Pretentii. Decizia nr. 7070/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7070/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 1800/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 7070
Ședința Publică din data de 3.10.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: U. D.
JUDECĂTOR: B. V.
JUDECĂTOR: V. D.
GREFIER: D. C. D.
****************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1881/13.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 22.09.2014 intimata reclamantă a depus concluzii scrise, în 2 exemplare, prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 18.01.2013 sub nr._ reclamanta P. V., în contradictoriu cu pârâta A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 69.058 lei reprezentând despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 123/2007 emisă de Comisia județului Dâmbovița de aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum, începând cu data de 15.10.2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat de către reclamantă că prin hotărârea nr. 123/2007 emisă de Comisia județului Dâmbovița de aplicare a Legii nr. 290/2003 a fost aprobată cererea și i-au fost acordare despăgubiri pentru bunurile abandonate de autori în urma părăsirii forțate a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a ținutului H.. Reclamanta a susținut că a formulat cerere de acordare a compensațiilor însă pârâta nu a efectuat plata, deși aceasta se face în termen de un an de la comunicare hotărârii comisiei, potrivit disp. art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003.
În drept, au fost invocate disp. art. 8 din Legea nr. 554/2004 și ale Legii nr. 290/2003.
Au fost atașate acțiunii, în copie, hotărârea nr. 123/2007 emisă de Comisia județului Dâmbovița de aplicare a Legii nr. 290/2003, comunicare, CI, răspuns petiție, CI, cerere de executare.
Legal citată, pârâta A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, învederând că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu acesată destinație.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1881/13.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta P. V. și obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 69.058 lei, ce urmează a fi actualizată la data plății și care i se cuvine potrivit hotărârii nr. 123/2007 emisă de Comisia județeană Dâmbovița de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a obținut prin Hotărârea nr. 123/2007 emisă de Comisia județului Dâmbovița de aplicare a Legii nr. 290/2003, comunicată, compensații în cuantum de 69.058 lei, pentru bunurile abandonate de autoarea sa în Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul H..
Potrivit art. 18 alin. 1 și 2 din HG nr. 1120/2006 privind adoptarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 “ (1) Solicitarea plății se face pe baza de cerere scrisă, adresată către A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților-Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. (2) Cererea este însoțită de hotărârea comisiei județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, …, precum si o copie de pe actul de identitate și dovada deschiderii unui cont la o bancă comercială sau la Casa de Economii și Consemnațiuni - C.E.C. - S.A.; dovada se face prin documentul stampilat emis de bancă la deschiderea contului, cu specificarea codului IBAN și a sucursalei băncii.”.
Plata despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 290/2003 se face de catre A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin Direcția economică, “ iar potrivit alin. 5 “ Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, …, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei. ”, obligație pe care pârâta nu a îndeplinit-o, deși reclamanta a formulat cerere la care a anexat pe lângă hotărâre și extrasul de cont, astfel cum rezultă din copia cererii de la fila 12, situație necontestată de către pârâtă, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept conferit de Legea nr. 290/2003, fiind îndeplinite, astfel, condițiile art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și, în consecință, și cerințele art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din aceeași lege.
Prin refuzul pârâtei de a dispune plata compensațiilor acordate reclamantei prin Hotărârea nr. 123/2007 emisă de Comisia județului Dâmbovița de aplicare a Legii nr. 290/2003 reclamanta a fost vătămată în dreptul său, conferite de Legea nr. 290/2003, astfel că, pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și disp. art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta ANRP să plătească reclamantei suma de 69.058 lei, ce i se cuvine potrivit hotărârii nr. 123/2007 emisă de Comisia județeană Dâmbovița de aplicare a Legii nr. 290/2003, și care sumă ce va fi actualizată la data plății, dat fiind că potrivit alin. 6 al art. 18 din HG nr. 1120/2006 privind adoptarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, pârâta este obligată să o actualizeze „ în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior „.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termen legal a formulat recurs recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, apreciind-o ca fiind netemeinică si nelegală.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului privind plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 123/2007, arată că cererea este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Cu privire la prematuritatea cererii formulate, în contextul Intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 10/201precizează următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, „se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006".
Prin urmare, creanța stabilită prin Hotărârea nr. 123/15.10.2007 emisă de către Comisia Județeană Dâmbovița pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu este exigibilă în momentul de față, astfel că acțiunea formulată de reclamantă este prematură.
Așa cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 10/2014, suspendarea plăților pe o perioadă de 6 luni este necesară, având în vedere, urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea drepturilor privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea Legii nr. 9/1998 republicată și Legii nr. 290/2003 cu modificările și completările ulterioare, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere necesitatea instituirii unor reglementări speciale care să coreleze modalitatea de plată a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu sursele de finanțare, astfel încât să se asigure menținerea echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, dată fiind necesitatea stabilirii unei noi modalități de plată a despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, și a identificării surselor de finanțare necesare, în contextul admiterii excepției de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013.
Măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, întrucât statul român nu numai că nu refuză plata acestor despăgubiri, ci se obligă la plata sumelor prevăzute în deciziile de plată și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor.
În aceste condiții, este necesară crearea unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidența proiectului de ordonanță. în acest sens, precum arată și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o astfel de măsură trebuie să păstreze un just echilibru între Interesele statului și cele ale reclamanților (Hotărârea din 26 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Zubko §i alții împotriva Ucrainei, paragraful 67 sau Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 107).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia din 4 septembrie 2012 pronunțată în Cauza D. și alții împotriva României, a reținut că nu se poate aprecia că însăși substanța dreptului reclamanților a fost afectată, iar eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă (paragraful 51). De asemenea, a apreciat că echilibrul dintre interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenția să respecte calendarul de plăți (paragrafele 49 - 50).
Concluzia care se impune este aceea că statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adiționai la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și Legii nr. 393/2006, și nu refuză plata acestora.
Măsura reglementată este mai degrabă una prin care se garantează realizarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile respectării țintei de deficit bugetar asumate. Rezultă că prin O.U.G. nr. 10/2014 statul nu afectează esența dreptului de proprietate, nu aduce atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu neagă existența acestuia.
I. Învederează faptul că pe rolul B. S. și Z. este înregistrat dosarul de executare silită nr. 34/2013 ce are ca obiect executare silită în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 123/2007 emisă de Comisia Județeană Dâmbovița pentru aplicarea Leali nr. 290/2013, în baza dosarului de executare nr. 34/2013 al B. S. si Z. a fost poprită si indisponibilizată suma de 99.025,86 lei cu adresa de poprire nr._/01.03.2013 emisă de Trezoreria sector 1 București si achitată cu O.P. din data de 28.11.2013.
Intimata-reclamantă P. V. se află în posesia sumelor stabilite ca si despăgubiri conform Hotărârii nr. 123/2007 emisă de Comisia Județeană Dâmbovița. în cuantum actualizat cu indicele de inflație prin intermediul B. S. si Z..
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 299 și urm. Cod de procedură civilă, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacată în sensul respingerii acțiunii formulată în fond ca rămasă fără obiect.
În drept: art. 299 și urm. Cod de procedură civilă, Legea nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare, HG nr. 1120/2006, O.U.G. nr. 10/2014.
Intimata reclamantă P. V. nu a formulat întâmpinare în cauză.
Din probele administrate, Curtea reține că, reclamanta a obținut prin Hotărârea nr. 123/2007 emisă de Comisia județului Dâmbovița de aplicare a Legii nr. 290/2003, comunicată, compensații în cuantum de 69.058 lei, pentru bunurile abandonate de autoarea sa în Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul H..
Reclamanta a susținut că a formulat cerere de acordare a compensațiilor însă pârâta nu a efectuat plata, deși aceasta se face în termen de un an de la comunicare hotărârii comisiei, potrivit disp. art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003.
Ulterior, prin cererea înregistrată la ANRP cu nr.2532/9.04.2004, reclamanta a depus, în vederea efectuării plății, cererea prin care solicita plata despăgubirilor.
În ceea ce privește plata efectivă a sumei stabilite cu titlu de despăgubiri în baza Lg. nr.290/2003, instanța apreciază că susținerile pârâtei referitoare la refuzul justificat de achitare a acestor sume de bani sunt neîntemeiate. La dosar nu exista nici o dovada ca ar fi fost contestata de către ANRP acest titlu executor emis de Comisia județeana de aplicare a legii 290/2003.
Prin necontestarea hotărârii nr. 123/15.10.2007, aceasta a devenit titlu executor si reclamanta a dobândit calitatea de creditor al paratei. Conform art.1073 cod civil ”Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”. Din conținutul acțiunii si din dosarul administrativ rezulta ca parata nu a realizat plata sumei nici măcar parțial, conform art.18 din HG 1120/2006 care prev.ca „Solicitarea plății se face pe bază de cerere scrisă, adresată către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. (2) Cererea este însoțită de hotărârea comisiei județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, …, precum și o copie de pe actul de identitate și dovada deschiderii unui cont la o bancă comercială sau la Casa de Economii și Consemnațiuni - C.E.C. - S.A.; dovada se face prin documentul ștampilat emis de bancă la deschiderea contului, cu specificarea codului IBAN și a sucursalei băncii. (3) În cazul în care există mai mulți beneficiari sau moștenitori, aceștia transmit, în afara documentelor prevăzute la alin. (2): a) procură notarială, în original, prin care toți beneficiarii împuternicesc pe unul dintre ei sau o terță persoană să primească plata întregii sume, împreună cu dovada prevăzută la alin. (2) privind contul persoanei desemnate; (5) Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, … se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.(6) Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”.
Nici plata primei tranșe din compensațiile acordate nu a fost efectuată încă, recurenta pârâtă invocând că plata se face în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat.
Argumentul recurentei pârâte referitor la faptul că plata acestor despăgubiri este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație, nu poate fi primit, deoarece s-ar ajunge ca dreptul la aceste despăgubiri, recunoscut de stat, să fie lipsit de o componentă, referitoare la obligația corelativă, respectiv materializarea sa să nu se producă, iar, pe de altă parte, actul normativ ce prevede o asemenea eventualitate – hotărâre de guvern - ar fi în contradicție cu dispozițiile unui act normativ cu o forță juridică superioară - legea – L nr.290/2003.
Omisiunea plății echivalează cu o lipsire de conținut a drepturilor de creanța a reclamantei, fiind încălcat astfel atât caracterul de stat de drept prevăzut de art.1, alin.3 din Constituția României – prin ignorarea de către Statul Român a propriilor reglementari, cât și dreptul la proprietate al reclamanților, ocrotit atât de art.44 din Constituție, cat si de art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin nematerializarea dreptului recunoscut se ajunge la a se afirma existența unui drept eventual, pentru că nu se poate stabili dacă vreodată sumele aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat vor fi suficiente pentru acoperirea tuturor cererilor de despăgubiri admise.
În aceste condiții, se creează și se menține o stare de incertitudine cu privire la drepturile reclamantei, perpetuând, printr-o atitudine culpabila, o puternica stare de insecuritate juridica în domeniul despăgubirilor acordate în baza Lg. nr.290/2003, lege cu un puternic caracter reparatoriu pentru cei deposedați de bunuri în contextul pierderilor teritoriale ale României din preajma sau în timpul celui de-al doilea război mondial .
Atitudinea statului este cu atât mai culpabila, cu cat incertitudinea vizează o categorie deja afectată de situația menționată, iar menținerea acestei stări îi este imputabilă exclusiv Statului R., omisiunea acestuia echivalând cu o lipsire de conținut a drepturilor de creanța ale reclamanților, fiind încălcat astfel atât caracterul de stat de drept prevăzut de art.1, alin.3 din Constituția României – prin ignorarea de către Statul Român a propriilor reglementari, cât și dreptul la proprietate al reclamanților, ocrotit atât de art.44 din Constituție, cat si de art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împrejurarea că drepturile de creanță ale reclamantei nu pot fi valorificate se datorează în exclusivitate Statului Român, neîndeplinirea acestei condiții neputând fi invocată de acesta pentru a se exonera de obligația de plata a drepturilor, deoarece ar fi încălcat principiul fundamental de drept conform căruia nimeni nu poate invoca propria culpa în neîndeplinirea obligațiilor asumate, iar existenta dreptului de creanța și, implicit, a “bunului” este justificata de speranța legitimă pe care Statul Român a dat-o reclamanților prin stabilirea prin lege a dreptului la despăgubire pentru persoanele aflate în situațiile vizate de lege.
Art. 17 din HG 1120/2006 prevedea următoarele atribuții ale Serviciului pentru Aplicarea Legii 290/2003: centralizează hotărârile, soluționează contestațiile îndreptate împotriva hotărârilor comisiilor județene sau a municipiului București, verifică documentele de plată, asigură îndrumarea metodologică comisiilor județene și a municipiului București.
Se poate constata că, deși A.N.R.P. Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003 este organ de specialitate al administrației publice centrale, ierarhic superior comisiilor județene sau a municipiului București de aplicare a Legii 290/2003, nu avea din punct de vedere legal nici o posibilitate să intervină împotriva hotărârilor emise fără respectarea prevederilor Legii 290/2003.
Astfel, instanța constată că prin recunoașterea drepturilor de creanță ale reclamantei, urmată de neefectuarea plății de către pârâtă, reclamantei i s-a produs un prejudiciu material reprezentând “echivalentul speranței legitime” a cărei îndeplinire este refuzată de Statul Român.
Pe de alta parte, in mod legal prima instanta a actualizat suma datorata in raport cu indicele de crestere al preturilor de consum, deoarece dreptul de creanta al reclamantei s-a nascut la 15.10.2007, iar reclamanta a fost lipsita de suma mentionata, incepand cu aceasta data.
Din aceste motive, în baza art. 3041 și 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1881/13.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. V., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
U. D. B. V. V. D.
GREFIER,
D. C. D.
Tr. București SII C. – D. S.
Red. jud. U.D./2 ex.
Tehnodact. D.D.C.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2282/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 5216/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
