Despăgubire. Decizia nr. 747/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 747/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 1742/2/2012*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 747
Ședința publică din data de 03 februarie 2014
Curtea constituită din:
Președinte G. I. C.
Judecător F. C. M.
Judecător P. C.
Grefier M. Lucreția
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva Sentinței civile nr. 3687 din data de 01.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și intimații reclamanți G. G., A. I. V. și A. S. P. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recurenta pârâtă solicită judecarea cauzei în lipsă și a depus la data de 31.01.2014, prin serviciul registratură note de ședință, după care:
Curtea, având în vedere solicitarea recurentei pârâte de judecare a cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul C. – SCAF la data de 2.03.2012, reclamanții G. G., A. I. V., A. S. P. D. au chemat în judecată pe pârâtele A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, solicitând:
- obligarea pârâtelor la stabilirea cuantumului despăgubirilor, în baza deciziei civile nr. 115/P/2008 a Tribunalului București, prin evaluarea terenului la valoarea de piață de la data soluționării notificării, respectiv 29.01.2008 și
- obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, în numerar în limita stabilită de lege și prin emiterea titlului de conversie la Fondul Proprietatea,ambele obligații sub sancțiunea plății a 500 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea hotărârii care se va pronunța.
În motivare, reclamanții arată că sunt beneficiarii deciziei civile nr. 115/P/2008 a Tribunalului București, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren extravilan în suprafață de 5.000 mp, pe raza comunei Balotești, jud. Ilfov, în baza Legii nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005.
Pârâtele nu au pus în executare hotărârea menționată în conformitate cu prev. Titlului VII a Legii nr. 247/2005. O evaluare în funcție de valoarea de piață a terenului din prezent ar conduce la stabilirea unei valori a despăgubirii mult mai mici.
Prin întâmpinare, pârâta CCSD solicită respingerea cererii, invocând inadmisibilitatea solicitării de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către instanță, având în vedere că prin adoptarea Legii nr. 247/2005 a fost reglementată o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor, CCSD fiind entitatea competentă să stabilească cuantumul acestor despăgubiri.
Pe fond, arată că decizia de acordare a despăgubirilor se emite numai în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Cererea reclamanților formează obiectul dosarului nr._/FFCC/2012 și se află în etapa analizării măsurii legalității respingerii cererii de restituire în natură a terenului, fără să fi fost transmis în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Prin OUG nr. 4/2012 procedurile de evaluare s-au suspendat pe o perioadă de 6 luni, așa încât CCSD nu poate acționa în afara cadrului legal mai sus menționat, impunându-se acordarea unui termen de grație de 6 luni pentru executarea obligației.
Cu privire la evaluare, arată că aceasta are loc conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, stabilindu-se valoarea de piață a bunului la data evaluării bunului, iar nu la o dată anterioară.
Prin întâmpinare, pârâta ANRP invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive în privința capătului de cerere referitor la emiterea titlului de despăgubire și excepția prematurității capătului de cerere privitor la plata despăgubirilor.
În privința primei excepții, se raportează la prev. art. 1 alin. 3 și art. 13 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, arătând că decizia de acordare a despăgubirilor se emite de către CCSD.
În privința celei de-a doua excepții, se raportează la inexistența unei decizii a CCSD care să reprezinte titlul de despăgubire și pe baza căreia să poată avea loc acordarea despăgubirilor potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Analizând cererea de chemare în judecată și excepțiile invocate de pârâte, Curtea, soluționând litigiul în fond, a reținut următoarele:
Prin primul capăt al cererii introductive, reclamanții solicită obligarea pârâtelor la stabilirea cuantumului despăgubirilor care le-ar reveni în baza deciziei civile nr. 115/29.01.2008 a Tribunalului București, prin care s-a stabilit dreptul reclamanților la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață de 5.000 mp în județul Ilfov, . dispoz. art. 16 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, acest petit corespunde obligației legale prevăzute în sarcina CCSD de a urma procedura administrativă finalizată prin decizia cuprinzând titlul de despăgubire.
Inadmisibilitatea opusă de CCSD acestui capăt de cerere este lipsită de sens, întrucât, prin cererea introductivă nu s-a solicitat stabilirea cuantumului despăgubirii de către instanță, ci obligarea pârâtelor la stabilirea valorii acestor despăgubiri.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei ANRP pe acest prim capăt de cerere, Curtea a constatat că pretențiile reclamanților subsumate refuzului nejustificat de soluționare a cererii de despăgubiri în temeiul Legii nr.10/2001 pot fi valorificate conform art.13 alin.1, art.16 alin.4, 5, 6, 7, 8 și 9 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, numai față de Statul Român prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în raport și de prevederile art.19 al.1 al Titlului VII din Legea nr.247/2005. În virtutea acestor dispoziții legale, competența de a analiza și soluționa cererile de despăgubiri prin trimiterea dosarului unui evaluator și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire revine în exclusivitate CCSD, în timp ce ANRP, conform art.131 din același Titlu, coordonează procesul de acordare a despăgubirilor și activitățile necesare implementării legii, incluzând emiterea titlului de plată, a titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar.
Pentru aceste motive, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRP și a respins, în consecință, primul capăt al cererii, formulat împotriva acestei pârâte.
Cât privește fondul acestui prim capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Curtea a reținut că la Secretariatul CCSD a fost înregistrată sub nr._/FFCC/2012 cererea de despăgubiri formulată de reclamanți.
CCSD are obligația, potrivit art.13 alin.1 și art.16 alin.4, 5, 6, 7, 8 și 9 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, să verifice legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, să înainteze dosarul unui evaluator pe care îl desemnează în vederea întocmirii raportului de evaluare și să procedeze, în baza acestuia din urmă, la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri. Conform poziției autorității, cererea de despăgubiri se află în etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a bunului.
Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru soluționarea cererii menționate, care să deroge de la termenul general, de 30 de zile, prevăzut de art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 554/2004. Admițând că cererea nu putea fi rezolvată în termen de 30 de zile, datorită relativei complexități și numărului mare de cereri cu care este investită CCSD, pârâta trebuie totuși să soluționeze cererea într-un termen rezonabil.
Dreptul la soluționarea în termen rezonabil a cauzei statuat în art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, garanție a unui proces echitabil, trebuie să fie prezent nu numai în procedura contencioasă ci și în procedura administrativă prealabilă, întrucât durata procedurii se apreciază per ansamblu și trebuie să includă și întârzierile imputabile autorităților administrative, când fără intervenția acestora nu se poate asigura realizarea dreptului alegat. Termenul rezonabil în procedurile civile nu poate să excludă durata procedurii administrative prealabile, când sesizarea jurisdicției este condiționată, prin normele de drept intern, de parcurgerea acestei proceduri. Din acest punct de vedere, în cauză trebuie avută în vedere întreaga perioadă ulterioară pronunțării deciziei civile nr. 115/29.01.2008 a Tribunalului București.
Pentru toate aceste motive, Curtea, admițând cererea în parte, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art.1 și art. 2 alin. 1 lit. h și alin. 2 din aceeași lege raportat la dispozițiile de ansamblu ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, a obligat pârâta CCSD să soluționeze cererea reclamanților de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Suspendarea procedurilor de evaluare și emitere decizii reprezentând titluri de despăgubire prin efectul OUG nr. 4/2012 este ulterioară formulării cererii de față (înaintată prin poștă la data de 29.02.2012), așa încât, în analiza caracterului nejustificat al refuzului de soluționare a cererii de emitere a deciziei, Curtea nu s-a raportat la prevederile acestui act normativ. Cât privește efectele lui viitoare, Curtea a avut în vedere termenul suspendării prevăzut a fi de numai 6 luni, apreciind că nu va avea relevanță în raport cu data rămânerii irevocabile a hotărârii, respectiv cu data obligației punerii ei în executare.
Cât privește solicitarea de obligare a pârâtei la îndeplinirea obligației sub sancțiunea plății unei penalități, în raport de dispozițiile art. 18 alin. 5 din Legea nr.554/2004, Curtea a apreciat că impunerea unei astfel de sancțiuni nu se justifică în raport de împrejurările cauzei.
Cât privește excepția prematurității capătului de cerere privitor la plata despăgubirilor, în numerar și prin emiterea titlului de conversie, formulat în contradictoriu cu ANRP, dar și fondul acestei cereri, Curtea a constatat că acest capăt de cerere privește o etapă a procedurii administrative privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, care, în conf. cu art.18 și urm. din Titlul VII al Legii nr.247/2005, se desfășoară după emiterea titlurilor de despăgubire de către CCSD.
Având în vedere că procedura administrativă urmată de CCSD și care se încheie prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu a fost îndeplinită până în prezent, Curtea a considerat că acest capăt de cerere se dovedește nefondat, iar nu prematur, cum a susținut pârâta, această autoritate neputând proceda conform dispoz. art.18 și urm. din Titlul VII al Legii nr.247/2005 decât pe baza deciziei CCSD cuprinzând titlul de despăgubire. În acest context, nu se poate discuta de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri administrative. Pentru aceste motive, respingând excepția prematurității formulării capătului 2 al cererii, Curtea a respins pe fond acest capăt de cerere îndreptat împotriva ANRP.
Împotriva sentinței civile mai sus indicate a formulat recurs pârâta CCSD (actual CNCI), cu motivarea, in esență:
Instanța de fond a reținut în mod greșit nesocotirea termenului rezonabil reglementat de art. 6 din convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-a învederat că, potrivit articolului unic din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.4/13.03.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII “Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
În contextul în care trimiterea la evaluare și emiterea titlului de despăgubire a fost suspendată pe perioada amintită, C. Centrală nu poate acționa în afara cadrului legal mai sus menționat, aceste aspecte trebuind a fi avute în vedere în soluționarea cauzei.
În drept, au fost invocate Legea nr.10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, H.G nr. 1095/2005, O.U.G. nr.4/2012, art. 299 și urm., art. 304 alin. 9, art. 3041 C.pr.civ., iar în dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Recurenta-pârâtă a formulat note de ședință prin care a invocat excepția prematurității și a solicitat respingerea acțiunii ca prematur introdusă iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Intimatii, legal citati, nu au formulat întâmpinare.
Analizând recursul formulat, Curtea reține:
În primul rând in ceea ce privește prematuritatea cererii de chemare in judecata, aceasta, prin continutul său, reprezintă, in realitate, un motiv de recurs (fiind invocat de către recurentă și nevizând calea de atac promovată, ci însăși cererea introductivă de instanță), motiv ce va fi avut în vedere de instanță la motivarea pe fondul cererii de recurs.
Analizând motivele invocate în susținerea prematurității, respectiv incidența dispozițiilor OUG nr. 4/2012 și respectiv ale Legii nr. 165/2013, Curtea constată în primul rând că este de la sine înțeles că nu poate fi prematură cererea de chemare în judecată în raport de intervenția unor evenimente legislative ulterioare.
Totodată, față de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază că dreptul pretins este actual, întrucât trebuie să analizeze și să stabilească dacă este vorba sau nu de un refuz nejustificat al unei instituții publice de soluționare a pretențiilor partii reclamante. Așadar, eventuala aplicare a menționatelor acte normative și efectele în concret ale acestora, respectiv de suspendare a executării obligației corelative dreptului reclamanților, trebuie avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.
Analizând în continuare motivele de recurs invocate, Curtea constată că obiectul litigiului îl formează pretenția partii reclamante constând în obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la soluționarea dosarului administrativ de despăgubire, respectiv la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în acest dosar, operațiuni conforme procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. A mai relevat partea reclamanta nerespectarea de către instituția pârâtă a dreptului său la soluționarea pretențiilor într-un termen rezonabil, aspect subsumat conceptului de refuz nejustificat de a soluționa o cerere în sensul art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Deși este foarte adevărat că acesta este cadrul legislativ în vigoare la data sesizării instanței, la soluționarea pe fond a cauzei reținându-se incidența acestuia, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost modificată, Curtea apreciază că la acest moment nu mai subzistă temeiurile legale invocate de parte și reținute de instanța de fond.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Prin urmare, acest act normativ este pe deplin aplicabil și în speța de față, iar, prin voința legiuitorului, pârâta nu mai poate pune în executare obligația trasată în sarcina sa întrucât nu mai există cadrul legal și factual pentru a proceda la emiterea titlului de despăgubire.
Etapele de parcurs conform Legii nr. 247/2005 nu mai subzistă în noua reglementare, tot astfel nici emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.
Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 „(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. (2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege. (3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile. (4) Comisiile județene de fond funciar și C. de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local. (5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. 1 lit. a din același act normativ „În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare C. Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.
Se observă, deci, un ansamblu de obligații în sarcina recurentei pârâte în vederea punerii în executare a dispozițiilor legale, dar și în vederea soluționării pretențiilor reclamanților, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei, dar de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs.
Totodată, Curtea retine si prevederile art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 prin care se prevede obligația Comisiei Naționale de soluționare a dosarelor de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale într-un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Astfel, conform prevederilor legale invocate: „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni”.
În raport de aceste aspecte, reținând așadar că prin voința legiuitorului nu mai subzistă cadrul legal necesar executării obligațiilor fixate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, se impune admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii si a capatului privind obligarea la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire.
Nu ar putea fi pronunțată o soluție de admitere în parte a cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la soluționarea dosarului reclamantului cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013 pe de o parte întrucât nu a fost formulată o astfel de cerere de către reclamant, soluția contravenind principiului disponibilității, iar pe de altă parte procedând astfel instanța de recurs ar schimba obiectul și cauza cererii deduse judecății.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ., Curtea urmează să admită recursul, să modifice în parte sentința recurată în sensul că va respinge actiunea ca neîntemeiata in integralitate.
În rest, respectiv in ceea ce priveste solutia pronuntata pe exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei ANRP si in ceea ce priveste exceptia prematuritatii, sentinta recurata va fi mentinuta.
Având în vedere aceste motive de fapt și de drept, nu vor mai fi analizate motivele invocate de recurentă și care pot fi subsumate problemelor de fond ce pot fi ridicate în speță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva Sentinței civile nr. 3687 din data de 01.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și intimații reclamanți G. G., A. I. V. și A. S. P. D..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca nefondată, în integralitate.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică, astăzi 03 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. I. C. F. C. M. P. C.
Grefier,
M. Lucreția
RED. F.C.M / 2 ex.
TEHNORED P.C
JUDECĂTOR FOND
V. E. C.
C. de Apel București
| ← Pretentii. Decizia nr. 1692/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Sentința nr. 2421/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
