Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7589/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7589/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 37275/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.7589
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.X. 2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
JUDECĂTOR: V. D.
JUDECĂTOR: U. D.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.692/31.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II–a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta pârâtă Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București prin consilier juridic C. N., intimata reclamantă . SRL prin împuternicit G. N..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, având pe rând cuvântul declară că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurenta pârâtă Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București prin consilier juridic solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței civile atacate in sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiata și menținerea actelor administrative emise de DITLS 1 ca temeinice si legale.
Intimata a efectuat reevaluări la data de 31.12.2007 și 31.12.2010, anul fiscal de referință este anul 2010 astfel că imobilul se consideră reevaluat în ultimii trei ani anteriori, respectiv 2007,2008 și 2009. Având în vedere aceste consideră că nu au fost respectate dispozițiile art.253 alin.(6) din Codul fiscal.
Intimata reclamantă . SRL prin reprezentant solicită admiterea hotărârii instanței de fond întrucât chiar DITL recunoaște că impozitarea a fost făcută greșit deoarece întrucât 2007, 2008 și 2009 erau evaluate corect, decizia fiind motivată pe dispozițiile art.253 alin.(6) din Codul fiscal.
Solicită respingerea recursului pentru faptul că recurenta în motivarea recursului îl acuză de rea credință deoarece nu a fost prezent la data controlului. La data inspecției fiscale era plecat din țară. De asemenea, motivează în recurs că pentru anul 2011 nu a depus declarația fiscală și evaluare, ceea ce este inexact.
În consecință, solicită respingerea recursului și obligarea recurentei să-i restituie sumele luate din cont, aproximativ 20.000 lei și dobânzile aferente.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 21.09.2012,reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Direcția generală de Taxe și Impozite a Sectorului 1 București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze dispoziția nr._/2012.
În motivarea cererii s-a susținut că prin decizia de impunere diferențe pentru stabilirea impozitului pe clădiri pentru persoanele juridice a fost stabilită în sarcina reclamantei obligația de plată a impozitului în cuantum de 2449 lei pentru anul 2006 și 7079 lei pentru anul 2010.
Susține reclamanta că în conformitate cu dispozițiile art.91 alin1 și 2 din codul de proc fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili obligațiile fiscale se prescrie în 5 ani, astfel că obligația fiscală pentru anul 2006 apare ca fiind prescrisă.
Mai susține reclamanta că stabilirea impozitului pentru motivul că nu a fost efectuată reevaluarea imobilului pe parcursul ultimilor 3 ani anteriori anului de referință apare ca nefondată.
Se mai invederează faptul că s-a efectuat reevaluarea imobilului și a fost depus referatul de reevaluare la organul fiscal.
Chiar intimata își motivează hotărârea pe dispozițiile art.253 alin.6, dar, deși invocă aceste dispoziții, nu le aplică.
Nici diferențele pentru anul 2010 nu sunt fondate, valoarea imobilului fiind declarată la DGITL și înregistrată în balanța contabilă din ianuarie 2010.
Se solicită admiterea cererii și anularea dispoziției_/2012.
În drept s-au invocat dispozițiile legii 554/2004, 571/2003, OUG 92/2003.
La dosar s-au depus înscrisuri.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat menținerea dispoziției atacate.
Prin sentinta civila nr._14, Tribunalul Bucuresti a admis acțiunea si a anulat dispoziția nr._/24.04.2012 emisă de Direcția Generală de Taxe și Impozite- Sector 1 București.
In motivare, prima instanta a aratat ca prin decizia de impunere diferențe pentru stabilire impozitului pe clădiri nr._ din 24.01.2012, pârâta a stabilit impozit pentru anul 2006 în cuantum de 2449 lei.
Potrivit art.91 c.p.fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
Având în vedere că decizia a fost emisă în anul 2012 pentru obligații fiscale din 2006, instanța va constata că a intervenit prescripția în privința acestor sume, astfel că pârâta, care, de altfel, recunoaște prin întâmpinarea depusă la dosar acest fapt, nu este îndreptățită să pretindă suma de 2449 lei, astfel că actele administrative contestate sunt nelegale raportat la această sumă.
Cu privire la suma de 7097 lei, instanța constată următoarele.
Potrivit art.253 din codul fiscal, în cazul persoanelor juridice,impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.
Potrivit alin.6 al aceluiași articol, în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local/general al Municipiului București și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare.
Așa cum rezultă din actele dosarului, reclamanta a reevaluat clădirea, în anul 2007 și în anul 2010, a fost declarată la DGITL valoarea imobilului conform chitanței din data de 06.01.2010 și a fost înregistrată valoarea în balanța contabilă din ianuarie 2010.
Astfel, nu poate fi primită argumentația pârâtei, în sensul că ultimul an în care imobilul se consideră evaluat este anul 2009, în condițiile în care afirmă prin întâmpinare că reclamanta a mai evaluat imobilul în 21.01.2011, termenul de depunere a situațiilor financiare pentru anul 2010 fiind 30.04.2011, decizia de impunere fiind emisă în anul 2012.
Așadar, reclamanta efectuează raportul de evaluare în ianuarie, iar termenul limită este aprilie.
Tribunalul constată că în mod nelegal pârâta a aplicat cota de 10% în cazul reclamantei, astfel că a fost anulată dispoziția nr_/2012 emisă de pârâtă ca fiind nelegală.
Impotriva acestei sentinte a declarant recurs parata DIRECȚIA G. DE IMPOZITE Șl TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, aratand ca hotărârea este data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii (pct. 9).
In motivare, recurenta parata a aratat ca in cazul persoanelor juridice impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote stabilite, in speța prin hotărâre de către Consiliul General al Municipiului București si care putea fi cuprinsa la nivelul anului 2010 intre 0,25% si 1,5% inclusiv. Aceasta constituie regula in materia impozitului pe clădiri. Situația de excepție este prevăzuta de dispozițiile art. 253 alin (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd ca „In cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local/Consiliul General al Municipiului București între 5% și 10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare".
De asemenea, sunt incidente si dispozițiile pct. 55 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare conform cărora ,,pentru executarea prevederilor art. 253 alin. (6) din Codul fiscal se au în vedere următoarele:...
b) în cazul clădirii care a fost reevaluată conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului. După reevaluare, dacă în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal prin procesul verbal încheiat în urma ședinței Consiliului de Administrație s-a aprobat noua valoare a clădirii ca urmare a efectuării reevaluării și aceasta a fost înregistrată în contabilitate, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53 asupra valorii de inventar a clădirii.”
Asa cum rezulta din textele legele enunțate anterior, in cazul in care persoana juridica care nu a procedat la efectuarea unei reevaluări a imobilului sau pe parcursul ultimilor 3 ani anteriori anului de referința, impozitul pe clădiri se va calcula prin aplicarea unei cote majorate stabilite tot prin prin hotărâre de către Consiliul General al Municipiului București, in speța la nivelul anului 2010 cota a fost stabilita la nivelul de 10% prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 405/2009 pentru situația clădirilor pentru care nu a fost reefectuata reevaluarea ulterior datei de 31.12.2007.
O echipa de inspectori din cadrul Serviciului Inspecție Fiscala Persoane Juridice s-a deplasat in data de 26.10.2011 in vederea efectuării unui control inopinat având ca obiectiv verificarea legalității si conformității declarațiilor fiscale, corectitudinea si exactitatea indeplinirii obligațiilor fiscale, respectării prevederilor legislației fiscale si contabile, verificarea sau stabilirea, dupa caz, a bazelor de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri aferent anilor 2006 si 2010 la sediul S.C. B. V. IMPEX SRL.
Având in vedere faptul ca desi contribuabilului i-a fost comunicata invitația in data de 26.10.2011 acesta nu s-a prezentat cu documentele solicitate la data stabilita, demonstrand rea-credinta in raportul cu organul fiscal si impiedicand astfel efectuarea controlului de către inspectorii fiscali.
La data comunicării invitației, respectiv data de 26.10.2011, reclamanta - intimata nu a depus la sediul instituției documente privind situația fiscala, inclusiv rapoarte de reevaluare a imobilului deținut, acesta fiind motivul pentru care inspectorii fiscali au incercat sa efectueze un control inopinat.
S.C. B. V. IMPEX SRL a dobândit imobilul situat in București, .. 121. Sector 1 având valoarea de intrare in patrimoniu in cuantum de_,79 lei. Ulterior, acest imobil a fost reevaluat la datele de 31.12.2006 si 31.12.2010.
Anul fiscal de referința este anul 2010 astfel ca imobilul se considera reevaluat in ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referința, in speta anii 2007, 2008 si 2009.
Având in vedere dispozițiile legale enunțate anterior, raportate la prezenta speța, anul 2005 si anul 2009 sunt ultimii ani in care reclamanta - intimata mai avea posibilitatea de a beneficia de aplicarea unei cote normale la valoarea de inventar a clădirii in vederea calculării impozitului pe clădiri tinand cont de anul dobândirii imobilului in cauza si raportul de reevaluare intocmit la data de 31.12.2006.
In condițiile in care S.C. B. V. IMPEX SRL nu a depus la sediul paratei nici un raport de reevaluare intocmit ulterior datei de 31.12.2003 si datei de 31.12.2007, organul fiscal a aplicat cota majorata de 10% pentru anul 2010 conform dispozițiilor legale in materie fiscala.
Termenul de depunere de 120 de zile de la incheierea exercițiului financiar, respectiv 30.04.2011 este obligatoriu pentru depunerea situațiilor financiare anuale, pentru anul 2010, la administrațiile financiare din subordinea Ministerului Finanțelor Publice care gestionează bugetul general consolidat. Astfel, termenul invocat de instanța de fond nu este aplicabil organelor fiscale care gestionează bugetele locale.
In drept, art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Examinand recursul declarat de parata, Curtea observa ca potrivit art.253 din codul fiscal, în cazul persoanelor juridice,impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.
Potrivit alin.6 al aceluiași articol, în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local/general al Municipiului București și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare.
Reclamanta a reevaluat clădirea, în anul 2007 și în anul 2010, a fost declarată la DGITL valoarea imobilului conform chitanței din data de 06.01.2010 și a fost înregistrată valoarea în balanța contabilă din ianuarie 2010.
Ca urmare, în mod nelegal pârâta a aplicat cota de 10% în cazul reclamantei.
Din aceste motive, in baza art. 304 pct. 9 si 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.692/31.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II–a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,17.X.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
B. V. V. D. U. D.
GREFIER
C. D.
Tribunalul București
Secția a II-a C.
Administrativ și Fiscal
Jud. fond C. M. V.
Red. jud. B.V./2 ex./27.10.2014
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 2946/2014.... → |
|---|
