Pretentii. Decizia nr. 4355/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4355/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 5000/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4355
Ședința publică de la 29.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: L. E. F.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de către recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 884/18.02.2013, pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. F.-C., în cauza având ca obiect pretenții – taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns intimatul-reclamant I. F.-C., reprezentat de avocat Sufragiu C., care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind recurenta-pârâtă Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului formulat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar chitanță reprezentând onorariu avocat.
Curtea declară închise dezbaterile și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, reclamantul I. F.-C., în contradictoriu cu A. F. PUBLICE SECTOR 6, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea la restituirea sumei de 5972 lei reprezentând taxa de poluare achitată, actualizată cu dobânda legală în materie fiscală.
Pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a formulat în nume propriu și în calitate de reprezentant a ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 6 BUCUREȘTI întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că OUG 50/2008 a fost modificată prin OUG 117/2009, astfel că nu se mai află în contradicție cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Prin sentința civilă nr. 884/18.02.2013, Tribunalul București a admis acțiunea, a obligat pârâta AFP Sector 6 să restituie reclamantului suma de 5972 lei reprezentând taxă pe poluare, actualizată cu dobânda calculată conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003 și a obligat pârâta AFP Sector 6 la plata către reclamant a sumei de 2139,30 lei cheltuieli de judecată.
În considerente, instanța de fond a reținut că în ianuarie 2008 reclamantul a achiziționat din UE un autovehicul, pentru înmatricularea căruia a plătit taxă specială pentru autoturisme în cuantum de 5972 lei.
Reclamantul s-a adresat AFPS5 pentru restituirea acestei taxe, considerată discriminatorie în raport de prevederile europene, dar pârâta a respins cererea.
Tribunalul a considerat că refuzul de restituire a taxei este nejustificat.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de înmatriculare, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de textele de lege anterior invocate, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor Codului Fiscal și a Normelor de aplicare, privitoare la problema dedusă judecății, să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005 și jurisprudenței Curții de Justiție Europene.
Astfel, s-a constatat că, în reglementarea internă, taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă prin Legea nr. 343/2006, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 110/2006, fiind introduse, prin aceasta, în Codul fiscal, articolele 214/1 – 214/3, care stabilesc obligația achitării, modul de calcul al taxei și scutirile de la plata acesteia:
„Art. 2141 - (1) Intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.
(2) Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1 care face parte integrantă din prezentul titlu.
(3) Sumele datorate bugetului de stat drept taxe speciale se calculează în lei, după cum urmează: …
(4) Nivelul coeficienților de corelare și de reducere a taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 5 care face parte integrantă din prezentul titlu.
(5) Vechimea autoturismului/autovehiculului rulat se calculează în funcție de data fabricării acestuia.
Art. 2142 - Taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România.
Art. 2143 - Sunt scutite de plata taxelor speciale autoturismele, atunci când sunt:
a) încadrate în categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor legale în vigoare;
b) provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică, acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, ministerelor, altor organe ale administrației publice, structurilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național, asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de caritate.”
Din economia textelor redate mai sus, rezultă că taxa de înmatriculare se datorează doar pentru autoturismele noi, ca și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 1 ianuarie 2007, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
S-a constatat că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În hotărârile T. (nr. C 402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C 263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Rezultă că nici taxa prevăzută de OUG nr. 50/2008 nu este conformă dreptului comunitar, astfel că taxele de primă înmatriculare percepute trebuie restituite integral, iar nu doar cuantumul ce depășește taxa stabilită ulterior de OUG nr. 50/2008.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Împotriva sentinței civile nr. 884/18.02.2013 pronunțată de Tribunalul București a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 6 a Finanțelor Publice, înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a la data de 31.10.2013, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Arată faptul că această taxă achitată de către intimatul-reclamant la Trezoreria sector 6 a fost perceputa în baza unei legi aprobata de Parlamentul României - Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, respectiv in baza dispozițiilor art. 214, in forma in vigoare la data plații.
Mai mult decât atât, precizează faptul că, prin actul normativ, OUG nr. 50/2008 si prin normele sale de aplicare (H.G. nr. 686/2008) legiuitorul a abrogat dispozițiile art. 214j din Codul fiscal (conform art. 14 din OUG nr. 50/2008), aceste dispoziții normative instituind temeiul legal pentru restituirea taxei de prima înmatriculare achitata de contribuabili intre 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008, așa cum rezulta din dispozițiile art. 11. "Taxa rezultata ca diferența intre suma achitata de contribuabil in perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, s cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite in normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgenta.
F. de cele de mai sus, precizează că intimatul-reclamant avea la dispoziție procedura reglementata de H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 pentru a obține restituirea sumelor rezultate ca diferența dintre taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule plătită in conformitate cu prevederile art. 214 - 2143 Cod fiscal si taxa pe poluare pentru autovehicule.
Astfel, în conformitate cu prevederile cap VI art. 6 din Normele metodologice sus menționate restituirea sumelor rezultate ca diferență între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule se face după următoarea procedură:
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie, la cererea contribuabilului, persoană fizici sau juridică, în conformitate cu prevederile art.117 din Ordonanța Guvernului 92/200; privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Pentru restituirea sumelor, contribuabilul va depune o cerere de restituire la organul fiscal competent în administrarea acestuia, prevăzut la art. 3 alin. (1). (...)
(12) Restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită se face de către organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire."
Trebuie avut în vedere faptul că adoptarea O.U.G. nr. 50/2008 a avut ca scop asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislații comunitară în acest domeniu, necesitatea adoptării acestor masuri asigurând respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții d
Cele de mai sus au fost reținute și de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 802 din 19.05.2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în ansamblu, și, în special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgență, din cuprinsul căreia invocă următoarele pasaje:
„... ordonanța de urgență criticată a fost adoptată în contextul în care Comisia Europeană deschisese procedura de infringement împotriva României în temeiul art. 226 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene. Pentru a evita o eventuală procedură în fața Curții de Justiție a Comunității Europene, Guvernul a emis această ordonanță de urgență. în expunerea de motive, pentru a se justifica starea extraordinară, precum și urgența reglementării, se invocă necesitatea adoptării de măsuri pentru a se asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (4) din Constituție, autoritățile statului român s-au angajat să garanteze ducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, din reglementările comunitare cu caracter obligatoriu și din actul de aderare. în acest sens, Guvernul este abilitat din punct de vedere constituțional ca, prin mijloacele pe care le are la îndemână, să garanteze îndeplinirea obligațiilor României față de Uniunea Europeană. Astfel, folosirea ordonanțelor de urgență pentru punerea de acord a legislației naționale cu cea comunitară în situația în care era iminentă declanșarea procedurii de infringement în fața Curții de Justiție este pe deplin constituțională. în aceste condiții, se constată ce ordonanța de urgență criticată respectă exigențele art. 115 alin. (4) din Constituție.
Obligația pozitivă a statului român de a asigura un cadru legislativ adecvat pentru exercitarea dreptului la un mediu sănătos este realizată tocmai prin prevederile ordonanței de urgență criticate; acest act normativ taxează, în funcție de anumite criterii, autovehiculele pentru poluarea pe care o produc. De altfel, sub aspect fiscal, o atare taxă este expresia la nivel legal a textului constituțional al art. 35."
Nu în ultimul rând, precizează faptul că, prin mai multe decizi (ex.: nr. 499 din 07.04.2009, nr. 137 din 25.02.2010, nr. 239 din 09.03.2010, etc.) Curtea Constituționala a respins excepțiile de neconstituționalitate cu privire la O.U.G. nr. 50/2008, ridicate de reclamanți in mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești, deciziile fiind in sensul ca O.U.G. nr. 50/2008 nu încalcă nicio dispoziție din Constituția României.
Restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
Totodată, menționează că, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, se reține că este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin, (2).
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3) Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b) dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c) documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d) certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fără dubii că intimatul-reclamant nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care consideră taxa de poluare achitata de reclamanta ca legal datorata.
Referitor la plata dobânzii fiscale, reglementată de art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, solicită a se constata că reclamantul nu se încadrează în dispozițiile art. 117 Cod procedura fiscală pentru a fi îndreptățită la restituirea sumei de 5972 lei, ci aceasta a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile unei legi aprobata de Parlamentul Românie - Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, respectiv in baza dispozițiilor art. 214, in forma in vigoare la data plații.
Potrivit art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003:
"Pentru sumele de restituit sau de rambursat de ia buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, apreciază că solicitarea privind restituirea sumei de 5972 lei actualizată cu aplicarea dobânzii fiscale, pe calea prezentei acțiuni, este inadmisibilă.
Menționează ca practică judiciară, că în dosarul_/3/2009 Curtea de Apel București Secția a VIII-a C. Administrativ si Fiscal a reținut în mod irevocabil prin decizia civila 1026/22.04.2010, că este neîntemeiat capătul de cerere privind dobânda legală.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, solicită respingerea lui, ca neîntemeiat, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) Codul de procedură civilă.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, prin aceasta, trebuie ca partea care i pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in curși derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu se încadrează în aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa pentru ca sa fie obligați la plata cheltuielilor de judecata.
Reiterează că Administrația Finanțelor Publice Sector 6 s-a conformat unor dispoziții legale speciale, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, respectiv in baza dispozițiilor art. 214, in forma in vigoare la data plații.
Or, in speța, nu este îndeplinita niciuna dintre aceste condiții, motiv pentru care solicită respingerea, ca neîntemeiat, și a acestui capăt de cerere.
În drept, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 si 3041 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Proceduri privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005 Constituția României.
Curtea, analizând actele dosarului și susținerile părților în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul nu este fondat.
În mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă, în speță a obligației plății taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea constată că acțiunea se încadrează în prevederile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, nefiind pusă în discuție în speță aplicarea dispozițiilor art. 8 din OUG nr. 50/2008.
În ce privește dobânda legală (fiscală), Curtea constată că în mod corect s-a reținut în fond că repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității, astfel cum s-a reținut în decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii nr. 24/14.11.2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe baza jurisprudenței comunitare (hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L.), criticile formulate în recurs urmând a fi respinse.
Având în vedere aceste considerente și față de caracterul accesoriu al cererii de obligare a pârâtei- recurente la plata cheltuielilor de judecată, față de prevederile art. 274 C.p.civ., Curtea constată că Tribunalul a pronunțat o sentință temeinică și legală.
Având în vedere dispozițiile art. 274 Cp.civ., față de complexitatea cauzei, va obliga recurenta la 500 lei către intimatul-reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 884/18.02.2013, pronunțatĂ de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. F.-C., ca nefondat.
Obligă recurenta la 500 lei către intimatul-reclamant reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. Ș. L. E. F. G. D.
GREFIER,
ANIȘOARA N.
Red. A.Ș./A.N.
2 ex./02.07.2014
Jud. fond T.B.: R. E. M.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 5226/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
