Conflict de competenţă. Hotărâre din 23-01-2014, Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 3653/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
