Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2627/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 2627/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 9593/2/2011*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ CU NR. 2627

Ședința publică din data de 3 aprilie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - C.-M. C.

JUDECĂTOR - G. G.

JUDECĂTOR - O. D. P.

GREFIER - R. O.

Pe rol pronunțarea recursului declarat de recurentul reclamant M. Z. împotriva sentinței civile cu nr. 1660/07.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. P. a Revoluționarilor din Decembrie 1989 și S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, cererea de chemare în judecată având drept obiect „obligare emitere act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile se prezintă intimatul S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 prin reprezentant convențional, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează completului de judecată modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare precum și faptul că nu se face dovada achitării taxei de timbru.

În considerarea art. 2 alin. 1 din O.U.G. 11/2014 reprezentatul intimatului S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 solicită rectificarea citativului, în sensul că denumirea actuală a intimatului este S. de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989.

Curtea ia act de schimbarea denumirii intimatului din S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 în S. de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, cu modificările care se impun și în sistemul Ecris.

Curtea invocă din oficiu excepția de netimbrare și acordă cuvântul asupra acestei excepții.

Reprezentantul intimatului S. de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989formulează concluzii de admitere a excepției de netimbrare în considerarea art. 1 și 20 din Legea 146/1997. În subsidiar, în situația în care se va face dovada achitării taxei de timbru până la sfârșitul ședinței de judecată, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției de netimbrare și în subsidiar asupra fondului recursului.

CURTEA,

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.04.2013, recurentul reclamant M. Z. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1660/07.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. P. a Revoluționarilor din Decembrie 1989 și S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.

La termenul de judecată din data de 03.04.2014, Curtea, constatând că recurentul-reclamant, deși legal citat cu mențiunea timbrării cererii de recurs cu taxă judiciară de timbru, în cuantum de 4 lei (fila 5 dosar) și cu timbru judiciar, în valoare de 0,15 lei – conform art. 3 lit. m) raportat la art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și, respectiv, art. 3 alin. 1 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar –, nu s-a conformat dispozițiilor instanței, a invocat, din oficiu, excepția netimbrării cererii de recurs.

În raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Legea nr. 146/1997 și OG nr. 32/1995, Curtea urmează a analiza cu prioritate, conf. art. 137 C.p.civ., excepția netimbrării recursului.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 care prevăd că taxele de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, și dispozițiile art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995, care dispun că în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru, Curtea va admite excepția netimbrării și, în consecință, va anula cererea de recurs ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția de netimbrare.

Anulează recursul declarat de recurentul reclamant M. Z. împotriva sentinței civile cu nr. 1660/07.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. P. a Revoluționarilor din Decembrie 1989 și S. de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 3.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C.-M. C. G. G. O. D. P.

GREFIER,

R. O.

Red. Gh. G.

Tehnored. C. O. /2 ex.

Judecător de fond: M. N.,

Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2627/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI