Litigiu privind magistraţii. Sentința nr. 2654/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2654/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 129/33/2014
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2654
Ședința publică de la 8 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
GREFIER: M. B.
* * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea acțiunii promovate de reclamantul O. D. G., cu domiciliul în ales la Tribunalul Suceava, cu sediul în Suceava, . nr. 62, județ Suceava, în contradictoriu cu pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în sector 5, București, ., având ca obiect „litigiu privind magistrații”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-a solicitat judecata și în lipsă, după care:
Curtea reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr._, reclamantul O. D. G., judecător cu grad profesional de tribunal la Tribunalul Suceava, a chemat în judecată pe pârâtul M. Justiției, solicitând ca, în baza probelor care se vor administra, să se dispună anularea parțială a Ordinului 2995/C/09.10.2013 al Ministrului Justiției, prin care s-a decis începând cu data de 01.02.2013 trecerea în clasa de salarizare 104 (corespunzătoare unei vechimi în funcție între 15-20 ani și gradației 4) și prin care s-au stabilit următoarele drepturi salariale (8.281 lei plus 1.182 lei plus 1.184 lei):
-o indemnizație de încadrare brută lunară de 8.281 lei;
-un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 1.182 lei;
-un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1.184 lei, cu consecința stabilirii drepturilor salariale la același nivel cu cel al judecătorilor cu grad de tribunal aflați în plată, care la data de 01.01.2011 aveau o vechime în muncă de 15-20 ani și o vechime în funcție de 15-20 ani (8.491 lei plus 1.274 lei plus 1.191 lei), începând cu data de 01.02.2013 și a plății diferențelor de drepturi salariale între cele cuvenite și cele încasate.
În motivare, reclamantul a arătat că a contestat acest ordin în condițiile art. 7 alin. (1) Capitolul VIII din L. 284/2010, răspunsul intimatului,_/19.12.2013, fiind negativ, astfel încât a decis să se adreseze instanței de contencios administrativ.
A precizat că, începând cu data de 01.02.2013 vechimea sa în muncă se încadrează în tranșa corespunzătoare gradației 4 - de la 15 la 20 de ani, potrivit art. 11 al. 3 L. 284/2010, iar vechimea în funcția de judecător se încadrează în tranșa de la 15 la 20 de ani.
Cu toate acestea, spre deosebire de indemnizația lunară de încadrare calculată pentru judecătorii cu grad de tribunal care aveau o vechime în muncă de 15-20 de ani și o vechime în funcție de 15-20 de ani la data de 01.01.2011, de 8.491 lei brut, în cazul său indemnizația de încadrare brută are o valoare de 8.281 lei brut.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 3 alin. (1) Cap. VIII, art. 5 lit. c), art. 3, lit. a) și c) Cap. I și art. 8 din Legea nr. 284/2010, precum și dispozițiile art. 2 și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010.
De asemenea, a invocat prevederile Normelor metodologice din 13.01.2011 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice referitoare la reîncadrarea personalului în anul 2011, stabilirea salariilor lunare brute în anul 2011, angajarea, promovarea și avansarea personalului, arătând că în cuprinsul acestor norme se stipulează expres că în anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
Reclamantul a maii invocat și dispozițiile art. 2 și art. 6 din Legea nr. 283 din 14.12.2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 84 din 12.12.2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.
În opinia reclamantului, interpretând coroborat toate aceste prevederi, rezultă că în anul 2013, pentru personalul promovat în trepte (tranșe de vechime), salarizarea ar trebui să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat, în final prin raportare ca bază de calcul la indemnizația lunară calculată pentru judecătorii cu grad de tribunal care la 01.01.2011 aveau o vechime în muncă de 15-20 de ani și o vechime în funcție de 15-20 de ani și nu prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, prin majorarea salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. Art. 6 L. 285/2010 prevede aplicarea claselor de salarizare în cazul modificării vechimii în muncă sau în funcție, în timp ce art. 2 că pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat, funcții astfel cum erau salarizate la . legii-cadru și cu privire la care nu a intervenit nici o modificare ulterioară a tranșelor de vechime în muncă sau funcție.
Apreciază că neaplicarea în cazul său a acestor din urmă prevederi privind salarizarea unei persoane prin raportare la funcții similare nesocotește principiul remunerării egale și al egalității de tratament în ceea ce privește promovarea profesională și condițiile de muncă, unul din principiile fundamentale ale Comunității, iar aceasta în condițiile în care desfășoară o activitate identică cu cea a judecătorilor care au atins aceleași praguri de vechime anterior datei de 01.01.2011.
În interpretarea acestui principiu (la care face referire Directiva 75/117/TCE adoptată în 1975 privind plata egală), potrivit Hotărârii preliminare a Curții (CJCE) din 8 aprilie 1976, în cauza Defrenne c. SABENA, 43/75, R.. p. 4551[1], privind interpretarea art. 119 din Tratatul CEE (art. 141 privind Tratatul CE), s-a statuat că principiul remunerării egale din art. 119 este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale, iar acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție o conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă, precum și în cazul unei remunerări inegale pentru muncă egală atunci când aceasta este realizată în aceeași instituție sau în același serviciu, privat sau public.
Reclamantul a arătat că una din cele mai importante garanții ale independenței justiției o constituie asigurarea securității financiare a sistemului judiciar, atât în ipostaza acestuia de putere în stat, cât și în aceea de serviciu public.
În realizarea acestei garanții, o deosebită importanță o are asigurarea independenței justiției și a independenței individuale a magistraților prin reglementarea salarizării acestora, ținându-se seama de rolul și locul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru această categorie de personal.
În acest sens, a invocat art. 11 din „Principiile fundamentale privind independența magistraților" adoptate de cel de-al VII - lea Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea crimei și tratamentului delincvenților (Milano, 26 august - 6 septembrie 1985), confirmate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin Rezoluțiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 și nr. 40/146 din 13 decembrie 1985 și Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independența, eficacitatea și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994 de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei.
Consideră că reglementarea consacrată de Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice este departe de a răspunde exigențelor impuse de documentele internaționale menționate.
Mai mult, în condițiile acestei reglementări devine pur iluzorie chiar teza de principiu, consacrată de art. 3 alin. (2) din Legea 284/2010, Capitolul VIII, potrivit cu care Salarizarea judecătorilor și procurorilor trebuie să le asigure o reală independență economică, condiție necesară pentru protecția acestora împotriva oricărei atingeri aduse independenței și imparțialității lor în înfăptuirea actului de justiție.
Reclamantul apreciază că încălcarea principiului remunerării egale și al egalității în materie de salarizare în cazul unor funcții similare există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă. Prin „funcție similară" se înțelege funcție identică, cu aceeași vechime, grad/treaptă, categorie, condiții de muncă etc din instituția respectivă sau dintr-o altă instituție care are încadrate astfel de funcții.
Consideră că aceste neconcordanțe, cu discriminările salariale aferente, pot fi înlăturate prin aplicarea directă a principiului comunitar al remunerării egale (în vederea egalizării condițiilor de muncă) în fața instanțelor naționale, care au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care art. 119 din Tratatul CEE (art. 141 privind Tratatul CE) o conferă justițiabililor. Mai precis, transpunând argumentele de speță ale Hotărârii Curții (CJCE) din 8 aprilie 1976, în cauza Defrenne c. SABENA la situația invocată, rezultă că dacă judecătorul stabilește că o persoană primește o remunerație inferioară celei a unei alte persoane, care îndeplinește aceleași atribuții, aplicând direct art. 119 va recunoaște primei persoane dreptul la o salarizare egală cu a celei din urmă persoane, în cazul său prin stabilirea drepturilor salariale la același nivel cu cel al judecătorilor cu grad de tribunal care aveau la data de 01.01.2011 o vechime în muncă de 15-20 ani și o vechime în funcție de 15-20 ani, începând cu data de 01.02.2013 și prin plata diferențelor de drepturi salariate între cele cuvenite și cele încasate.
Separat de cele expuse, reclamantul a învederat că opinia sus-prezentată este îmbrățișată și de CSM, Direcția legislație, documentare și contencios, care a propus discutarea în ședința Plenului CSM din data de 16.01.2014 a punctului de vedere anexat, în care se concluzionează că actuala lege a salarizării (Legea-cadru 284/2010) ar trebui să conțină dispoziții care să recunoască dreptul la spor de vechime celor care au împlinit vechimea corespunzătoare în perioada de activitate a L. 330/2009 și a OUG 1/2010, precum și în prezent, în mod similar prevederilor OUG 27/2006, cel puțin pentru tranșele superioare de vechime în muncă de peste 5 ani.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 7 alin. (2) Capitolul VIII din L. 284/2010.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare, invocând excepția de necompetentă teritorială a Curții de Apel Cluj și solicitând declinarea cauzei către Curtea de Apel București, raportat la prevederile art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pârâtul a invocat prevederile art. 2 din OUG nr. 84/2012 și prevederile art. 6, alin. (1) și (2) din OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008.
A arătat că aceleași dispoziții referitoare la drepturile salariale cuvenite ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime în muncă/în funcție se regăsesc și în cuprinsul art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Astfel, potrivit alin. (1) al acestui articol, avansarea personalului în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. în temeiul alin. (3) al aceluiași articol, prevederile alin.(1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție, conform legii.
A menționat că, potrivit pct. III. - Angajarea, promovarea și avansarea personalului - lit. A, din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 42/2011 și Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 77/2011:
„ A. Personalul care, în cursul anului 2011, trece într-o gradație superioară beneficiază suplimentar, în conformitate cu art. 11 din Legea-cadru nr. 284/2010, de clasele de salarizare succesive, iar salariul de bază i se majorează cu numărul de clase acordat înmulțit cu valoarea unei clase de salarizare de 2,5% din salariul de bază.
Exemplu: Persoana încadrată în clasa de salarizare 41, având un salariu de bază de 1.305 lei și un spor de 131 lei, care, începând cu 1 mai 2011, trece din gradația 4 în gradația 5, beneficiază, începând cu 1 mai 2011, de clasa 42 de salarizare, un salariu de bază de 1.338 lei (1.305 * 1,025 și rotunjit) și un spor de 131 lei, în același cuantum avut anterior."
În opinia pârâtului, existența unor prevederi exprese (art. 6) cu privire la salarizarea persoanelor cărora li se modifică gradația sau vechimea în funcție în anul 2012 exclude aplicarea dispozițiilor art. 2 din OUG nr. 80/2010, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 283/2011
Prin urmare, prin Ordinul ministrului justiției nr. 2995/C/2013, drepturile salariate ale reclamantului au fost corect stabilite, fără a exista o discriminare față de magistrații care au îndeplinit vechimea până la data de 31.12.2010.
Pârâtul a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 669/2012, referitoare la excepția de nelegalitatea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 1325/ 2008.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției de necompetență teritorială a Curții de Apel Cluj, invocând dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și dispozițiile art. 127 alin. (1) C.pr.civ.
Pe fondul cauzei, reclamantul a reiterat criticile de nelegalitate invocate în acțiunea introductivă, arătând că punctul său de vedere este susținut cu aceleași argumente și de CSM, Direcția legislație, documentare și contencios, în sensul că actuala lege a salarizării (Legea-cadru 284/2010) ar trebui să conțină dispoziții care să recunoască dreptul la spor de vechime celor care au împlinit vechimea corespunzătoare în perioada de activitate a L. 330/2009 și a OUG 1/2010, precum și în prezent, în mod similar prevederilor OUG 27/2006, cel puțin pentru tranșele superioare de vechime în muncă de peste 5 ani, și de practica judiciară în materie.
Prin Sentința civilă nr. 245 din 10 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj și a declinat competența în favoarea Curții de Apel București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 14.08.2013.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat, prevederile legale incidente și susținerile părților, Curtea reține următoarele:
Reclamantul ocupă funcția de judecător în cadrul Tribunalului Suceava iar prin Ordinul 2995/C/09.10.2013 emis de ministrul justiției, s-a decis, începând cu data de 01.02.2013, trecerea acestuia în clasa de salarizare 104, corespunzătoare unei vechimi în funcție între 15-20 ani și gradației 4, stabilindu-se următoarele drepturi salariale:
-o indemnizație de încadrare brută lunară de 8.281 lei;
-un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 1.182 lei;
-un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1.184 lei.
Împotriva acestui ordin, reclamantul a formulat contestație, apreciind că drepturile salariale au fost incorect stabilite, prin raportare la judecătorii cu grad de tribunal aflați în plată, care la data de 01.01.2011 aveau o vechime în muncă de 15-20 ani și o vechime în funcție de 15-20 ani
Contestația a fost respinsă ca neîntemeiată de pârâtul M. Justiției.
Curtea apreciază că prin ordinul contestat drepturile salariale au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, din considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sistemul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, „Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.”
Art. 6, alin. (1) și (2), din OUG nr. 80/2010 prevede următoarele:
„(1) În anul 2012. avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus¬menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.
(2) În anul 2012. prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție"."
Aceleași dispoziții referitoare la drepturile salariale cuvenite ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime în muncă/în funcție se regăsesc și în cuprinsul art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Astfel, se constată că potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2011, „În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.”
În conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, „Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă transă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție"(...)".
Potrivit Pct. III. - Angajarea, promovarea și avansarea personalului - lit. A, din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 42/2011 și Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 77/2011, „A. Personalul care, în cursul anului 2011, trece într-o gradație superioară beneficiază suplimentar, în conformitate cu art. 11 din Legea-cadru nr. 284/2010, de clase de salarizare succesive, iar salariul de bază i se majorează cu numărul de clase acordat înmulțit cu valoarea unei clase de salarizare de 2,3% din salariul de bază.”
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că, așa cum în mod corect a apreciat pârâtul, existența unor prevederi exprese care reglementează salarizarea persoanelor cărora li se modifică gradația sau vechimea în funcție, exclude aplicarea dispozițiilor art. 2 din OUG nr. 80/2010 care vizează situația personalului nou încadrat sau promovat.
În concluzie, prevederile art. 2 nu se aplică la trecerea într-o altă tranșă de vechime în muncă, ci reglementează situația personalului nou încadrat sau promovat, cu precizarea că promovarea în grad se referă la gradul profesional (ex: promovare de la judecătorie la tribunal) și nu se confundă cu avansarea în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă care presupune trecerea într-o gradație superioară ca urmare a împlinirii vechimii corespunzătoare.
În ceea ce privește pretinsa discriminare invocată, se impune precizarea că, prin Decizia nr. 669/_, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Curtea Constituțională a reținut că: „avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate." Curtea a subliniat că: „legiuitorul poate interveni oricând, din rațiuni ce țin de politica economico-financiara a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare și a unor metodologii de calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect, pe care le abrogă." Astfel, Curtea a concluzionat că „este neîntemeiată critica autorului excepției, potrivit căreia, în măsura în care calculul indemnizației de încadrare, conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, duce la un cuantum al acestei indemnizații mai mic față de cel calculat potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009, în condiții identice de vechime în muncă și de vechime în funcție, textele criticate creează discriminare între persoanele care au trecut la o tranșă superioară de vechime în cursul anului 2011 și cele care au trecut la o astfel de tranșă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010".
În condițiile în care modalitatea în care au fost determinate drepturile salariale ale reclamantului, prin ordinul atacat, este în conformitate cu prevederile legale aplicabile, așa cum s-a reținut anterior, diferențele față de cuantumul indemnizațiilor altor colegi, nu sunt generate de actul administrativ, ci chiar de prevederile legale sub imperiul cărora s-a născut dreptul acestuia la trecerea într-o altă tranșă de vechime.
Prin urmare, din moment ce diferența între indemnizația stabilită pentru reclamant și indemnizația stabilită pentru alți colegi cu aceeași vechime în muncă și în magistratură, anterior, nu rezultă din faptul că ordinul de salarizare ar fi fost emis cu nerespectarea legii, ci rezultă chiar din lege, nu se poate reține nelegalitatea ordinului respectiv.
Curtea apreciază că în cauză nu s-ar putea reține o încălcare a principiilor egalității față de toți salariații și al remunerării egale, întrucât drepturile salariale ale reclamantului au fost stabilite în baza unor acte normative diferite față de colegii săi, în cauză fiind pe deplin aplicabil principiului „tempus regit actum”. Așadar, fiecare caz particular trebuie analizat în raport de dispozițiile legale aplicabile la momentul încadrării în altă gradație și clasă de salarizare, legalitatea și temeinicia stabiliri drepturilor salariale fiind raportate la normele în vigoare la momentul nașterii dreptului.
În ceea ce privește inegalitatea de tratament, se reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că principiul egalității presupune identitate de soluții numai pentru situații identice. Or, în cauza de față, deși situația reclamantului este identică din punct de vedere al muncii prestate, vechimii în muncă și vechimii în funcție cu o parte din colegii săi, drepturile salariale ale acestora în funcție de o altă încadrare în clasa de salarizare și gradație s-au născut sub imperiul unor reglementări normative diferite, astfel încât nu se poate trage concluzia că au fost supuși unei discriminări, de vreme ce acest drept trebuie privit și analizat prin prisma dispozițiilor legale aplicabile la acel moment.
Pe de altă parte, chiar și în condițiile în care s-ar aprecia că există o discriminare, aceasta nu ar putea constitui un temei pentru anularea Ordinului 2995/C/09.10.2013, emis cu respectarea întrutotul a dispozițiilor legale, ele însele fiind generatoare de diferențe salariale care ar putea fi calificate drept eventuale discriminări.
În această situație, întrucât nu se pot reține cauze de nelegalitate a a ordinului, Curtea apreciază că, eventualele diferențe salariale ar putea să fie recuperate numai cu titlu de despăgubiri pentru pretinsa discriminare, în condițiile în care aceasta ar fi dovedită pe cale unei acțiuni adresate instanței competente.
Prin urmare, fără a nega logica și justețea argumentelor reclamantului, Curtea constată că acestea sunt veritabile critici la adresa prevederilor legale privind salarizarea și nu pot constitui fundamentul unei eventuale soluții de anulare a unui ordin ce respectă cerințele de legalitate, prin raportare la aceste prevederi legale criticabile, putând fi valorificate doar ca propuneri de lege ferenda, întrucât instanța de contencios nu este abilitată să cenzureze o lege de salarizare ci să constate și să sancționeze prin anulare neconcordanța cu legea a actelor administrative emise în aplicarea acesteia.
În ceea ce privește punctul de vedere întocmit de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția legislație, documentare și contencios la care reclamantul face referire în cuprinsul acțiunii, se impune precizarea că acesta nu a fost depus la dosarul cauzei și că, și în ipoteza în care ar fi fost depus, raționamentul expus anterior rămâne valabil, în sensul că argumentele pot fi valorificate numai în contextul formulării unei propuneri de modificare a prevederilor legale în materie de salarizare.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea apreciază că drepturile salariale cuvenite reclamantului au fost stabilite în mod legal prin Ordinul 2995/C/09.10.2013, motiv pentru care apreciază acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamantul O. D. G., cu domiciliul în ales la Tribunalul Suceava, cu sediul în Suceava, . nr. 62, județ Suceava, în contradictoriu cu pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în sector 5, București, ..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.10.2014.
Președinte, Grefier,
C. P. M. B.
Red./Tehnored.
jud.C.P../2ex./
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2212/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 2072/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
