Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 7484/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 7484/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 542/87/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 7484

Ședința publică de la data de 14.10.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - H. P.

JUDECĂTOR – D. M. D.

JUDECĂTOR – R. M. V.

GREFIER - H. M.

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât PREȘEDINTELE C. JUDEȚEAN TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 382/28.05.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că intimata-reclamantă a depus, la data de 03.10.2014, cerere de judecare a cauzei în lipsă.

Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 382/28.05.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._ s-a admis excepția tardivității emiterii dispoziției nr.886 din 30.12.2013 de către intimatul Președintele C. Județean Teleorman și, pe cale de consecință, s-a admis în parte contestația formulată de reclamanta T. M. în contradictoriu cu pârâtul Președintele C. Județean Teleorman. S-a anulat dispoziția nr. 886 din 30.12.2013 ca fiind tardiv emisă. A fost exonerată reclamanta de plata sumei de 2400 lei imputată. S-a respins cererea de suspendare a executării dispoziției de imputare contestată ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Președintele C. Județean Teleorman, solicitând casarea în parte a sentinței pentru următoarele motive:

Termenul de 30 de zile pentru emiterea deciziei de imputare se impune a fi calculat de la momentul constatării pagubei de către autoritatea publică județeană, respectiv de la data de 30 decembrie 2013, când, prin referatul nr._ întocmit de către Direcția economică buget - finanțe din cadrul instituției s-a stabilit existența și întinderea acesteia, iar nu de la data 23.04.2012, când s-a înregistrat la sediul entității audiate procesul-verbal nr. 4354 încheiat de Camera de Conturi Teleorman, astfel cum a reținut instanța de fond.

Faptul că, în urma controlului efectuat Camera de Conturi Teleorman a constatat că au fost aduse prejudicii bugetului C. Județean Teleorman, prin plata unor drepturi salariale necuvenite către funcționarii publici nu conduce la concluzia că la această dată a fost constatată paguba cauzată de către reclamantă instituției.

Dispoziția de impunere contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice in situațiile prevăzute la art. 84 lit. "a" și "b" se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, constatare ce s-a materializat prin întocmirea referatului nr._/30.12.2013 de către direcția de specialitate din cadrul instituției.

În continuare, recurentul prezintă elemente de temeinicie a dispoziției.

In drept au fost invocate prevederile art. 483, art. 488 alin. (1) pct (8) din Codul de procedură civilă; prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare; prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare; prevederile Deciziei Curții de Apel București nr. 3978/2013.

Intimata-reclamantă T. M., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 repararea pagubelor aduse autorității sau instituției pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.

După cum se poate observa, acest text de lege instituie un termen imperativ de 30 de zile în interiorul căruia trebuie emisă decizia de impunere.

Legiuitorul a statuat că acest termen începe să curgă din momentul constatării pagubei, care în cazul de față a avut loc în data de 23.04.2012, data înregistrării la sediul entității audiate a procesului-verbal nr. 4354 încheiat de Camera de Conturi Teleorman.

Prin urmare, decizia de imputare emisă la 30.12.2013 este tardivă, fiind depășit cu mult termenul de 30 de zile reglementat de prevederile art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, după cum corect a reținut instanța de fond.

Nu poate fi primită susținerea recurentului, conform căreia termenul a început să curgă de la data de 30 decembrie 2013, când, prin referatul nr._ întocmit de către Direcția economică buget - finanțe din cadrul instituției, s-a stabilit existența și întinderea prejudiciului, deoarece rațiunea instituirii unui asemenea termen rezidă din necesitatea înlăturării stării de incertitudine ce planează asupra situației patrimoniale a funcționarului care prin fapta sa a cauzat un prejudiciu instituției publice angajatoare.

Or, a lăsa la latitudinea entității momentul întocmirii de către direcția de specialitate a referatului prin care să se determine întinderea exactă a prejudiciului, excede textului legal enunțat, care face vorbire despre constatarea pagubei, după cum, s-ar aduce atinge principiului securității raporturilor juridice, prin crearea unui dezechilibru între scopul urmărit: apărarea bugetului de stat și mijloacele utilizate: emiterea în mod unilateral a unui titlu executoriu.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât PREȘEDINTELE C. JUDEȚEAN TELEORMAN, cu sediul în Municipiul A., ., jud. Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 382/28.05.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. M., domiciliată în Municipiul A., .. 68, ., etaj 4, ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2014.

Președinte Judecător Judecător

H. PătrașcuDaniel M. DrăghiciRamona M. V.

Grefier

M. H.

Red./Tehonred. RMV/ ex. 4/27.10.2014

Jud. fond – V. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 7484/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI