Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr. 1496/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1496/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 2517/2/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1496
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.05.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. V.
GREFIER: R. B.
Pe rol fiind soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 271 din Instrucțiunea nr. 830/1998 introdus prin Ordinul MAI nr.457/2003, invocată de reclamanta C. C. C. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, M. Administrației și Internelor și A. de Poliție „A. I. C.”.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 07.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.05.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra excepției de nelegalitate de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulata sub nr. 130/3/CA/2011 la Tribunalul Bucuresti - Secția de C. Administrativ si Fiscala, reclamanta C. Cateluța C. a chemat in judecata pe pârâții Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, M. Administrației și Internelor și chematul în garanție A. de Poliție ,,A. I. C.’’, ca prin hotărârea judecătoreasca ce se va da, să se dispună: suspendarea executării Deciziei de imputare nr._/22.06.2010 emisă de D.G.P.M.B; anularea următoarelor acte: Decizia de imputare nr._/22.06.2010 și a procesului verbal ce stă la baza acesteia, ambele emise de către D.G.P.M.B.; Hotărârea nr. 2598 /17.09.2010, emisă de D.G.P.M.B, Comisia de Soluționare a Contestațiilor; Hotărârea nr. 106/30.11.20 10, emisă de M. Administrației si Internelor, Comisia de jurisdicție a Imputațiilor.
Prin sentința civilă nr. 3974 din 17.10.2012 pronunțată de Tribunalul Bucuresti Sectia a IX – a de C. Administrativ Și Fiscal în dosar nr._/3/2012, a fost respinsă acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta C. Cateluța C., prin care a solicitat admiterea excepției de nelegalitate a art. 27 indice 1 din Instrucțiunea nr. 830/ 1998 introdus prin OMAI nr. 457/ 2003, admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Prin încheierea de ședință din 14 martie 2014 pronunțată de C.- Secția a VIII- de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._/3/2012, a fost dispusă sesizarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 27 ind. 1 din Instrucțiunea 830/1998 introdus prin Ordinul MAI nr. 457/2003 și s-a dispus trimiterea excepției la Registratura Curții de Apel București - Secția a VIII-a, pentru a fi repartizată unui complet de fond, precum și suspendarea judecării recursului până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.
Asupra excepției de nelegalitate invocate în cauză, Curtea constată următoarele:
În fapt, prin Ordinul M.A.I. nr.S/II/2255 din 18.02.2010,începând cu 10.02.2010 reclamantei C. Cateluța C. i-a încetat raporturile de serviciu cu unitatea ,la cerere, conform art.69 alin.1, art.70 si 73 alin.2 din legea 360/2002.
Aceasta a absolvit cursurile Academiei de Poliție ,,A. I. C.’’ in perioada 2002-2006 iar la data de 21.07.2006 a fost repartizata la DGPMB - Sectia 1 Politie. Ca urmare a demisiei acesteia, parata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București in baza Ordinului M.A.I. nr. 1122/2006, a solicitat Academiei de Poliție ,,A. I. C.’’ calculul cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării.
Prin adresele depuse la filele 71-80, A. de Poliție ,,A. I. C.’’ a comunicat paratei Direcția Generală de Poliție a Municipiului București cuantumul cheltuielilor de școlarizare suportate de MAI astfel:cheltuieli harnire-12.510 lei, cheltuieli cazare-13.525,72 lei,cheltuieli echipament-2.596 lei si drepturi solda-2.378 lei.
Prin Decizia de imputare nr._/22.06.2010 – fila 12 dosar inițial, s-a imputat reclamantei suma de 20.448,28 lei compusa din 1992,28 lei cheltuieli de școlarizare si 456 lei c/val. normei nr.6 de hrana, in baza art.9 din HG nr.137/1991,art.69,70 si 73 din legea 360/2002 art. 2,9,20 ,22,23,24,25 si 50 din OG nr.121/1998, Ordinului M.A.I. nr. 1122/2006, Ordinului M.A.I. nr. 457/2003, Ordinului M.A.I. nr.665/2008 si Ordinului M.A.I. nr. S/310/2009.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație, iar prin Hotărârea nr. 2598 din 17.09.2010- filele 93-96 dosar inițial, s-a respins contestația ca neîntemeiata de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București-comisia de soluționare a contestațiilor.
In motivarea acestei hotărâri se arata ca de la data absolvirii cursurilor Academiei de Poliție ,respectiv 21.07.2006 si pana la data încetării raporturilor de serviciu cu unitatea, la cerere la 10.02.2010, reclamanta a servit in cadru M.A.I – 42 de luni si 19 zile, din totalul de 119 luni si 30 zile, de unde rezulta perioada neservita de 77 luni si 11 zile pentru care se recuperează cheltuielile de școlarizare in suma de_,28 lei conform bazei de calcul anexate la dosarul de cercetare administrativa si pe baza verificării documentelor care au stat la baza drepturilor salariale încasate necuvenit, respectiv c/val financiara a normei de hrana pentru perioada 10.02- 28.02.2010 in suma de 456 lei. Arata ca la dosarul administrativ exista devize de calcul a despăgubirilor si ca OG nr.121/1998 se aplica reclamantei ca funcționar public civil cu statut special.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a formulat contestație iar prin Hotărârea nr. 106 din 30.11.2010- emisa de Comisia de Jurisdicție a Imputaților din cadrul M.A.I- filele 84-86 dosar inițial, s-a respins ca neîntemeiata reținând aceleași concluzii ca si Hotărârea nr. 2598 din 17.09.2010.
În susținerea excepției de nelegalitate, recurenta a invocat, în esență, faptul că în cazul său nu sunt aplicabile prevederile OG nr. 121/ 1998, întrucât are calitatea de funcționar public.
Curtea reține că răspunderea materială se stabilește în baza OG nr. 121/ 1998 privind răspunderea materială a militarilor, act normativ care se aplică și polițiștilor, iar în aplicarea acestui act normativ au fost emise Instrucțiunile MAI nr. 830/1999.
Procedura reglementată de OG nr. 830/ 1998 privind răspunderea materială a militarilor reprezintă cadrul legal special ce derogă de la cadrul general în materia răspunderii materiale.
În conformitate cu disp. art. 9 din OG nr. 121/ 1998, „prevederile prezentei ordonanțe se aplică și militarilor aflați în misiune în afara granițelor țării, precum și salariaților civili din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2”.
Potrivit art. 27 indice 1 din Ordinul MAI nr. 457 din 26.05.2003 pentru modificarea și completarea Instrucțiunilor nr. 830/ 1999, „prin salariați civili din structura Ministerului Internelor și Reformei Administrative se înțelege: funcționari publici civili cu statut special, funcționarii publici și personalul contractual.”
Prin urmare, nu se poate reține că prev. art. 27 indice 1 din Instrucțiunile nr. 830/ 26.02.2009 extinde nepermis sfera persoanelor cărora li se aplică necircumstanțiat regulile răspunderii materiale a militarilor, cât timp chiar norma juridică superioară (art. 9 din OG nr. 121/ 1998) stabilește că prevederile sale se aplică și salariaților civili din structura instituțiilor publice prev. la art. 2; or, este evident că un funcționar public civil cu statut special reprezintă un salariat civil, explicitarea făcută prin art. 27 indice 1 din Ordinul MAI nr. 457 din 26.05.2003 nefiind decât descriptivă, fără a adăuga ipoteze noi față de cele avute în vedere de art. 9 din OG nr. 121/ 1998.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/ 2004, Curtea va respinge excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 27 indice 1 din Instrucțiunea nr. 830/1998 introdus prin Ordinul MAI nr. 457/2003, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 27 indice 1 din Instrucțiunea nr. 830/1998 introdus prin Ordinul MAI nr. 457/2003, invocată de reclamanta C. C. C., cu domiciliul în Urziceni, ., ., ., județul Ialomița, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în sector 3, București, Calea Victoriei, nr. 19, M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în sector 1, București, Piața Revoluției, nr. 1A și A. DE POLIȚIE „A. I. C.”, cu sediul în sector 1, București, ., ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 14 mai 2014.
Președinte Grefier
A. V. R. B.
Red./Tehnored. A.V. /6 ex./ data red. 3.07.2014
l. 4 .>
← Pretentii. Decizia nr. 2085/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2282/2014. Curtea de... → |
---|