Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 2457/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2457/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 2397/122/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
C. DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2457
Ședința publică de la 28.03.2014
C. constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă C. DE C. A ROMÂNIEI – pentru CAMERA DE C. A JUDEȚULUI G. împotriva sentinței civile nr. 124 pronunțată de Tribunalul G. la data de 19.02.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant G. ȘCOLAR M. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta – pârâtă – prin consilier juridic S. Ș., cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind intimatul – reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
C., studiind actele și lucrările dosarului atât de la judecata pe fond cât și din calea de atac a recursului, din oficiu invocă excepția tardivității declarării recursului pe capătul de cerere privind suspendarea provizorie a executării Deciziei nr. 29/2012 și acordă cuvântul cu prioritate pe acest aspect.
Reprezentantul recurentei – pârâte, având cuvântul pe excepția tardivității declarării recursului pe cererea de suspendare provizorie a executării Deciziei nr. 29/2012, invocată din oficiu, formulează concluzii de respingere a acesteia, apreciind că recursul a fost declarat în termen atât în ceea ce privește soluția pe capătul de cerere privind suspendarea provizorie a executării acestei decizii cât și pe anularea pe fond a acestei Decizii și a Încheierii nr. VI.147/10.07.2012 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor. A primit comunicarea hotărârii în data de 17.09.2013, prezentând originalul dovezii de comunicare a sentinței de fond și a promovat recursul pe 19.09.2013, astfel cum rezultă din data menționată la fila 13 din dosarul de recurs, deci în termenul legal, motiv pentru care formulează concluzii de respingere a excepției tardivității recursului pe capătul de cerere privind suspendarea provizorie a executării Deciziei nr. 29/2012, ca fiind neîntemeiată.
Pe fondul recursului, precizează că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței de fond, ca fiind nelegală și netemeinică și respingerea cererii de suspendare provizorie a executării Deciziei nr. 29/2012 emisă de Camera de C. a Județului G. și de anulare a Încheierii nr. VI.147/10.07.2012 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor cât și a Deciziei nr. 29/2012 emisă de Camera de C. a Județului G., ca fiind neîntemeiate, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs. Solicită a se avea în vedere că la nivelul lunii ianuarie 2010, când s-a făcut reîncadrarea personalului unităților verificate, ar fi trebuit să se aibă în vedere salariile de bază de la nivelul lunii decembrie 2009. Ori, la nivelul lunii decembrie 2009 salariile personalului unităților verificate erau calculate în baza Ordonanței nr. 41/2009. Ulterior, au formulat cereri în instanță prin care au solicitat majorarea salariilor, urmare a legii nr. 221/2008, însă au fost pontate după . legii nr. 330/2009. Pentru aceste considerente și mai ales pentru cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs, apreciază că hotărârea este nelegală, motiv pentru care solicită admiterea recursului.
C., nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare: pe excepția tardivității declarării recursului împotriva capătului de cerere privind suspendarea provizorie a executării Deciziei nr. 29/2012, invocată din oficiu și pe fondul recursului formulat împotriva capătului de cerere privind anularea Încheierii nr. VI.147/10.07.2012 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor și a Deciziei nr. 29/2012 emisă de Camera de C. a Județului G..
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 124/19.02.2013 Tribunalul G. a admis contestația formulată de contestatorul G. ȘCOLAR M. N. în contradictoriu cu intimata C. DE C. A ROMÂNIEI-CAMERA DE C. A JUDEȚULUI G. și în consecință a anulat decizia nr. 29/08.06.2012 și încheierea nr. VI.147/10.07.2012 emise de C. de C. a României - Camera de C. Județeană G.. A dispus suspendarea efectelor deciziei nr.29/08.06.2012 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI în reprezentarea pârâtei CAMERA DE C. A JUDEȚULUI G., în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod pr.civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 29/2012 emisă de Camera de C. a Județului G.; respingerea cererii de anulare a încheierii nr. VI.147/10.07.2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor, cât și a Deciziei nr. 29/2012 emisă de Camera de C. a Județului G., ca neîntemeiate, având în vedere următoarele motive:
S-au formulat, în primul rând, critici cu privire la modul de soluționare a cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 29/2012 emisa de Camera de C. G., susținându-se că nu sunt îndeplinite condițiile pentru dispunerea acestei măsuri.
Referitor la cererea de anulare a încheierii nr. VI. 147/10.07.2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor și a Deciziei nr.29/2012 emisă de Camera de C. a Județului G., recurenta consideră că instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că majorarea salariilor începând cu luna mai 2010 nu este consecința directă a executării sentințelor civile ale Tribunalului G., plata acestor diferențe salariale urmând a se face eșalonat conform OUG nr.71/2009, ci reprezintă o consecința juridică indirectă ca urmare a recalculării salariului aferent lunii decembrie 2009.
Or, măsura dispusă la pct. l din decizie a fost dată din perspectiva prevederilor O.U.G.nr.1/25.01.2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcție a unor categorii de personal din sectorul bugetar, conform cărora, reîncadrarea în luna ianuarie 2010 a personalului din cadrul colegiului s-a tăcut corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la data de 31.12.2009, înainte de pronunțarea sentințelor civile.
In urma controlului efectuat, s-a constatat la pct. I.1 din Decizie ca abatere, plata nelegală a sumei estimate în cuantum de 436.046 lei reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit în anul 2010 personalului didactic și didactic auxiliar din cadrul entității verificate, ca urmare a aplicării eronate a sentințelor judecătorești pronunțate numai pentru perioada 01.10._09 referitoare
la majorarea coeficientului de multiplicare a salariilor doar pentru perioada 01.10._09.
Conform sentințelor civile nr. 420/04.05.2010, nr.457/14.05.2010. nr.842/16.11.2010, nr. 953/14.12.2010. nr.242/22.03.2011. nr. 11/19.02.2010. nr. 383/30.04.2010, nr.20/12.01.2010 și a Certificatului emis pentru Dosar nr._ - Sentința civilă nr.331/ 16.04.2010, personalul din învățământ a obținut majorarea coeficientului de multiplicare conform Legii nr. 221/2008, pentru perioada 01.10._09.
Prin interpretarea eronată, de către reprezentanții colegiului, a Sentințelor Civile, prin care se hotărăște calcularea și plata diferențelor dintre drepturile salariate efectiv încasate si cele cuvenite prin aplicarea dispozițiilor Legii nr.221/2008, pentru perioada 01.10._09, entitatea a procedat și la majorarea salariilor de bază din anul 2010, cu coeficientul de multiplicare prevăzut de Legea nr.221/2008.
Modificarea salariilor, respectiv majorarea acestora prin aplicarea valorii coeficientului de multiplicare prevăzut de Legea nr. 221/2008, s-a făcut ulterior obținerii sentințelor civile, pentru perioada ianuarie 2010 - decembrie 2010, deși în sentințele pronunțate după apariția Legii nr. 330/2009, se specifică clar aplicarea prevederilor acestei legi numai pentru o perioadă determinată și anume 01.10._09.
Conform prevederilor Legii cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, hotărârile judecătorești de majorare a drepturilor salariate puteau fi luate in considerare și pentru o perioadă ulterioară, respectiv anul 2010, doar dacă sentințele civile erau pronunțate până la data de 31.12.2009, înainte de . legii unitare, astfel încât salariul de bază aferent lunii decembrie 2009, care a stat la baza stabilirii celui din luna ianuarie 2010, să fie majorat legal.
Cu atât mai mult, salariile de bază stabilite începând cu luna ianuarie 2011, vizate pentru legalitate de Inspectoratul Școlar al județului G., sunt cele existente la nivelul lunii decembrie 2009, fără a fi influențate de sentințele civile obținute în anul 2010.
Prin aceste sentințe civile, pronunțate după . prevederilor Legii unice de salarizare nr.330/2009, reiese că instanța de judecată nu a dispus cu privire la reîncadrarea personalului didactic de la data de 01.01.2010 ci a hotărât ca pârâții să plătească reclamanților diferențele dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 aferente perioadei 01.10._09, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la achitarea efectivă.
De altfel, entitatea a procedat de fapt la reîncadrarea personalului, calcularea diferențelor salariale pe anul 2010 și plata parțială a sumelor rezultate începând cu data de 11 iulie 2010.
Ulterior, entitatea verificată a extins efectele hotărârilor judecătorești pentru anul 2010, diferența de drepturi salariale, cuvenite potrivit Legii 221/2008, câștigate în instanță, trebuia plătită în conformitate cu OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Majorarea nelegală a cheltuielilor de personal începând cu luna mai 2010, prin recalcularea și acordarea de creșteri salariale personalului didactic și didactic auxilier pe perioada mai - decembrie 2010, ca urmare a majorării coeficientului de multiplicare conform sentințelor amintite a avut drept consecință utilizarea nelegală a creditelor bugetare aferente anului 2010.
În drept, a fost întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civ. art.304 indice 1 C.proc.civ, art.140 din Constituția României art. 21, art. 22 din Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de C., republicată, pct.204, 227 și 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C. precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr.130/2010, publicată în M.Of. al României nr.832/13.12.2010.
Intimata reclamantă, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată de astăzi C. a invocat din oficiu excepția tardivității declarării recursului împotriva sentinței civile nr. 124/19.02.2013 cât privește capătul de cerere asupra suspendării executării actului administrativ contestat, excepție ce se va admite față de disp. art. 14 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 ”Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare”.
Aceasta întrucât sentința i-a fost comunicată pârâtei la data de 12.09.2013, iar recursul, inclusiv față de măsura suspendării, a fost formulat la data de 23.09.2013, așadar cu depășirea termenului legal.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat împotriva capătului de cerere privind suspendarea Deciziei nr. 29/08.06.2012, ca tardiv.
Analizând sentința prin prisma criticilor formulate pe fondul cererii de chemare în judecată, C. constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce urmează:
În recursul formulat de către recurenta pârâtă C. de C. a României pentru Camera de C. G. este criticată sentința civilă ca nelegală și netemeinică sub aspectul disp. art. 304 pct.9 C.pr.civ. în sensul că instanța de fond, în mod greșit a apreciat că majorarea salariilor începând cu luna mai 2010 nu este consecința directă a executării sentințelor civile ale Tribunalului G., ci reprezintă o consecința juridică indirectă ca urmare a recalculării salariului aferent lunii decembrie 2009. A mai susținut că măsura dispusă la pct. l din decizie a fost dată din perspectiva prevederilor O.U.G.nr.1/25.01.2010, conform cărora, reîncadrarea în luna ianuarie 2010 a personalului din cadrul colegiului s-a făcut corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la data de 31.12.2009, înainte de pronunțarea sentințelor civile.
C., reține că, prin sentințele civile nr. 420/04.05.2010, nr.457/14.05.2010. nr.842/16.11.2010, nr. 953/14.12.2010. nr.242/22.03.2011. nr. 11/19.02.2010. nr. 383/30.04.2010, nr.20/12.01.2010 și a Certificatului emis pentru Dosar nr._ - Sentința civilă nr.331/ 16.04.2010, personalul din învățământ a obținut majorarea coeficientului de multiplicare conform Legii nr. 221/2008, pentru perioada 01.10._09, astfel că intimata reclamantă a fost obligată să calculeze personalului didactic și nedidactic din cadrul liceului drepturile salariale în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/_ pentru această perioadă și să le plătească diferențele salariale dintre cele astfel calculate și cele efectiv încasate.
Prin urmare, sentințele civile au statuat cu putere de lucru judecat atât faptul că personalul colegiului era îndreptățit să încaseze în luna decembrie 2009 drepturile salariale calculate în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, cât și faptul că în luna decembrie 2009 aceste drepturi salariale nu au fost achitate în conformitate cu prevederile legale menționate.
Contrar susținerilor recurentei, C. constată că, prima instanță, în mod corect și în acord cu întregul material probator administrat în cauză cât și a dispozițiilor legale incidente, a apreciat că începând cu data de 1.01.2010 personalul școlii reclamante trebuia să beneficieze de un salariu egal cu salariul aferent lunii decembrie 2009 și anume de un salariu egal cu salariul de care ar fi trebuit să beneficieze în luna decembrie 2009 conform dispozițiilor legale, iar nu egal cu salariul efectiv încasat în luna decembrie 2009.
C., rezumând toată succesiunea de acte normative, expuse de instanța fondului în considerentele sentinței recurate, constată că acestea au avut menirea de a modifica voința puterii legislative, exprimată prin Legea nr. 221/2008, prin elaborarea și adoptarea unor măsuri neconstituționale, declarate ca atare prin deciziile pronunțate de C. Constituțională, menționate de asemenea în considerentele sentinței.
Totodată, prin Decizia nr. 11 din 8.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie, potrivit art. 330 ind.7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
S-a mai reținut în considerentele deciziei că: stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În consecință astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, raportat la deciziile Curții Constituționale și la decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, nu se putea reține aplicabilitatea cu începere de la 1.01.2010 a algoritmului de salarizare prevăzut de OUG nr. 41/2009, astfel că reclamantul nu se face vinovat de încălcarea vreunei prevederi legale și de producerea vreunui prejudiciu prin majorarea salariilor.
Prin urmare, Decizia emisă de C. de C., în mod corect a fost apreciată de instanța de fond ca nelegală, deoarece reclamantul nu a încălcat dispozițiile legale menționate anterior, prin luarea în considerare a salariului de bază avut la 31.12.2009 ca urmare a hotărârilor judecătorești pe care a fost obligată să le ia în calcul.
Prin urmare, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ., se va respinge recursul împotriva capătului de cerere prin care s-a dispus anularea Deciziei nr. 29/8.06.2012 și a Încheierii nr. VI.147/10.07.2012, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția tardivității recursului formulat împotriva capătului de cerere privind suspendarea Deciziei nr. 29/08.06.2012 și, în consecință:
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă C. DE C. A ROMÂNIEI – pentru CAMERA DE C. A JUDEȚULUI G. împotriva sentinței civile nr. 124 pronunțată de Tribunalul G. la data de 19.02.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant G. ȘCOLAR M. N. împotriva acestui capăt de cerere, ca tardiv formulat.
Respinge recursul formulat de aceeași parte împotriva capătului de cerere prin care s-a dispus anularea Deciziei nr. 29/8.06.2012 și a Încheierii nr. VI.147/10.07.2012,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud.V.R.M./ex. 2/25.04.2014
JUD. FOND GHEORGEH T. - Tribunalul G. -
L.M. 24 Aprilie 2014
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2019/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 2460/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
