Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3036/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3036/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 24745/3/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3036
Ședința publică din data de 14 aprilie 2014
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului formulat de reclamanta M. V. împotriva sentinței civile nr. 838/15.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă U. „S. HARET” și intimatul – pârât – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta – reclamantă M. V., prin avocat din cadrul C.A. C., cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, lipsind intimata – pârâtă U. „S. Haret” și intimatul – pârât – chemat în garanție M. Educației Naționale.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul „registratură”, au fost depuse, la data de 31.07.2013, întâmpinare, din partea intimatului – pârât – chemat în garanție M. Educației Naționale, iar la data de 09.08.2014, întâmpinare și practică judiciară din partea intimatei – pârâte U. „S. Haret”.
Recurenta – reclamantă, prin avocat, solicită lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a achita taxa de timbru.
Curtea dispune lăsarea dosarului la a doua strigare.
La reluarea pricinii, la a doua strigare, a răspuns recurenta – reclamantă, prin avocat, care depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Recurenta – reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului, pentru motivele expuse în cererea de recurs și în concluziile scrise pe care le depune la dosar, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată – taxă de timbru și onorariu de avocat.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 838 din 15.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. V. împotriva pârâtei U. S. Haret, precum și cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă împotriva pârâtului M. Educației Naționale.
Prin aceeași sentință a fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta USH împotriva pârâtului MEN, ca rămasă fără obiect.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta s-a înscris în anul 2006 la Facultatea de Geografie din cadrul paratei, specializarea Geografie, forma de învățămînt – invatamant la distanta (ID), conform înscrisurilor depuse la dosar (file 6-14).
Potrivit adeverinței nr. 3728/10.07.2009 eliberata de parata, reclamanta a obținut titlul de Licențiata in Geografie, promovand examenul de licență din sesiunea iulie 2009 (fila 16).
Din analiza reglementarilor relevante in speta, rezulta ca nici la momentul înscrierii reclamantei în anul I de studii și nici la momentul finalizării acestora parata nu era acreditată sau autorizată provizoriu pentru cursuri la specializarea Geografie, forma de invățămînt ID.
Astfel, parata nu se regăsește ca fiind autorizată provizoriu sau acreditată la forma de învățămînt ID pentru specializarea anterior mentionata în niciuna dintre hotararile în care sunt prevazute expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializările din domeniile studiilor universitare de licență, si anume H.G. nr. 1609/2004, anexa 2, pct. 6, H.G. nr. 916/2005, anexa 1, lit. B, pct. 6, H.G. nr. 676/2007, anexa 3, pct. 6, H.G. nr. 635/2008, anexa 3, pct. 6, H.G. nr. 749/2009, anexa 3, pct. 30.
Conform actelor normative anterior mentionate, pentru Facultatea de Geografie din cadrul paratei, specializarea Geografie, nu este prevazuta forma de învățămînt ID, ci doar forma de invatamant ZI.
Nu pot fi primite susținerile paratei în sensul că forma de învățămînt ID putea fi organizata întrucat universitatea avea învățămînt de zi autorizat sau acreditat. Este adevărat că art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 prevedea că formele de învățămînt FR și ID se pot organiza de instituțiile de învățămînt superior care au cursuri de zi. Legea impunea condiția premisă ca instituția să poată organiza cursuri la formele ID și FR numai dacă la specializarea respectivă există și cursuri de zi. Însă nu era suficient pentru legala funcționare a acestor forme de învățămînt ca instituția respectivă să aibă cursuri de zi, ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcurgă și procedura de acreditare provizorie, după cum a statuat și Î.C.C.J., prin decizia nr. 3306/8.06.2011.
Potrivit art. 103 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor legii învățămîntului.
De asemenea, prin Legea nr. 443/2002, s-a înființat U. S. Haret, iar la art. 3 din acest act normativ se prevede că, după . legii, în structura Universității S. Haret din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Modalitatea de acreditare si autorizare provizorie a institutiilor de invatamant superior a fost reglementata prin Legea nr. 88/1993 si, ulterior, prin O.U.G. nr. 75/2005, cu modificarile si completarile ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 17 din H.G. nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată”.
Or, in cauza, reclamanta a urmat studiile la forma de învățământ - ID, fara ca aceasta forma de invatamant sa fi fost autorizată provizoriu sau acreditată să funcționeze pentru specializarea Geografie din cadrul Facultății de Geografie a paratei.
Sunt neîntemeiate și susținerile conform cărora absolvenții sunt îndreptățiți să le fie eliberate diplomele de licență întrucat după susținerea examenului de licență au primit adeverințe în acest sens, adeverințe care nu au fost anulate.
Completarea adeverințelor imediat după susținerea examenului de licență nu reprezintă un motiv pentru a legitima organizarea nelegală a unor cursuri de către parata, prin emiterea ulterioară a diplomelor de licență. Valabilitatea acestor adeverințe este limitată, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.
Potrivit art. 5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățămînt superior aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Cum forma de învățămînt urmată de către reclamanta nu era legal organizată, nici nu se puteau elibera absolvenților acte de studii care să fie recunoscute în plan național și internațional.
De asemenea, potrivit art. 38 din același Regulament, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. Adeverința invocata de absolventa are termen redus de valabilitate și, prin implinirea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea ei.
Pentru aceste considerente, in cauza, reclamanta nu a dovedit caracterul nejustificat al refuzului paratei de eliberare a diplomei de licență, cu suplimentul aferent, după aprobarea tipizatului de catre chematul in garantie, astfel ca nu sunt întrunite condițiile art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. i) si n) si alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru a obliga autoritățile publice chemate in judecata la emiterea vreunui act, cu consecința recunoașterii dreptului reclamantei de a obtine o diplomă de licență, iar cererea introductiva si cererea de chemare in garantie formulate de reclamanta sunt neîntemeiate, urmand a fi respinse ca atare.
In fine, fata de solutia de respingere a cererii introductive, cererea de chemare in garantie formulata de parata va fi respinsa ca lipsita de obiect.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta M. V. solicitând modificarea, în tot, a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului recurenta arată că instanța de fond în mod greșit a apreciat că forma de învățământ absolvită de ea nu era acreditată, fără a avea în vedere că actul normativ incident este OUG nr. 75/2005, ci nu Legea 88/1993 și HG nr. 1011/2001.
Recurenta invocă și faptul că instanța de fond a omis să se pronunța asupra efectelor pe care le-a produs deja adeverința de licență eliberată reclamantei și care nu a fost anulată de către nici o instanță de judecată.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtul MEN s-a solicitat respingerea recursului ca nefundat, iar prin cea depusă de pârâta USH s-a solicita ca în cazul admiterii recursului, să fie admisă și cererea de chemare în garanție.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că recurenta-reclamantă a absolvit în anul 2009 cursurile Universității S. Haret, Facultatea de Geografie și Geografia Turismului, forma de învățământ la distanță, și a promovat examenul de licență din sesiunea iunie 2009, fiindu-i eliberată adeverința provizorie nr. 3728/10.07.2009 care confirmă dobândirea titlului de licențiată în Geografie.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului-pârât M. Educației Naționale, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea de către . formularelor de diplome de licență necesare promoției din anul 2009. Intimatul-pârât MEN a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru formele de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
În aceste condiții, intimata-pârâtă U. S. Haret nu a putut da curs cererii recurentului-reclamant de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului acestuia, lipsindu-i formularele tipizate necesare.
Din cuprinsul corespondenței dintre cele două intimate-pârâte, ca și al întâmpinărilor formulate în cauză, Curtea reține că între aceste două instituții, există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, M. Educației Naționale considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce U. S. Haret consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006 privind criteriile generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007.
Prin urmare, se recunoaște de către MEN că U. S. Haret este o instituție de învățământ superior care era acreditată să organizeze cursuri și examen de licență pentru specializarea absolvită de reclamantă, însă consideră că respectiva acreditare era acordată numai pentru forma de învățământ la zi, nu și pentru învățământ la distanță și frecvență redusă.
Curtea mai reține că, deși intimatul-pârât MEN consideră că organizarea cursurilor la formele învățământ la distanță și frecvență redusă de către U. S. Haret s-a făcut în mod nelegal, atât în perioada în care reclamantul a urmat aceste cursuri, cât și anterior, nu a demarat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care ministerul le consideră neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat la o anumită specializare.
Având în vedere lipsa vreunei măsuri luate de către MEN în vederea sancționării pretinsei organizări nelegale de către U. S. Haret a cursurilor universitare la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă, precum și dispozițiile neclare ale art. 8 din ordinul MECTS nr. 3404 din 07.03.2006 potrivit căruia „formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”, care au permis interpretarea dată de U. S. Haret, Curtea apreciază că nu se poate reține organizarea cursurilor absolvite de reclamantă în afara cadrului legal, astfel cum susține intimatul-pârât MEN și cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
De asemenea, Curtea mai reține că există o jurisprudență constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care în cauze similare cu cea de față a considerat că absolvenții Universității S. Haret la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă cărora li s-au eliberat adeverințe provizorii de absolvire sunt îndreptățiți la obținerea diplomei de licență iar MEN are obligația de a aproba tipărirea formularelor necesare.
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție a adoptat în ședința judecătorilor Secției de C. Administrativ și Fiscal din data de 28.10.2013 o soluție de principiu pentru unificarea practicii judiciare, în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. „S. Haret” să elibereze diploma de licență și/sau suplimentul la diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Naționale și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă, fiind menționate Deciziile nr.690/2012, nr.953/2012, nr.1638/2012 și nr.3302/2012.
În aceste condiții, soluția de admitere a recursului reclamantului se impune și pentru respectarea principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României).
Față de toate cele arătate mai sus, Curtea, apreciază că refuzul pârâtei USH de a elibera reclamantului diploma de licență, respectiv refuzul pârâtului MEN de a aproba tipizarea formularelor de diplomă de licență, sunt nejustificate, motiv pentru care se impune admiterea, în parte, a acțiunii reclamantului și obligarea pârâtei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamant, respectiv obligarea pârâtului M. Educației Naționale să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamant (se reține că, deși reclamanta își intitulează cererea formulată împotriva MEN ca fiind o cerere de chemare în garanție, în realitatea aceasta este o veritabilă acțiune principală).
În schimb, este nefondat capătul de cerere privind stabilirea obligației MEN sub sancțiunea unor penalități de întârziere, în cazul de față fiind mai util ca reclamanta să utilizeze procedura prev. de art. 24 din Legea 554/2004, în cazul neexecutării obligației de către pârâți, în termenul stabilit.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de USH, față de faptul că a fost admis capătul de cerere formulat de către reclamantă împotriva MEN, având același obiect cu cererea de chemare în garanție, apare ca fiind corectă soluția instanței de fond de respingere a cererii de chemare în garanție.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că soluția instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1-3 din codul de procedură civilă va admite recursul și va modifica, în parte, sentința recurată în sensul că va admite în parte acțiunea, va obliga pârâta U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamantă, va obliga pârâtul M. Educației Naționale să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamantă, va respinge penalitățile și va menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Se va respinge și cererea intimatei-pârâte USH de acordare a cheltuielilor de judecată, având în vedere soluția de admitere a acțiunii îndreptată împotriva acestei pârâte, precum și soluția de respingere a cererii de chemare în garanție formulată de această pârâtă, de unde rezultă că și pârâta USH are o culpă procesuală în declanșarea litigiului de față.
În schimb, în baza prevederilor art. 274 din Codul de procedură civilă, va fi admisă cererea recurentei-reclamante privind cheltuielile de judecată din recurs, și vor fi obligate intimatele-pârâte la cheltuieli de judecată către recurenta - reclamantă în sumă de 872,15 lei, din care 868 lei onorariu de avocat, 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta M. V. împotriva sentinței civile nr. 838/15.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă U. „S. HARET” și intimatul – pârât – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta U. „S. HARET” să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diplomă.
Obligă pârâtul M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI (actual M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE) să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamantă.
Respinge penalitățile.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge cererea intimatei pârâte U. „S. HARET” privind cheltuielile de judecată, ca nefondată.
Obligă intimatele - pârâte la cheltuieli de judecată către recurenta - reclamantă în sumă de 872,15 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. C. M. F.
GREFIER,
C. M.
Red./Dact. GIC - 2 ex.
Jud. fond A. C.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1504/2014.... → |
|---|
