Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 4983/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4983/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 682/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4983
Ședința publică din data de 23.05.2014
Completul constituit din:
Președinte - R. M. V.
Judecător - I. F.
Judecător – S. P.
Grefier - C. I. Ș.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul D. D. V. împotriva deciziei civile nr. 502/27.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII - a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul cu nr._ *, în contradictoriu cu intimatul M. A. INTERNE, având ca obiect refuz soluționare cerere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul personal și asistat de avocat cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legală îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin Serviciul Registratură, la data de 12.06.2014 contestatorul a depus răspuns la întâmpinare. De asemenea, se învederează atașarea dosarului nr._ *.
Contestatorul, prin avocat, arată că, așa cum a menționat și prin răspunsul la întâmpinare, solicită sesizarea CJUE, având în vedere dispozițiile art. 11 și 20 din Constituția României, raportat la art. 2 și 3 din Noul Cod de Procedură Civilă, în aplicarea prevederilor art. 47, 52 și 53 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE, în temeiul dispozițiilor art. 267 TFUE. În răspunsul la întâmpinare sunt formulate și întrebările preliminare și solicită trimiterea acestora către CJUE.
La solicitarea instanței, arată că acestea vizează soluționarea întregului proces de judecată, dacă s-ar ajunge la rejudecarea în recurs.
Pe cererea de contestație în anulare, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată și precizată și să se aibă în vedere că această cauză ar fi trebuit să fie soluționată de ÎCCJ. Faptul că a fost trimis administrativ acest dosar face să fie încălcate dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. Au fot invocate toate temeiurile de drept pentru care consideră că acest dosar ar fi trebuit să fie judecat de ICCJ. ICCJ s-a raportat la noile prevederi din Legea 2/2013, însă nu erau îndeplinite toate condițiile pentru care acest dosar să fie trimis pe cale administrativă la Curtea de Apel București Secția a VIII-a C. Administrativ Și Fiscal. Solicită cheltuieli de judecată, pe cale separată.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, reține dosarul în pronunțare pe cererea de contestație în anulare, apreciind că numai în măsura în care s-ar admite aceasta și s-ar ajunge la rejudecarea recursului devine oportun discutarea admisibilității și necesității sesizării CJUE, în sensul celor solicitate de contestator.
CU R T E A,
Asupra contestației în anulare de față, reține:
Prin decizia civilă nr. 502/27.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII - a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul cu nr._ * s-a respins recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 3731 din data de 05.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurentul – reclamant D. D. V. în contradictoriu cu intimatul – pârât M. A. INTERNE, ca nefondat.
Împotriva acesteia, D. V., a formulat contestație în anulare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună admiterea contestației, judecarea recursului formulat, respectiv modificarea hotărârii atacate, pentru următoarele motive:
Hotărârea a fost dată de judecătorii Curții de Apel București - Secția C. Administrativ și Fiscal, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, prevăzute de art.1-3 și 7 din Legea nr.76/2012, raportate la art. 299 - 308 C.pr.civ. din 1865 și ale art. 1, 4, 8 și 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că aplicarea prevederilor Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, care este lege organică, conform prevederilor art. 73 alin.(3) lit.k) din Constituția României, este exclusă de la aplicabilitatea alin. (1) și (2) ale art7 din Legea nr.76/2012.
Pe cale de consecință, datorită caracterului organic la legii contenciosului administrativ, competenta materială exclusivă si expresă, prevăzută de legiuitor nu putea fi afectată de modificările procesual civile.
Mai mult, consideră contestatorul că este imperios necesară judecarea cauzei de instanța competentă material - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ si Fiscal, conform art. 10 alin.(2) din Legea nr.554/2004, indiferent de modalitățile de soluționare ori de procedurile administrative interne existente la nivelul instanțelor de judecată, pentru transpunerea în practică a Noului Cod de procedură civil, ca o condiție sine qua non de manifestare a principiului legalității.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 317 - 321 din codul de procedură civilă din 1865, precum și celelalte texte de lege invocate în prezenta cerere.
Intimatul-pârât M. A. Interne, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.
Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a învederat, în esență, faptul că prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt incidente în cauză, deoarece dispozițiile Legii nr. 188/1999, în domeniile nereglementate de Legea nr. 360/2002, nu mai sunt aplicabile în cadrul raporturilor de serviciu ale polițiștilor, începând cu 01.01.2012, conform prevederilor Legii nr. 133/2011.
Analizând susținerile contestatorului prin raportare la dispozițiile legale incidente, Curtea urmează a respinge contestația în anulare ca neîntemeiată pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte de Casație de Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal a statuat într-o soluție de principiu că jurisprudența este în sensul în care normele de competență prevăzute de art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013, ”cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe" sunt aplicabile polițiștilor.
Aceasta deoarece polițiștii reprezintă funcționari publici civili cu statut special, investiți cu exercițiul autorității publice, după cum se arată în art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 cu modificările și completările ulterioare, în art. 10 alin. 1 ”la concursul de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor și la încadrarea directă a unor specialiști are acces orice persoană, indiferent de rasă, naționalitate, sex, religie, avere sau origine socială, care îndeplinește, pe lângă condițiile generale legale prevăzute pentru funcționarii publici, și următoarele condiții speciale (…) ori în art. 48 alin. 2 ”perioada în care raporturile de serviciu ale polițiștilor sunt suspendate potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale art. 11 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003*) constituie vechime în serviciu (…)”, chiar dacă, într-adevăr, începând cu data de 01.01.2012 art. 78 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 s-a modificat (prin Legea nr. 133/2011), nemaifăcând referire la incidența Legii nr. 188/1999, celelalte articole trimițând în continuare la ultimul act normativ indicat.
Prin urmare, avându-se în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție, care chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare, Curtea constată că în mod legal recursul împotriva sentinței pronunțate în dosarul nr._ s-a judecat de către Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
De altfel, necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, rezultă și din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României ori în cauza D. împotriva România, hotărârea din 21 februarie 2008.
Mai mult, Curtea constată că, potrivit art. 317 alin. 1 C. proc. civ., ”hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.
Or, în cauză, recurentul-reclamant D. D. V. nu a invocat în fața Curții de Apel excepția necompetenței materiale, după trimiterea administrativă a dosarului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că nu poate susține cu succes motivul reglementat de art. 317 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ.
În concluzie, față de cele de mai sus și pentru că dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013 coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ale art. 3 pct. 3 din C.pr.civ., stabilesc competența de soluționare a recursului în cauză în favoarea secțiilor de contencios administrativ și fiscal a curților de apel și pentru că, potrivit prevederilor art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013 „recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel", iar „dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece", rezultă că în mod legal Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 2453/28.02.2013 pronunțată în dosarul nr._ a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului, pe cale administrativă, la Curtea de Apel București - Secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să judece recursul formulat împotriva sentinței nr. 3731/05.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ .
Ca atare, Curtea va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul D. D. V. împotriva deciziei civile nr. 502/27.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII - a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul cu nr._ *, în contradictoriu cu intimatul M. A. INTERNE, având ca obiect refuz soluționare cerere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. M. V. I. F. S. P.
GREFIER,
C. I. Ș.
Red./tehnored./2 ex./ RMV/10.07.2014
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1646/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 1692/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
