Obligaţia de a face. Sentința nr. 2419/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2419/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 2283/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2419
Ședința publică din data de 18.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – judecător B. C.
GREFIER - C. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulate de reclamanta M. S. SRL (societate în insolvență) prin administrator special M. Petroff în contradictoriu cu pârâtul C. CONCURENȚEI, având ca obiect „obligație de a face”.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din 04.09.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea de a se depune concluzii scrise, respectiv având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 11.09.2014, respectiv 18.09.2014.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, la 03.04.2014 sub dosar nr._, reclamanta M. S. SRL (societate în insolvență) prin administrator special M. Petroff a chemat în judecată pe pârâtul C. CONCURENȚEI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța (1) să se constate că plângerea nr. 9104/10.07.2013 formulată de M. S. SRL intra sub incidența Legii nr. 21/1996, (2) să fie obligată pârâta la soluționarea plângerii nr. 9104/10.07.2013 și (3) la declanșarea unei investigații cu privire la aspectele semnalate in plângerea nr. 9104/10.07.2013 formulată de către M. S. SRL.
În motivare, a arătat partea reclamantă că înțelege să invoce disp. art. 2 și art. 6 din Regulamentul nr. 499/2010, Legea nr. 21/1996, Legea nr. 554/2004.
A mai arătat pârâta că în temeiul Legii nr. 21/1996 și a Regulamentului privind analiza și soluționarea plângerilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 5, 6 și 9 din Legea concurenței nr. 21/1996 și a prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, regulament adoptat prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurentei nr. 499/2010, a adresat pârâtului plângerea nr. RG9104/10.07.2013.
A apreciat reclamanta că a formulat o plângere, iar aceasta îndeplinește toate condițiile prevăzute de regulament.
In răspunsul nr. RG9104/12.07.2013 emis de către pârât, acesta clasifică plângerea ca o sesizare, sesizare pe care a transmis-o către ANRE.
Prin adresa transmisă în 08.08.2013, s-a solicitat comunicarea motivelor pentru care plângerea a fost înregistrată ca sesizare, prin această schimbare a încadrării juridice petenta apreciind că drepturile sale au fost încălcate.
In adresa nr._/27.08.2013 s-a transmis că în baza art. 40 alin. 5 din Legea nr. 21/1996, s-a considerat că plângerea nu este de competența Consiliului Concurenței.
Față de acest răspuns s-a formulat o plângere prealabilă prin intermediul căreia s-a arătat că plângerea a fost înregistrată în mod nelegal ca sesizare și s-a solicitat respectarea procedurii legale cu privire la plângeri.
Prin adresa nr._/22.10.2013 s-a comunicat că in mod greșit a fost calificată plângerea ca fiind sesizare, însă a fost menținută aceeași decizie de a nu soluționa această plângere.
A arătat reclamanta că prin plângerea nr. RG9104/10.07.2013 a sesizat încălcări ale art. 6 lit. a, c, e și f din Legea nr. 21/1996.
Nu există nicio dispoziție legală care să prevadă că de încălcările art. 6 din Legea nr. 21/1996 s-ar ocupa o altă autoritate decât C. Concurenței.
A mai arătat reclamanta că nu este singura investigație declanșată de C. Concurenței cu privire la domenii reglementate, fiind indicate investigațiile declanșate împotriva CN Posta R. sau Vodafone și Orange, ambele investigații în domenii reglementate de către ANCOM.
A apreciat reclamata că plângerea sa îndeplinește toate cerințele legale și este de competența Consiliului Concurentei, motiv pentru care adresele de răspuns ale Consiliului Concurentei sunt nelegale și se contrazic reciproc.
Față de cele arătate, s-a solicitat să se constate că plângerea formulată intră sub incidența Legii nr. 21/1996.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea părții pârâte la soluționarea plângerii nr. 9104/10.07.2013, reclamanta a invocat disp. art. 6 din Regulament, arătând că plângerea sa intră sub incidența legii. Potrivit chiar Regulamentului emis de către pârâtă, C. Concurentei ar trebui să declanșeze o investigație sau să emită o decizie de respingere a plângerii, după îndeplinirea procedurii descrie în Lege și în Regulament. Întrucât plângerea intră sub incidența legii și Comisia Europeana sau altă autoritate de concurenta nu instrumentează aceeași plângere, s-a solicitat obligarea pârâtei să o soluționeze, adoptând una dintre soluțiile prevăzute la lit. a sau b ale art. 6 pct. 1 din Regulament.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea părții pârâte la declanșarea unei investigații cu privire la aspectele semnalate în plângerea nr. 9104/10.07.2013, reclamanta a arătat că plângerea sa este corect întemeiată în fapt și în drept, faptele semnalate sunt grave, motiv pentru care se impune obligarea Consiliului la declanșarea investigației.
În drept, s-au invocat disp. art. 6 din Legea nr. 21/1996, dispozițiile Ordinului Consiliului Concurentei nr. 499/2010, dispozițiile HG nr. 867/2003, dispozițiile Legii nr. 21/1996, ale Legii nr. 554/2004 și ale Codului de Procedura Civila.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Aferent cererii formulate s-a achitat o taxă de timbru în cuantum de 50 lei în cond. art.16 din OUG nr. 80/2013.
Pârâtul C. CONCURENȚEI a depus întâmpinare la 12.05.2014, prin care a solicitat: - respingerea capătului de cerere formulat de reclamantă în sensul constatării incidenței prevederilor Legii concurenței nr.21/1996, în privința aspectelor sesizate prin plângerea nr.9104/10.07.2013 ca neîntemeiat; - respingerea capătului de cerere formulat de reclamantă în sensul obligării autorității de concurență la soluționarea plângerii ca inadmisibil; - respingerea capătului de cerere formulat de reclamantă privind obligarea Consiliului Concurenței la declanșarea unei investigații ca inadmisibil.
În motivare, a arătat pârâtul că acțiunea formulată de reclamantă este neclară și, pe cale de consecință, solicită ca reclamantul să își precizeze acțiunea prin indicarea actului administrativ contestat.
În fapt, S.C. M. S. S.R.L. a înaintat o plângere la C. Concurenței, înregistrată sub nr.RG 9104/10.07.2013, referitoare la o presupusă încălcare de către Enel Distribuție Muntenia SA (Enel) a prevederilor ari. 6 lit.a), c), f) și g) din Legea concurenței nr.21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În fapt, reclamanta a solicitat prin plângerea introdusă la autoritatea de concurență „adoptarea unei decizii de către C. Concurenței prin care să fie obligată Enel Distribuție Muntenia SA să înceteze abuzul de poziție dominantă”. Reclamanta consideră că Enel a abuzat de poziția sa pe piață în cadrul procesului de racordare la rețeaua de energie electrică a imobilului aflat în proprietatea M., procedură inițiată în anul 2007 și finalizată în anul 2011, în opinia M., comportamentul abuziv al Enel manifestându-se „prin stabilirea unor tarife exorbitante, prin impunerea unor soluții neeconomice și prin tergiversarea racordării imobilului la rețeaua de energie electrică”.
Prin adresa nr. RG 9104/8.08.2013, C. Concurenței, în baza prevederilor art. 40 alin.5 din lege, a răspuns reclamantei că aspectele sesizate privesc accesul la rețeaua de energie electrică, domeniu aflat în sfera de reglementare a Autorității de Reglementare în Domeniul Energiei(ANRE), motiv pentru care aceasta a fost transmisă autorității competente să o soluționeze.
Prin adresa M. înregistrată la C. Concurenței cu nr. RG_/9.08.2013, M. a apreciat că autoritatea de concurență a calificat plângerea sa drept sesizare și a solicitat clarificări în acest sens.
C. Concurenței prin adresa nr. RG_/27.08.2013 a comunicat M. că plângerea sa a fost soluționată potrivit prevederilor art.40 alin.(5) din lege, având în vedere că racordarea la rețeaua de energie electrică este o activitate ce intră în sfera reglementată a pieței de energie electrică.
La data de 25.09.2013, M. a înțeles să formuleze plângere prealabilă față de răspunsul autorității de concurență nr. RG 9104/8.08.2013, aceasta fiind înregistrată la C. Concurenței cu numărul RG_/25.09.2013. Cu privire la cea de-a treia adresă a M., autoritatea de concurență a răspuns prin adresa nr. RG_/22.10.2013.
La data de 3.04.2014, pe rolul Curții de Apel București a fost înregistrată cererea introductivă de instanță ce face obiectul prezentului dosar.
Apreciază pârâtul că obiectul acțiunii judiciare, potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr.554/2004, îl constituie răspunsul autorității de concurență față de plângerea înregistrată sub nr.RG 9104/8.08.2013, în speță adresa Consiliului Concurenței nr.RG 9104/8.08.2013.
A apreciat pârâtul că acțiunea reclamantei M. este inadmisibilă datorită nerespectării prevederilor art. 7 alin. 1) din Legea nr.554/2004.
Respectarea termenului și a condițiilor impuse de lege pentru procedura prealabila reprezintă o cerință specială de existență a dreptului la acțiune pe calea contenciosului administrativ și încălcarea acestora determină decăderea reclamantului din dreptul de a sesiza instanța de judecată.
Prin urmare, înainte de aprecierea fondului acțiunii, instanța trebuie să aprecieze asupra condițiilor de admisibilitate a acțiunii în contencios.
În cauza de față, reclamanta contestă răspunsul Consiliului Concurenței nr.9104/8.08.2013 față de care a formulat plângere prealabilă la data de 25.09.2013, fiind evidentă nerespectarea termenului legal pentru introducerea ei, respectiv termenul de 30 de zile.
Pe fondul cererii, pârâtul a apreciat că primul capăt de cerere nu poate fi primit, ținând cont de faptul că C. Concurenței a analizat actele normative incidente, documentele și informațiile transmise de reclamantă, informațiile obținute de la ANRE și a apreciat că nu are competența pentru a interveni.
Autoritatea de concurență a reținut că aspectele sesizate de M. prin plângerea depusă la C. Concurenței vizează fapte aflate în afara sferei de competență a Consiliului Concurenței.
Autoritatea de concurență a avut în vedere faptul că, potrivit Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123 din 10 iulie 2012, accesul la rețeaua de distribuție a energiei electrice vizează două aspecte: racordarea propriu-zisă și utilizarea rețelei. Din informațiile transmise de către M., C. Concurenței a reținut că la momentul înaintării plângerii către C. Concurenței M. era racordată la rețea, fără a întâmpina probleme în ceea ce privește utilizarea rețelei de energie electrică, aspectele semnalate vizând racordarea propriu-zisă la rețea, motiv pentru care C. Concurenței a transmis către ANRE aspectele sesizate, solicitând, totodată, o informare cu privire la modul de soluționare.
Având în vedere că aspectele semnalate de M. vizează racordarea la rețeaua de distribuție a energiei electrice și că ANRE a stabilit etapele și procedurile necesare racordării utilizatorilor la rețelele electrice de interes public pentru transportul și distribuția energiei electrice prin adoptarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, accesul la rețea realizându-se astfel pe baza reglementărilor emise de autoritatea în domeniu, în mod corect, autoritatea de concurență a apreciat că atribuțiile de a verifica respectarea prevederilor Regulamentului respectiv revin, în totalitate, autorității de reglementare.
În acest sens, a invocat C. Concurenței art.9 din Legea 160/2012 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind modificarea și completarea Legii energiei electrice nr. 13/2007 și Legii gazelor nr. 351/2004, în legătură cu atribuțiile și competențele ANRE.
ANRE a răspuns solicitării autorității de concurență prin adresa nr._/9.08.2013 înregistrată la C. Concurenței sub nr._/14.08.2013, arătând că problemele semnalate de M. au făcut obiectul unei vaste corespondențe cu reclamanta, iar instituția apreciază că răspunsurile furnizate M. anterior rămân valabile, acesta fiind si răspunsul transmis reclamantei prin adresa ANRE nr._/12.08.2013.
Cu privire la solicitarea reclamantei privind obligarea Consiliului Concurenței la soluționarea plângerii, având în vedere că aspectele sesizate de M. vizează fapte ce exced sferei de competența a Consiliului Concurenței și prin urmare nu intră sub incidența prevederilor Legii concurenței nr.21/1996, solicitarea reclamantei referitoare la soluționarea plângerii fie în sensul declanșării unei investigații prin ordin, fie în sensul respingerii acesteia prin emiterea unei decizii, apare ca fiind inadmisibilă. O astfel de analiză a autorității de concurență are loc doar atunci când C. Concurenței apreciază că sunt incidente prevederile Legii concurenței, fiind competent să se pronunțe asupra aspectelor sesizate. În cazul de față, aspectele sesizate intră în sfera atribuțiilor ANRE.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea autorității de concurență la declanșarea investigației, pârâtul în apreciază de asemenea ca fiind inadmisibil.
Solicitarea reclamantei vine în contradicție cu cea adresată instanței în cuprinsul capătului de cerere anterior, respectiv aceea de a obliga autoritatea de concurență la analizarea plângerii sale, odată ce a fost stabilită incidența prevederilor legii concurenței la cazul reclamat, fiind evident că aceste măsuri nu pot fi dispuse în același timp de către instanță. În fapt, o astfel de solicitare poate fi făcută doar în ipoteza în care autoritatea de concurență a adoptat o decizie în condițiile art. 40 alin.2 din lege (după republicarea legii, art. 40 a devenit art.39), respectiv atunci când autoritatea de concurență, apreciind că plângerea cade sub incidența legii concurenței, a parcurs procedura prevăzută de lege și a respins-o deoarece nu acesta nu prezintă suficient temei de fapt și de drept care să justifice intervenția Consiliului Concurenței.
Însă, în condițiile în care, în urma analizării plângerii, C. Concurenței a stabilit că nu sunt incidente prevederile legii concurenței, nu putea fi aplicată procedura care să ducă eventual la deschiderea unei investigații sau emiterea unei decizii de respingere, după caz, așa cum solicită reclamanta prin prezenta acțiune.
În concluzie, a solicitat pârâtul respingerea acțiunii.
În drept, nu s-au invocat alte dispoziții legale în afara celor menționate în cuprinsul întâmpinării.
Fiindu-i comunicată întâmpinarea formulată de partea pârâtă, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, la data de 27.05.2014, prin care a reiterat susținerile expuse prin cererea de chemare în judecată.
In ceea ce privește excepția de inadmisibilitate în raport de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a arătat că legea nu a împiedicat C. Concurenței să arate în 08.08.2013 că adresa transmisă este sesizare și, întrebat de ce este sesizare, să revină în 27.08.2013 că adresa este plângere. Astfel, abia în 27.08.2013 începe sa curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Apreciază reclamanta că pârâtul își invocă propria culpa pentru a susține excepția de inadmisibilitate.
In ceea ce privește capătul de cerere privitor la soluționarea plângerii, reclamanta susține că soluționarea se face potrivit unei proceduri pe care tot pârâta a stabilit-o, fără a conta dacă plângerea este admisibilă sau nu, căci și pentru o plângere inadmisibilă C. Concurentei ar trebui să respecte propria procedură.
Față de art. 6 pct. 9 din Regulament, reclamanta nu a fost informată de Consiliu că se propune respingerea plângerii.
Curtea, față de dispozițiile art.255 și 258 NCPC, a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile atașate la dosar, apreciind proba a fi admisibilă potrivit legii și de natură a duce la soluționarea cauzei.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
La data de 10.07.2013 sub nr. 9104 a fost înregistrată la C. Concurenței cererea formulată de reclamanta M. S. SRL, intitulată „plângere” (filele 12 și următoarele dosar), prin intermediul căreia solicita investigarea încălcării art. 6 din Legea nr. 21/1996 de către Enel Distribuție Muntenia SA, al cărei comportament reclamanta l-a apreciat ca fiind un abuz de poziție dominantă.
A făcut referire partea reclamantă în cererea sa la disp. art. 6 alin.1 lit. a), c), e) și f) din Legea nr. 21/1996.
În legătură cu art. 6 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 21/1996, reclamanta a arătat că a «avut trei variante de racordare ale imobilului. Cele trei variante au avut prețuri de la 767.825 EUR la 330.596 EUR. În mod evident un preț redus la mai bine de jumătate din valoarea inițială ne arată nivelul de „echitate” al primului preț. Toate trei prețurile au fost aprobate sau chiar propuse de către Enel Distributie Muntenia SA. Mai mult decât atât, ținând cont că rețeaua electrică se afla la limita terenurilor celor două imobile, pentru ambii clienți, chiar și valoarea redusă de 330.596 EUR apare ca excesivă. Nu există o justificare economică pentru un astfel de cost» (fila 18 dosar).
Cu privire la art. 6 alin. 1 lit. c) din aceeași lege, partea reclamantă a arătat că «exact în aceeași perioadă un nou post de transformare a fost realizat pentru „îmbunătățirea situației existente” și că acest post de transformare a fost realizat cu dedicație pentru un client. Am mai arătat că în aceeași zonă și în aceeași perioadă de timp, deci în aceleași condiții de racordare la rețea, au fost finalizate și alte construcții. Condițiile de care au „beneficiar” Interconstruct 93 SRL și M. sunt în mod evident diferite față de cele oferite altor clienți». (fila 18 dosar)
În legătură cu art.6 alin. 1 lit. e) din lege partea reclamantă a arătat că «prețurile aceleiași instalații de racordare au variat în timp de la 767.825 EUR la 330.596 EUR. Este evident că aceste trei prețuri nu pot fi valide simultan, adică veridicitatea unuia dintre ele o exclude pe cea a celorlalte două» (fila 18 dosar).
În sfârșit cu privire la art. 6 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 21/1996 rep. s-a arătat de reclamantă în cererea adresată Consiliului Concurenței că «Procedura de racordare la rețea a durat extrem de mult. Obținerea primului preț, exorbitant după orice fel de standard, a durat aproape un an pentru M. și un an și jumătate pentru Interconstruct. Racordarea efectivă la rețeaua de energie electrică a durat patru ani pentru M.. Condițiile în care s-a realizat tot acest demers arată clar disproporția evidentă de putere economică. Singura soluție alternativă pentru M. în această perioadă a fost alimentarea parțială, în regim de avarie, a imobilului prin funcționarea unui generator. În ceea ce privește accesul la rețeaua de energie electrică, Enel Distributie Muntenia SA deține monopol natural, fiind singura opțiune. De asemenea, comparația între alimentarea cu energie electrică prin generator și cea prin rețeaua electrică este inutilă. În mod evident, alimentarea cu energie electrică prin generator este mai costisitoare și mai neeconomică» (fila 18 dosar).
Printr-o adresă înregistrată sub nr. 9104/08.08.2013, C. Concurenței a răspuns societății M. S. SRL că «având în vedere că prin sesizarea nr. RG9104/10.07.2013 sunt reclamate aspecte care privesc accesul la rețeaua de energie electrică, domeniu aflat în sfera de reglementare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energie, vă informăm că sesizarea a fost transmisă către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. Ținând cont de importanța problematicilor semnalate, vă comunicăm faptul că aspectele sesizate de dumneavoastră rămân în atenția Consiliului Concurenței, autoritatea de concurență având în vedere urmărirea soluției la care se va ajunge în acest caz». (fila 21 dosar) [s.n. B.C.]
Ca urmare a unei solicitări a părții reclamante din 09.08.2013 (fila 23 dosar), C. Concurenței emite adresa nr._/27.08.2013 prin care arată: «problematica semnalată de dvs. prin adresa inițială, înregistrată cu nr. RG9104/10.07.2013, privind comportamentul operatorului de rețea – Enel Distribuție Muntenia SA – referitor la racordarea la rețeaua de energie electrică, este o activitate ce intră în sfera reglementată a pieței de energie electrică. Prin urmare, în baza art. 40 alin. 5 din Legea concurenței, cu modificările și completările ulterioare, plângerea înaintată de ., nefiind de competența Consiliului Concurenței, a fost transmisă spre analiză și soluționare către autoritatea competentă, fiind înregistrată la ANRE cu numărul_/06.08.2013». [s.n. B.C.]
În soluționarea unei cereri din 25.09.2013, C. Concurenței emite o nouă adresă sub nr. 11.654/22.10.2013 (filele 9 și urm. dosar) în al cărei conținut arată următoarele:
«În răspunsul din data de 08.08.2013, autoritatea de concurență a comunicat . faptul că aspectele sesizate privesc accesul la rețeaua de distribuție a energiei electrice, aspect aflat în sfera de reglementare a ANRE și, prin urmare, aspectele sesizate au fost transmise, spre analiză, autorității competente.
În răspunsul din data de 27.08.2013, C. Concurenței a reiterat cele precizate în răspunsul din data de 08.08.2013, în sensul în care plângerea înaintată de dvs. considerată ca nefiind de competența Consiliului Concurenței, a fost soluționată în baza art. 40 alin. 5 din Legea concurenței, precizându-se că aspectele sesizate au fost transmise către autoritatea competentă – ANRE.
Prin urmare, cu ocazia răspunsului din data de 27.08.2013, C. Concurenței a precizat faptul că, adresa dvs. înregistrată la C. Concurenței cu nr. RG9104 din data de 10.07.2013, este considerată plângere, corectând astfel termenul de „sesizare”, utilizat în adresa de răspuns din data de 08.08.2013.
Utilizarea termenului de „sesizare” în adresa din data de 08.08.2013 nu reflectă încadrarea procedurală a aspectelor sesizate de dvs., acestea fiind considerate „plângere” ce sesizează fapte aflate în afara sferei de competență a Consiliului Concurenței, după cum s-a precizat mai sus. [s.n. B.C.]
Cu privire la aspectele semnalate, menționăm faptul că, potrivit Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123 din 10 iulie 2012, accesul la rețeaua de distribuție a energiei electrice vizează 2 aspecte: racordarea propriu-zisă și utilizarea rețelei.
Din informațiile transmise de către ., C. Concurenței a reținut că la momentul la care s-au făcut demersurile pentru racordare, . a solicitat, în mod firesc, intervenția ANRE.
La momentul înaintării plângerii către C. Concurenței . era racordat la rețea, fără a întâmpina probleme în ceea ce privește utilizarea rețelei de energie electrică, aspectele semnalate vizând racordarea propriu-zisă la rețea, motiv pentru care C. Concurenței a transmis către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei aspectele sesizate, solicitând, totodată, o informare cu privire la modul de soluționare.
Având în vedere că aspectele semnalate de . vizează racordarea la rețeaua de distribuție a energiei electrice și că ANRE a stabilit etapele și procedurile necesare racordării utilizatorilor las rețelele electrice de interes public pentru transportul și distribuția energiei electrice prin adoptarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, accesul la rețea realizându-se astfel pe baza reglementărilor emis de autoritatea în domeniu, apreciem că atribuțiile de a verifica respectarea prevederilor Regulamentului respectiv revin, în totalitate, autorității de reglementare.».
În drept, reține Curtea că art. 248 alin. 1 NCPC prevede că „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul C. Concurenție a invocat excepția inadmisibilității acțiunii sub aspectul tardivității plângerii prealabile formulate de partea reclamantă împotriva răspunsului Consiliului nr. 9104/08.08.2013.
În acest sens, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 „(1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.
În interpretarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în doctrină se apreciază că procedura administrativă prealabilă a fost reglementată spre a oferi persoanelor interesate posibilitatea rezolvării într-un termen mai scurt și mai operativ a reclamației lor, organul administrativ sesizat putând reveni asupra actului emis prin revocarea lui și, după caz, emiterea celui acceptat de persoana interesată.
În jurisprudența Curții Constituționale, s-a apreciat în același sens, respectiv că norma în discuție instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent sau de organul ierarhic superior (decizia Curții Constituționale nr. 184/06.03.2007 – „Din analiza acestor susțineri, Curtea constată că plângerea formulată de persoana ce se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ nu conferă caracter neconstituțional textului de lege criticat, întrucât procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de judecată nu împiedică și nu restrânge accesul celui în cauză la justiție. Dimpotrivă, această prevedere de lege instituie, în plus, un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent sau de organul ierarhic superior”.).
Principiile enunțate sunt deopotrivă valabile atât atunci când actul administrativ este atacat de cel vizat de acesta, cât și atunci când demersul este inițiat de un terț care se pretinde vătămat de un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept. Diferența este dată de durata termenului în care se impune a se acționa în procedura plângerii prealabile, respectiv de momentul de la care începe acesta să curgă.
În cauza de față, la data de 08.08.2013 a fost emis de C. Concurenței un prim răspuns la cererea nr. 9104/10.07.2013 formulată de M. S. SRL în care se făcea vorbire despre „sesizarea nr. RG9104/10.07.2013”, iar la data de 27.08.2013, ca urmare a unei cereri din 09.08.2013 a părții reclamante, pârâtul emite o nouă adresă sub nr._ în care vorbește despre „plângerea înaintată de .”.
Cererea formulată de partea reclamantă și apreciată de pârât ca fiind dovada îndeplinirii procedurii prealabile a fost înregistrată la data de 25.09.2013 (fila 9 dosar), fiind soluționată prin adresa nr._/22.10.2013 în sensul menținerii de C. Concurenței a poziției inițiale, fără a se fi făcut de emitent vreo referire la tardivitatea procedurii prealabile.
Autoritatea publică a avut astfel posibilitatea să-și expună punctul de vedere asupra situației litigioase, exprimat prin răspunsul la această plângere, astfel că se poate constata procedura prealabilă îndeplinită.
Apreciază Curtea că într-un astfel de context nu se poate admite excepția inadmisibilității, câtă vreme procedura prealabilă a fost îndeplinită de partea reclamantă, iar poziția autorității asupra problemei litigioase de fond este cunoscută la data soluționării excepției.
Or, admiterea unei abordări procesuale, precum cea susținută de partea pârâtă odată cu invocarea excepției de inadmisibilitate, Curtea o apreciază ca fiind în contradicție cu principiile accesului liber la justiție și al echității procedurii, ce își găsesc consacrarea în art.21 alin. 1 și 3 din Constituția României, transformând în cazul de față dreptul de acces la justiție într-unul teoretic și iluzoriu, lipsit de caracter concret și efectiv. Astfel, câtă vreme autoritatea publică și-a exprimat punctul de vedere asupra legalității actelor contestate, susținând ca acestea sunt legale, procedura plângerii prealabile și-a atins finalitatea urmărită prin reglementarea art. 7 din Legea nr. 554/2004, partea interesată dând autorității publice posibilitatea de remediere a situației litigioase.
În plus, ca efect al art. 193 NCPC interpretat coroborat cu disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004, neîndeplinirea procedurii prealabile nu mai poate fi invocată decât de partea pârâtă, ceea ce implică voința legiuitorului în sensul că interesul procesual protejat nu mai este unul public, ci unul privat, respectiv al celui în favoarea căruia se recunoaște dreptul de a o invoca.
Totodată, ar trebui operată o diferențiere între situația din cauza de față și cea în care autoritatea publică nu se pronunța în sensul legalității actului litigios, ci opunea petentului împlinirea termenului de 30 de zile prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, în această din urmă situație, prin intermediul procedurii prealabile autoritatea publică nu se mai pronunță asupra legalității actului administrativ, astfel încât procedura prealabilă nu mai respectă condițiile prevăzute de legea specială și despre care face vorbire art. 193 NCPC ca și condiție de legală învestire a instanței de contencios administrativ pentru analiza fondului raportului juridic punând în discuție legalitatea actului emis.
Mai reține Curtea că în cauză nici măcar nu poate fi reținută tardivitatea procedurii plângerii prealabile, căci raportarea nu se impune a fi făcută exclusiv la adresa nr. 9104/08.08.2013, întrucât aceasta a fost corectată prin adresa nr. 10.245/27.08.2013 a Consiliului Concurenței asupra unui aspect esențial, respectiv calificarea cererii formulate de partea reclamantă la data de 10.07.2013, aspect de altfel recunoscut de însuși C. Concurenței prin adresa sa de răspuns nr. 11.654/22.10.2013 emisă în vederea soluționării plângerii prealabile. Astfel, termenul instituit de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 începea să curgă atunci când partea interesată avea la dispoziție toate datele privind poziția autorității publice, adică la 27.08.2013, motiv pentru care înregistrarea plângerii societății M. S. SRL la data de 25.09.2013 s-a făcut cu respectarea termenului legal.
Curtea va respinge astfel ca nefondată excepția menționată.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, Curtea o apreciază a fi întemeiată în parte, sens în care va obliga pârâtul C. Concurenței la soluționarea plângerii înregistrate sub nr.9104/10.07.2013 ca intrând sub incidența Legii nr. 21/1996, în limita motivelor invocate de petentă cu privire la art.6 alin.1 lit. a) și f) din Legea nr. 21/1996, procedând, după caz, fie la dispunerea efectuării unei investigații în cond. art. 33 din Legea nr. 21/1996 rep., fie la respingerea prin decizie în cond. art. 39 alin. 1 și 2 din Legea nr. 21/1996 rep., apreciind totodată că poate fi reținută excepția de inadmisibilitate invocată de pârât doar în limita celui de-al treilea capăt de cerere privind obligarea pârâtei la declanșarea unei investigații în ceea ce privește aspectele semnalate în plângere.
Astfel, reține Curtea că potrivit art. 34 alin. 1 și art. 40 din Legea nr. 21/1996 rep. (forma în vigoare la data formulării plângerii și a adreselor de răspuns, art. 33 alin. 1 și art. 39 ca urmare a republicării și renumerotării textelor) „C. Concurenței, potrivit atribuțiilor sale, dispune efectuarea de investigații, dacă există suficient temei de fapt și de drept: a) din oficiu; b) la plângerea unei persoane fizice sau juridice afectate în mod real și direct prin încălcarea prevederilor art. 5, 6, 9 și 15 din prezenta lege, precum și a art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.” (art. 34 alin. 1), respectiv „(1)La primirea unei plângeri privind o practică anticoncurențială, C. Concurenței examinează dacă aceasta prezintă suficient temei de fapt și de drept pentru a justifica dispunerea pornirii unei investigații. (2)Dacă plângerea nu prezintă suficiente temeiuri pentru a justifica pornirea unei investigații, C. Concurenței o respinge, comunicând autorului decizia, în scris, cu precizarea motivelor, în termen de 60 de zile de la data la care acestuia i se confirmă faptul că plângerea este completă și îndeplinește toate condițiile, stabilite potrivit prevederilor alin. (4). Respingerea unei plângeri se face prin decizie a Consiliului Concurenței după ce i s-a dat posibilitatea autorului plângerii să își prezinte punctul de vedere față de motivele pentru care autoritatea de concurență intenționează să respingă plângerea. (3) Decizia de respingere a plângerii poate fi atacată la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la comunicare. (4) C. Concurenței va stabili, prin regulament, condițiile pe care o solicitare ce i-a fost adresată trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi calificată ca plângere, precum și procedura aplicabilă soluționării acesteia. (5)În cazul în care plângerea înaintată nu cade sub incidența prezentei legi, C. Concurenței va răspunde, în scris, în termen de 30 de zile de la înregistrarea plângerii.”.
Art. 3 alin. 1 din Regulamentul (privind analiza și soluționarea plângerilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 5, 6 și 9 din Legea concurenței nr. 21/1996 și a prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) aprobat prin Ordinul nr. 499/2010 al Președintelui Consiliului Concurenței prevede că „Plângerile depuse de către persoanele fizice sau juridice trebuie să conțină toate informațiile minime solicitate prin formularul de plângere prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament. Persoanele fizice și juridice trebuie să furnizeze și copii ale documentelor relevante pentru a susține plângerea depusă, documente care le sunt în mod rezonabil disponibile, și, în măsura posibilului, să indice Consiliului Concurenței de unde pot fi obținute alte informații și documente relevante în cauză, care nu le sunt disponibile reclamanților.”.
Totodată, potrivit art. 6 din același Regulament „(1) Pe baza analizei efectuate în cadrul compartimentelor de specialitate, C. Concurenței va hotărî, după caz: a) declanșarea unei investigații; b) emiterea unei decizii de respingere a plângerii, în cazul în care plângerea nu prezintă suficient temei de fapt și de drept pentru a justifica declanșarea unei investigații; c) transmiterea unei înștiințări, în scris, cu privire la faptul că plângerea nu intră sub incidența legii în ceea ce privește faptele reclamate; d) transmiterea unei înștiințări, în scris, a reclamantului cu privire la faptul că plângerea nu va fi analizată de C. Concurenței, întrucât Comisia Europeană sau o altă autoritate de concurență dintr-un alt stat membru instrumentează sau a instrumentat aceeași plângere. (2) C. Concurenței poate decide să declanșeze procedura de investigație privind o eventuală încălcare a art. 5, 6 sau 9 din lege și a art. 101 sau 102 din TFUE în orice moment, dar nu mai târziu de expirarea termenului de 60 de zile, prevăzut de art. 40 alin. (2) din lege, pentru emiterea unei decizii referitoare la o plângere. Termenul de 60 de zile începe să curgă de la data la care i se confirmă reclamantului faptul că plângerea este considerată completă și îndeplinește toate condițiile, potrivit art. 3 din prezentul regulament. Decizia va fi luată de comisia de caz, cu excepția situației în care cel puțin unul dintre membrii comisiei solicită motivat dezbaterea plângerii de către Plenul Consiliului Concurenței. (…) (8) C. Concurenței nu este obligat să declanșeze o investigație pe baza fiecărei plângeri primite, pentru a stabili dacă a fost săvârșită o încălcare a legii. C. Concurenței are datoria de a analiza cu atenție elementele de fapt și de drept aduse în atenția sa de către reclamant, în scopul de a stabili dacă aceste elemente indică un comportament care este în măsură să încalce prevederile art. 5, 6 sau 9 din lege și prevederile art. 101 sau 102 din TFUE, după caz. (9)Atunci când C. Concurenței, în urma analizei plângerii, consideră că, pe baza informațiilor pe care le are în posesie, nu sunt suficiente temeiuri pentru a justifica declanșarea unei investigații, va informa autorul plângerii despre intenția sa de a respinge plângerea, inclusiv despre motivele care stau la baza acestei intenții, și va stabili un termen rezonabil în cadrul căruia acesta să își prezinte punctul de vedere în scris în fața comisiei Consiliului Concurenței. C. Concurenței poate admite ca reclamantul să își exprime punctul de vedere și verbal, în cazul în care acesta solicită în scris, în termenul menționat de Consiliu, ascultarea sa. C. Concurenței nu este obligat să ia în considerare orice alte informații sau documente transmise ulterior expirării acestui termen de către reclamant, inclusiv în scris.”.
Mai reține Curtea și disp. art. 6 alin. 1 lit. a), c), e) și f) din Legea nr. 21/1996 rep. (forma în vigoare la data plângerii), texte potrivit cărora „(1) Este interzisă folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziții dominante deținute pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia. Aceste practici abuzive pot consta în special în: a)impunerea, în mod direct sau indirect, a unor prețuri inechitabile de vânzare ori de cumpărare sau a altor condiții inechitabile de tranzacționare și refuzul de a trata cu anumiți furnizori ori beneficiari; (…) c)aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații echivalente, provocând, în acest fel, unora dintre ei un dezavantaj concurențial;(…) e)practicarea unor prețuri excesive sau practicarea unor prețuri de ruinare, în scopul înlăturării concurenților, ori vânzarea la export sub costul de producție, cu acoperirea diferențelor prin impunerea unor prețuri majorate consumatorilor interni; f)exploatarea stării de dependență în care se găsește o altă întreprindere față de o asemenea întreprindere sau întreprinderi și care nu dispune de o soluție alternativăîn condiții echivalente, precum și ruperea relațiilor contractuale pentru singurul motiv că partenerul refuză să se supună unor condiții comerciale nejustificate.”.
Față de motivele invocate de partea reclamantă prin plângerea formulată la data de 10.07.2013, Curtea nu poate concluziona că aceasta nu ar intra sub incidența legii în ceea ce privește faptele reclamate relativ la disp. art. 6 alin. 1 lit. a) și f).
Astfel, textul legal de la art. 6 alin. 1 lit. a) descrie ca posibilă practică de abuz de poziție dominantă faptul unei întreprinderi de a impune în mod direct sau indirect prețuri inechitabile de vânzare. Or, prin plângerea formulată, societatea M. S. SRL pretinde existența în sarcina ENEL tocmai a unei conduite de impunere în sarcina reclamantului a unor prețuri apreciate de acesta ca fiind excesive, arătându-se că inițial a avut la dispoziție o soluție de racordare evaluată la 767.825 euro, iar mai apoi o variantă de 330.596 euro.
Totodată, potrivit art. 6 alin. 1 lit. f) din legea concurenței, un alt exemplu legal de abuz de poziție dominantă îl constituie exploatarea stării de dependență în care se găsește o altă întreprindere și care nu dispune de o soluție alternativă în condiții echivalente. Or, prin plângerea formulată partea reclamantă a criticat durata procedurii de racordare la rețeaua de alimentare cu energie electrică, imputând-o Enel ca titular al unui monopol în ceea ce privește alimentarea cu energie electrică și arătând M. că alternativa folosirii unui generator propriu era mai costisitoare și, astfel, neeconomică.
În acest context, din analiza răspunsurilor oferite de C. Concurenței prin adresele pe care le-a emis, Curtea nu deduce motivația pentru care s-a apreciat că plângerea nu ar intra sub incidența legii concurenței prin prisma art. 6 alin. 1 lit. a) și f), câtă vreme partea reclamantă invocă expres abuzul de poziție dominantă în legătură cu o întreprindere ce deține o poziție dominantă pe piața energiei în zona geografică a sediului M., încălcarea disp. art. 6 alin. 1 din Legea nr. 21/1996 rep., descriind situații de fapt pornind tocmai de la exemplele date de legiuitor în textul normativ menționat.
După cum a arătat Curtea Europeană de Justiție din Luxemburg în cauza 27/76, United Brands, la par. 65 „Poziția dominantă este o poziție de putere economică de care se bucură o întreprindere, care îi permite să prevină concurența efectivă pe piața relevantă și care îi permite un comportament independent, într-o măsură foarte mare, de ceilalți concurenți, clienți și, în ultimă instanță, consumatori”. [s.n. B.C.]
Simplul fapt că autoritatea publică pârâtă a apreciat că respectiva plângere s-ar fi putut încadra și în competența de soluționare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei Electrice nu constituie un argument care să înlăture competența Consiliului Concurenței ca autoritate publică cu atribuție în materia practicilor anticoncurențiale, inclusiv în legătură cu art. 6 alin. 1 din Legea nr. 21/1996 rep., cu atât mai mult cu cât partea reclamantă nu rezultă a se fi aflat în eroare asupra a ceea ce solicită atunci când a învestit C. cu fapte privind pretinse practici anticoncurențiale.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că pârâtul a recurs în mod eronat la mecanismul art. 40 alin. 5 din Legea nr. 21/1996 rep. (ca urmare a republicării și renumerotării textelor legale art. 39 alin. 5), revenindu-i fie să dispună efectuarea unei investigații în cond. art. 34 din Legea nr. 21/1996 rep. (ca urmare a republicării și renumerotării textelor legale art. 33), fie la respingerea prin decizie în cond. art. 40 alin. 1 și 2 din Legea nr. 21/1996 rep. (ca urmare a republicării și renumerotării textelor legale art. 39 alin. 1 și 2).
Totodată, nu se poate aprecia că ar fi inadmisibil cel de-al doilea capăt de cerere formulat de partea reclamantă, astfel cum susține pârâtul C. Concurenței.
Ca noțiune, în materie procesuală și față de reglementarea ansamblului Codului de procedură civilă, inadmisibilitatea este, în mod corespunzător, ‹‹sancțiunea›› procesuală care intervine în cazul efectuării unui act procedural pe care legea îl exclude, nu-l prevede ori îl interzice, sau în cazul exercitării unui drept procesual nerecunoscut ori care a fost epuizat pe o altă cale procesuală, fiind, prin urmare, o cauză de respingere a cererii (de chemare în judecată, de recuzare, de încuviințare a unor probatorii, de apel, de recurs etc.) prin care acestea se valorifică, dar fără a se intra în cercetarea fondului.
Or, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”. Totodată, art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că „Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.”.
Pe cale de consecință, acțiunea formulată de partea reclamantă prin prisma capătului de cerere privind obligarea Consiliului Concurenței la soluționarea plângerii este admisibilă, date fiind disp. art. 8 alin. 1 și art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 40 (art. 39) din Legea nr. 21/1996 rep. și art. 6 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 499/2010.
În schimb, în ceea ce privește faptele reclamate de societatea M. S. SRL cu raportare la disp. art. 6 alin. 1 lit. c) și e), Curtea constată că este de domeniul evidenței, prin simpla lectură a textului legal, că imputările acesteia nu intră sub incidența legii concurenței.
Astfel, art. 6 alin. 1 lit. c) prevede aplicarea unor condiții inegale la prestații echivalente în raporturile cu partenerii comerciali, provocându-le în acest fel unora dintre ei un dezavantaj concurențial. Or, prin prezentarea situației de fapt, M. nu dovedește că textul menționat ar fi fost incident, căci nu rezultă că ar fi suferit vreun dezavantaj concurențial în raport de ceilalți clienți ai părții reclamate ENEL din zonă, care să o pună într-o poziție defavorabilă pe piață față de aceștia, nerezultând că aceia s-ar fi aflat în relații concurențiale cu M. S. SRL.
Nici textul art. 6 alin. 1 lit. e) nu devine incident în raport de situația de fapt descrisă de reclamantă, deoarece de esența textului nu este doar practicarea unor prețuri excesive sau a unor prețuri de ruinare, ci și scopul vizat de înlăturare a concurenților, ceea ce în cauză nu a rezultat prin prisma a ceea ce pretinde M..
Pe cale de consecință, în limita motivelor invocate de partea reclamantă cu raportare la disp. art. 6 alin. 1 lit. c) și e) din Legea nr. 21/1996 rep., soluția Consiliului Concurenței este legală, fiind incidente disp. art. 40 (art. 39) alin. 5 din lege și art. 6 alin. 1 lit. c) din Regulament, astfel că era suficientă transmiterea unei înștiințări în scris.
Cât privește cel de-al treilea capăt de cerere, Curtea îl apreciază ca fiind inadmisibil, implicând o cerere de substituire a instanței în atribuțiile Consiliului Concurenței, câtă vreme procedura administrativă concretă de soluționare a plângerii litigioase la momentul procesului este limitată doar la emiterea unei înștiințări în scris, fără a fi fost urmată încă procedura prevăzută de art. 40 (art. 39) alin. 1 și 2 din Legea nr. 21/1996 rep., spre a evalua dacă plângerea privind practica neconcurențială imputată prezintă temei suficient de fapt și de drept pentru a justifica pornirea unei investigații sau dacă nu cumva este cazul de a o respinge. În plus, Curtea are în vedere marja de apreciere ce revine Consiliului Concurenței în acest sens, cu atât mai mult cu cât art. 6 alin. 8 din Regulament prevede că pârâtul C. Concurenței nu este obligat să declanșeze o investigație pe baza fiecărei plângeri primite, pentru a stabili dacă a fost săvârșită o încălcare a legii.
Față de cele arătate în precedent, Curtea va respinge ca nefondată excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă, va admite în parte excepția inadmisibilității, astfel cum a fost invocată și precizată de pârâtă, în limita capătului 3 de cerere, va admite în parte cererea formulată de reclamanta M. S. în contradictoriu cu pârâtul C. CONCURENȚEI, va obliga pârâtul C. Concurenței la soluționarea plângerii înregistrate sub nr.9104/10.07.2013 ca intrând sub incidența Legii nr. 21/1996, în limita motivelor invocate de petentă cu privire la art.6 alin.1 lit. a) și f) din Legea nr. 21/1996, procedând, după caz, fie la dispunerea efectuării unei investigații în cond. art. 33 din Legea nr. 21/1996 rep., fie la respingerea prin decizie în cond. art. 39 alin. 1 și 2 din Legea nr. 21/1996 rep. și va respinge în rest cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă.
Admite în parte excepția inadmisibilității, astfel cum a fost invocată și precizată de pârâtă, în limita capătului 3 de cerere.
Admite în parte cererea formulată de reclamanta M. S. SRL (societate în insolvență), cu sediul în mun. București, ., sector 2, prin administrator special M. Petroff, în contradictoriu cu pârâtul C. CONCURENȚEI, cu sediul în mun. București, Piața Presei Libere nr.1, sector 1.
Obligă pârâtul C. Concurenței la soluționarea plângerii înregistrate sub nr.9104/10.07.2013 ca intrând sub incidența Legii nr. 21/1996, în limita motivelor invocate de petentă cu privire la art.6 alin.1 lit. a) și f) din Legea nr. 21/1996, procedând, după caz, fie la dispunerea efectuării unei investigații în cond. art. 33 din Legea nr. 21/1996 rep., fie la respingerea prin decizie în cond. art. 39 alin. 1 și 2 din Legea nr. 21/1996 rep.
Respinge în rest cererea de chemare în judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se poate depune la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.09.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. C. C. M.
Red../Tehnored. Judecător B.C.
4 ex/4 dec.2014
Comunicate 2 ex./………...………
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 4518/2014.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
