Despăgubire. Decizia nr. 7248/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7248/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 7917/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.7248
Ședința publică de la 09.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR G. M. E.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr. 3076/24.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II –a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /C./2013, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. V. și cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea studiind actele și lucrările dosarului constată că prin cererea de recurs s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alineat 1 pct.2 C.pr.civ., astfel că, nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3076/24.04.2014 Tribunalul București – Secția a II-a C. a admis acțiunea formulată de reclamantul D. V. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – Administrația Finanțelor Publice sector 6 București, și a obligat pârâta AFP Sector 6 la restituirea către reclamant a sumei de 5206 lei achitată cu titlu de taxă pe emisiile poluante și a dobânzii calculată de la data plății și până la data restituirii efective. Totodată a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
A arătat că in temeiul Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, A.F.P. sector 6 a procedat, in baza datelor înscrise in cartea de identitate a autovehiculului, la calcularea si emiterea deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pentru suma de 4705 lei, taxa ce a fost calculata in raport de documentele din care rezulta dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul al taxei, depuse de către acesta.
Reclamantul nu contesta modalitatea de calcul al taxei pentru emisiile poluante prevăzut în Legea nr.9/2012, ci faptul ca legislația naționala contravine prevederilor legislației Uniunii Europene.
Însă prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricăror forme de discriminare a plații taxei:
Astfel, potrivit dispozițiilor cuprinse in actul normativ menționat: Art. 4. - (1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare:
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr.9/2012 si care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național.
Prin urmare, câtă vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării autovehiculului pentru prima data in România, rezulta ca aceasta taxa este legal datorata.
In ceea ce privește prevederile comunitare invocate in susținerea acțiunii, arată ca prin Legea nr.9/2012 ce a intrat in vigoare începând cu data de 13.01.2012 s-a reglementat eliminarea oricărei forme de discriminare a plații taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozițiile art.4.
Mai mult, prin Legea nr.9/2012 a fost creat cadrul legal si respectiv obligația plații taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se înmatriculează pentru prima data in România, cat si pentru cele pentru care se realizează prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr.50/2008, respectiv taxa speciala potrivit art.214 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
De asemenea, a arătat că ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule plătită in temeiul O.U.G. nr.50/2008 si taxa pentru emisiile poluante, in conformitate cu prevederile art. 12 alin.1 din Legea nr.9/2012.
Astfel, având in vedere ca taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de intimatul-reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare, respectiv Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, consideră ca suma nu poate fi restituita.
Referitor la plata dobânzii fiscale, reglementată de art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, a precizat că nu sunt îndeplinite condițiile privind acordarea acesteia.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, solicită respingerea lui, ca neintemeiat, având in vedere ca nu sunt intrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli. O alta condiție care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne încadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina pârâtei pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecata.
A mai menționat că instanța nu a aplicat corect dispozițiile legii, respectiv art. 30 alin. 1 lit. e din OG nr. 80/2013, existând riscul ca reclamantul să se îmbogățească fără just temei, întrucât ar beneficia, la cerere, și de restituirea taxei de timbru.
In drept, a invocat art.304 pct.9 si 304 indice 1din Codul de procedura civila, O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr.418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr.157/2005, Constituția României.
Intimatul-reclamant și intimata-pârâtă nu au depus întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.304 indice 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
I. Instanța de fond a instituit în mod legal în sarcina pârâtei AS6FP obligația de restituire a taxei pentru emisii poluante, întrucât reglementarea națională a acestei taxe reprezentată de Legea nr. 9/2012, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pentru emisii poluante nu se percepe.
Curtea constată că nu poate fi reținut motivul de recurs privitor la legalitatea perceperii taxei solicitate, câtă vreme regimul de impozitare instituit de Legea nr. 9/2012 a fost considerat ca discriminatoriu prin prisma art. 110 TFUE de către Curtea de Justiție Europeană în Cauzele reunite C. și C. C-97/13 și C-214/13, conform Ordonanței pronunțate la data de 03.02.2014: ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Practic Legea nr. 9/2012, în forma în vigoare după adoptarea OUG nr. 1/2012, a menținut regimul discriminatoriu instituit prin OUG nr. 50/2008, cu privire la care CJUE se pronunțase în cauzele T. și N..
Abia ulterior datei de 01.01.2013, când art. 4 alin. 2 din Lege a redevenit aplicabil, nu se mai poate vorbi de discriminare, derivată din taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Totodată în legătură cu necontestarea deciziei de calcul a taxei, Curtea reține că prin Decizia nr. 24/2011, pronunțată într-un recurs în interesul legii, ICCJ a stabilit că „acțiunea judiciara având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționata de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele doua proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedura fiscala”. Prin urmare, acțiunea reclamantului în pretenții nu putea fi restricționată de termenul impus prin art. 205 alin. 1 și art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003.
II. Totodată Curtea reține că în mod corect s-a acordat dobânda de la data plății taxei de poluare, Tribunalul valorificând astfel practica CJUE, respectiv hotărârea pronunțată în cauza C 565/11 – I. (hotărârea din 18.04.2013).
III. Și critica privind acordarea cheltuielilor de judecată este nefondată, căci, potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ. (1865) „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. În cauză, prin admiterea cererii, pârâta a căzut în „pretențiuni”, fiind astfel în culpă procesuală pentru declanșarea și desfășurarea unui litigiu finalizat prin infirmarea apărărilor emise. Pe cale de consecință, este ținută în cond. art. 274 C.pr.civ. să despăgubească partea adversă pentru prejudiciul suferit ca urmare a desfășurării procesului, adică să plătească echivalentul cheltuielilor de judecată suportate de reclamant cu litigiul purtat la Tribunalul București.
Cât despre acordarea cheltuielilor de judecată doar părții care a câștigat în mod irevocabil procesul, după cum susține partea recurentă, Curtea subliniază, pe de o parte, că prin soluția de față, câștigă procesul în mod irevocabil partea reclamantă, iar, pe de altă parte, interpretarea pretinsă de partea recurentă nesocotește atât litera, cât și spiritul art. 274 C.pr.civ., reglementare menită a asigura părții care câștigă procesul într-o anumită etapă procesuală posibilitatea de a-și recupera cheltuielile de judecată aferente, efectiva lor recuperare depinzând de măsura în care hotărârea care i le recunoaște rămâne sau nu irevocabilă; a considera că acordarea de cheltuieli de judecată este condiționată de câștigarea irevocabilă a unui proces ar echivala cu dreptul părții interesate de a le recupera exclusiv pe cale separată, abia după soluționarea irevocabilă a acelui proces, căci doar la un astfel de moment se știe cine a câștigat și cine a căzut în pretențiuni, irevocabil, interpretare ce nu poate fi acceptată în raport de textul clar al art. 274 C.pr.civ.
În ceea ce privește îmbogățirea fără justă cauză a reclamantului prin obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că art. 274 C. nu intră în concurență cu art. 30 alin. 1 lit. e din OUG nr. 80/2013, pe de o parte pentru că taxa de timbru și timbrul judiciar au fost achitate în temeiul Legii nr. 146/1997, în vigoare la data declanșării litigiului în fața Tribunalului București, iar pe de altă parte pentru că art. 30 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 nu cuprinde o clasificare pe litere. Mai observă Curtea că art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997 se referă la contestația la executare, instanța nefiind învestită cu o atare cerere.
Față de aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate și că soluția recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr.3076 / 24.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II –a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /C./2013, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. V. și cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. G. M. E.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – S.P./2 ex./20.10.2014
JUD. FOND D. S. - Tribunalul București – Secția a II –a C. Administrativ și Fiscal
| ← Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 3503/2014.... → |
|---|
