Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 6629/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6629/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 36087/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 6629
Ședința publică de la 22.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. M. D.
JUDECĂTOR - C. P.
JUDECĂTOR - PATRAȘ – B. L.
GREFIER - M. G.
Pe rol fiind recursul formulat de recurenții-reclamanți D. A., D. M., B. (N.) C., V. CHIRAȚA, S. (S.) E., I. D. M., P. M. A., C. G., P. B. I., D. (T.) E., S. L. I., M. D. L., Z. (C.) I., Z. (M.) C., S. (T.) P., E. (A.-VUAP) N., G. (V.) G.-G. și C. (B.) M.-P. împotriva sentinței civile nr. 6073/05.12.2013 pronunțate de Tribunalul Bucuești-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți UNIVERSITATEA S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, în cauza având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și, observând că recurenții-reclamanți a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. (2) Cod de procedură civilă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, la data de 02.05.2012, sub nr._, reclamanții D. A., D. M., N. C., V. Chirața, S. E., I. D. M., P. M. A., C. G., P. B. I., T. E., S. L. I., M. D. L., C. I., M. C., T. P., A.-Vuap N. au chemat în judecată pârâta Universitatea "S. Haret", solicitând obligarea acesteia la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 30 zile de la pronunțarea sentinței. S-a mai solicitat de către reclamanți obligarea chematului în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea de 2000 lei penalități pe zi de întârziere, precum și recunoașterea diplomelor de licență.
Prin sentința civilă nr. 4352/27.06.2012 a fost admisă excepția necompetenței materiale și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București-secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată la data de 13.09.2012 sub nr._ .
Prin Sentința civilă nr. 6073 din 05.12.2013, Tribunalul București a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității, a respins acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale.
Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității, tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate cât timp reclamanții au calitatea de absolvenți ai unor cursuri organizate de o unitate de învățământ ce funcționează în sistemul național de educație condus de pârât.
Pe fond, s-a reținut că, potrivit adeverințelor eliberate de pârâta Universitatea S. Haret, reclamanții au obținut titlul de licențiat în științe economice, promovând examenul de licență din sesiunea iulie 2009, în adeverințe menționându-se că pârâta, având învățămînt de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învățământ la distanță și cu frecvență redusă, potrivit art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995.
Din analiza reglementărilor relevante în speță, instanța de fond a reținut că nici la momentul înscrierii reclamanților în anul I de studii și nici la momentul finalizării studiilor pârâta Universitatea S. Haret nu era acreditată sau autorizată provizoriu pentru cursuri la specializarea management financiar contabil/contabilitate și informatică de gestiune, forma de învățământ ID.
Astfel, s-a constatat că aceasta nu se regăsește ca fiind autorizată provizoriu sau acreditată la forma de învățămînt ID pentru specializările anterior menționate în niciuna dintre hotărârile în care sunt prevăzute expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializările din domeniile studiilor universitare de licență, și anume H.G. nr. 1609/2004, anexa 2, pct. 6, H.G. nr. 916/2005, anexa 1, lit. B, pct. 6, H.G. nr. 676/2007, anexa 3, pct. 6, H.G. nr. 635/2008, anexa 3, pct. 6, H.G. nr. 749/2009, anexa 3, pct. 30.
Conform actelor normative anterior menționate, pentru Facultatea de management financiar contabil din cadrul Universității S. Haret, specializarea management financiar contabil/contabilitate și informatică de gestiune nu este prevazută forma de învățămînt ID.
Instanța de fond a apreciat că nu pot fi primite susținerile pârâtei Universitatea S. Haret în sensul că forma de învățământ ID putea fi organizata întrucât universitatea avea învățămînt de zi autorizat sau acreditat. Este adevărat că art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 prevedea că formele de învățămînt FR și ID se pot organiza de instituțiile de învățămînt superior care au cursuri de zi. Legea impunea condiția premisă ca instituția să poată organiza cursuri la formele ID și FR numai dacă la specializarea respectivă există și cursuri de zi. Însă nu era suficient pentru legala funcționare a acestor forme de învățămînt ca instituția respectivă să aibă cursuri de zi, ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcurgă și procedura de acreditare provizorie, după cum a statuat și Î.C.C.J., prin decizia nr. 3306/8.06.2011.
Potrivit art. 103 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor legii învățămîntului.
De asemenea, prin Legea nr. 443/2002, s-a înființat Universitatea S. Haret, iar la art. 3 din acest act normativ se prevede că, după . legii, în structura Universității S. Haret din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Modalitatea de acreditare și autorizare provizorie a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și, ulterior, prin O.U.G. nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 17 din H.G. nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată”.
Or, în cauză, reclamanții au urmat studiile la forma de învățământ ID, fără ca această formă de învățământ să fi fost autorizată provizoriu sau acreditată să funcționeze pentru specializarea management financiar contabil/contabilitate și informatică de gestiune din cadrul Facultății de management financiar contabil a Universității S. Haret.
S-a considerat că sunt neîntemeiate și susținerile conform cărora absolvenții sunt îndreptățiți să le fie eliberate diplomele de licență întrucît după susținerea examenului de licență au primit adeverințe în acest sens, adeverințe care nu au fost anulate.
Potrivit instanței de fond, completarea adeverințelor imediat după susținerea examenului de licență nu reprezintă un motiv pentru a legitima organizarea nelegală a unor cursuri de către parata, prin emiterea ulterioară a diplomelor de licență. Valabilitatea acestor adeverințe este limitată, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.
Potrivit art. 5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățămînt superior aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Cum forma de învățămînt urmată de către reclamanți nu era legal organizată, nici nu se puteau elibera absolvenților acte de studii care să fie recunoscute în plan național și internațional.
De asemenea, potrivit art. 38 din același Regulament, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. Adeverințele invocate de absolvent au termen redus de valabilitate și, prin atingerea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea lor.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a areținut că în cauză reclamanții nu au dovedit caracterul nejustificat al refuzului pârâtei de eliberare a diplomelor de licență, cu suplimentul aferent, după aprobarea tipizatului de catre chemata în garanție, astfel că nu sunt întrunite condițiile art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. i) și n) și alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru a obliga autoritățile publice pârâte la emiterea vreunui act, cu consecința recunoașterii dreptului reclamanților de a obține o diplomă de licență.
Față de soluția de respingere a cererii introductive, a fost respinsă și cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestrei sentințe au declarat recurs reclamanții.
În motivare, au arătat că, așa cum rezultă din adeverințele depuse la dosarul cauzei, sunt absolvenți, ai Facultății de Management Financiar Contabil din cadrul Universității S. Haret, urmând cursurile acesteia unde au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, adeverințele respective fiind eliberate pentru a servi la angajare și completarea dosarului personal și având termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență.
Recunoscând promovarea studiilor și examenului de licență, pârâta USH nu a eliberat și Diploma de Licență motivat de faptul că formularul tipizat necesar completării acesteia, nu a fost aprobat și eliberat de către pârâtul-chemat în garanție MECTS .
Au susținut că în temeiul contractelor de studii încheiate între reclamantă și pârâta USH s-a născut și obligația eliberării diplomei de licență care aparține acestei pârâte și care s-a obligat să asigure pregătirea profesională și evaluarea reclamanților, să organizeze la finalizarea studiilor - examen de licență și să emită diplome care să ateste promovarea studiilor și a examenului de licență, îndeplinirea acestei obligații depinzând și de aprobarea și de eliberarea documentelor tipizate de către MEN.
Mai mult decât atât, comisia de examinare a fost formată din reprezentanți ai MECTS iar calificativele acordate au fost emise de către această comisie.
Au arătat că, este adevărat că art.2 din legea 288/2004 dispune că organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării, actele de studii putând fi eliberate doar pentru absolvenții care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate,neputând fi recunoscute acte de studii eliberate nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale,însă calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a USH vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acesteia și nu îi poate prejudicia, „aparența dreptului" fiind de partea lor, acestia în niciun caz neputând fi sancționați pentru eventuala lipsă de acreditare a USH.
Chiar dacă există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (art. 17 alin 1 lit b din OUG 75/2005) aceasta se derulează în raporturile universității cu MEN iar nu în raporturile pe care universitatea le are cu reclamantul căreia nu-i poate fi imputată eroarea comună în privința legalității formei de învățământ absolvite.
Recurenții au susținut că, din actele depuse la dosar rezultă derularea raporturilor juridice între reclamanți și USH, inclusiv faptul că aceștia și-au îndeplinit obligațiile contractuale referitoare la plata taxelor de studii, la susținerea și promovarea tuturor examenelor inclusiv a celui de licență, fiind eliberată și adeverința în acest sens, aspecte care au creat aparența de legalitate a formelor de învățământ și care nu poate conduce la sancționarea reclamanților prin neeliberarea diplomelor de licență.
Pe de altă parte, au arătat că adeverințele eliberate sunt valabile, ele nefiind revocate sau anulate de vreo autoritate administrativă sau instanță judecătorească așa încât, produc în continuare efecte juridice în sensul recunoașterii drepturilor conferite de lege pe baza acesteia (fiind încadrați în muncă în baza adeverinței) .
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a MEN referitoare la obligarea acestuia de aprobare a tipăririi formularelor tipizate, recurenții au arătat că USH a solicitat aprobarea pentru tipărirea formularelor tipizate la . chemată în garanție nefâcând dovada că ar fi avizat tipărirea acestora.
Apreciază că, întrucât obligația pârâtei USH referitoare la eliberarea diplomei de licență este corelativă obligației pârâtului chemat în garanție de a aproba formularele tipizate, cererea de chemare în garanție trebuie admisă.
Au precizuat că numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii ce se adoptă pentru cererea de chemare în judecată, deoarece eliberarea de către pârâtă a diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către MEN în calitate de autoritate administrativă competentă.
Recurenții au invocat jurisprudența CEDO și a Înaltei Curți de Casație și Justiție și au arătat că Universitatea Spini Haret, a fost înființată prin Legea nr.443/5 iulie 2002, ca persoana juridica de drept privat și de utilitate publica, parte a sistemului național de învățământ..
Potrivit dispozițiilor art.60 (1) din Legea nr.84/1995, activitatea didactica se poate organiza în următoarele forme: zi. cu frecventa redusa și la distanță, Formele de învățământ seral, cu frecventa redusa și la distanta pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi"
Totodată, au menționat că diploma de absolvire a învățământului superior a fost eliberata în condițiile Legii învățământului nr.84/1995 și conform prevederilor art. 60(3):" Diplomele eliberate de instituțiile de învățământ superior în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de invatamant absolvita".
De asemenea, art.3 ,alin.(3), din Legea nr.88/1993, cat și art.29 alin.(3) din Leg.87/2006, stabilesc ca evaluarea și acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licența care conduce la o calificare universitara distincta (specializare), nefacand nici o referire expresa sau tacita la formele de invatamant.
Recurenții au mai arătat ca Universitatea S. Haret are toate specializările și programele de studii universitare de licența acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu, în urma evaluărilor efectuate de instituțiile abilitate CNEAA/ARACIS fiind cuprinse în Hotărâri de Guvern și publicate în Monitorul Oficial.
Prin urmare, studenții au urmat cursurile pe care USH le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite iar după promovarea examenului de licență USH a emis Diplome de Licența sub egida MECTS unor studenți pentru aceiași specializare cu cea a recurenților-reclamanți. Specializările urmate au fost confirmate de MECTS prin emiterea Diplomei de Licența cu sigla acestui minister altor colegi de-ai recurenților.
Apreciază că finalizarea cursurilor universitare organizate de Universitatea S. Haret C., în cadrul formei de invatamant la distanta, prin susținerea examenului de licența și obținerea în urma acestuia a unei diplome sub egida MECTS, este o consecința a recunoașterii formei de invatamant urmata, de către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Recurenții au susținut că la baza emiterii Diplomei de Licența au stat examenul de licența susținut și promovat, dosarul administrativ, precum și extrasul din registrul matricol, potrivit art. 38 din Ordinul nr.2284/2007," După finalizarea completa a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează Adeverința de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni."
Potrivit Art . 7 din "Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de invatamant", (Ordinul nr.2284/2007)," Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnata de MECT. unitate care poarta întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor pana la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare."
Potrivit art.2 din H.G. 366 din 18 aprilie 2007,în vigoare la data când reclamanții au parcurs studiile superioare și au susținut licența, "M. Educației, Cercetării și Tineretului conduce sistemul național de educațiet învățământ, tineret și cercetare^exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate"., far conform art.3 și 4 din H.G. 366 din 18 aprilie 2007,..." evaluează și controlează realizarea politicilor și programelor în domeniu și stabilește sau propune, după caz, masuri de corectare a lor, controlează și monitorizează aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și Instituțiilor de învățământ particular;
Recurenții au subliniat că factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales M. Educației, nu au sesizat nereguli după încheierea perioadei de monitorizare USH, prevăzuta de art.8 din Leg.nr.443/2002. nici dupa emiterea HG nr.676/2007 și a HG nr.635/2008 precum și nici dupa . OUG nr.75/2005-privind asigurarea calității educației..
Având în vedere ca înființarea și funcționarea Universității "S. Haret", este reglementata prin Legea nr. 443/2002, fiind o instituție de invatamant superior acreditata și are dreptul de a organiza examene de licența și de a elibera acte de studii sub egida MECTS, actele de studii nu pot fi anulate decât de instituția emitenta sau de instanțele de judecata și, pe cale de consecința, acestea sunt recunoscute de drept, atâta timp cat nu s-a constat ca sunt eliberate ca urmare a unui fals sau a unei fraude. Prin urmare, diploma de licența trebuie emisă și se bucura de aceeași putere a oricărui act de aceasta natura întrucât nici o autoritate administrativa sau instanța judecătoreasca nu s-a pronunțat cu privire la anulabilitatea acestora. Au menționat că în acest sens s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de C. Administrativ și Fiscal, prin Decizia nr. 2376/06.05.2010 (definitiva și irevocabila).
Întrucât, a funcționat ., care i-a permis sa organizeze formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta, pentru domeniile pentru care USH era acreditată/autorizată sa organizeze cursuri de zi și fata de împrejurarea ca nici dupa încheierea perioadei de monitorizare prevăzuta de art.8 din Leg.nr.443/2002, și nici dupa emiterea HG nr.676/2007 și a HG nr.635/2008 precum și nici dupa . OUG nr.75/2005-privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales M. Educației nu au sesizat nereguli, au solicitat sa se constate legalitatea actelor de studii.
Recurenții au învederat faptul ca, în baza art.60 alin. 1 din Legea nr.84/1995 (în vigoare pe întreaga perioada de școlarizare a recurenților reclamanți) activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi,seral,cu frecventa redusa și la distanta.Formele de invatamant seral.cu frecventa redusa și la distanta pot fi organizate de instituțiile de invatamant superior care au cursuri la zi.
Ca atare, singura condiție pentru desfășurarea formei de invatamant la distanta era ca specializarea sa fie acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu și sa aiba forma de invatamant la zi. în acest sens, legiuitorul a avut în vedere faptul ca evaluarea și acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii care duc la o calificare universitara distincta și nu la nivelul formelor de invatamant. Programa de studii este cea care susține calificarea distincta indiferent de forma de invatamant absolvita (zi,seral,frecventa redusa sau invatamant la distanta).
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare și autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație și a programelor de studiu la momentul începerii studiilor era OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației.
Potrivit prevederilor art.29 alin.3 și 4 din acest act normativ „în învățământul superior evaluarea și acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licenta,care duce la o calificare universitara distincta. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive:
a)autorizarea de funcționare provizorie,care acorda dreptul de a desfășura procesul de invatamant și de a organiza,dupa caz,admiterea la studii
b)dreptul de a emite diplome certificate studii recunoscute de M. Educației și organiza,dupa caz,examen de absolvire,doctorat."
Recurenții apreciază că dispozițiile art.29 din OUG nr.75/2005 nu conduc la concluzia necesitații unei acreditări distincte pentru fiecare forma de invatamant, ci doar pentru fiecare program din ciclul de licența care conduce la o calificare universitara distincta.
Noțiunea de „program de studii"a fost definita în cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG nr. 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare,organizare,conducere și realizare efectiva a predării, invatarii și cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
Coroborând cu dispozițiile art.60 alin.3 din Legea nr.84/1995 (în vigoare la data promovării examenului de licența), diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de invatamant superior în condițiile legii, pentru aceeași specializare sau echivalente indiferent de forma de invatamant absolvita, recurenții au concluzionat ca nu forma de invatamant absolvita (zi frecventa redusa, invatamant la distanta) este cea care duce la o calificare universitara, ci specializarea aleasa și urmata.
Mai mult, art.4 din HG nr.535/1999 arata ca „Autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acorda pentru formele de invatamant de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de invatamant de zi pot funcționa și la forma de invatamant seral sau fara frecventa fara a fi necesara îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul N. de Evaluare Academica și Acreditare a instituțiilor de invatamant superior."
Învățământul deschis la distanta beneficiază de o reglementare la art.5 din același act normativ învățământul deschis la distanta,similar cu invatamantul fara frecventare poate organiza numai în cadrul instituțiilor de invatamant superior care au urmat procedura de autorizare prevăzuta de lege.
Recurenții au precizat că Universitatea S. Haret este cuprinsa în anexa acestui act normativ.
Au precizat că, potrivit prevederilor art.6 din HG 676/2007" specializările (nu formele) ale căror denumiri au fost adaptate la nomenclatorul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.916/2005 privind structurile instituțiilor de invatamant superior acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licența și prin Hotărârea Guvernului nr. 1175/2006 privind organizarea studiilor universitare de licența și aprobarea listei domeniilor și specializărilor (nu formelor) din cadrul acestora, cu modificările ulterioare care funcționează incepand cu anul I ,2005-2006 și care se regăsesc în prezenta hotărâre isi continua activitatea".
Prin art.1 din HG nr.l 175/2006 a fost aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licența și a specializărilor din cadrul acestora.al specializărilor reglementate sectorial și/sau general. Din lecturarea textelor legale evocate mai sus, recurenții apreciază că rezultă ca USH a funcționat ..
În aceste condiții de reglementare și în raport de conduita adoptata de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat sa organizeze și sa conducă sistemul național de educație, apreciază ca aprobarea de către Universitatea "S. Haret" a admiterii la forma de invatamant la distanta, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, tine de exercițiul autonomiei universitare garantate prin art.32 alin.6 din Constituția României și Legea nr.84/1995 în vigoare la momentul înscrierii recurenților reclamanți la Facultate.
Consideră că recunoașterea, prin chiar art.8 din Ordinul nr.3404/2006,emis de către ministrul educației a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de invatamant la distanta, pentru domeniile în care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi, conferă recurenților reclamanți titlul de licențiați, conform Diplomei de licența, însoțita de Suplimentul la Diploma, drept recunoscut de pct.VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiiloraprobata de Senatul Universității "S. Haret" la data de 13 mai 2009, act de reglementare ce a fost înregistrat sub nr.l405 din 21.05.2009.
În consecința, daca s-ar fi constatat o încălcare a legii de către U.S.H., intimatul M. Educației Național ar fi avut posibilitatea conferita de lege de a cere desființarea universității iar în cauzele similare instanțele s-ar fi pronunțat ca atare.
În drept, recurenții au invocat dispozițiile art. 60, art. 304 pct. (4), (7) și (9), art. 3041 din codul de procedură civilă Legea învățământului nr. 1/2011, nr. 84/1995, republicată, art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Intimata-pârâtă Universitatea S. Haret a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca, în caz de admitere a recursului, să se admită și cererea sa de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, apreciind că obligațiile celor două instituții sunt interdependente. A mai arătat că, în ceea ce o privește, și-a îndeplinit obligațiile față de absolvenți, fiind în imposibilitate de a le elibera diplomele întrucât ministerul nu a avizat tipărirea întregului necesar de formulare tipizate, pe motiv că studiile nu erau acreditate/autorizate la forma de învățământ la care s-au desfășurat, respectiv ID. Sub acest aspect, a susținut că singura cerință impusă de lege era ca universitatea să fie acreditată/autorizată să organizeze cursuri la zi, situație în care putea organiza cursuri și la celelalte forme de învățământ. A subliniat că acreditarea/autorizarea vizează specializările, iar nu formele de învățământ și că autoritățile publice cu competențe în domeniu nu au inițiat niciun demers care să stabilească faptul că universitatea a acționat în afara cadrului legal. A invocat jurisprudența instanței supreme în spețe similare.
Intimatul-pârât-chemat în garanție M. Educației Naționale a formulat la rândul său întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că recurenții nu sunt îndreptățiți la eliberarea diplomelor de licență, întrucât studiile pe care le-au absolvit, la forma de învățământ ID, nu erau acreditate/autorizate, universitatea fiind abilitată să organizeze doar cursuri de zi în specializările respective. Referitor la adeverințele de licențiați, a arătat că acestea nu constituie titluri de studii și nu conferă drepturi recurenților, au valabilitate limitată în timp și au fost emise prin voința unilaterală a universității, fără a fi recunoscute de minister, care este ținut să respecte legea.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Recurenții-reclamanți au urmat cursurile Universității S. Haret, Facultatea de Management Financiar Contabil, și au promovat examenul de licență din sesiunea iulie 2009, fiindu-le eliberate adeverințe de licențiați.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de maximum 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă Universitatea S. Haret a solicitat intimatului-pârât M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției anului 2009. Intimatul-pârât MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că Universitatea S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
Curtea constată că recursul formulat de recurenți este întemeiat, în acest sens urmând a avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința din 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei Universitatea S. Haret să elibereze diploma de licența și/sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă.
În motivarea soluției de principiu de mai sus, instanța supremă a făcut trimitere la jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012 ale ICCCJ-SCAF.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție care, chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare.
Prin aceste decizii de speță s-a statuat, în mod constant, că MECTS are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
În consecință, ținând cont de necesitatea dea urma soluțiile de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum recurenților le-au fost eliberate adeverințe de licențiați, necontestate, aceștia au dreptul de a le fi eliberate diplomele de licențiați și suplimentele de diplomă, cererea de chemare în judecată formulată de aceștia fiind întemeiată, revenind pârâtului M. Educației Naționale obligația să aprobe tipărirea diplomelor de licență pentru reclamanți, respectiv pârâtei Universitatea S. Haret obligația de eliberare în favoarea reclamanților a diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă.
De altfel, necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, soluție orientată înspre finalitatea asigurării caracterului efectiv și concret al dreptului invocat de absolvenții universității în discuție, rezultă și din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României, în care s-au reținut următoarele:
„37. (…), divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, a nu constata incidența rațiunilor pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul securității juridice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar, ar avea drept consecință inerentă, prin generarea unei jurisprudențe neunitare la nivelul situației absolvenților universității în discuție, o aplicare și interpretare diferită a acelorași norme legale în situații similare.
În plus, Curtea mai reține că, în cauza D. împotriva România, hotărârea din 21 februarie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, prin prisma jurisprudenței divergente a instanțelor interne, o încălcare a art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, arătând că „37. În lumina articolului 14 din Convenție, o discriminare constă în a trata în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile. (…) lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ și nu limitativ.”. Cum articolul 14 din Convenție, drept subiectiv substanțial, nu are o existență independentă în sistemul de protecție european a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie, ci trebuie invocat prin raportare la acestea, Curtea reține că prin art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție s-a consacrat și dreptul la instruire.
Cât privește solicitarea reclamanților de obligare a pârâtului MEN la recunoașterea titlului de licențiați, aceasta este lipsită de fundament, întrucât ministerul nu are ca atribuții recunoașterea diplomelor sau a titlurilor academice emise de furnizorii de educație din România, acestea producând efecte juridice în puterea legii.
De asemenea, este neîntemeiată cererea de instituire a sancțiunii plății unor penalități pentru fiecare zi de întârziere, căci din ansamblul circumstanțelor cauzei rezultă, pe de o parte, că pârâta USH nu neagă dreptul reclamanților și își va executa benevol obligațiile de îndată ce îi vor fi puse la dispoziție formularele tipizate de către minister, iar pe de altă parte nu se poate prezuma că intimatul MEN, în calitate de institruție publică, nu va executa o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Cât privește cererea de chemare în garanție a MEN formulată de pârâta USH, pentru ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor de diplomă de licență și supliment de diplomă pentru reclamanți, se constată că aceasta este lipsită de interes, în condițiile în care în sarcina ministerului, în calitate de pârât, s-a instituit deja respectiva obligație, conform solicitării formulate de reclamanți prin cererea introductivă.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 312 alin. 1-3 C.pr.civ., va admite recursul și va modifica sentința recurată, în sensul admiterii în parte a acțiunii, astfel cum a fost modificată, cu consecința obligării pârâtului MEN să aprobe tipărirea diplomelor de licență pentru reclamanți și a pârâtei USH să le elibereze acestora diplomele de licență și suplimentele de diplomă. Va respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate, iar cererea de chemare în garanție ca lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți D. A., D. M., B. (N.) C., V. CHIRAȚA, S. (S.) E., I. D. M., P. M. A., C. G., P. B. I., D. (T.) E., S. L. I., M. D. L., Z. (C.) I., Z. (M.) C., S. (T.) P., E. (A.-VUAP) N., G. (V.) G.-G. și C. (B.) M.-P. împotriva sentinței civile nr. 6073/05.12.2013 pronunțate de Tribunalul Bucuești-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți UNIVERSITATEA S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta USH să elibereze reclamanților diplomele de licență și suplimentele la diplomă, precum și pârâtul MEN să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și supliment la diplomă în ceea ce îi privește pe reclamanți.
Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Respingerea cererea pârâtei USH de chemare în garanție a MEN ca lipsită de interes.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 septembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. D. C. P. B. - L. PATRAȘ
GREFIER
M. G.
Red/thred. jud. PC/ 2 ex/ 2014.
Jud. fond: D. S. – Tribunalul București.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1690/2014. Curtea de... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1247/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
