Pretentii. Decizia nr. 2895/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2895/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 6255/87/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2895
Ședința publică de la 10.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE F. L. E.
JUDECĂTOR D. G.
JUDECĂTOR Ș. A.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. împotriva sentinței civile nr. 291 / F pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. la data de 26.02.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant C. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 26.02.2014, din partea intimatului – reclamant, Cerere de repunere a cauzei pe rol, motivată de faptul că nu mai subzistă temeiurile în baza cărora a fost suspendată judecata prezentei pricini, deoarece Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza nr. 214/2013. Solicită astfel repunerea cauzei pe rol și totodată judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alineat 2 C.pr.civ..
Curtea, ia act de modificarea legislativă intervenită în ceea ce privește denumirea autorității publice ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A., care, prin . OUG nr. 74/2013, H.G. 520/2013 și Ordinului nr. 2211/2013, a devenit, prin reorganizare, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN ( din cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Ploiești) – citată, prin grija instanței, la data de 06.03.2013, cu noua denumire, pentru termenul de față, astfel cum rezultă din conținutul citativului și a dovezii de îndeplinire a procedurii de citare cu partea, atașate la filele 11,14 dosar.
Pe cale de consecință dispune rectificarea citativului și menționarea acestei instituții cu actuala denumire - respectiv ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN din cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, în loc de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. – reorganizată.
Totodată, analizând cererea de repunere a cauzei pe rol, astfel cum a fost formulată și motivată de intimatul – reclamant, raportat la conținutul Încheierii de suspendare a judecății pricinii, pronunțată de instanță, la data de 30.01.2014, apreciază că nu mai subzistă temeiurile pentru care judecata a fost suspendată, având în vedere că instanța europeană – Curtea de Justiție a Uniunii Europene - s-a pronunțat în cauza nr. C 214/2013, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 245 alineat 1 C.pr.civ. urmează a repune cauza pe rol și, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauza dedusă judecății; având în vedere și faptul că atât recurenta – pârâtă cât și intimatul – reclamant au solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 291/26.02.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, SCAF, a fost admisă cererea având ca obiect restituire taxă poluare privind pe reclamantul C. T., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A., fiind obligată pârâta să restituie reclamantului suma de_ lei taxă pentru emisiile poluante cu dobânda fiscală.
Prin cererea înregistrată sub nr._ /13.12.2012 reclamantul C. T., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A., a solicitat restituirea sumei de_ lei, taxă pentru emisiile poluante cu dobânda fiscală.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pentru a înmatricula în România un autoturism deja înmatriculat întru-un stat membru al Uniunii Europene, a plătit suma de_ lei, taxă pentru emisiile poluante prevăzute de Legea 9/2012.
Având in vedere ca, aceasta taxa nu se aplica autovehiculelor achiziționate din România, deși este evident ca si aceasta categorie de autoturisme poluează, chiar daca din preambulul Legii nr. 9/1012 rezulta ca prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, se constata ca, fata de scopul urmărit, prin adoptarea legii, potrivit principiului "poluatorul plătește", o astfel de taxa de poluare trebuia instituita pentru toate autoturismele aflate in trafic si nu doar pentru o anumita categorie de autovehicule.
Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, încalcă principiul „POLUATORUL PLĂTEȘTE", nu se poate aplica in forma promulgata fiind discriminatorie, abuziva si confuza.
Elementul de discriminare sesizat de instanțele de judecata naționale raportat la constatările Instanței Europene, reținute in Decizia înaltei Curți de casație si Justiție nr. 24/2011, a rămas si produce aceleași efecte in mod indirect, efecte care favorizează autovehiculele deja înmatriculate pe teritoriul României fata de cele ce urmează sa fie înmatriculate si respectiv cele importate.
Perceperea taxei pentru emisiile poluante provenite de Ia autovehicule, este nelegala deoarece contravine dispozițiilor prevăzute in art. 90 din Tratatul Comunității Europene, care prevede: "Nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare".
Prevederile art. 4 alin (2) din Legea nr. 9/2012 sunt contrare prevederilor Tratatului de aderare a României la U.E. or, conform art. 148 alin. 2 si 4 din Constituție, legea comunitara este aplicabila cu prioritate fata de cea naționala, iar potrivit art. 25 CE, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import si export sau taxele cu efect echivalent, fiind interzis statelor membre sa aplice produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica produselor similar naționale.
Având in vedere ca de la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, potrivit art. 148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Mai mult, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. art.25 si art. 90 par. 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, art. 11 si art. 148 alin (2) si (4) din Constituție.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus înscrisuri filele 4-14.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice A. a formulat întâmpinare – fila 19 prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată întrucât Legea nr. 9/2012 care instituie taxa pentru emisiile poluante nu a fost supusă analizei Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar potrivit art. 1-33 din Tratatul UE, statul membru este obligat doar în ceea ce privește rezultatul nu și cu privire la alegerea formei și a mijloacelor.
Analizând cererea reclamantului prin prisma probelor administrate și a prevederilor legale incidente cauză se apreciază ca fiind întemeiată în considerarea celor ce succed:
Potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante de la autovehicule:
1)Obligația de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România;
b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7;
2)Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării. "
Alineatul (2) a fost suspendat prin alineatul din Ordonanța de Urgență nr. 1/2012, începând cu 31.01.2012 pana la 01.01.2013.
Rezulta, așadar, ca, in prezent ca urmare a suspendării dispozițiilor alin.2 a art. 4 din lege, taxa este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație.
În privința reglementarilor comunitare in materie, instanța retine ca. potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene(in continuare TFUE) nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, in cauza sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne. Așadar, instanța va analiza compatibilitatea dreptului intern cu cel comunitar in materie fiscala.
Din dispozițiile Legii nr. 9/2012 -forma in vigoare- rezulta că pentru un autoturism produs in România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o noua înmatriculare, daca anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România. Aceeași taxa se percepe insa daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru este înmatriculat prima data in România.
Se reține astfel că, Legea nr. 9/2012 este contrara art. 110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate . membru, cum este cazul de fata. Or, dupa aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibila, întrucât norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune ca mărfurile pot fi transportate fără impedimente in interiorul comunității si toate obstacolele ce stau in calea acestui demers trebuie eliminate. In acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplica produselor naționale similare precum si taxele interne de natura sa protejeze indirect alte produse. Articolul vizează sa asigure libera circulație a mărfurilor intre statele membre, in condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Chiar daca taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxa vamala directa, fata de caracterul său special si aplicabilitatea discriminatorie intre autoturismele second-hand deja înmatriculate in România si cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale.
În consecința, se apreciază ca taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol in calea liberei circulații a mărfurilor in cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
În același sens s-a pronunțat si Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțata la 7 aprilie 2011 in cauza C-402/09 T. c. României, stabilind că art. 110 se opune ca un stat membru să instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura pe piața naționala.
TCE, in prezent Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, a creat „o noua ordine juridica" in dreptul internațional (denumita astfel de Curtea Europeana de Justiție in cazul V. Gend en Loss, 1963), caracterizata prin faptul că are efect direct si se bucura de supremație in raport cu ordinea juridica interna. Aceste principii au fost consacrate si de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne.
În consecința, întrucât potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României tratatele constitutive ale Uniunii Europene se aplica prioritar fata de dispozițiile contrare din legile interne, iar art. 110 TFUE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, instanța constata cererea de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pentru emisii poluante ca fiind întemeiata.
În baza acestor motive, instanța a admis cererea și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A. să restituie reclamatului suma de_ lei, taxă pentru emisiile poluante, cu dobânda fiscală.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. A., solicitând modificarea în tot a sentinței atacate din următoarele motive:
1.Sentința criticata este pronunțata dupa data de 14 noiembrie, data la care Înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 24/2011. Consideră ca din acest motiv instanța de fond a apreciat ca ilegala decizia de calcul al taxei pe poluare si a dispus restituirea taxei fara a tine cont ca reclamantul a sesizat instanța inaintea indeplinirii procedurii prevăzute de Legea nr. 9/2012 care permite recalcularea taxei si restituirea diferenței de bani.
2.Atat acțiunea formulata de reclamant, cat si sentința criticata dezbat in favoarea reclamantului aspecte de drept european, insa instanța ar fi trebuit sa tina cont de următoarele aspecte:
a)Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât in cadrul procedurii preliminare in doua cauze cu care a fost sesizata: T. si N., ca atare nu se poate institui cu putere de lege ca taxa colectata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar;
b)daca aspectele de drept erau lămurite, Institutul N. al Magistraturii s-ar fi pronunțat ferm in aplicarea corecta a legii, îndrumând spre respectarea principiului unitar, însă, cu ocazia dezbaterii pe tema aplicării hotărârii preliminare a C.J.U.E. in cauza C-402/09, T., dezbatere ce a avut loc la București, in data de 10 mai 2011, s-a opinat ca pana si CJUE a fost reticenta in ceea ce privește taxa instituita prin O.U.G. nr.50/2008,soluția pronunțata „contrastând puternic cu alte dispozitive din hotărâri preliminare de tipul ,,art.110 trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa..."(B. Andresan-Dezbatere pe tema aplicării preliminare a CJUE in cauza C-402/09,T.) pentru ca in cuprinsul dispozitivului cauzei C-402/09 s-a inserat conjuncția „daca",ceea ce conduce la analiza pe caz si nu la admiterea acțiunilor in temeiul discriminării.
3.Practica instanței de fond este aproape unitara si in sensul omiterii aplicării legii noi in raport cu cererea reclamantului, Legea nr. 9/2012 prevede un termen in care plătitorii acestei taxe cărora li s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 beneficiază de recalcularea taxei si restituirea diferenței, iar instanța de fond le atribuie, prin exonerarea totala de plata taxei pe poluare un drept pe care in realitate nu il au, ajungându-se astfel ca hotărârea judecătoreasca sa aibă efecte peste prevederile legale in materie.
In loc să lămurească soluționarea spetelor privind contestarea taxei auto, Decizia 24/2011 a I.C.C.J. conduce instanțele de fond spre admiterea tuturor acțiunilor formulate împotriva deciziilor de calcul al taxei pe poluare, desi din argumentația expusa, studiul ar trebui individualizat si nu aplicat in sensul admiterii acțiunilor, in special in aceasta speța in care reclamantul nu a respectat legea noua in materie solicitând restituirea taxei la A.F.P. A. conform Legii 9/2012 privind calculul taxei pe poluare.
Potrivit art. 1-33 alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005:,,Legea cadru europeana este un act legislativ care obliga stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor."
Taxa in cauza a fost instituita in scopul asigurării protecției mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național. Curtea de Justiție Europeana, prin jurisprudența sa, a statuat in mod constant ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei astfel de taxe in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. Nivelul taxelor este corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard reprezentând reflecția in plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu acceptat unanim la nivelul Uniunii Europene.
In drept, art. 304pct.9 Cod procedura civila.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma susținerilor recurentei-pârâte, a probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare având în vedere următoarele considerente:
Pe fondul cauzei, Curtea constată de asemenea că susținerile recurentei-pârâte nu sunt fondate având în vedere că în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantei-intimată, față de caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv C. și C., de generală aplicare în egală măsură atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.
Astfel în fapt Curtea reține că la data de 03.12.2012 recurenta-pârâtă a emis decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante în temeiul disp. legii nr. 9/2012 pentru suma de_ lei.
Prin urmare, la data emiterii acestei decizii de calcul erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 9/2012 astfel cum acestea au fost suspendate prin disp. OUG nr. 1/2012, potrivit cărora prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate de la aplicare până la data de 01.01.2013.
Pe de altă parte, Curtea constată că prin Ordonanța CJUE pronunțată la data de 03.02.2014 chiar în contradictoriu cu recurenta-pârâtă din prezenta cauză, în cauza C. și C. nr. 214/13, instanța europeană a stabilit că„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În considerentele acestei Ordonanțe, CJUE a reținut următoarele:” În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când răspunsul la întrebarea formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.
Se impune aplicarea acestei dispoziții în prezentele cauze.
La punctul 55 din Hotărârea din 7 aprilie 2011, T. (C‑402/09, Rep., p. I‑2711), Curtea a amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
În această privință, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
În temeiul acestor principii, Curtea a statuat, la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, întrucât supune taxei pe poluare vehiculele de ocazie importate, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
La punctul 27 din Hotărârea din 7 iulie 2011, N. (C‑263/10), Curtea a ajuns la aceeași concluzie în ceea ce privește versiunile modificate ale OUG nr. 50/2008. Astfel, fiecare dintre aceste versiuni modificate menținea un regim de impozitare care descuraja înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Prin intermediul prezentelor întrebări preliminare, instanțele de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 110 TFUE se opune și unui regim de impozitare precum cel instituit prin Legea nr. 9/2012.
Este cert, pe de o parte, că, asemenea OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.
Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
Trebuie să se constate însă că OUG nr.1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că OUG nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012, dată ulterioară celei la care doamna C. a achitat taxa pe poluare aplicată autovehiculului de ocazie pe care l‑a importat în România. Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012.
În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr.1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Cu privire la efectele în timp ale prezentei ordonanțe
În ipoteza în care Curtea ar hotărî că articolul 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel în cauză, guvernul român a solicitat Curții, în observațiile sale scrise, limitarea efectelor în timp ale deciziei sale.
Conform unei jurisprudențe constante, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i‑o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .. Rezultă că norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de decizia asupra cererii de interpretare, dacă sunt reunite și condițiile care permit supunerea litigiului privind aplicarea normei respective instanțelor competente (a se vedea în special Hotărârea din 2 februarie 1988, Blaizot și alții, 24/86, R.., p. 379, punctul 27, Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Brzeziński, C‑313/05, Rep., p. I‑513, punctul 55, și Hotărârea N., citată anterior, punctul 32).
Prin urmare, numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a invoca o dispoziție pe care a interpretat‑o (Hotărârea N., citată anterior, punctul 33).
În favoarea unei astfel de limitări, guvernul român subliniază în special faptul că legiuitorul național a acționat cu bună‑credință atunci când a înlocuit OUG nr. 50/2008 cu Legea nr. 9/2012, care avea ca scop să facă taxa pe poluare conformă cu articolul 110 TFUE.
Or, trebuie să se constate că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 31 și 32 din prezenta ordonanță, prin adoptarea OUG nr. 1/2012, guvernul român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 TFUE în Hotărârea T., citată anterior. Prin urmare, acest guvern nu poate invoca în mod util finalitatea urmărită de legiuitorul național.
În plus, potrivit jurisprudenței constante a Curții, o limitare în timp a posibilității de a invoca o dispoziție astfel cum a fost interpretată de Curte nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată (Hotărârea din 6 martie 2007, Meilicke și alții, C‑292/04, Rep., p. I‑1835, punctul 36).
Astfel, este necesar să existe un moment unic de stabilire a efectelor în timp ale interpretării solicitate pe care Curtea o dă unei dispoziții a dreptului Uniunii. În această privință, principiul potrivit căruia o limitare nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată garantează egalitatea de tratament a statelor membre și a celorlalți justițiabili în fața acestui drept și îndeplinește astfel cerințele care decurg din principiul securității juridice (Hotărârea Meilicke și alții, citată anterior, punctul 37).
La punctul 33 din prezenta ordonanță Curtea reiterează interpretarea pe care o oferise deja în Hotărârile citate anterior T. și N.. Întrucât Curtea nu a dispus, în acele hotărâri, o limitare în timp a efectelor interpretării menționate, și aceasta în pofida faptului că o astfel de limitare fusese de altfel solicitată de guvernul român în cauza N., o limitare în timp nu poate fi admisă în cadrul prezentei ordonanțe, care este adoptată în temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură.
Prin urmare, nu este necesar să fie limitate în timp efectele prezentei ordonanțe. ”
Prin urmare, Curtea reține ca fiind în mod direct și prioritar aplicabilă în prezenta cauză Ordonanța anterior menționată în virtutea disp.148 din Constituția României, astfel încât vor fi înlăturate toate criticile invocate prin prezentul recurs de către recurenta-pârâtă pe fondul cauzei ca nefondate, urmând ca în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 să fie respins recursul astfel formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Repune cauza pe rol.
Respinge recursul declarat de declarat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. împotriva sentinței civile nr. 291 / F pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. la data de 26.02.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant C. T., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR, F. L. E. D. G. Ș. A.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – G.D/2 ex/
JUD. FOND M. M. - Tribunalul Ialomița – Secția Civilă
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2219/2014.... | Obligare emitere act administrativ. Hotărâre din 12-06-2014,... → |
|---|
