Pretentii. Decizia nr. 1899/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1899/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 2464/122/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1899
Ședința publică din data de 13 martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G., împotriva sentinței civile nr. 589/12.12.2012, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. NICUȘOR și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, la data de 13.03.2014, prin compartimentul Registratură, avocatul T. M., care susține că are calitatea de apărător ales al intimatului-reclamant a depus o cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Curtea respinge cererea de amânare ca neîntemeiată, în cauză nefiind atașată împuternicirea dată de către intimatul-reclamant avocatului semnatar al cererii de amânare pentru reprezentare în fața instanței de recurs, imposibilitatea de prezentare vizându-l pe avocat.
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 589/12.12.2012, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, a fost respinsă excepția necompetenței generale invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice G. și a fost admisă acțiunea reclamantului S. NICUȘOR împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. G., astfel cum a fost modificată și precizată, pârâta fiind obligată să-i restituie reclamantului suma de 2604 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată conform chitanței . nr._/23.09.2008, plus dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală conform art. 124 cod proc. fiscală, începând de la data expirării unui termen de 45 zile de la înregistrarea cererii reclamantei la pârâta Administrația Finanțelor Publice G. (27.08.2012) și până la data restituirii efective a sumei.
Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU și obligată chemata în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice G. suma de 2604 lei reprezentând taxa de poluare.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești invocată de pârâta AFP G. este nefondată întrucât, pe de o parte, instanța a fost sesizată cu o cerere de restituire a întregii sume achitate cu titlu de taxă de poluare, considerată de reclamant ilegală, iar nu cu o cerere de restituire a diferenței dintre taxa de poluare și taxa rezultată din aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2010, iar pe de altă parte, declinarea de competență solicitată de pârâtă nu este posibilă deoarece organul fiscal prevăzut la art. 12 din legea menționată nu este organ cu atribuții jurisdicționale.
Pe fond, tribunalul a reținut că reclamantul a achitat la data de 24.07.2008 suma de 2604 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, pentru a putea înmatricula în România marca Renault Laguna, an de fabricație 2001, înmatriculat prima dată în Germania, potrivit art. 7 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor și a prevederilor OUG nr. 50/2008, care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în sensul că taxa constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat în prealabil către pârâta Administrația Finanțelor Publice G. cu solicitarea de a-i fi restituită suma de bani plătită.
Tribunalul a apreciat că particularii au la dispoziție calea contenciosului fiscal pentru a solicita instanțelor judecătorești ca, în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția României, să asigure aplicarea cu prioritate a dreptului european. Cu alte cuvinte, instanțele judecătorești vor fi în măsură să cenzureze un eventual refuz al organelor fiscale de a restitui din oficiu taxa de poluare prelevată în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, dispunând restituirea taxei și eventual repararea prejudiciului cauzat contribuabilului prin obligarea fiscului la plata unor despăgubiri conform art. 117, 120 și 124 Cod procedură fiscală.
Pentru această ipoteză, trebuie apreciat că cererea de restituire este formulată în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d Cod procedură fiscală (taxa de poluare a fost prelevată “ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale“). Astfel, din moment ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că, de la 1 iulie 2008, O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, este evident faptul că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale (s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială, deși art. 110 TFUE interzicea acest lucru).
Tribunalul a mai reținut că perceperea taxei este unul nejustificat, cu exces de putere, văzând argumentele anterioare, dar și caracterul necomunitar al taxei percepute, instanțele române fiind obligate să se supună interpretării pe care instanța de la Luxemburg a dat-o cu privire la caracterul discriminatoriu al taxei pe poluare. Hotărârea preliminară pronunțată de Curte în cauza T., potrivit căreia articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea in circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, în virtutea efectului erga omnes, este obligatorie pentru toate instanțele naționale care au pe rol acțiuni ce privesc raporturi juridice născute sub incidența OUG nr. 50/2008 și se aplică situațiilor care au condus la pronunțarea hotărârii preliminare.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008 astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009, întrucât toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Tribunalul, aplicând deci norma comunitară ținând cont de interpretarea dată de Curte art. 110 TFUE și ignorând legislația națională contrară, în speță, OUG nr. 50/2008, a constatat că taxa percepută reclamantului cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului second hand cumpărat din Germania încalcă dispozițiile art. 110 TFUE iar din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, în astfel de situații, Curtea de Justiție decizând că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MUNICIPIULUI G., solicitând casarea acesteia și trimiterea dosarului spre judecare organului fiscal competent.
Critică soluția instanței de fond din perspectiva neadmiterii excepției de necompetență generală a instanțelor judecătorești, având în vedere că la 10.01.2012 a fost publicată Legea nr. 9/2012 care abrogă OUG nr. 50/2008.
În subsidiar, solicită modificarea sentinței în sensul admiterii în parte a acțiunii, ținând cont de disp. art. 12 din Legea nr. 9/2012.
Referitor la cererea de chemare în garanție, apreciază că aceasta trebuia admisă în integralitate astfel cum a fost formulată, respectiv obligarea chematei în garanție atât la plata taxei de poluare în sumă de 4864 lei, cât și a dobânzii legale aferente acesteia.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041 C.pr.civ. și cu precădere prin prisma criticilor aduse sentinței de către recurentă, Curtea apreciază recursul acesteia ca nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Primul motiv de recurs, vizând necompetența generală a instanțelor de judecată, este apreciat de curte ca vădit neîntemeiat.
Recurenta omite faptul că organul fiscal și-a expus poziția față de cererea de restituire a reclamantului (f. 8 dosar fond), opinând în sensul nerestituirii taxei, întrucât „decizia de calcul a taxei pe poluare a fost corect emisă, taxa fiind datorată și pe cale de consecință nu există sumă de restituit”.
Prezenta acțiunea urmărește tocmai sancționarea refuzului pretins nejustificat al organului fiscal de a dispune restituirea taxei, astfel că temeiului juridic al prezentei acțiuni este art. 8 alin.1 rap. la art. 1 alin. 1 și art. 2 lit. i din legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar competența instanței circumscrisă de disp. art. 1 alin.1 din aceeași lege.
2. În ceea ce privește fondul cererii de restituire a taxei, vizând neconformitatea taxei de poluare cu prevederile art. 110 TFUE, instanța apreciază ca juste și temeinice considerațiunile instanței de fond, apreciind că se impun câteva considerațiuni în privința soluției tribunalului în lumina Hotărârii din 7 aprilie 2011 a CJUE, T., C-402/2009.
CJUE a reținut că „din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat”, însă „chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C‑290/05 și C‑333/05, punctul 47)”.
Analizând dacă taxa de poluare, în versiunea inițială, chestionată în prezenta cauză, creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, CJUE a stabilit că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”.
În continuare, CJUE reafirmă că, în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri, aprecieri care însă, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul descurajării vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Analizând din această perspectivă reglementarea națională, CJUE a statuat că „rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
În concluzie, curtea europeană a stabilit că, deși taxa de poluare aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, a statuat că, prin nivelul la care poate ajunge în anumite situații taxa, are ca efect descurajarea punerii în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechie și aceeași uzură de pe piața națională.
3. În ceea ce privește pretenția recurentei de admiterii a cererii sale de chemare în garanție inclusiv cu privire la dobânzi, curtea o apreciază ca neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 60 C.pr.civ., „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”, text din care se desprind inevitabil concluzia că cererea de chemare în garanție poate fi admisă cel mult pentru suma la plata căreia este obligat cel care a formulat chemarea în garanție, în speță pârâta recurentă.
Or, atâta timp cât însăși pârâta recurentă a fost obligată să restituie reclamantului taxa de poluare, iar dobânzile doar de la expirarea a 45 de zile de la formularea cererii de restituire, iar nu de la momentul plății, culpa pentru curgerea acestor dobânzi aparține în exclusivitate părții pârâte, care a căzut în pretenții, instanța considerând nejustificat refuzul său de restituire.
Reținând toate aceste considerente, Curtea apreciază sentința instanței de fond ca întru totul temeinică și legală, astfel că – în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. – urmează a respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G., împotriva sentinței civile nr. 589/12.12.2012, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. NICUȘOR și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 martie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. | M. N. |
GREFIER |
I. C. B. |
Red./dact. 2 ex. MN/MN
Jud. fond – F. R.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1288/2014. Curtea de... | Pretentii. Sentința nr. 932/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
