Pretentii. Decizia nr. 2459/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2459/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 3269/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2459
Ședința publică de la 28.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE – prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței civile nr.2359/26.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimatul – reclamant R. A. C., cu intimatele – pârâte DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU; aceasta din urmă având și calitatea de chemat în garanție.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul – reclamant – prin avocat A. F., cu împuternicire avocațială la fila 17 dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul intimatului – reclamant precizează că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând, pe fondul recursului, respingerea acestuia, ca fiind neîntemeiat și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, ca fiind legală și temeinică. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de recurenta – pârâtă, apreciază că, în mod temeinic și legal prima instanță a respins această excepție, raportat la faptul că reclamantul s-a adresat Administrației Sector 2 cu o cerere de restituire a taxei, această autoritate a calculat această taxă și tot ea a încasat-o. Ce s-a întâmplat ulterior nu mai are relevanță.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Administrației F. de Mediu, instanța de fond în mod corect a respins această cerere, în cauză nefiind îndeplinite condițiile art. 60 Cod procedură civilă; în cauză neexistând o obligație legală sau convențională de despăgubire în sarcina acestei autorități.
Pe fondul recursului, solicită respingerea recursului; cererea de chemare în judecată fiind admisă în mod corect; prin instituirea taxei de poluare fiind încălcate prevederile art. 90 alineat 1 al Tratatului Comunității Europene, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005.
În consecință, compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse prin OUG nr. 218/2008. Depune la dosar Note Scrise, precizând deopotrivă și faptul că nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2359/26.04.2013 Tribunalul București – Secția a IX-a C. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, și a respins acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București, a admis acțiunea formulată de reclamantul R. A. C. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 2 BUCUREȘTI și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 6135 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autoturisme, achitată cu chitanța . nr._/19.09.2011, emisă de Trezoreria Sectorului 2 București, precum și la plata dobânzii fiscale aferente sumei de restituit, de la data de 07.02.2012, până la data restituirii efective. Totodată a respins cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 39, 3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice.
În motivarea recursului s-au invocat următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie privind hotărârea instanței de fond:
Instanța de fond in mod nelegal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 2.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin. 1, lit.a) si b) din HG 686/2008) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008 aratandu-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din incasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu". A învederat faptul ca actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 2, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003: prin achitarea taxei de poluare de către aceasta, intre instituția si intimatul-reclamant, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care a solicitat admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Cu privire la cererea de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu, a arătat că potrivit art.60 C.pr.civ. "partea poate sa cheme in garanție o alta persoana impotriva căreia ar putea sa se îndrepte, in cazul cand ar cădea in pretentiuni cu o cerere in garanție sau in despăgubire."
De asemenea, potrivit art.61 alin.1 C.pr.civ. "cererea făcuta de parat se va depune o data cu întâmpinarea; cand întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfățișare."
Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimatul-reclamant, Administrația Finanțelor Publice Sector 2 având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Prin urmare, fata de dispozițiile menționate anterior, instanța de fond in mod nelegal a respins cererea de chemare in garanție formulata constatând ca nu sunt întrunite condițiile art.60 Cod Procedura civila.
In ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, a apreciat ca instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule a intrat in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2008. In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si elimina reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România.
A invocat partea recurentă disp. art. 1 -33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania,Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, precum și alin.2 al art.148 din Constituția României. A concluzionat recurenta că, din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, recurenta a apreciat că dispozițiile nu sunt incidente, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită conf. art. 4 din OUG nr. 50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui vehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art. 9.
Totodată, a susținut că reclamantul nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, astfel că obligația de plată a taxei de poluare este legal datorată.
Dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunităților Europene, devenit art. 110 după consolidare, au în vedere reglementarea unei limitări a drepturilor statelor de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, potrivit jurisprudenței Curții, art. 110 din Tratat este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, normele comunitare nu interzic perceperea unei taxe precum cea specială pentru autoturisme și autovehicule, invocând în acest sens recurenta prev. art. 33 din Directiva 77/388/CEE a Consiliului Comunităților Europene.
Totodată, principiul poluatorul plătește, pe care se bazează instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, iar 16 state membre UE practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
A mai arătat recurenta că de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a mărfurilor naționale sau străine pentru că acestea trec o frontieră, în cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculelor în România, această discriminare nefiind fundamentată prin niciun argument de partea reclamantă. Așadar, taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine.
S-a mai susținut că în urma modificărilor aduse prin OUG nr. 117/2009, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de părere că autoritățile române au luat măsurile necesare asigurării respectării legislației comunitare, iar în momentul de față legislația privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conformă art.110 din TFUE.
Concluzionează recurenta că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare.
În plus, restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege. Totodată, reproducând partea recurentă art.8 din OUG nr.50/2008, coroborat cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, a concluzionat că reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care taxa de poluare achitata de reclamant este legal datorată, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Referitor la obligarea A.F.P. Sector 2 la plata dobânzii fiscale, a arătat ca sentința este netemeinica si nelegala.
Potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezultă că în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, solicită respingerea lui, ca neintemeiat, având in vedere ca nu sunt intrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli. O alta condiție care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne încadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina pârâtei pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, art.304. pct.9 Cod Procedura Civila.
Intimații nu au depus întâmpinare, intimatul-reclamant depunând note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.304 indice 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la acțiunea de fond, Curtea observă că Administrația Finanțelor Publice Sector 2 este cea care a emis decizia de calcul al taxei de poluare și a încasat taxa, acestea fiind actele care au produs o vătămare reclamantului. Faptul că destinatarul acestor sume este Administrația F. pentru Mediu nu conferă calitate procesuală acesteia, atâta timp cât nu există un raport juridic direct între AFM și contribuabil. Dispozițiile art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 și HG 686/2008 invocate de recurentă referitor la modalitatea în care se transferă taxa de poluare de la Trezoreria Statului către Administrația F. pentru Mediu sunt relevante numai sub aspectul exercitării dreptului de regres.
În consecință Curtea apreciază că motivul de recurs invocat de recurenta Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice cu privire la lipsa calității procesuale pasive nu este întemeiat.
Analizând motivele de fond invocate de recurenta DGRFP București în reprezentarea AS2FP cu privire la pretinsa natură legală a taxei de poluare, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat autoturismul marca Opel . WOL000075S4137718 la data de 21.06.2011, fiind înmatriculat pentru prima oară în Germania la 20.01.1995. Pentru a-l înmatricula în România a achitat taxa de poluare de 6135 lei la data de 19.09.2011, cu chitanța TS7 nr._. Reclamantul s-a adresat organului fiscal solicitând restituirea taxei de poluare la data de 23.12.2011, acesta răspunzând negativ cu adresa nr._/12.01.2012.
Curtea constată că sentința civilă criticată a fost pronunțată cu dezlegarea corectă a chestiunii compatibilității dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu dispozițiile art. 117 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
Având în vedere invocarea în cauză a contrarietății legislației interne față de prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
De asemenea, prin dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României se prevede că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform, alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională. Ca atare argumentul recurentei privind necompetența instanțelor de a analiza compatibilitatea dreptului intern cu tratatele internaționale nu poate fi primit.
În ceea ce privește dreptul unional aplicabil în cauză, Curtea reține că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).
Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, invocate de către intimatul-reclamant în susținerea prezentului său demers judiciar, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.” Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România.
Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la data de 18.06.2009, în cauza 402/09-T., Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronunțat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculari în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”.
În atare condiții, având în vedere situația de fapt reținută de instanța de fond, Curtea constată că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice de restituire a taxei pe poluare, calculate și încasate în temeiul OUG nr. 50/2008, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
De asemenea, în ceea ce privește critica adusă soluției date cererii de obligare la plata dobânzii, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, reclamantul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit (lucrum cessans si damnum emergens).
În același sens a hotărât Curtea Europeană de Justiție în cauza C 565/11 – I. (hotărârea din 18.04.2013), arătând că, în cazul dobânzilor cuvenite, “această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia” (paragraful 28).
Prin urmare, la chestiunea preliminară cu care a fost sesizată într-o cauză identică de un tribunal din România, Curtea a statuat că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Ca atare, în mod corect tribunalul a obligat pârâta la plata dobânzii fiscale.
Nu aceeași este însă soluția Curții cu privire la modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă, aspect cu privire la care motivul de recurs este fondat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”, iar art. 5 alin. 1 din același act normativ prevede că „(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă”, alin. 4 stabilind că „Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu”.
De asemenea, art. 3 din HG nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008 „(1) Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care reprezintă: a) în cazul persoanelor juridice, al persoanelor fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere - organul fiscal la care persoana este înregistrată ca plătitor de impozite și taxe; b) în cazul persoanelor fizice - organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică își are domiciliul fiscal. (5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. (6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4). (7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. (8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule”.
Prin urmare, Curtea observă că destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare este bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București având doar competența de a calcula cuantumul taxei, plata fiind efectuată la unitățile Trezoreriei Statului direct pe numele Administrației F. pentru Mediu.
În raport de acestea, nu pot fi primite alegațiile instanței de fond în sensul că între cele două autorități publice nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în speță s-a constatat un drept de creanță al pârâtei față de chemata în garanție, derivat din soluția de admitere a cererii principale și obligarea pârâtei la plata unei anumite creanțe către reclamant, dar și în condițiile în care soluționarea pretențiilor în cadrul prezentului proces ar fi necesară și utilă pentru preîntâmpinarea unui eventual litigiu între cele două instituții.
În sfârșit, soluția de respingere a cererii de chemare în garanție nu este întemeiată în drept, neexistând niciun motiv legal pentru neadmiterea pretențiilor pârâtei.
În consecință, date fiind aceste motive de fapt și de drept, Curtea va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și va obliga chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU la plata către pârâtă a cuantumului taxei pe poluare conform cererii principale.
Nici critica privind acordarea cheltuielilor de judecată nu este nefondată, căci, potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ. (1865) „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. În cauză, prin admiterea cererii, pârâta a căzut în „pretențiuni”, fiind astfel în culpă procesuală pentru declanșarea și desfășurarea unui litigiu finalizat prin infirmarea apărărilor emise. Pe cale de consecință, pârâta este ținută în condițiile art. 274 C.pr.civ. să despăgubească partea adversă pentru prejudiciul suferit ca urmare a desfășurării procesului, adică să plătească echivalentul cheltuielilor de judecată suportate de reclamant cu litigiul purtat la Tribunalul București, respectiv sumele achitate cu titlu de taxă de timbru și timbru judiciar pentru legala învestire a primei instanțe, astfel cum erau impuse de art. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din OG nr. 32/1995. Cât despre acordarea cheltuielilor de judecată doar părții care a câștigat în mod irevocabil procesul, după cum susține partea recurentă, Curtea subliniază, pe de o parte, că prin soluția de față, câștigă procesul în mod irevocabil partea reclamantă, iar, pe de altă parte, interpretarea pretinsă de partea recurentă nesocotește atât litera, cât și spiritul art. 274 C.pr.civ., reglementare menită a asigura părții care câștigă procesul într-o anumită etapă procesuală posibilitatea de a-și recupera cheltuielile de judecată aferente, efectiva lor recuperare depinzând de măsura în care hotărârea care i le recunoaște rămâne sau nu irevocabilă; a considera că acordarea de cheltuieli de judecată este condiționată de câștigarea irevocabilă a unui proces ar echivala cu dreptul părții interesate de a le recupera exclusiv pe cale separată, abia după soluționarea irevocabilă a acelui proces, căci doar la un astfel de moment se știe cine a câștigat și cine a căzut în pretențiuni, irevocabil, interpretare ce nu poate fi acceptată în raport de textul clar al art. 274 C.pr.civ.
Față de aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt întemeiate în parte, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite cererea de chemare în garanție, va obliga chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 6135 lei, cu titlu de taxă de poluare și va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE – prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței civile nr.2359/26.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimatul – reclamant R. A. C., cu intimatele – pârâte DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU; aceasta din urmă având și calitatea de chemat în garanție.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 6135 lei, taxă de poluare.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud. S.P./2 ex./29.04.2014
JUD. FOND L. M. B. - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1504/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 8327/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
