Pretentii. Decizia nr. 4375/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4375/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 1019/98/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4375
Ședința publică de la 29.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: L. E. F.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de către recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE U., împotriva sentinței civile nr. 2020/17.06.2013, pronunțate de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. D. și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect pretenții.
La primul apel nominal făcut în ședință publică, la ordine, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, la sfârșitul ședinței de judecată, părțile nu au răspuns.
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurenta-pârâtă, declară închise dezbaterile și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul Tribunalul Ialomița sub nr. unic_ la data de 01.04.2013 reclamantul C. D. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice U. a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 4032 lei, încasată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu chitanța ., nr._/24.07.2012 pentru autoturismul marca Opel cu nr. de identificare (.) nr.WOLOAHL_ precum și la plata dobânzii legale calculată de la data plății taxei până la data restituirii efective.
În motivarea cererii reclamantul arată că la data de 23.03.2012 a achiziționat autoturismul marca Opel, înmatriculat în Germania .
Pentru înmatricularea acestui autoturism în România a fost nevoit să achite suma de 4032 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Consideră că taxa plătită încalcă normele internaționale care au prioritate in raport cu legile interne, normele europene stabilind libera circulație a mărfurilor si a bunurilor.
Invocă în acest sens jurisprudența CJUE și anume: cauza C./ENEL (1964), Cauza Simmenthal ( 1976 ) hotărârile din cauzele V -402/09 ( T.) și C-263/10 ( Nisipieanu).
Pârâta Administrația Finanțelor Publice U. formulează întâmpinare prin care invocă excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile administrative conform art. 207 Cod procedură civilă în sensul că mai întâi acesta trebuia să solicite anularea titlului de creanță în baza căruia taxa era datorată.
Pe fondul cauzei solicită respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din OG 92/2003 .
Pârâta solicită de asemenea chemarea în garanție a Administrația F. pentru Mediu având în vedere că această instituție gestionează bugetul fondului pentru mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Prin sentința civilă nr. 2020 /F/17 iunie 2013, tribunalul respinge excepția inadmisibilității invocată de pârâtă; admite cererea și obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice U. să restituie reclamantului suma de 4032 lei, încasată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu chitanța ., nr._/24.07.2012 pentru autoturismul marca OPEL cu nr. de identificare (.) nr.WOLOAHL_ precum și la plata dobânzii legale calculată de la data plății taxei până la data restituirii efective.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice U. împotriva Administrației F. pentru Mediu și obligă chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 4032 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante plătite de reclamant, sumă ce s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, în vederea restituirii acesteia către reclamant, precum și dobânda legala calculată de la data achitării taxei până la data restituirii efective.
Pentru aceasta, tribunalul reține următoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand marca Opel cu nr. de identificare (.) nr.WOLOAHL_, dintr-un stat comunitar, respectiv Germania iar pentru a fi înmatriculat în România, i s-a calculat și perceput taxa emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 4032 lei, taxă achitată cu chitanța ., nr._/24.07.2012 De reținut că data primei înmatriculări este 29.09.2005, astfel cum rezultă din decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamant, excepție asupra căreia instanța trebuie să se pronunțe cu precădere, potrivit art.248 alin.1 NCPC civilă, tribunalul o va respinge pentru considerentele de mai jos:
Rezultă din înscrisurile aflate la dosar că taxa plătită de către reclamant, în sumă de 4032 lei a fost achitată în baza deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr_/2012 emisă de către parată.
Pentru aceasta, trebuie reținut faptul că, potrivit cererii introductive, reclamantul nu a atacat în instanța de contencios decizia prin care i s-a calculat și perceput taxa de poluare, decizie emisă de parata A.F.P. U., ci a solicitat restituirea sumei reținută cu acest titlu. Or, procedura prealabila reglementata de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală este obligatorie numai pentru ipoteza anularii deciziei de calcul a taxei de poluare, nu si pentru cererea de restituire a taxei.
O asemenea concluzie se impune in condițiile in care jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În acest sens, s-a decis și de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie ,care ,prin decizia nr.24/14.11.2011 pronuntata în recursul in interesul legii, a statuat ca procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Pe fondul cauzei, instanța reține că prin Legea nr. 9/2012, O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr. 50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art. 110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr. 571/2003 .
Numai că prin O.U.G. nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în raport de care instanța consideră că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă .
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./Enel (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr. 1/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Scopul general al art. 110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, Legii nr. 9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr. 1/2012 este contrară art. 110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art. 110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
În mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile Legii nr. 9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr. 1/2012 încalcă sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțand o hotarare preliminară a statuat prin hotararea din 7 aprilie 2011, pct. 61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art. 110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie avand aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind, cum din cele arătate până aici, rezultă că perceperea taxei de emisii poluante, potrivit Legii nr. 9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr. 1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, instanța privește admisibilă cererea reclamantului, acesta fiind îndreptățit să obțină restituirea taxei instituită de Statul Român cu încălcarea dispozitiilor Tratatului Uniunii Europene .
Având în vedere și prevederile art.21 alin.4 din Codul de procedură fiscală conform cărora în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective, a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice U. să restituie reclamantului suma de 4032 lei, încasată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu chitanța ., nr._/24.07.2012 pentru autoturismul marca Opel cu nr. de identificare (.) nr.WOLOAHL_.
Totodată a fost admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată de la data achitării taxei până la data restituirii efective, având în vedere jurisprudența Curții Europene de Justiție. În acest sens se amintește Hotărârea Fracovich, prin care Curtea a statuat ca statele membre sunt obligate sa repare prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii, in speța de fata, prin încălcarea art.110 TFUE. Prin Hotararea Brasserie du Pecheur, Curtea a hotărât ca repararea prejudiciilor trebuie sa fie adaptata prejudiciului suferit si sa asigure o protecție efectiva a dreptului încălcat.
De asemenea, prin hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 – Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprilie – S.R.L., a stabilit că procedurile reglementate de statele membre pentru restituirea taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Tribunalul apreciază că aceste principii nu pot fi respectate prin aplicarea dispozițiilor legale în baza cărora taxa a fost percepută, ci numai prin aplicarea principiilor specifice instituției plății nedatorate, care impun repararea integrală a prejudiciului, prin restituirea sumei încasate cu titlu de taxă, precum și a dobânzii legale calculate de la data la care taxa a fost încasată și până la restituirea efectivă, ca beneficiu nerealizat.
Tribunalul privește întemeiată și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. U. împotriva A.F.M, în cauză fiind îndeplinite condițiile art.72-74 din Noul Cod de procedură civilă, potrivit cu care partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea sa se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
În acest sens reține că potrivit O.U.G. nr.50/2008, taxa încasată se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Mai mult decât atât, potrivit art.13 din Legea nr.9/2012, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.
În această situație, pârâta, cazând în pretenții, ea poate să se îndrepte împotriva chematei în garanție, astfel încât se admite ca întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. U. față de chemata în garanție A.F.M.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta care invocă inadmisibilitatea acțiunii față de neefectuarea procedurii administrative prealabile conform art. 207 Cod pr. fiscală, iar pe fond precizează că taxa pe emisiile poluante este o opțiune a legiuitorului național, conformă dreptului comunitar și se prevalează de dispozițiile OUG 50/2008 și Legii 9/2012.
Analizând recursul, Curtea constată că nu sunt fondate criticile recurentei cu privire la neîndeplinirea obligației de contestare a actului administrativ pe calea recursului administrativ prealabil. Prin decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că procedura de contestare reglementată de art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin legea nr. 140/2011, raportat la art. 205- 218 C.p.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Apoi, Curtea constată că în mod corect tribunalul a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă.
Prin OUG nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în care instanța de fond a apreciat în mod corect că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă.
Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, „(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
În mod corect s-a reținut că prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Prin Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În baza art. 496 N. C.pr.civ. va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice U., cu sediul în U., ., județ Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 2020/17.06.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. D., cu domiciliul în U., .. 13, județ Ialomița, și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, A. Ș. L. E. F. G. D.
Grefier,
Anișoara N.
Red. L.E.F.
5 ex.
Jud. fond T.I.: M. V.
| ← Pretentii. Sentința nr. 932/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1798/2014.... → |
|---|
