Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 1328/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1328/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 26253/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1328
Ședința publică de la 24.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. B.
JUDECĂTOR - D. M. D.
JUDECĂTOR - C. P.
GREFIER - M. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă G. M. împotriva sentinței civile nr. 1347/30.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. S. 4, cauza având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, observând că recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1347/30.03.2012, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta G. M. în contradictoriu cu pârâtul P. S. 4 București.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin Dispoziția nr. 605/23.02.2011 emisa de parat, reclamanta a fost reîncadrata, începând cu data de 01.01.2011, pe funcția de sef serviciu, clasa de salarizare 74 din cadrul Serviciului C., beneficiind de un salariu brut lunar de 3.775 lei, cu mențiunea că salariul a fost stabilit în conformitate cu funcția, vechimea și drepturile salariale avute în luna decembrie 2010.
Dispoziția a fost motivata, în drept, prin indicarea prevederilor Legii nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010, Ordinului comun al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr._ privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 285/2010.
La data de 25.02.2011, pentru motive similare celor prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecata, reclamanta a formulat contestație împotriva dispoziției anterior menționate, solicitând modificarea dispoziției în sensul reîncadrării sale pe funcția de sef serviciu, clasa de salarizare 76, corespunzătoare gradului II.
Prin adresa nr. 04/07.03.2011, pentru motive similare celor prezentate în cuprinsul întâmpinării formulate în prezenta pricina, Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul autorității publice parate a respins contestația reclamantei.
Printr-o cerere adresata Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, reclamanta a solicitat sa i se comunice daca la reîncadrarea personalului de conducere, conform Legii nr. 284/2010, clasa de salarizare corespunzătoare gradului I sau II, după caz, care conține sporul de vechime în munca la valoarea maxima, se diminuează corespunzător cu transele de vechime în munca.
Răspunzând solicitării reclamantei, prin adresa nr._/29.03.2011, Agenția Naționala a Funcționarilor Publici i-a comunicat, în esența, în ceea ce privește reîncadrarea sa . de conducere, că stabilirea claselor de salarizare se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. 1 din Legea nr. 284/2010, respectiv fără a diminua numărul de clase în funcție de transele de vechime în munca deținute.
Având în vedere această situație de fapt, prima instanță a reținut că reclamanta este în eroare atunci când afirma ca, prin actul administrativ contestat, Dispoziția nr. 605/23.02.2011, s-ar fi dispus reîncadrarea sa pentru anul 2012.
Din cuprinsul dispoziției atacate, privit prin prisma textelor legale în executarea cărora actul a fost emis, interpretate coordonat, rezulta ca reîncadrarea reclamantei este operanta pentru anul 2011.
Pe de alta parte, atât în cuprinsul cererii introductive, cat și prin concluziile sale orale, reclamanta a afirmat ca reîncadrarea și salarizarea sa pentru anul 2011 s-au făcut în mod corect, în conformitate cu prevederile Legii nr. 284/2010 și ale Legii nr. 285/2010.
Or, prevederile art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, consacra o categorie a contenciosului subiectiv, în sensul ca un act administrativ poate fi anulat numai daca a produs reclamantului o vătămare . un interes legitim. Stabilirea existentei dreptului/interesului legitim, a vătămării aduse acestora și a legăturii de cauzalitate dintre efectele actului administrativ atacat și vătămare se face pe baza probelor administrate, fiind o problema de fond în litigiul administrativ.
În cauza, reclamanta nu a afirmat și nici nu a demonstrat ca, prin dispoziția atacata, s-ar fi adus vreo vătămare vreunui drept al său ori interes legitim.
Pentru aceste motive, văzând și prevederile art. 18 alin. 1 și art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a apreciat cererea dedusa judecații ca fiind neîntemeiata, fiind respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamanta G. M..
În motivare, a susținut că, în soluționarea cauzei, Tribunalul a interpretat greșit Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010 și Legea nr. 554/2004, reținând că nu a fost vătămată prin dispoziția contestată într-un drept ori interes legitim.
Astfel, a arătat că prin Dispoziția nr. 605/2011 i-a fost stabilit salariul pentru anul 2011, salariu pe care nu l-a contestat, insa reîncadrarea pe funcție, astfel cum a fost realizată, îi va afecta salariul la momentul aplicării Legii nr. 284/2010, când vor fi luate în considerare clasele de salarizare, coeficienții de multiplicare și valoarea de referința de 600 lei, fiindu-i imposibil să demonstreze, la momentul promovării recursului, cu dovada plații salariului, cum și cu cat îi este acesta diminuat, deoarece salarizarea prevăzuta de Legea nr. 284/2010 nu se aplică.
În continuare, a reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată, referitoare la nelegalitatea parțiala a dispoziției contestate, în ce privește reîncadrarea sa pe funcția de șef serviciu, menționând că, dacă s-ar aplica Legea nr. 284/2010, i s-ar calcula salariul în funcție de clasa de salarizare 74, și nu în funcție de clasa maxima de salarizare, 76, corespunzătoare gradului II de salarizare.
A apreciat astfel că atât prin actul atacat, cât și prin sentința recurată au fost interpretate greșit dispozițiile art. 15 coroborat cu art. 13 și art. 33 alin. 3 din Legea nr. 284/2010, întrucât, deși pentru postul de șef serviciu pe care îl ocupă s-a stabilit nivelul de salarizare la gradul II, căruia îi corespunde clasa de salarizare 76, ce conține sporul de vechime în munca la valoare maxima (anexa nr. I la Legea nr. 284/2010 capitolul I, lit. A, b punctul 10 din coloana „funcții publice teritoriale”), a fost reîncadrată pe clasa 74 de salarizare, o asemenea posibilitate nefiind reglementată pentru personalul de conducere, care nu are corespondent pe o funcție de execuție, astfel încât să poată fi aplicat art. 11 alin. 2 și 3 din Legea nr. 284/2010, ce reglementează clasele de salarizare pentru funcțiile de execuție. A mai menționat că singurul caz în care pot fi diminuate clasele de salarizare pentru funcțiile de conducere este cel expres prevăzut la art. 15 alin. 4 din lege, text inaplicabil în ceea ce o privește. Recurenta a subliniat că diferențierea salariilor pentru funcțiile de conducere se face prin stabilirea gradului I sau II de către ordonatorul principal de credite și fiecărui grad îi corespunde o clasa de salarizare, la nivel maxim de vechime (72 pentru șef serviciu gradul I, respectiv 76 pentru șef serviciu gradul II). În acest sens, a invocat prevederile Normelor Metodologice date în aplicarea art. 33 din Legea nr. 284/2010.
Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii, cu consecința anulării în parte a Dispoziției nr. 605/23.02.2011 și obligării intimatului la reîncadrarea sa, pentru anul 2014, pe funcția de șef serviciu, clasa de salarizare 76, corespunzătoare gradului II.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Prin dispoziția contestată s-a dispus reîncadrarea recurentei-reclamante în funcția publică de conducere deținută și i-a fost stabilit salariul cu începere de la 01.01.2011, în conformitate cu prevederile Legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010.
Astfel, potrivit art. 33 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, „(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în munca avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia. (…) (3) La funcțiile de conducere unde sunt prevăzute două grade de salarizare, nivelul de salarizare corespunzător gradului, respectiv clasei de salarizare și coeficientului de ierarhizare se stabilește de ordonatorul principal de credite în funcție de responsabilitatea, complexitatea și impactul deciziilor impuse de atribuțiile corespunzătoare fișei postului”.
În ce privește aplicarea efectivă a noului sistem de salarizare, aceasta a fost în mod succesiv prorogată.
În acest sens, art. 4 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice prevede următoarele: „(…) (2) În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru. (3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010”.
Dispoziții similare s-au regăsit în legile privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anii 2012 (Legea nr. 283/2011), 2013 (OUG nr. 84/2012) și 2014 (OUG nr. 103/2013).
În acest context legislativ și având totodată în vedere faptul că recurenta-reclamantă contestă exclusiv modul în care s-a realizat reîncadrarea sa în funcție, respectiv clasa de salarizare atribuită, iar nu drepturile salariale stabilite prin dispoziția atacată, în mod corect a reținut Tribunalul că în speță nu există un drept sau un interes legitim vătămat, care să justifice anularea actului dedus judecății, în condițiile art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ce consacră un contencios administrativ subiectiv, în sensul că anularea actului nelegal este condiționată de vătămarea unui drept sau a unui interes legitim al persoanei în cauză.
Or, din ansamblul datelor cauzei, și îndeosebi din dezvoltarea motivelor de recurs, rezultă că vătămarea de care se prevalează recurenta vizează drepturile salariale ce i se vor stabili la momentul aplicării efective a sistemului de salarizare instituit prin Legea nr. 284/2010.
Prin urmare, se invocă un drept subiectiv, dreptul la salariul reglementat de Legea-cadru, care nu există în patrimoniul recurentei, atâta timp cât acest sistem de salarizare nu se aplică.
Nu se poate reține nici existența unui interes legitim constând în realizarea unei reîncadrări în funcție conformă prevederilor legale, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, atâta timp cât nu se aplică sistemul instituit de Legea nr. 284/2010, această reîncadrare este pur formală și nu produce niciun efect asupra salarizării actuale a personalului bugetar, astfel că nu se poate vorbi despre un interes protejat în plan juridic.
De altfel, potrivit prevederilor art. 30 din Legea nr. 284/2010 și art. 7 din Legea nr. 285/2010, contestația și acțiunea în contencios administrativ subsecventă împotriva actelor emise în temeiul acestor acte normative poate purta asupra modului de stabilire a drepturilor salariale ale persoanei în cauză, finalitatea fiind așadar aceea de a se corija eventuale nereguli în stabilirea salariului.
Reclamanta nu contestă însă salariul stabilit prin dispoziția atacată.
Pe cale de consecință, având în vedere aceste dispoziții legale, Curtea reține că, în măsura în care la momentul aplicării efective a sistemului de salarizare reglementat de Legea-cadru nr. 284/2010 recurentei-reclamante îi vor fi stabilite drepturile salariale prin raportare la clasa de salarizare contestată în cauza de față, abia atunci va putea pretinde, în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, că este vătămată într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim.
Pentru toate aceste considerente, sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 312 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă G. M. împotriva sentinței civile nr. 1347/30.03.2012 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. S. 4, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 februarie 2014.
Președinte Judecător Judecător M. B. D. M. D. C. P.
Grefier
M. G.
Red.MB/2ex/25.02.2014
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4275/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 4355/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
