Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 8434/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8434/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 3432/2/2013
Acesta nu este document finalizat
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8434
Ședința publică de la 13.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Z. G. L.
JUDECĂTOR: D. G.
JUDECĂTOR: Ș. A.
GREFIER: M. LUCREȚIA
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul Ș. I. C. împotriva Deciziei civile nr. 1714/17.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimații I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 06.11.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și, eventual, pentru a da posibilitatea părților, să formuleze și să depună la dosar Concluzii Scrise, a amânat pronunțarea la data de 13.11.2014, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cerereaînregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.05.2013, sub nr._, revizuentul Ș. I. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimații I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, revizuirea deciziei civile nr. 1714/17.04.2013 pronunțată în dosarul nr._/3/2011, invocând următoarele motive: 1. dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire; 2. instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nu s-a pronunțat asupra unor lucruri cerute, respectiv s-a dat mai mult decât s-a cerut; 3. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de pârâta DGPMB. 4. prin pronunțarea respectivei hotărâri s-a încălcat principiul priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României.
În drept, revizuentul a invocat art. 322 C., art. 21 din Legea 554/2004, art. 20 și 148 din Constituția României.
La data de 17.03.2014, revizuentul Ș. I. C. a depus o precizare a cererii de revizuire prin care a arătat că nu mai insistă în motivele de revizuire prev. de art. 322 pct. 1 si pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, respectiv „după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de pârâta DGPMB", invocă următoarele împrejurări:
La data de 19.01.2012, pârâta DGPMB a comunicat expertului desemnat în dosarul_/3/2011 valorile normei de hrană (drept recunoscut și acordat de către instanța de recurs în cuantumul calculat de către expert) aferente perioadei 2002-2011.
Norma de hrană reprezintă un drept salarial cu o valoare fixă, neimpozabilă, reglementat de art. 4 al. 4 din OG 26/1994, respectiv diferite Ordine MAI clasificate ca secret de serviciu (în speță OMAI S/440/2003 etc.), valoarea acestui drept salarial fiind calculată pe zi calendaristică și acordată, în același cuantum, tuturor polițiștilor, indiferent de grad sau funcție deținută.
După redactarea Deciziei civile nr. 1714/2013, de motivarea căreia a luat cunoștință la data de 28.02.2014 (dată la care a solicitat o copie legalizată a Deciziei civile nr. 1714/2013), aflând întâmplător că pe rolul Curții de Apel București se află dosarul civil nr._ *, în care un alt polițist, C. V., aflat într-o situație similară, solicită pârâtei DGPMB drepturi salariale pentru perioada 2002-2011, a luat legătura cu acest reclamant, ocazie cu care, a putut confrunta drepturile salariale recunoscute acestuia de către DGPMB și cele recunoscute lui (se referă la acele drepturi salariale care trebuiau să aibă valori similare, în speță valoarea normei de hrană).
În aceste împrejurări a constatat diferențe semnificative între valorile recunoscute acestuia, consemnate în adresa DGPMB nr._/07.11.2012 (atașată dosarului_ *), respectiv cele comunicate expertului în dosarul_/3/2011, în fapt prin adresa DGPMB nr._/19.01.2012.
Menționează că valorile normei de hrană, ca de altfel toate drepturile salariale ale personalului DGPMB, sunt clasificate ca secret de serviciu (a se vedea în acest sens încheierile din 24.05.2011 și 21.06.2011-dosar_/3/2011 fond), astfel, de valorile acestor drepturi salariale - norma de hrană din perioada 2002-2011, nu a putut lua cunoștință decât prin comunicările pârâtei DGPMB.
Înainte de a prezenta diferențele constatate, precizează că a fost printre puținii polițiști din istoria DGPMB care a fost repus în drepturi după o îndelungată perioadă de cercetare judiciară, aspect ce a determinat numeroase erori în aprecierea și calcularea drepturilor cuvenite (perioada 2002-2011), fapt ce rezultă din numeroasele adrese rectificative depuse de către pârâta DGPMB la dosarul_/3/2011.
Inclusiv, referitor la acest drept salarial - norma de hrană, pârâta DGPMB a oferit expertului, inițial, alte valori ale acestuia (înscrisurile depuse la dosarul_ 2011, la termenul din 24.05.2011, prin adresa DGPMB nr._.05.2011), pentru ca ulterior să revină prin adresa DGPMB nr._/19.01.2012 și să reaprecieze valoarea acestora.
Iată, că la data de 07.11.2012, într-un alt dosar, sunt comunicate alte valori ale normei de hrană, pentru aceeași perioadă de referință 2002-2011, decât cele ce au stat la baza calculelor din dosarul civil nr._/3/2011, în contextul în care valorile comunicate în dosarul_/3/2011 și cele din dosarul_ * trebuiau să fíe identice.
Avându-se în vedere că DGPMB a tot comunicat valori diferite ale acestui drept salarial (inclusiv în dosarul_/3/2011), este evidentă împrejurarea că ultimele valori comunicate instanțelor de judecată ar trebui să fie cele corecte (prin raționamentul că s-au efectuat verificări suplimentare asupra cuantumului/zi al acestor drepturi salariale - în contextul în care există numeroase dispoziții interne clasificate ca secret de serviciu, neaccesibile nici măcar salariaților DGPMB cu atribuții de calcul al drepturilor salariale).
Față de această împrejurare, în care angajații pârâtei DGPMB au constatat că drepturile salariale reprezentând norma de hrană trebuiau să-i fie achitate într-un cuantum superior față de cel comunicat expertului prin adresa DGPMB nr._/19.01.2012, în virtutea dispozițiilor art. 723 al. 1 C., pârâta DGPMB ar fi trebuit să comunice instanței de recurs aceste drepturi noi salariale constatate ca fiindu-i datorate (mai cu seamă că unul dintre motivele de recurs viza cuantumul normei de hrană stabilit de către instanța de fond ca fiindu-i datorat de către pârâta DGPMB).
Iată care sunt diferențele semnalate între drepturile recunoscute și aprecierile ulterioare ale DGPMB privind cuantumul acestui drept salarial:
- pentru perioada 30.01._02, valoarea normei de hrană a fost apreciată în dosarul nr._/3/2011 ca fiind de 8,14 ron/zi față de 11,42 ron/zi în dosarul_ *, diferența fiind de 3,28 ron/zi, sumă care calculată la nr. de zile (244), determină o diferență de 800,32 ron.
- pentru perioada 01.10._05, valoarea normei de hrană a fost apreciată în dosarul nr._/3/2011 ca fiind de 12,84 ron/zi față de 13,53 ron/zi în dosarul_ *, diferența fiind de 0,69 ron/zi, sumă care calculată la nr. de zile (365), determină o diferență de 251,85 ron.
Total diferență de acordat suplimentar 800,32 + 251,85 =1052,17 ron, reprezentând normă hrană datorată suplimentar de pârâta DGPMB, sumă care trebuie actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume datorate până la data plății efective și integrale, iar în măsura admiterii prezentei cereri de revizuire pentru motivul mai jos detaliat, inclusiv cu dobânda legală.
Referitor Ia motivul de revizuire prevăzut de art. 21 al. 2 din Legea 554/2004 (astfel cum a fost amendat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 1609/2010 si 1039/2012) privind pronunțarea hotărârii cu încălcarea principiul priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. 2, coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, invocă următoarele împrejurări:
Prin Decizia civilă nr. 1714/2013 s-a admis recursul formulat de către pârâta DGPMB și s-a dispus înlăturarea dobânzii legale ca modalitate de actualizare a sumelor reprezentând drepturi salariale restante, instanța de recurs (fila 40 din motivarea deciziei respective) apreciind că „în ceea ce privește acordarea dobânzii la sumele care i se cuvin, pe lângă actualizarea conform ratei inflației, curtea reține că nu este posibilă cumularea celor două forme de despăgubire, ambele având natura de daune interese moratorii, compensând lipsa de folosință a banilor în tot intervalul de timp în care nu au fost acordați, în raport de data scadentă...
Cu alte cuvinte, dacă reclamantul ar fi economisit sumele de bani respective, într-un depozit bancar, spre pildă, acesta nu ar fi beneficiat în tot acest interval decât de dobândă, nu de actualizarea sumei potrivit inflației...".
Potrivit art. 21 al. 2 din Legea nr.554/2004 „ constituie motiv de revizuire care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 al. 2, coroborat cu art. 20 al. 2 din Constituția României7". Textul a fost amendat, în privința termenului de formulare, motivare, a acestei căi extraordinare de atac, prin Decizia nr. 1609/2010 a Curții Constituționale.
O importanță majoră pentru problema analizată o reprezintă dispozițiile Tratatului privind Uniunea Europeană, așa cum a fost amendat prin Tratatul de la Lisabona.
Potrivit art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, „Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor. Dispozițiile cuprinse în Cartă nu extind în nici un fel competențele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate. Drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Cartă se interpretează în conformitate cu dispozițiile generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea și punerea sa în aplicare și cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicațiilor menționate în Cartă, care prevăd izvoarele acestor dispoziții.
Uniunea aderă la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Competențele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate de această aderare".
Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii.
În aceste condiții, cererea de revizuire întemeiată pe art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 poate fi analizată și din perspectiva încălcării dispozițiilor din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Astfel, apreciază că, înlăturarea modalității de actualizare, cu dobânda legală, a sumelor recunoscute reprezintă, în fapt, o privare de "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional din CEDO.
Caracterul de "bun" al drepturilor salariale restante a fost stabilit atât de recunoașterile extrajudiciare ale angajatorului DGPMB (prin cele două dispoziții nr. 4172/31.12.2010 și nr. 1103/12.05.2011), cât și prin Decizia civilă nr. 1714/17.04.2013 a Curții de Apel București - Secția a VIII a C. Administrativ, fiind firesc că o recunoaștere a unui "bun" trebuie să fie completă, în sensul de a fi extinsă și la fructele pe care acesta le produce, în speță dobânda legală.
S-a stabilit irevocabil faptul că a fost lipsit o extrem de lungă perioadă de timp de anumite drepturi salariale ce i se cuveneau, fără să se admită că, prin nerecunoașterea "folosului nerealizat" al acestor sume, în fapt valoarea lipsei de folosință (reprezentată măcar de dobânda legală), ocrotirea "bunului" devine incompletă, limitarea actualizării sumelor doar la indicele de inflație nefăcând să determine decât păstrarea valorii reale a sumelor recunoscute.
Nu trebuie omis nici faptul că imposibilitatea de a beneficia, datorita dispozițiilor în vigoare ale art. 65 din Legea 360/2002, de anumite drepturi salariale pe parcursul cercetării judiciare, a constituit o privare de "bun", de proprietate, iar în măsura în care această privare nu se mai justifică (datorită soluționării procesului penal cu o soluție definitivă de achitare), indemnizația pentru respectiva privare de proprietate trebuie să fie reală și eficace, revenind statului sarcina unei obligații pozitive de a institui un cadru legal adecvat și previzibil de restituire a "bunului" ca urmare a încetării situației care a împiedicat acordarea sa.
Dreptul de proprietate, dreptul la un "bun" nu poate privi decât absolut toate atributele acestuia, unul dintre acestea fiind folosința.
În măsura în care statul a reținut acele drepturi salariale (ce i se cuveneau în măsura în care nu era arbitrar cercetat judiciar), pe perioada 2002-2010, deci s-a folosit el însuși de sumele respective, este evident că o restituire eficientă a acestora trebuie să compenseze inclusiv lipsa de folosință a acestor sume.
Referitor la despăgubirea ce trebuie acordata pentru lipsa de folosință a sumelor de bani ce reprezintă drepturi salariale restante pentru perioada 2002-2010, consideră că acordarea dobânzii legale ca modalitate de actualizare a sumelor datorate, reprezenta o modalitate adecvată, reală și eficace, a acoperirii măcar parțiale a prejudiciului ce mi-a fost cauzat prin diminuarea salariului pe o perioadă atât de mare de timp.
Totodată, este de menționat că, înlăturarea, de către instanța de recurs, a modalității de actualizare, cu dobânda legală, a drepturilor salariale, reprezintă inclusiv o încălcare art. 6 paragraful 1 din CEDO. aceasta datorită jurisprudenței contradictorii a instanțelor naționale referitor la aspectele invocate (cu privire la actualizarea drepturilor salariale recunoscute atât cu indicele de inflație cât și cu dobânda legală), în contextul în care posibilitatea cumulului dobânzii legale cu indicele de inflația a fost stabilită, cu caracter de recomandare. încă din ședința Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei si conflicte de muncă si asigurări sociale din 10.03.2010, când, a avut loc la sediul CSM întâlnirea de lucru dintre membrii Comisiei "Unificarea practicii judiciare", președinții secțiilor civile de la curțile de apel din țară și reprezentantul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, pentru discutarea unor probleme de practică neunitară semnalate de instanțele de judecată în trimestrul IV 2009.
Cu ocazia acestei ședințe a fost analizată posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea creanței potrivit inflației. A fost considerată corectă opinia potrivit căreia este permis cumulul. Motivație: Actualizarea are caracter compensatoriu.
Iată, așadar, că, deși din anul 2010, această situație a cumulului celor două forme de actualizare a unei creanțe a fost acceptată și considerată corectă de către instituțiile abilitate a contribui la unificarea practicii judiciare, în anul 2013, Curtea de Apel București, în dosarul civil nr._/3/2011, a apreciat, contrar recomandării mai sus invocate, că nu se poate pune problema cumulului acestei forme de actualizare a creanței (dobânda legală) cu actualizarea potrivit indicelui de inflație.
În motivarea Comisiei de unificare a practicii judiciare mai sus enunțate s-a reținut "Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. In timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată) iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, (daune compensatorii), conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora și deci nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului. In sprijinul admisibilității cumulului dobânzii legale cu actualizarea creanței pot fi invocate și dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 5 2001 privind procedura somației de plată care prevăd în mod expres posibilitatea actualizării creanței, dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate la data plății efective (pct. 15).
În drept, revizuentul a invocat art. 322 al. 1 pct. 5 C., art. 21 din Legea 554/2004, art. 20 și 148 din Constituția României, art. 6 par. 1 CEDO și art. 1 Protocol 1 CEDO.
Intimații au formulat întâmpinări la data de 22.01.2014, respectiv 28.05.2014, prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire.
În apărare, au arătat în esență că din analiza prevederilor art. 322 pct. 5 C.pr.civ., rezultă că sfera de aplicabilitate a revizuirii pentru motivul invocat de petent este foarte limitată, admisibilitatea fiind condiționată de anumite aspecte care trebuie să se regăsească cumulativ. Astfel, pentru a fi admisibilă revizuirea, partea interesată trebuie să prezinte un înscris nou care nu a fost administrat ca probă în procesul în care s-a dat hotărârea a cărei revizuire se solicită. înscrisul trebuie să aibă forță probantă prin el însuși, să fi existat la data pronunțării hotărârii însă să nu fi fost depus fiind reținut de partea potrivnică sau datorită unei împrejurări mai presus de voința părților.
Analizând cererea de revizuire, Curtea reține următoarele:
Conform art. 322 alin. 1 pct. 5 C.p.civ., „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.
Adresa nr._/07.11.2012 în care DGPMB- Serviciul de Logistică- menționează valoarea financiară zilnică a normei de hrană nr. 6 cuvenite polițiștilor, comunicată expertului contabil V. D. într-un alt dosar, nr._ *, privind pe C. V., nu este un „înscris doveditor” în sensul art. 322 pct. 5, în sensul că nu este probant prin el însuși, fiind necesar a fi completat cu alte mijloace de probă.
Conform art. 5 din OG nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională în vigoare în 2002, „(1) Valoarea financiară a normelor de hrană aprobate prin hotărâre a Guvernului se stabilește și se actualizează, în mod unitar, de M. Apărării Naționale împreună cu celelalte instituții publice, respectiv de M. Justiției, în funcție de prețurile medii cu care se aprovizionează sortimentele de produse cuprinse în structura normelor de hrană. (2) Actualizarea valorii financiare a normelor de hrană se face trimestrial, pe baza evoluției efective a prețurilor la care se aprovizionează produsele agroalimentare, dacă rezultă diferențe de peste 5% față de trimestrul în care s-a stabilit ultima valoare”.
Iar potrivit aceluiași articol, modificat prin Legea nr. 523/2003, „(1) Valoarea financiară a normelor de hrană aprobate prin hotărâre a Guvernului se stabilește și se actualizează, în mod unitar, de către M. Apărării Naționale împreună cu celelalte instituții publice prevăzute la art. 1, în funcție de indicii prețurilor de consum pentru actualizare la rata inflației a elementelor patrimoniale, capitolul "Mărfuri alimentare", publicați de Institutul Național de S. în Buletinul Statistic de Prețuri. (2) Actualizarea financiară a normei de hrană se face periodic, pe baza indicilor prețurilor de consum prevăzuți la alin. (1), dacă rezultă diferențe de peste 5% față de luna în care s-a stabilit ultima valoare”.
Conform art. 1, „Personalul din M. Apărării Naționale, M. Administrației și Internelor, M. Justiției - Direcția Generală a Penitenciarelor și Serviciul Independent de Protecție și Anticorupție, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale are dreptul, în timp de pace, la hrană gratuită, în condițiile prezentei ordonanțe”.
Conform art. 4 din HG nr. 65/2003 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de pace, ale personalului aparținând structurilor Ministerului de Interne, căruia i se aplică Statutul polițistului, „Normele de aplicare a prezentei hotărâri, precum și structura normelor de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor”.
Adresa DGPMB nu este un înscris care face dovada valorii financiare a normelor de hrană.
Prin acest act, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, pârât în dosarul_ *, a comunicat informațiile pe care Serviciul Logistică le deține cu privire la valoarea financiară a normei de hrană.
Această valoare este stabilită și actualizată prin acte administrative de autoritate, emise în conformitate cu prevederile OG nr. 26/1994 și HG nr. 65/2003, menționate mai sus.
Împrejurarea invocată de revizuent- aceea că în condițiile în care angajații pârâtei DGPMB au constatat că valoarea normei de hrană este într-un cuantum superior față de cel comunicat în cauza_/3/2011 la 19.01.2012, prin adresa nr._, pârâta ar fi trebui să comunice instanței de recurs aceste drepturi noi salariale- nu poate sta la baza admiterii cererii de revizuire.
În dosarul privind pe revizuent, nr._/3/2011, DGPMB a comunicat prin adresa nr._ din 19.01.2012, valoarea financiară a normei de hrană. Această valoare a fost avută în vedere de expertul contabil la întocmirea raportului de expertiză contabilă- completare cu răspunsul la obiecțiuni (suma de 10.598 lei).
Tribunalul București a constatat ca fiind datorată (și achitată) o sumă mai mică, de 10.194 lei (sentința nr. 2373 din 29.05.2012).
Adresa nr._, invocată în cererea de revizuire, a fost emisă de DGPMB- Serviciul de Logistică la data de 07.11.2012, în cursul soluționării recursului în dosarul_/3/2011.
Prin decizia pronunțată la 17.04.2013 în dosarul nr._/3/2011, supusă revizuirii, Curtea de Apel a modificat în parte sentința și a obligat pârâta DGPMB să achite reclamantului suma de 10.598 lei normă de hrană 2002- 2004.
În considerente, instanța de recurs a reținut că „pârâta DGPMB achitase reclamantului suma de 10.194 RON, astfel că nu mai poate fi pusă în discuția instanței îndreptățirea sau nu a reclamantului la plata normei de hrană pentru perioada în discuție, singurul aspect de verificat rămânând cuantumul acesteia. Or, așa cum rezultă din raportul de expertiză, concluzie fundamentată de expert pe calculele furnizate de pârâtă, cuantumul corect al acesteia este de 10.598 lei, sumă neactualizată, iar nu cum s-a achitat, de 10.194 RON”.
Faptul că DGPMB nu a adus la cunoștința instanței de recurs valoarea superioară (pe anumite perioade) a normei de hrană, menționată în adresa depusă în alt dosar, nu echivalează cu reținerea de către partea potrivnică a unui înscris doveditor, în sensul art. 322 alin. 1 pct. 5 C.p.civ.
La momentul soluționării cauzei, administrarea probei cu înscrisuri pentru dovedirea valorii financiare a normei de hrană (actele administrative prin care era stabilită/actualizată această valoare în perioada 2002- 2004) se putea realiza, cu respectarea dispozițiilor legale privind protecția informațiilor clasificate.
Conform art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată”.
Conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, republicată, „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Conform art. 148 alin. 2, „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.
Prin Decizia civilă nr. 1714/17.04.2013, Curtea de Apel a admis recursul formulat de pârâta DGPMB și a dispus modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea la plata dobânzii legale aferente sumelor la care plata cărora DGPMB a fost obligată, sume actualizate conform indicelui de inflație.
În considerente, instanța de recurs a reținut că „în ceea ce privește acordarea dobânzii la sumele care i se cuvin, pe lângă actualizarea conform ratei inflației, curtea reține că nu este posibilă cumularea celor două forme de despăgubire, ambele având natura de daune interese moratorii, compensând lipsa de folosință a banilor în tot intervalul de timp în care nu au fost acordați, în raport de data scadentă”.
„Cu alte cuvinte, dacă reclamantul ar fi economisit sumele de bani respective, într-un depozit bancar, spre pildă, acesta nu ar fi beneficiat în tot acest interval decât de dobândă, nu și de actualizarea sumei potrivit ratei inflației”.
Curtea constată că motivul de revizuire nu este fondat. Instanța de recurs nu a aplicat o dispoziție legală internă sau principiu de drept ce contravine dreptului comunitar.
Motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin.2 din Legea nr. 554/2004 privește situațiile în care dreptul Uniunii Europene este aplicabil, ceea ce în prezenta cauză, care privește un raport juridic pur intern, căruia nu îi sunt incidente dispozițiile dreptului originar (Tratatele constitutive) ori derivat al Uniunii Europene, nu poate fi reținut.
Curtea are în vedere, în această privință, jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a fost sesizată cu întrebări preliminare referitoare la o pretinsă neconcordanță dintre legislația salarizării polițiștilor din România cu dispozițiile Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, iar Curtea a statuat că în aceste ipoteze, dreptul european nu este aplicabil și, ca atare, nici dispozițiile Cartei nu au incidență.
Spre exemplu, prin Ordonanța din data de 14.12.2011 (C – 434/11, Corpul Național al Polițiștilor), Curtea a statuat că ,,În cadrul unei trimiteri preliminare în temeiul articolului 267 TFUE, Curtea poate interpreta dreptul Uniunii numai în limitele competențelor atribuite Uniunii Europene (a se vedea Hotărârea din 5 octombrie 2010, McB., C‑400/10 PPU, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 51, precum și Ordonanța din 22 iunie 2011, Vino, C‑161/11, punctele 25 și 37).
În ceea ce privește cerințele care rezultă din protecția drepturilor fundamentale, potrivit unei jurisprudențe constante, acestea sunt obligatorii pentru statele membre atunci când pun în aplicare dreptul Uniunii (a se vedea Hotărârea din 11 octombrie 2007, Möllendorf și Möllendorf‑Niehuus, C‑117/06, Rep., p. I‑8361, punctul 78, Ordonanța din 12 noiembrie 2010, Asparuhov Estov și alții, C‑339/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 13, precum și Ordonanța din 1 martie 2011, Chartry, C‑457/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 22).
Cu toate acestea, trebuie amintit că, potrivit articolului 51 alineatul (1) din cartă, dispozițiile sale se adresează „statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii” și că, potrivit articolului 6 alineatul (1) TUE, care atribuie valoare obligatorie cartei, aceasta nu creează nicio competență nouă pentru Uniune și nu modifică competențele acesteia din urmă (a se vedea Hotărârea McB., citată anterior, punctul 51, și Ordonanțele citate anterior Asparuhov Estov și alții, punctul 12, Chartry, punctele 23 și 24, precum și Vino, punctul 24).
D. fiind că decizia de trimitere nu cuprinde niciun element concret în temeiul căruia să se poată considera că Legea nr. 118/2010 și Legea nr. 285/2010 urmăresc să pună în aplicare dreptul Uniunii, competența Curții de a răspunde la prezenta cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare nu este demonstrată.ˮ (a se vedea, pentru soluții similare, și Ordonanțele din 7.07.2011 (C – 310/10 A.), respectiv din 15.11.2012 (C – 369/12, Corpul Național al Polițiștilor), toate disponibile pe www.curia.europa.eu).
Pentru aceste considerente, Curtea constată că cererea de revizuire nu este fondată, urmând a fi respinsă în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Ș. I. C. împotriva Deciziei civile nr. 1714 / 17.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimații I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, Z. G. L. D. G. Ș. A.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Red. jud. A.Ș.
2 ex./08.04.2015
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 2419/2014. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 8709/2014.... → |
|---|
