Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 7099/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7099/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 2897/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 7099
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 6.10.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE F. I.
JUDECĂTOR P. C.
JUDECĂTOR D. D. M.
GREFIER D. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentul-reclamant P. O. G., împotriva sentinței civile nr. 2602/8.04.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. T. DE MUNCĂ BUCUREȘTI, având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999) – acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului – obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul-reclamant, prin avocat A. C., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, și intimatul-pârât, prin consilier juridic S. B., în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că, la data de 29.09.2014, la serviciul registratură, intimatul-pârât a depus întâmpinare, în dublu exemplar, după care:
Curtea comunică apărătorului recurentului-reclamant un exemplar al întâmpinării.
Interpelat fiind de către instanța de judecată, apărătorul recurentului-reclamant precizează că nu înțelege să solicite lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cererii de recurs.
Apărătorul recurentului-reclamant solicită instanței de judecată admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii și anulării actului administrativ contestat. Solicită a se observa că prima instanță a dispus respingerea acțiunii formulată de către recurentul-reclamant apreciind că sub aspectul termenului după care trebuia aplicată sancțiunea, respectiv termenul de 30 de zile, acesta curge de la data finalizării corespondenței intimatei-pârâte, și nu de la data emiterii Raportului de inspecție tehnică. Din cuprinsul Raportului de inspecție tehnică întocmit la data de 27.04.2012, rezultă cu claritate atât referirea la persoana reclamantului, cât și datele de identificare a procesului verbal, fapt pentru care apreciază că acesta este momentul la care pârâta a luat cunoștință de producerea pagubei, și nu momentul finalizării corespondenței cu organele fiscale. În egală măsură, solicită a se observa că prima instanță în mod eronat apreciază că acțiunea recurentului-reclamant nu se întemeiază pe dispozițiile art. 84 din Legea nr. 188/1999, ci pe dispozițiile art. 141 din OG nr. 92/2003. Arată că, într-adevăr, această ordonanță stabilește modalitatea de emitere a procesului verbal, însă nu face nicio referire și nu cuprinde nicio dispoziție referitoare la termenul care se aplică și în care trebuie emisă decizia de imputare, or, o astfel de prevedere este cuprinsă în dispozițiile art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 care prevede că emiterea deciziei de imputare se face în termen de 30 de zile și stabilește, totodată, că data de la care începe să curgă acest termen este data constatării pagubei. Apreciază că, pentru aceste motive, contestația recurentului-reclamant este întemeiată, fapt pentru care solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și anulării actului administrativ contestat. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului-pârât solicită instanței de judecată, pentru considerentele expuse în întâmpinare, respingerea recursului și menținerea hotărârii judecătorești recurate ca fiind legală și temeinică. Momentul la care s-a luat cunoștință de producerea pagubei este data la care s-a finalizat corespondența cu organele administrative, în drept, Trezoreria și Administrația Finanțelor Publice Sector 4. De asemenea, chiar dacă se ia în considerare art. 85 din Legea nr. 188/1999, ceea ce nu este cazul, decizia a fost emisă în termen de 30 de zile de la data constatării pagubei.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra fondului cererii de recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, reclamantul P. O. G. în contradictoriu cu pârâtul I. T. DE MUNCĂ BUCUREȘTI a solicitat anularea deciziei de imputare nr.745/2711.2012 a pârâtului, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2602/8.04.2014, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, argumentele de nelegalitate aduse de către reclamant sunt nesusținute.
Este adevărat că, potrivit legii nr.188/1999, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează în una dintre ipotezele prev. de art.84, respectiv pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează, pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit și pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive.
Decizia de imputare emisă împotriva reclamantului nu este însă întemeiată pe disp. art.84 din legea nr.188/1999, ci pe disp. art.141 din OG nr.92/2003, care reprezintă o normă specială de angajare a răspunderii patrimoniale a agenților constatatori, indiferent de calitatea acestora de funcționar public sau personal contractual.
Potrivit art.141 alin.7 din OG nr.92/2003, netransmiterea proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în termen de 90 de zile de la emiterea de către organele competente atrage anularea acestora prin decizie de către conducătorul organului emitent. Conducătorul organului emitent al titlului executoriu are obligația emiterii deciziei de imputare a contravalorii contravenției personalului care se face vinovat de întârziere. Decizia de imputare se comunică de către organul emitent persoanei vinovate, care trebuie să achite contravaloarea contravenției în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei. La expirarea acestui termen, decizia devine titlu executoriu. Contravaloarea contravenției înscrise în decizia de imputare se face venit la bugetul de stat sau bugetul local căruia i se datora, potrivit legii, amenda contravențională.
Dispozițiile C.pr.fisc. sunt aplicabile reclamantului, fiind prevăzut de acest act normativ, ulterior legii nr.188/1999, un caz special de angajare a răspunderii pentru personalul căruia îi este imputabilă netransmiterea proceselor-verbale către organele fiscale în vederea executării.
Pârâtul nu a încălcat nici termenul prev. de art.85 alin.1 din legea nr.188/1999, conform căruia repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art.84 lit.a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive.
Pe de o parte, reclamantul nu se află în una dintre ipotezele prev. de art.84 din legea nr.188/1999, răspunderea sa fiind determinată în baza normelor speciale fiscale, art.141 alin.7 din OG nr.92/2003.
Pe de altă parte, raportul de inspecție din 27.04.2012, invocat de către reclamant pentru stabilirea datei de cunoaștere a pagubei, nu conține nici o referire concretă la netransmiterea imputabilă reclamantului a procesului-verbal pentru neexecutarea căruia s-a emis decizia de imputare. Așadar nu acesta este momentul la care s-a cunoscut ce dispoziții a încălcat reclamantul, ci data finalizării corespondenței cu organele fiscale – 15.11.2012, atunci fiind stabilită cu certitudine nerespectarea obligațiilor de serviciu de către reclamant. Astfel, decizia de imputare emisă la data de 27.11.2012 nu poate încălca termenul de 30 de zile de la data constatării pagubei.
Prin urmare, tribunalul a considerat că cererea este neîntemeiată și a respins-o, în condițiile în care reclamantul nu a probat motive de nelegalitate sau netemeinicie a deciziei de imputare, deci nu se impune anularea deciziei și nu există temei nici pentru obligarea pârâtului la plata vreunor cheltuieli de judecată suportate de către reclamant.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamantul P. O. G., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile nr. 2602/08.04.2012 in sensul admiterii acțiunii si anularii actului administrativ, respectiv Decizia de imputare nr. 745/27.11.2012.
În motivarea recursului a arătat că, potrivit celor menționate in cuprinsul raportului de inspecție tehnica din 27.04.2012, la pag. 4 Măsura nr. 2 "Pentru următoarele procese verbale de constatare si sancționare a contravențiilor nu au fost prezentate dovezi de achitare a amenzii, documente de transmitere spre executare la ANAF sau documente din care sa reiasă ca acestea au fost contestate (...)" ca atare momentul la care parata a luat cunoștința de producerea pagubei este acesta si nu momentul finalizării corespondentei cu organele fiscale.
În cuprinsul raportului, referirea la persoana reclamantului este concreta in condițiile in care se precizează numărul procesului-verbal de contravenție, respectiv la poziția 7 din tabelul de la pagina 5 a raportului este înscris nr._/08.09.2010.
Totodată, a arătat recurentul-reclamant că, critică hotărârea primei instanțe si prin aceea ca se întemeiază pe prevederile unui act normativ care nu are legătura cu cauza.
Astfel, prima instanța retine ca decizia de imputare emisa împotriva recurentului-reclamant, decizie pe care a atacat-o cu plângere nu se întemeiază pe disp. art. 84 din Legea nr. 188/1999 ci pe disp. art. 141 din OG nr. 92/2003.
Art. 141 alin. (7) din OG nr. 92/2003 stabilește ca netransmiterea proceselor-verbale de constatare si sancționare a contravențiilor in termen de 90 de zile de la emitere, atrage anularea acestora coroborata cu obligația emiterii de către conducătorul organului emitent a unei decizii de imputare a contravalorii contravenției persoanei care se face vinovat de întârziere, fără a cuprinde insa nicio dispoziție referitoare la termenul in care trebuie emisa aceasta decizie de imputare si cu atât mai puțin a momentului de la care începe sa curgă acest termen.
O astfel de prevedere este cuprinsa in art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 care prevede ca emiterea deciziei de imputare se va face in termen de 30 de zile si stabilește totodată data de la care începe acest termen respectiv data constatării pagubei.
In sprijinul acestei argumentări a invocat recurentul-reclamant si faptul ca o prevedere cuprinsa . cum este Codul de procedura fiscala nu poate conține o norma speciala prin raportare la o lege ordinara cum este Legea nr. 188/1999, raportul lege generala-lege speciala fiind exact invers având in vedere ierarhia actelor normative.
Prima instanța este inconsecventa întrucât, deși apreciază ca nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 188/1999 care stabilesc termenul in care se poate aplica sancțiunea (30 de zile de la data la care s-a constatat paguba), analizează totuși momentul de la care in opinia acesteia a început sa curgă acest termen.
Pe de alta parte, apreciază recurentul-reclamant că, paguba nu a fost produsa cu vinovăția sub forma intenției, cerința impusa de lege.
La data de 29.09.2014, intimatul-pârât I. T. DE MUNCĂ BUCUREȘTI a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 2602/08.04.2014 pronunțată de Tribunalul București și, pe cale de consecință, menținerea sentinței civile recurate ca legală și temeinică.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din cererea de recurs, recurentul nu contestă situația de fapt reținută de instanța de fond, în sensul că acestuia îi este imputabilă netransmiterea în termenul legal a procesului-verbal organelor fiscale în vederea executării.
În aceste condiții devin incidente disp. art.141 alin.7 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care prevăd următoarele: Netransmiterea proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în termen de 90 de zile de la emiterea de către organele competente atrage anularea acestora prin decizie de către conducătorul organului emitent. Conducătorul organului emitent al titlului executoriu are obligația emiterii deciziei de imputare a contravalorii contravenției personalului care se face vinovat de întârziere. Decizia de imputare se comunică de către organul emitent persoanei vinovate, care trebuie să achite contravaloarea contravenției în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei. La expirarea acestui termen, decizia devine titlu executoriu. Contravaloarea contravenției înscrise în decizia de imputare se face venit la bugetul de stat sau bugetul local căruia i se datora, potrivit legii, amenda contravențională. Termenul de 90 de zile se prelungește cu perioada scursă în procedura de contestare a proceselor-verbale de constatare a contravenției.
Acest text de lege reprezintă o normă specială de angajare a răspunderii patrimoniale a agenților constatatori, indiferent de calitatea acestora de funcționar public sau personal contractual.
Curtea, în acord cu judecătorul fondului, constată că, într-adevăr, în cauză nu sunt incidente disp. art. 84-85 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, întrucât sumele provenind din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, respectiv contravaloarea contravenției înscrise în decizia de imputare se face venit la bugetul de stat.
În condițiile în care prin netransmiterea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost prejudiciat bugetul de stat și nu bugetul intimatei, în cauză nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 84 din legea nr.188/1999, pentru a se putea considera că intimata avea obligația respectării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 85 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin.1 teza a II-a C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant P[UNESCU O. G., împotriva sentinței civile nr. 2602/8.04.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. T. DE MUNCĂ BUCUREȘTI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. I. P. C. D. D. M.
GREFIER
D. G.-D.
Red. I.F./Tehnodact. D.G.D./2 ex.
Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal
Jud. fond C. I.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 6077/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 7504/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
