Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 2090/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2090/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 1341/2/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Sentința Civilă nr. 2090

Ședința publică din 01.07.2014

Curtea constituită din:

Președinte: S. D. G.

Grefier: T. M.

M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel București

a fost reprezentat de procuror C. C.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul Z. D. în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI având ca obiect „litigiu privind regimul străinilor”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 01.07.2014 când a pronunțat următoarea sentință:

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.02.2014,reclamantulZ. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtulOFICIUL ROMÂN PENTRU IMIGRĂRI (în prezent I. G. PENTRU IMIGRĂRI) anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr._/06.01.2014, pentru următoarele motive:

„În fapt: Subsemnatul sunt cetățean chinez și în data de 30.11.2010 am venit în România in calitate de administrator al ., anul următor și anume 2011 primind viza de ședere pentru un an de zile. In anul 2012 îndeplinind planul de afaceri in cuantum de 50.000 de euro am primit din nou dreptul de ședere pe teritoriul României pentru un an.

In cursul lunii martie a anului 2013,din eroare, sfătuit necorespunzător, prin decizie a asociatului unic am fost revocat din funcția de administrator, și am intrat în alta societate si anume .. A doua zi sesizând eroarea si consultând un specialist, s-a revenit asupra deciziei, fiind numit din nou administrator al ., si de asemeni cesionând părțile sociale ale ..

In tot acest timp subsemnatul am desfășurat activitatea la ., în funcția de administrator, urmând a face dovada pana la primul termen de judecata,cu acte contabile si cu martori despre aceasta calitate.

Societatea TRANZIT MIND SRL pe care o administrez are un capital social in valoare de 440.200 de lei, active imobilizate in valoare de 416.782 lei si o cifra de afacerii de 3.093.221 de lei. Acest lucru a necesitat o responsabilitate si o coordonare destul de serioasa date fiind cifrele arătate mai sus.

Precizez ca am solicitat prelungirea dreptului de ședere temporara pe teritoriul României, întrucât am obținut în mod legal acest beneficiu, si am respectat intru tot obligațiile ce mi-au fost impuse.

Arat ca am depus întreaga documentație solicitata pentru a face dovada Îndeplinirii condițiilor prescrise de lege pentru a obține un astfel de beneficiu.

Solicit obligarea paratei a depune copia dosarului formulat ca urmare a cererii adresate, urmând a dovedi ca am respectat toate dispozițiile legale ce stabilesc condițiile necesar a fi îndeplinite pentru a obține prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României.

Serviciul pentru imigrări al județului Ilfov, prin decizia contestata, a dispus în temeiul disp art. 82, alin 3 lit. B, pct. II, coroborat cu art. 52, alin 2 din O.U.G. nr. 194/2002, obligarea subsemnatului sa părăsesc teritoriul României in termen de 30 de zile de la data luării la cunoștința a soluției dispuse.

Principalul motiv invocat de Serviciul pentru imigrări al județului Ilfov, este acela ca subsemnatul am prezentat o adeverința eliberata de Oficiul Național al Registrului Comerțului care atesta calitatea de asociat al Genius Fresh SRL în ultimii 2 ani.

Legiuitorul, reglementând modalitatea in care un cetățean străin poate obține dreptul de munca pe teritoriul României, sau dreptul de ședere temporara pe teritoriul României a impus o . reguli la care subsemnatul m-am conformat întru tot, depunând dovezi în acest sens la dosarul cauzei.

Întrucât subsemnatul am intrat pe teritoriul României în baza unei vize de ședere, periodic, subsemnatul pot solicita prelungirea acestei perioade.

O condiție esențiala o reprezintă obținerea calității de administrator al unei societăți comerciale, obligație pe care subsemnatul consider ca am îndeplinit-o, în aceste sens a se vedea documentația depusa, respectiv, actul constitutiv al societății si dovada eliberata de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Dispoziția data de parata o consider nelegala si netemeinica întrucât nu mă aflu in situația limitativa prevăzuta de disp art. 69 alin 1 din OUG nr. 194/2002.

În vederea obținerii prelungirii vizei temporare am depus documentația solicitata, respectând dispozițiile OUG 56/2007 însă în mod surprinzător, la data de 06.01.2014 I. G. pentru Imigrări prin Serviciul Pentru Imigrări al Județului Ilfov prin decizia_ a dispus refuzarea cererii de prelungire a dreptului de ședere temporara.

Consider a fi nefundamentata soluția dispusa urmând a completa cele învederate in scris prin prezenta cerere cu documentația ce urmează a fi depusa pana la primul termen de judecata.

Solicit instanței a pune in vedere paratei sa depună la dosarul cauzei toate actele ce au stat la baza emiterii deciziei contestate.

In concluzie, pentru cele învederate anterior solicit admiterea prezentei acțiuni așa cum a fost motivata, prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României si pe cale de consecința anularea deciziei de returnare cu toate consecințele juridice ce decurg din acest fapt.

In drept: art. 84 alin 1 din OUG 194/2002, 82 alin 3 lit. B și art. 52 alin 2 din aceeași ordonanța.”

Pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

„În fapt: Reclamantul a avut prelungit dreptul de ședere temporară în România în calitatea sa de administrator la firma . începând cu anul 2011, ultima prelungire fiind pentru perioada 12.01._14.

La data de 13.01.2014 cetățeanul chinez s-a adresat instituției noastre cu o cerere de prelungire a dreptului de ședere temporară pentru alte scopuri, în calitate de administrator al aceleași firme.

Analizând cererea reclamantului, lucrătorii instituției noastre au constatat faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la prelungirea dreptului de ședere temporară, în speță prevederile art. 69, alin (1), lit. d) și art. 52 alin. (1).

In consecința, instituția noastră a respins cererea și a emis pe numele cetățeanului chinez, în temeiul art. 82 alin. 3 lit. b) din același act normativ, decizia de returnare de pe teritoriul României nr._/06.01.2014.

În ceea privește motivele pentru care reclamantul solicită instanței admiterea contestației și anularea actului administrativ atacat, învederăm următoarele:

Art. 69 alin. 1 lit. d) pct. ii) din OUG nr. 194/2002 stipulează în mod expres:

Art. 69 - Alte situații de prelungire a dreptului de ședere temporară

(1) Străinii intrați în România în baza unei vize de lungă ședere, pentru alte scopuri, pot solicita prelungirea dreptului de ședere temporară, după cum urmează:

d) străinii desemnați ca administratori ai unei societăți comerciale, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

(i)fac dovada calității de administrator;

(ii)fac dovada că, la data solicitării, nu sunt asociați sau acționari la societatea comercială în cauză ori la altă persoană juridică română și că nu au avut aceste calități în ultimii 2 ani;

(iii)la societatea comercială în cauză să nu mai existe un alt străin care a obținut un drept de ședere în acest scop;

(iv)societatea comercială în cauză a realizat un aport de capital sau transfer de tehnologie de cel puțin 50.000 euro. La prelungirile ulterioare trebuie să facă dovada că aportul de capital s-a concretizat în realizarea sau achiziționarea de construcții destinate desfășurării activităților prevăzute de Nomenclatorul Clasificării Activităților din Economia Națională sau în transfer de tehnologie;

Pe de altă parte, art. 52 alin. 1 din OUG nr. 194/2002 prevede:

Art. 52 - Refuzul prelungirii dreptului de ședere temporară în România

(1)Dacă la data depunerii cererii nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile generale și condițiile speciale în funcție de scopul șederii, prevăzute în prezenta secțiune, sau străinul se găsește în una dintre situațiile de revocare a dreptului de ședere temporară prevăzute la art. 77 alin. (3), prelungirea dreptului de ședere temporară se refuză.

(2)Decizia de refuz al prelungirii dreptului de ședere, precum și motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin decizia de returnare prevăzută la art. 82.

Astfel, coroborând dispozițiile art. 69 alin. 1 lit. d) pct. ii) cu cele ale art. 52 alin. 1 din OUG nr. 194/2002 rezultă că străinului care a avut în ultimii 2 ani calitatea de asociat la o societate comercială i se refuză prelungirea dreptului de ședere temporară pentru alte scopuri.

Printre documentele depuse de reclamant în susținerea cererii sale de prelungire se numără și Certificatul Constatator nr._ din 23.01.2014, eliberat de către Oficiul Național al Registrului Comerțului din care rezultă că reclamantul a avut, în perioada 14.03._14, calitatea de administrator și asociat la o altă societate comercială, respectiv la ..

În ceea ce privește susținerea reclamantului din cuprinsul acțiunii conform căreia îndeplinește condițiile art. 69 alin. 1 lit. d) din OUG nr. 194/2002, deoarece în anul 2013 a cesionat părțile sociale deținute la ., o considerăm neîntemeiată, legea nefăcând distincție cu privire la acest aspect ori cu privire la perioada de timp în care a avut calitatea de asociat sau acționar la altă societate comercială.

Astfel, pentru prelungirea dreptului de ședere, potrivit prevederilor art. 69 alin. 1 lit. d) din OUG nr. 194/2002, străinii desemnați ca administratori ai unei societăți comerciale trebuie să facă dovada că la data solicitării nu sunt asociați sau acționari la societatea în cauză ori la altă persoană juridică română și că nu au avut aceste calități în ultimii 2 ani; ori reclamantul a deținut calitatea de asociat în ultimii doi ani la două societăți comerciale, respectiv . și ., instituția noastră în mod justificat a refuzat acestuia prelungirea dreptului de ședere.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 82 alin. 3 lit. b) pct. II a fost emisă dispoziția de returnare nr._/06.01.2014. Potrivit prevederilor legale invocate:

Art. 82 - Decizia de returnare a străinilor de pe teritoriul României

(3) Decizia de returnare dă posibilitatea străinului să părăsească țara neînsoțit, astfel:

b)în termen de 30 de zile, pentru:

(i) străinul care solicită emiterea unei decizii de returnare înainte de a fi depistat fără drept de ședere;

(ii) străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de ședere temporară ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept”

Pentru toate aceste motive consideră că actul administrativ contestat a fost emis în deplina concordanță cu prevederile legale în materie, și respectă toate condițiile de fond și de formă cerute de lege, drept pentru care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Reprezentantul MINISTERULUI P. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea actului atacat ca temeinic și legal.

Curtea,

Cu privire la cererea de amânare Curtea urmează să o respingă întrucât judecarea cererilor privind regimul străinilor trebuie să se facă cu celeritate. Pe de altă parte, pentru ca partea să depună la dosar concluzii scrise se justifică amânarea pronunțării o săptămână.

Pe fondul cauzei curtea constată că cererea este neîntemeaită.

Prin decizia atacată s-a respins cererea de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul României pe motiv că reclamantul a avut calitatea de acționar la societatea . în ultimii doi ani.

Situația de fapt nu este contestată de reclamant care afirmă că în cursul lunii martie a anului 2013,din eroare, sfătuit necorespunzător, prin decizie a asociatului unic a fost revocat din funcția de administrator, și a intrat în alta societate si anume .. A doua zi sesizând eroarea si consultând un specialist, s-a revenit asupra deciziei, fiind numit din nou administrator al ., si de asemeni cesionând părțile sociale ale ..

Din certificatul constatator depus la dosar rezultă că reclamantul a fost administrator la firma Genius Fresh SRL în perioada 14.03._14 și asociat la aceeași firmă în perioada 14.03._14. De asemenea, reclamantul a fost administrator la firma Tranzit Mind SRL în perioada 12.10._13 și 30.12.2013 până la data emiterii certificatului.

Potrivit art. 69 alin. 1 lit. d din OUG 194/2002 (1) Străinii intrați în România în baza unei vize de lungă ședere, pentru alte scopuri, pot solicita prelungirea dreptului de ședere temporară, după cum urmează:

d) străinii desemnați ca administratori ai unei societăți comerciale, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

(i) fac dovada calității de administrator;

(ii) fac dovada că, la data solicitării, nu sunt asociați sau acționari la societatea comercială în cauză ori la altă persoană juridică română și că nu au avut aceste calități în ultimii 2 ani;

(iii) la societatea comercială în cauză să nu mai existe un alt străin care a obținut un drept de ședere în acest scop;

(iv) societatea comercială în cauză a realizat un aport de capital sau transfer de tehnologie de cel puțin 50.000 euro. La prelungirile ulterioare trebuie să facă dovada că aportul de capital s-a concretizat în realizarea sau achiziționarea de construcții destinate desfășurării activităților prevăzute de Nomenclatorul Clasificării Activităților din Economia Națională sau în transfer de tehnologie;

Or reclamantul nu îndeplinea aceste condiții, fiind asociat în perioada 14.03._14. Afirmația reclamantului potrivit căreia s-a aflat doar pentru o zi în situația menționată este contrazisă de actele depuse la dosar din care rezultă că a avut calitatea de asociat pentru o perioadă de peste zece luni.

Față de aceste considerente Curtea va respinge cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de amânare ca neîntemeiată.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul Z. D. cu domiciliu procesual ales la „C.Av. I. M. V.” din București, sector 3, . nr.44, parter, . cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI cu sediul în București, sector 5, . C. nr.15 A ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01.07.2014.

Președinte, Grefier,

S. D. GheorgheTrotea M.

Red Jud. SDG/4ex./2014

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 2090/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI