Pretentii. Decizia nr. 8617/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 8617/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 3267/93/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8617
Ședința publică de la 20.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR G. M. E.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în nume propriu și în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV prin reorganizarea Direcției Generale a finanțelor Publice a Județului Ilfov – Administrația Finanțelor Publice Voluntari împotriva Sentinței Civile nr.1550/ 10.06.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – reclamantă S. G. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 17.11.2014, cerere de judecare în lipsă formulată de intimata – reclamantă și întemeiată pe dispozițiilor art. 242 alineat 2 din Codul de procedură civilă.
Curtea studiind actele și lucrările dosarului dispune repunerea cauzei pe rol având în vedere că au încetat motivele pentru care la termenul din 18.10.2013 instanța a suspendat judecata pricinii; cauza „ C. contra României” aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene fiind soluționată de această instanță europeană.
Totodată, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauza dedusă judecății; luând act și de faptul că, prin cererea de recurs s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov reclamanta solicită anularea deciziei de calcul nr._ si a deciziei de impunere aferente și obligarea pârâtei la plata sumei e 3750, achitată cu titlul de taxă de primă înmatriculare în vederea înmatriculării autovehiculului marca Peugeot 206, . VF32AKFXE40662030, nr. omologare ABPE331211C17E2/2000, nr. identificare:VF32AKFXE40662030, an de fabricație 2000, . auto:_.
Prin sentința nr. 1550/ 10.06.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov, aceasta a reținut că cererea este fondată, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a achizitionat un autovehicul marca PEUGEOT Tip 2*KFX/C/206, categorie auto M1, norme de poluare E2, avand numar de identificare . VF32AKFXE40662030, inmatriculat anterior in Regatul Belgiei la data de 10.01.2000, stat membru al Uniunii Europene (fila 50).
Pentru inmatricularea in Romania a acestui autoturism, reclamanta a platit taxa pentru emisiile de poluante prevazute de Legea nr. 9/2012, in suma de 3750 lei, astfel cum rezulta din decizia de stabilire a taxei pentru emisiile poluante nr._/13.09.2012 emisa de Administratia Finantelor Publice a Orasului Voluntari (fila 7) si a chitantei . nr._/17.09.2012 (fila 8).
Din analizarea actelor si lucrarilor dosarului, tribunalul constata ca, potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Taxa de poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008, care a suferit modificari prin OUG nr. 108/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 117/2009 si OUG nr. 118/2010.
OUG nr. 150/2008 a fost abrogata in mod expres prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare, la data la care reclamantul s-a adresat paratei cu cererea de restituire a taxei.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, " Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.".
Aliniatul 2 a fost suspendat prin OUG nr. 1/2012, incepand cu data de 31.01.2012 pana la 01.01.2013.
Rezulta asadar ca, la data calcularii si platii taxei, ca urmare a suspendarii dispozitiilor aliniatului 2 al articolului 4 din Legea nr. 9/2012, taxa era datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima inmatriculare in Romania, nu si pentru cele care au fost deja inmatriculate si care sunt deja in circulatie. Cu alte cuvinte, pentru un autoturism produs in Romania sau in alt stat membru al UE nu se percep taxe pentru emisiile poluante la o noua inmatriculare, daca anterior autoturismul a fost inmatriculat in Romania, dar aceeasi taxa se percepe daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru este inmatriculat prima data in Romania.
In consecinta, tribunalul constata ca dispozitiile Legii nr. 9/2012-forma in vigoare in anul 2012- era contrara art. 110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja inmatriculate . membru, cum este cazul de fata.
Ori, dupa aderarea Romaniei la UE, aceasta solutie nu este admisibila, intrucat norma fiscala nationala diminueaza sau este susceptibila sa diminueze consumul produselor importate, influentand astfel decizia consumatorilor.
Pentru realizarea obiectivelor Comunitatii, care constituie o singura zona economica, o piata . comertul se poate dezvolta liber, Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulatii a marfurilor, ceea ce presupune ca marfurile pot fi transportate fara impedimente in interiorul comunitatii si toate obstacolele care stau in calea acestui demers trebuie eliminate. In acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplica produselor nationale similare precum si taxele interne de natura sa protejeze indirect alte produse. Articolul vizeaza sa asigure libera circulatie a marfurilor intre statele membre, in conditii concurentiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protectie.
Chiar daca taxa instituita prin Legea nr. 9/2012 nu reprezinta o taxa vamala directa, fata de caracterul sau special si aplicabilitatea discriminatorie intre autoturismele second-hand deja inmatriculate in Romania si cele cu provenienta din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale.
In consecinta, Tribunalul apreciaza ca taxa pentru emisiile poluante reprezenta un obstacol in calea liberei circulatii a marfurilor in cadrul Comunitatii, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerinte obligatorii ale interesului public.
In acest sens s-a pronuntat si Curtea de Justitie a Uniunii Europene prin Hotararile T. (C -402/09) si N. (C-263/2010) stabilind ca art. 110 se opune ca un stat membru sa instituie o taxa de poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei inmatriculari ., daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza importul de vehicule de ocazie, fara insa a descuraja cumpararea de vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura pe piata nationala.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitara.
Împotriva Sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția generala a finanțelor publice a județului Ilfov, in nume propriu si pentru Administrația Finanțelor Publice VOLUNTARI, susținând că este nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentința civilă recurată este nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila și, având in vedere ca este vorba de o hotărâre care potrivit legii nu se poate ataca cu apel, a solicitat instanței de fond sa faca aplicarea art. 304^1 din Codul de procedura civila si sa analizeze cauza sub toate aspectele.
1. Recurenta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Ilfov si a Administrației Finanțelor Publice VOLUNTARI, deoarece in conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, se stabilește temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului. De asemenea, prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget, in calitate de titular este, Administrația Fondului pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului", organului fiscal revenindu-i obligația calculării taxei de poluare (art. 3 alin. 1, lit. a si b. din H.G. 686/2008) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 aratandu-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din incasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu".
S-a ar[tat ca actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petenta (respectiv O.U.G nr.50/2008, prin normele sale de aplicare H.G. nr. 686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin. 5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de la Trezoreria Statului către destinatarul taxei - Administrația Fondului Pentru Mediu - respectiv":
"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6)In ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu ", deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7)Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8)Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației Fondului pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către petenta, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către petent, intre instituția noastră si acesta nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care ințelege să invoce EXCEPȚIA LIPSEI CALITĂȚII PROCESUALE PASIVE a organelor fiscale, solicitând admiterea acestei excepții și respingerea prezentei acțiuni ca fiind formulata impotriva unor persoane rară calitate procesuală pasivă.
2. În ceea ce privește fondul cauzei, a susținut că ca această taxă de poluare se calculează atât pentru autovehiculele noi, cât și pentru cele second hand, în funcție de mai mulți parametri, în această categorie intrând și autovehiculul pentru care a fost promovată această acțiune. Rațiunea introducerii unei astfel de taxe de poluare este în primul rând reducerea gradului de poluare a mediului, fapt pentru care taxa de poluare este mai mare în condițiile în care norma de poluare Euro este mai scăzută. în aceste condiții, nu putem vorbi de o discriminare sau de o încălcare a principiului egalității în drepturi, taxa fiind introdusă doar pentru a limita gradul de poluare a mediului și a fost stabilită prin O.U.G. nr. 50/2008, act normativ ce nu a fost declarat neconstituțional și care nu încalcă prevederile din Tratatul Comunității Europene. Emiterea acestor acte administrative fiscale s-a făcut in condiții de legalitate ținându-se cont de normele comunitare care au caracter prioritar in raport cu cele naționale, ce rezulta din Constituția României art. 11 al. 1 si 2 precum si de art. 148 alin. 2 si 4, din Legea nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana. Susținerile reclamantei că taxa de poluare, așa cum este reglementata în legislația interna a României ar contraveni Tratatului de instituire a Comunităților Europene, sunt neîntemeiate, intrucat valorile sociale a căror ocrotire a fost avuta in vedere de legiuitorul național, atunci cand a adoptat norma juridica in temeiul căreia a fost incasata taxa respectiva, sunt diferite fata de cele avute in vedere de legiuitorul comunitar cand a edicat textul art.90 paragraful 1 din T.C.E. Consideră că instanța trebuie sa circumstanțieze corect, din punct de vedere juridic, cadrul legislativ, atunci cand analizează dispozițiile OUG 50/2008 si ale HG 686/2008, care, susține reclamantul, că ar incălca art.110 paragraful 1 din Tratatul Institutiv al Comunității Europene, adoptând o abordare cu particularizare strictă la speță, prin administrarea probatoriului propus de către părți. Rugam instanța de judecata, sa observe faptul ca instituția comunitara Comisia Europeana a recomandat instituirea acestei taxe de poluare având la baza principiul ca nivelul taxei de poluare să se reducă pe măsură ce se diminuează valoarea autovehiculul, respectandu-se totuși principiul „poluatorul plătește". In momentul de fata se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului de taxare a autovehiculelor, iar dupa adoptarea unei directive in aceste sens, aceasta va deveni obligatorie la nivelul intregii Uniuni. In prezent exista in vigoare un sistem de taxare a autovehiculelor cu ocazia primei inmatriculari in alte 16 state membre din cele 27 sub o forma sau alta, adică sub forma unei taxe de poluare sau sub forma unui impozit anual. De asemenea, se poate observa ca reclamanta nu face dovada că aceasta taxa de poluare instituita ar fi nelegala, obligația plății acestei taxe de poluare fiind prevăzuta atat pentru autoturismele autohtone noi si second-hand cat si pentru cele achiziționate din spațiul comunitar (noi si second-hand), astfel ca prin achitarea acestei taxe de poluare de către petent, nu i s-a incalcat acestua niciun drept sau interes legitim și nu i s-a cauzat nici un prejudiciu.
De altfel, prin Legea nr. 9/2012, in România a fost înlăturata discriminarea cu privire la plata acestei taxe, in sensul ca in acest moment toate autovehiculele ce se înmatriculează in tara noastră plătesc taxa de poluare indiferent ca sunt autohtone sau din import.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale ce au incidență în cauză dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În esență, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E.
Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceasta situatie se regaseste si in prezenta speță, în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu mai poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 ( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului marca FOCUS tip FOCUS, numar de identificare WFOAXXGCDAWR884669 provenind din spatiul european.
Totodată, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază că criticile sunt neîntemeiate și sub acest aspect.
De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
Întrucât cererea de restituire formulată de către intimat vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurentul apreciază că în privința intimatului reclamant, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta pârâta ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, Curtea retine ca această excepție nu pote fi invocată direct în calea de atac a recursului potrivit prevederilor art. 136 cod proc.civilă.
Pe de altă parte, calitatea procesuală pasivă este justificată în privința pârâtei, întrucât între aceasta și reclamantă există raporturi juridice fiscale urmare a încasării de către pârâtă a taxei pe poluare, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 50/2008.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în nume propriu și în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV prin reorganizarea Direcției Generale a finanțelor Publice a Județului Ilfov – Administrația Finanțelor Publice Voluntari împotriva Sentinței Civile nr.1550/ 10.06.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – reclamantă S. G. S.,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. G. M. E.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud. G.M..
JUD. FOND L. G. A. - Tribunalul Ilfov – Secția Civilă
rie 2014
← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 6792/2014.... | Cetăţenie. Decizia nr. 35/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|