Pretentii. Decizia nr. 5096/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 5096/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 37842/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5096
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16 iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, împotriva sentinței civile nr. 1104/17.02.2014 pronunțată de Tribunalul București– Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. N. S.R.L. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect “contestație act administrativ fiscal - taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la următoarea strigare în eventualitatea prezentării părților.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Constatând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate de către recurenta-pârâtă, în temeiul art. 242 C.pr.civ., Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1104/17.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._ a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de anulare a chitanței de plată a taxei de emisii poluante, a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administratiei Finantelor Publice Sector 6 ca nefondată, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta . împotriva pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administratiei Finantelor Publice Sector 6, a fost anulată decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante nr._/2012, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantei de anulare a chitanței de plată, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de_ lei și a dobânzii fiscale aferente de la data de 8 mai 2012 și până la data plății efective, a fost admisă cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrația F. pentru Mediu, chemata în garanție fiind obligată la plata către pârâtă a sumei de 12.171 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei că aceasta este neîntemeiată în condițiile în care este emitenta deciziei de stabilire a taxei pentru emisiile poluante în baza căreia s-a pretins și încasat suma a cărei restituire se solicită.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a achiziționat un autoturism second-hand din Uniunea Europeană, iar în România a plătit o taxă pe poluare în cuantum de 12.171 lei. De asemenea, a reținut că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare în România pentru autoturismele second-hand înmatriculate anterior în Uniunea Europeană contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele second-hand autohtone.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a dobânzii legale, tribunalul a apreciat-o ca fondată în parte având în vedere caracterul fiscal al raportului juridic dedus judecății, dobânda care ar putea fi solicitată de reclamant, accesoriu al unei creanțe fiscale, fiind doar dobânda fiscală nu cea legală, reglementată actualmente de OG 13/2011.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea chitanței de plată a taxei pentru emisii poluante, contrar celor menționate de reclamant în cuprinsul notelor scrise, instanța a reținut că a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere. Excepția inadmisibilității sale este fondată, având în vedere că această chitanță de plată nu este un act administrativ.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu, instanța a apreciat-o ca fiind fondată în raport de prevederile art. 1 alin. 2 din Legea 9/2012.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice, prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând totodată că această excepție este întemeiată întrucât titularul bugetului la care se face venit taxa pe poluare este Administrația F. pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat în esență că textele legale care reglementează taxa pe poluare nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, iar argumentele prezentate în susținerea caracterului discriminatoriu al taxei pe poluare nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autovehicule în România.
Recurenta a mai criticat și obligarea sa la plata dobânzii fiscale, susținând că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 124 alin. 1 din OUG nr. 92/2003 pentru acordarea acesteia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Intimata-reclamantă, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în limita și în raport de motivele de recurs formulate, precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește critica formulată de recurenta Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice referitoare la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, Curtea constată că este neîntemeiată în condițiile în care raporturile administrativ-fiscale s-au stabilit între intimata-reclamantă și recurenta-pârâtă, aceasta fiind autoritatea care a emis decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule. De asemenea, Curtea reține că nu prezintă relevanță sub acest aspect destinatarul final al sumelor colectate cu titlu de taxă pe poluare, ci autoritatea publică care a perceput taxa, în cauza de față Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice.
Analizând motivele invocate pe fondul cauzei, reținând în esență problema compatibilității prevederilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția de admitere a cererii reclamantei este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de prevederile Legii nr. 9/2012 după . OUG nr. 1/2012, prin care s-a dispus suspendarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 până la 1 ianuarie 2013, formă care menține tratamentul discriminatoriu instituit prin OUG nr. 50/2008 între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei pe poluare percepute.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Curtea are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09, T. împotriva României, prin s-a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
De asemenea, în cauzele conexe C-97/13 și C-214/13, C. și C. împotriva României, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat ordonanța din data de 03.02.2014 prin care a stabilit că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe emisii poluante provenite de la autovehicule impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei pe poluare astfel încasată, apare ca temeinică și legală.
De asemenea, Curtea apreciază că sunt nefondate și criticile referitoare la obligarea recurentei-pârâte la plata dobânzii calculate conform art. 124 din OG nr. 92/2003. Astfel, Curtea reține că în cauza C-565/2011 I. c. României, CJUE a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., reținând și considerentele sentinței civile recurate, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 cu sediul în București, .. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1104/17.02.2014 pronunțată de Tribunalul București– Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. N. S.R.L. cu sediul ales în București, .. 23, ., ., și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. V.
GREFIER
A. M. C.
Red./thred. MD - 2 ex./09.07.2014
Tribunalul București – Secția C.
Jud. Fond – A. I. N.
← Pretentii. Decizia nr. 8995/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... → |
---|