Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5316/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5316/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 2973/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII -A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5316
Ședința publică din data de 23.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. A. L.
JUDECĂTOR: P. C.
JUDECĂTOR: B. V.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – reclamant M. M., împotriva Sentinței civile nr. 5430/06.11.2013 pronunțate de Tribunalul București– Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, în cauza având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde recurenta – reclamanta, prin avocat C. M., care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsă fiind intimații – pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 16.06.2014, intimata-pârâtă USH a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare și înscrisuri, în trei exemplare, iar la data de 16.06.2014, intimatul-pârât MEN a depus întâmpinare, în trei exemplare, după care:
Recurentul – reclamant, prin avocat, depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, pe care instanța le anulează în ședința publică.
Curtea înmânează recurentului-reclamant, prin avocat, exemplare întâmpinărilor formulate în cauză de către intimații-pârâți.
Recurentul – reclamant, prin avocat, arată că nu dorește termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinărilor comunicate la acest termen.
Nefiind cereri prealabile de formulat, probe noi de administrat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Recurentul – reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului promovat și modificarea în tot a sentinței civile pronunțate de Tribunalul București, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu consecința eliberării displomei care să ateste drepturile acestuia. De asemenea, solicită admiterea cererii de chemare în garanție forumulată de către pârâta USH. Învederează că temeiul juridic al recursului este reprezentat de art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă, raportat la 3041 din Codul de procedură civilă. Prin raportare la motivele de recurs, invocă HG nr. 10/2009, care nu are aplicabilitate în cauză, dar care se regăsește menționată în hotărârea Tribunalului București, și faptul că forma de învățământ nu a fost recunoscută nici la începutul și nici la finalizarea studiilor. Solicită să se aibă în vedere Hotărârea nr. 916 modificată prin Hotărârea nr. 1175 raportat la Legea în vigoare nr. 84/1995. Face precizarea că temeiul principal al admiterii recursului și implicit a cererii de chemare în judecată este reprezentat de principiul error communis facit ius. Având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că adeverința emisă de USH a intrat în circuitul civil, a produs anumite efecte și a fost recunoscută față de terți ca având valoarea unei diplome de licență, iar, pe de altă parte, faptul că nu s-a pronunțat nicio hotărâre care să revoce sau să modifice în vreun fel această adeverință, susține că se impune admiterea recursului. Depune la dosar concluzii scrise.
Curtea reține dosarul în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 11.07.2011, reclamantul M. M. a chemat în judecată pârâta U. S. Haret solicitând obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii.
De asemenea, a chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru recunoașterea diplomei eliberată de pârâtă.
În motivarea acțiunii a arătat că urmat cursurile USH-Facultatea de D. și Adminis-trație Publică în perioada 2006-2009, a susținut si promovat examenul de licența în iulie 2009. În urma acestui examen i s-a eliberat adeverința nr. 3574/9.07. 09. Întrucât adeverința avea un termen de valabilitate de 12 luni, potrivit art. 20. alin 1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, la împlinirea termenului respectiv reclamantul a solicitat decanului facultății eliberarea diplomei de licența.
Arată că din momentul înscrierii la facultate si pana la absolvirea acesteia, si-a îndepli-nit toate obligațiile ce îi reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu pârâta si Regula-mentului privind activitatea profesionala a studenților, in sensul ca si-a plătit taxele de studii, a susținut și promovat toate examenele, inclusiv examenul de licența. În aceste condiții, potri-vit Metodologiei organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisa de parată sub nr. 1405/21.05.2009, precum si art. 20 alin 1 din Regulamentul aprobat prin OME CT nr. 2284/2007, pârâta avea obligația sa elibereze reclamantului actele de studii completate.
Potrivit Ordinului MEC nr. 3404/07 03.2006, admiterea în învățământul superior se organizează numai in instituțiile care au in structura domeniilor de studiu specializări acre-ditate si specializări care au obținut autorizație de funcționare provizorie.Formele de învăță-mânt cu frecventa redusa sau învățământ la distanta pot fi organizate numai de către univer-sitățile care organizează cursuri de zi in domeniile respective si dispun de departamente specializate.
Reclamantul a susținut examenul de licența in iulie 2009, examen pe care l-a promo-vat. Ca atare, facultatea din cadrul Universității S. Haret a recunoscut titlul de licențiat, potrivit adeverinței de studiu eliberata.
Chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii solicitând respingerea cererii de chemare în garanție, având în vedere că potrivit HG 536/2010 nu are ca atribuție recunoașterea diplomelor eliberate de unitățile de învățământ. Au fost invocate dispozițiile Legii 84/1995 susținându-se că ministerul nu organizează admiterea, examenele de licență, nu eliberează diplome de licență/certificate de absolvire, atribuțiile sale fiind stabilite de art.141 din lege.
Pârâta a formulat întâmpinare în care a menționat că Legea 84/1995 și Ordinul Ministrului Educației nr.3404/2006 îi permiteau să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pentru domeniile în care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi. După încheierea perioadei de monitorizare prev. de art.8 din Legea 443/2002, după . HG 676/2007, HG 635/2008, OUG 75/2005, Mi nisterul Educației nu a sesizat nereguli semnificative în organizarea și desfășurarea procesului educațional în cadrul universității, autorizând eliberarea diplomelor de licență pentru absolvenții formei de învățământ la distanță.
A solicitat Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului aprobarea pentru a tipări formularele tipizate la Romdidac, dar aprobarea obținută nu a vizat tot necesarul de formulare, aflându-se din acest motiv în imposibilitatea de a elibera diplome tuturor absolvenților.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin care a solicitat obligarea acestuia să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamant, sub sancțiunea prev. de art.24 alin.2 din Legea 554/2004, în cuantum de 50 lei/ fiecare zi de întârziere, începând cu a 10 zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În motivarea cererii de chemare în garanție a arătat că specializarea urmată de recla-mant la forma de învățământ a fost confirmată de acest minister prin emiterea formularelor cu sigla ministerului până în anul 2009 când s-a refuzat eliberarea pentru acest an.
La termenul de judecată din 22.09.2011, apărătorul reclamantului a precizat că înțelege să cheme în judecată M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în calitate de pârât și nu de chemat în garanție, solicitarea de obligare a acestuia la recunoașterea diplomei de licență eliberată de pârâtă fiind un capăt al acțiunii,instanța a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru considerentele cuprinse în încheierea de ședință de la acel termen.
Prin sentința civilă nr. 6342/01.11.2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că în anul 2006, la data înscrierii în anul I de facultate, forma de învățământ la distanță pentru specializarea la care s-a înscris reclamantul nu era acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu prin hotărâre de Guvern.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul M. M. și pârâta U. S. Haret au declarat recurs. Prin decizia civilă nr. 4928/22.11.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamantul M. M. și pârâta U. S. Haret, împotriva sentinței civile 6342/01.11.2011 a Curții de Apel București, a casat încheierea și sentința atacată și a trimis cauza spre competență soluționare la Tribunalul București – Secția de C. Administrativ și Fiscal.
Cererea a fost înregistrată pe rolul acestei secții la data de 25.01.2013 sub nr._ .
Prin sentinta civila nr. 5430/6.11.2013, Tribunalul Bucuresti a respins acțiunea si a respins cererea pârâtei U. S. Haret de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
In motivare, prima instanta a aratat ca in baza adeverinței nr.3574/9 iulie 2009- fila 60, reclamantul a absolvit în iulie 2009 cursurile Facultății de D. și Administrație Publică București, specializarea administrație publica, din cadrul Universității S. Haret. Reclamantul a urmat forma de învățământ ID așa cum rezulta din contractul de studii universitare de licența din 10.05.2006 emisa de parata U. S. Haret București- fila 70.
Expirând perioada de valabilitate a respectivei adeverințe, reclamanta s-a adresat Universității S. Haret, solicitând eliberarea diplomei de licență.
Pârâta a răspuns cererii prin adresa nr. 5651 din 24 aprilie 2012, afirmând, în esență, că nu i-a eliberat diploma de licență din cauza faptului că cererea de trimitere de formulare de diplomă nu a fost onorată de reprezentanții MECTS decât parțial. S-a adăugat că, în ciuda demersurilor constante ale Universității cât și a întâlnirilor repetate ale reprezentanților acesteia cu structurile abilitate ale MECTS, până la acea dată, instituția de învățământ nu a intrat în posesia unui număr suficient de formulare de diplomă de licență.
Din înscrisurile depuse la dosar de către Universitate (filele 36, 41, 43 și 46) reiese faptul că, în temeiul art. 7 din Ordinul 2284/2007, MECTS a avizat în parte cererea Univer-sității de aprobare a tipăririi formularelor de diplomă de licență, respectiv numai pentru facultățile și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, refuzând a da aprobările de eliberare a tipizatelor pentru specializările neacreditate.
În analiza îndreptățirii reclamantului la emiterea diplomei sale de licență, tribunalul constata că prevederile art. 5 alin. 1 din Ordinul 2284/2007 dispun în sensul că „Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii".
Astfel, U. S. Haret nu poate fi obligată decât la eliberarea unui act de studii prin care poate atesta parcurgerea de către persoana titulară a unei forme de învățământ pe care instituția de învățământ avea dreptul de a o organiza, respectiv pentru care avea acreditare sau autorizare provizorie. În acest sens, Tribunalul reține că această universitate a fost înființată prin Legea 443/2002. Conform art. 2 din lege ”instituția se înființează cu următoarele facultăți și specializări acreditate: c) facultatea de drept, specializarea drept, cu predare în limba română.”
Pentru forma de învățământ ID, la data înmatriculării reclamantului-2006, această unitate nu avea o acreditare specială, acesta fiind și motivul pentru care în adeverința eliberată, unitatea a simțit nevoia de a cita prevederile art. 60 din Legea 84/1995. În esență, Univer-sitatea apreciază că este îndreptățită să elibereze diplome pentru persoane care i-au urmat cursurile de drept, în forma ID, pentru simplul motiv că instituția deja avea o acreditare pentru această specializare, în forma la zi de învățământ.
Tribunalul nu poate îmbrățișa acest punct de vedere, el fiind într-o flagrantă și vădită discordanță cu legislația în vigoare referitoare la procesul de acreditare a formelor de învățământ precum și cu spiritul în care trebuie să fie interpretată ordonanța care reglementează asigurarea calității educației.
Astfel, legislația în vigoare la momentul la care reclamantul a început studiile la această unitate de învățământ, in art. 60 din Legea 84/1995 prev.: „Activitatea didactica se poate organiza in următoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de învățământ seral, cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi.
Prin HG 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Conform art. 3 din acest act normativ: „Sunt abilitate sa organizeze învățământ la distanta si învățământ cu frecventa redusa instituțiile de învățământ superior acreditate, in specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior si recunoașterea diplomelor, republicata.”Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern, reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform legii 88/1993 republicată.
Norma prevăzută la art. 60 alin 1 din Legea învățământului în vigoare la data la care reclamanta a început studiile, nu poate fi interpretată în sensul dorit de Universitate, respectiv în sensul că o dată dobândită acreditarea pentru forma de învățământ la zi, automat, instituția putea, pentru aceeași specializare, să organizeze și forma de învățământ ID. Nicio prevedere legală anterior menționată nu poate duce la concluzia unei acreditări ope legis a universității în cauză, pentru alte forme de învățământ pentru care nu a urmat procedura de evaluare academică.
Art. 60 alin 1 din Legea 84/1995 poate fi interpretat în sensul că oferă o vocație, o posi-bilitate, pentru universitățile acreditate pentru o specializare, la zi, de a organiza în cadrul fa-cultăților forme de învățământ la distanță, la seral ori cu frecventă redusă. Ceea ce legiuitorul a dorit să exprime în acest text legal este faptul că nu ar putea fi conceput ca o instituție care nu are acreditare sau autorizare provizorie pentru o formă de învățământ la zi să poată organiza, pentru aceeași specializare, învățământ FR sau ID.
Sub nicio formă această dispoziție legală nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui întreg proces de evaluare academică, astfel cum este el prevăzut de art. 3 din HG. nr. 1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr. 88/1993 și de OUG 75/2005.
În argumentarea acestui punct de vedere, tribunalul mai are în vedere și dispozițiile art. 29 alin. 1 din OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității în educație, în conformitate cu care „Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii” și art. 29 alin. 3 din același act potrivit cărora „În învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă.”
Coroborând disp. art. 3, art. 17 din HG nr. 1011/2011, prev. art. 60 alin. 4 din Legea nr. 84/1995 și disp. art. 3, art. 4 din OUG nr. 75/2005, se constată că Guvernul aprobă prin hotărâre structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat și particulare.
Necesitatea unei astfel de aprobări rezultă și din dispozițiile Legii nr. 443/2002 privind înființarea Universității S. Haret București, potrivit cărora, după . menționatei legi, în structura Universității vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate în art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu.
La data înscrierii reclamantului în anul I de studiu era în vigoare HG nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, hotărâre modificată în anexele 1 – 3 prin HG nr. 1609/2004 și HG nr. 916/2005, potrivit cărora Facultatea de D. și Administrație Publică București, specializarea administrație publica urmată de reclamant în cadrul Univer-sității S. Haret, a fost autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ „zi”, nu și pentru forma de învățământ urmată efectiv de acesta – ID (a se vedea anexa II, pct. 14 din HG 410/2002 și HG 1609/2004).
Nici analiza dispozițiilor pertinente din HG nr. 693/2003, nr. 1082/2003, nr. 940/2004, nr. 1175/ 2006, nr. 676/2007, nr. 635/2008 nu duc la o altă concluzie.
Atât legea învățământului în vigoare la data faptelor cât și legea de înființare a Universității „S. Haret” arată că nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de MECTS, în temeiul cererii și a dosarului de evaluare întocmite de fiecare instituție de învățământ superior, elaborându-se un act normativ prin care se stabilesc specializările care pot funcționa în fiecare instituție. Prin urmare, lipsa mențiunii privind respectivul program de studii în cadrul unei specializări, în raport de forma de organizare, nu dă dreptul instituției respective să organizeze și să desfășoare activitate la acea specializare, în respectiva formă de învățământ.
Procedura autorizării de funcționare provizorie și ulterior a acreditării presupune parcurgerea mai multor etape, autorizarea unor forme de învățământ fiind determinată de îndeplinirea condițiilor din OUG nr. 75/2005.La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în actul normativ sus menționat pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământu-lui, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale).
Este cert faptul că autorizarea specializării, forma de învățământ zi nu este suficientă pentru exercitarea acesteia prin forma ID sau FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ ( art. 29 din OUG 75/2005). Mai mult, pentru forma de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare (a se vedea dispozițiile capitolului II din HG nr. 1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea.
USH nu a depus vreo dovadă că a formulat o cerere de acreditare pentru învățământul ID și nici că s-a supus unei evaluări conform OUG 75/2005 și HG 1011/2001, în specializarea D., forma ID. În consecință, reclamantul nu a parcurs o formă de învățământ superior într-o specializare care să fi fost acreditată ori autorizată provizoriu conform legii.
Prin urmare, acesta nu este îndreptățit a obține diploma de licență și suplimentul la diplomă, la fel cum nici U., potrivit art. 32 alin 2 din OUG 75/2005, nu este îndreptățită să emită astfel de acte. Conform Regulamentului, actele de studii sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.
Fără îndoială că aceste acte sunt acte administrative ce nu pot fi emise decât spre executarea ori organizarea executării legii, respectarea principiului legalității impunându-se în cazul lor, ca în situația oricărui alt act administrativ.
Ori, învestită cu o cerere având ca obiect tocmai obligarea unei instituții la emiterea sa, instanța nu se poate limita doar la aprecieri pur formale ci trebuie să cerceteze dacă într-adevăr reclamantul este îndreptățit la eliberarea acelui act și dacă pârâta este „competentă” să îl elibereze. Instanța nu ar putea obliga U. la emiterea actului decât dacă ar constata îndeplinite toate cerințele prealabile eliberării sale, respectiv parcurgerea de către reclamant a unei forme de învățământ acreditate, recunoscute de către autoritățile statului ca făcând parte din sistemul național de învățământ.
Simplul fapt că U. a emis reclamantului o adeverință provizorie care atestă parcurgerea de către acesta a unei forme de învățământ, nu naște pentru beneficiarul acesteia, automat, un drept la emiterea diplomei de studii. Conform art. 2 din Ordinului 2284/2007 actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. D. acestea sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și calități dobândite.
Conform art. 2 alin 2 din Ordinul 2284/2007 doar actele de studii conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile care decurg din Legea învățământului.
Adeverința care se află în posesia reclamantului nu este un act de studii, este un act eliberat prin voința unilaterală a Universității, care nu a fost recunoscut de MECTS, putând naște un raport juridic doar între acest emitent și beneficiarul său. Această adeverință nu poate naște drepturi pe care actul principal, la baza căruia teoretic ar trebui să stea, nu le poate naște, așa cum s-a menționat anterior. Adeverința a fost eliberată pe baza raporturilor contractuale între reclamanți și universitatea pârâtă, în sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției.
Pretinsa inducere în eroare a absolvenților cu privire la acreditarea instituției de învăță-mânt absolvite, reprezintă un aspect ce poate fi valorificat pe temeiul răspunderii contractuale și nu poate naște în sarcina unui terț, respectiv a MECTS, obligația de emitere a unui act de studii.
Din simplul fapt că legea stabilește un termen de valabilitate redus al acestei adeverințe, - 12 luni (art. 38 din Ordinul 2284/2007) se poate deduce că operațiunea ulterioară de emitere a diplomei, nu a fost concepută de legiuitor drept o operațiune automată și care să aibă sensul unei simple confirmări a conținutului și efectelor juridice ale adeverinței. Prin urmare, între perioada emiterii adeverinței și cea a emiterii diplomei, însușite de MECTS, autoritățile statului sunt obligate să efectueze verificări, inclusiv referitoare la forma de învățământ parcursă de titular.
Nici necontestarea pe cale principală a acestei adeverințe nu poate duce la concluzia că reclamantul ar fi îndreptățit la emiterea unei diplome, având în vedere că instanța poate face aprecieri referitoare la legalitatea acestui act, pe cale incidentală, neputând ignora efectele reale pe care un astfel de act le poate în mod obiectiv să le producă.
Deși instanța nu a fost investită cu o cerere expresă privind legalitatea acreditării formelor de învățământ derulate de USH, acest fapt nu poate să nu facă obiectul unei cercetări incidentale, în cadrul prezentului litigiu, având în vedere că îndreptățirea sau nu a reclamantu-lui la eliberarea unei diplome universitare presupune cu necesitate verificarea formei de învă-țământ parcurse de acesta. Eliberarea diplomei nu reprezintă un act autonom, separat de procesul de învățământ derulat anterior, ci o încununare a acestuia, o confirmare oficială a studiilor parcurse.
Față de toate argumentele anterior menționate, tribunalul constată că acțiunea formulată de reclamant nu este fondată. MECTS are obligația aprobării de formulare tipizate de unitatea special desemnată către instituțiile învățământ superior numai în limita numărului de absolvenți ai facultăților sau specializărilor acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii. Corespunzător, U. S. Haret are dreptul și obligația de a gestiona, completa și elibera numai actele de studii pentru facultățile sale acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, iar absolvenții unei facultăți neacreditate ori neautorizate nu sunt îndreptățiți a le obține.
Cu alte cuvinte, în măsura în care U. S. Haret nu era acreditată/autorizată provizoriu pentru specializarea urmată de reclamant, forma de învățământ ID, iar la momentul încheierii contractului cu reclamantul acesta nu îi putea elibera acestuia în mod valabil o diplomă de licență producătoare de efecte juridice, în condițiile legii, recunoscută de MECTS, această posibilitate legală nu există nici în prezent. MECTS nu poate fi obligat la recunoașterea implicită a unei astfel de diplome emisă de o facultate neacreditată/neautorizată ori la aprobarea tipăririi tipizatelor pentru diplome sau la desemnarea unității de specialitate în acest sens și înaintarea tipizatelor către pârâta U. S. Haret.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtului MECTS la aprobarea tipăririi tipizatului, pentru aceleași motive, tribunalul o apreciază ca nefondată.
Având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată, instanța a respins cererea de chemare în garanție a MECTS ca fiind rămasă fără obiect.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta, solicitand modificarea acesteia in tot, admiterea cererii de chemare in judecata si a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educatiei Nationale, fost Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului formulată de U. S. Haret.
In motivare, recurenta reclamanta a aratat ca:
I.Instanța de fond a reținut în considerentele sentinței recurate că “nici la momentul înscrierii reclamantei în anul I de studii și nici în momentul finalizării acestora, ca de altfel nici în prezent, pârâta U. S. Haret nu era acreditată sau autorizată provizoriu să organizeze cursuri la specializarea Management - forma de învățământ ID”.
Este evident din formularea instanței de fond că aceasta nu a acordat suficientă actelor dosarului și actelor normative invocate de toate părțile, aceasta fiind singura explicație pentru care instanța nu a putut reține că specializarea este organizată în cadrul unității funcționale FACULTATE și nu în cadrul UNIVERSITĂȚII.
Instanța a decis, fără a fi investită în acest sens, să se pronunțe asupra situației prezente a pârâtei U. S. Haret, depășind astfel cadrul procesual stabilit de subsemnata. Mai mult, instanța nu a făcut verificări elementare în susținerea considerentelor reținute, respectiv a cadrului legislativ aplicabil. Dacă ar fi făcut acest lucru, instanța de fond ar fi observat că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 10/2009 “Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe - s.n. - 20.08.2009 - U. S. Haret din București, înființată prin Legea nr. 443/2002, încetează școlarizarea pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învățământ la distanță”.
Din textul legal mai sus arătat rezultă, în mod indubitabil, că U. S. Haret a încetat școlarizarea la forma de învățământ la distanță prin efectul actului normativ arătat, astfel încât referirea la situația actuală este nevenită, cel puțin în raport de situația subsemnatei.
Instanța de fond persistă în a depăși cadrul procesual fixat de subsemnata și enumeră, în motivarea respingerii cererii, acte normative care nu sunt incidente în situația dedusă judecății. Chiar dacă, prin absurd ar putea fi acceptată o asemenea depășire a cadrului procesual, justificată doar prin stabilirea ca fiind adevărată a unei alte situații de fapt decât cea arătată de subsemnata, instanța de fond putea și trebuia să constate următoarele:
- Facultatea de drept si administratie publica din cadrul Universității S. Haret a funcționat, în perioada ciclului de studii parcurs de subsemnata, în baza H.G. 916 din 11.08.2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență.
- Actul normativ mai sus arătat nu face distincție între specializări, programe de studii sau forma de învățământ, menționând în art. 1 doar că „Se aprobă structura instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pe facultăți și departamente, prevăzută în anexa nr. 1”.
- U. S. Haret este inclusă în H.G. nr. 916/2005, în anexa 1 (s.n. – la care se referă art. 1), secțiunea B - Instituții de învățământ superior particular, nr. crt. 6, cu un număr de 25 de facultăți, inclusiv Facultatea de drept si administratie publica din Bucuresti.
- Prin H.G. nr. 1175 din 06.09.2006 privind organizarea studiilor universitare de licență și aprobarea listei domeniilor și specializărilor din cadrul acestora s-a aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licență și a specializărilor din cadrul acestora, inclusiv pentru domeniul științe economice, în care subsemnatul sunt licențiat (pct. 6 din Anexa la H.G. nr. 1176/2006).
- În art. 8 al H.G. nr. 1175/2006 se prevede în mod expres că, pe data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă: H.G. nr. 88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licență și anexa 3 la H.G. nr. 916/2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență. Norma de reglementare prevăzută la art. 8 din H.G. nr. 1175/2005 este clară și nu suportă niciun fel de interpretare, în sensul că H.G. nr. 916/2005 se abrogă parțial (s.n.-doar în ceea ce privește anexa 3), celelalte dispoziții ale sale rămânând în vigoare și producătoare de efecte juridice, inclusiv anexa nr. 1 secțiunea B, în care este inclusă U. S. Haret, cu cele 25 de facultăți acreditate sau autorizate provizoriu.
- Dispozițiile legale aplicabile subsemnatei sunt cele menționate în H.G. nr. 1175/2006, care în art. 7 prevede că “Prevederile prezentei hotărâri se aplică învățământului superior public și privat, acreditat și/sau autorizat provizoriu, care funcționează în condițiile legii, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I”.
- Un act normativ relevant în cazul dedus judecății îl reprezintă Ordonanța Guvernului nr. 10 din 12 august 2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 581 din 20 august 2009, singurul act normativ care obligă U. S. Haret să înceteze școlarizarea pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învățământ la distanță. Numai că, în raport cu data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv data publicării în Monitorul Oficial al României - 20 august 2009 și cu principiul prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României, unde se stipulează în mod expres că: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”, aceste dispoziții nu sunt aplicabile subsemnatei, întrucât la acea dată susținusem și promovasem deja examenul de licență. De altfel, în cuprinsul O.G. nr. 10/2009 nu se face referire la situația absolvenților învățământului la distanță care și-au finalizat studiile prin examene de licență, situație în care se află și reclamanta, stipulându-se doar că “Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005-2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
II. Instanța de fond, omite să se pronunțe asupra efectelor pe care le-a produs deja adeverința de licență eliberată subsemnatei, care se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și de veridicitate.
Această adeverință de licență, care are regimul unui act de studii și care confirmă dobândirea titlului de licențiat, nu a fost anulată de către nicio instanță de judecată. Pe cale de consecință, atâta timp cât adeverința de licență depusă la dosar nu a fost anulată de nicio instanță de judecată, se prezumă că aceasta:
- a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege,
- emană în mod real de la emitent,
- reflectă în mod real că subsemnata AM DOBÂNDIT ÎN SESIUNEA IULIE 2009, PRIN MIJLOACE LEGALE, TITLUL DE LICENȚIAT, fără să mai fie nevoie în speță, să fie făcute alte cercetări cu privire la dreptul de a mi se elibera diploma de licență și suplimentul la aceasta.
Răsturnarea triplei prezumții de care se bucura Adeverința de licență, poate fi făcută în prezent, doar prin procedura înscrierii în fals și nu printr-o simplă apreciere a instanței de fond făcută în cauză, care de asemenea excede obiectului cercetării judecătorești și contrazisă chiar de actele normative incidente și invocate de instanță în motivarea hotărârii.
Având în vedere faptul că în statul de drept, însăși existența contenciosului administrativ este guvernată de principiul respectării drepturilor legal dobândite, solicit Curții să rețină faptul ca soluția instanței de fond încalcă dreptul legal al subsemnatei de a obține înscrisul material numit Diploma de Licență care trebuia să înlocuiască Adeverința de licență în termen de 12 luni de la eliberarea acesteia și nu să îmi confere un drept dobândit în urma promovării examenului de licență susținut în sesiunea iulie 2009.
Cu toate că instanța de fond reține, în mod corect, că potrivit adeverinței de studii, reclamanta a absolvit Facultatea de Management Financiar- contabil București din cadrul U. S. Haret, promoția 2009, am susținut și promovat examenul de licență, dobândind astfel titlul de Licențiată în Științe Economice, totuși, aceasta refuză nejustificat să dea eficiența cuvenită actului juridic în discuție și trece nelegal peste efectele juridice produse de acesta, apreciind, lipsit de orice temei de drept, faptul că indiferent de conținutul adeverinței de licență, cererea subsemnatei este neîntemeiată. Motivarea instanței de fond potrivit căreia “adeverințele invocate de reclamantă au termen redus de valabilitate și, prin atingerea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea adeverințelor” este cel puțin surprinzătoare.
În opinia instanței de fond, valabilitatea limitată la 12 luni de la data susținerii și promovării examenului de licență este echivalentă cu pierderea titlului de licențiat dacă nu este eliberată imediat la expirarea acestei adeverințe diploma de licență.
Mutatis mutandis, dacă un absolvent al oricărei facultăți, la orice formă de învățământ “recunoscută”, nu se prezintă, din motive personale sau medicale, în ultima zi a celei de-a 12-a luni, să i se elibereze diploma de licență va pierde titlul de licențiat.
În acest caz instanța de fond apreciază că dreptul câștigat, în urma promovării examenului de licență și invocat în cauză de reclamantă, poate fi negociat între pârâtă și chematul în garanție, în dauna și prejudiciul acesteia.
Nimeni și nimic nu a împiedicat M. Educatiei Nationale, fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în măsura în care aprecia că U. S. Haret ar fi încălcat normele legale privind organizarea programelor de studii, să ia măsuri care să corecteze sau sa sancționeze conduita pârâtei U. S. Haret, lucru care nu s-a întâmplat.
Pasivitatea Ministerului Educatiei Nationale, fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, coroborată cu eliberarea formularelor tipizate de Diplomă de licență pentru promoțiile anterioare (2007 și 2008), respectiv pentru absolvenții aceluiași program de studii care au urmat cursurile învățământului la distanță, valorează recunoașterea de către minister a legalității activităților desfășurate de către furnizorul de educație. În acest caz, prevalarea M.E.N. de propria culpă, în scopul de a opri emiterea diplomelor de licență în litigiu, este cel puțin hilară.
În drept, art. 304 pct. 9 C.proc.civ și art. 3041 C.proc.civ.
Examinand recursul declarat de parata, Curtea retine ca reclamantul a urmat cursurile USH-Facultatea de D. și Administrație Publică în perioada 2006-2009, a susținut si promovat examenul de licența în iulie 2009. În urma acestui examen i s-a eliberat adeverința nr. 3574/9.07. 09. Întrucât adeverința avea un termen de valabilitate de 12 luni, potrivit art. 20. alin 1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, la împlinirea termenului respectiv reclamantul a solicitat decanului facultății eliberarea diplomei de licența.
Parata U. S. Haret a fost infiintata prin Legea 443/5.07.2002 ca persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de invatamant, iar prin HG nr 693/2003 si HG nr 676/2007 au fost acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu, pentru forma de invatamant la zi, domeniile de licența drept, sociologie, psihologie, management, stiinte ale educației, informatica si altele.
In aplicarea dispozițiilor Legii 84/1995, M. Educației a emis la 7.03.2006 Ordinul nr 3404, in cuprinsul caruia se stabileste la art 2 ca „Admiterea in invatamantul superior public si particular se organizeaza pe domenii de studiu de licența, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate" iar la art 8 se prevede ca „Formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta pot fi organizate numai de către universitățile care organizeaza cursuri de zi, in domeniile respective si dispun de departamente specializate"
Specializarea urmata de reclamant a fost confirmata de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister pana in anul 2009, data de la care s-a refuzat eliberarea acestora.
Prin urmare, prevederile legale in vigoare in acea perioada permiteau paratei U. S. Haret sa organizeze formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta, pentru domeniile pentru care era acreditata/autorizata sa organizeze cursuri de zi, deci si pentru specializarea urmata de reclamanta, aceasta tinand de exercițiul autonomiei universitare, garantate de Constitutie si de lege.
Reclamantului i-a fost eliberata adeverința care atesta faptul ca a obtinut titlul de licentiat, adeverința care a intrat in circuitul civil, nefiind revocata sau anulata de instanta de judecata sau de o autoritate administrativa.
Mai mult, in ipoteza in care specializarea reclamantului nu ar fi fost recunoscuta, acesta a fost de buna-credinta, necunoscand acest aspect iar eroarea .-a aflat produce efecte juridice, in virtutea principiului de drept „error communis facit ius," in sensul validitatii adeverințelor de licența care atesta promovarea studiilor si a examenului de licența.
Pe de alta parte, OUG nr 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, dupa obținerea acreditarii sa transmita anual ARACIS rapoarte anuale de evaluare interna. M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului trebuia sa avertizeze pe furnizorul de educație, daca ar fi constatat ca nu sunt îndeplinite standardele de calitate, sa procedeze la aducerea activitatii educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației sa elaboreze si sa promoveze, dupa caz, hotarare de guvern sau lege, decizia prin care inceteaza definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program.
Nici dupa incheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art 8 din Legea nr 443/2002, si nici dupa emiterea HG nr 676/2007 si a HG nr 635/2008, precum si nici dupa . OUG nr 75/2005 privind asigurarea calitatii educației, factorii de decizie din sistemul de invatamant nu au sesizat nereguli semnificative in procesul de organizare si desfasurare a procesului educațional la nivelul paratei, nu a fost demarata si finalizata vreo procedura administrativa care sa conducă la concluzia ca universitatea a actionat in afara cadrului legal.
In al treilea rand, potrivit art 20 din Ordinul ministrului educației si cercetării nr 2284/2007, „Titularii sau imputernicitii acestora au dreptul sa solicite eliberarea actelor de studii completate, dupa termenul aprobat de senatul institutiei, care poate fi de cel mult 12 luni de la finalizarea studiilor, respectiv de doua luni de la confirmarea titlului stiintific de doctor".
Cata vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamantului la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept castigat, opozabil oricărui subiect de drept. Pe de alta parte, nu se pot face discriminări intre reclamant si alti absolvenți, cata vreme in cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de invatamant urmate. Nu este posibila crearea unei situații discriminatorii, atat vreme cat pentru alti absolvenți MECTS a aprobat formularele tipizate de diploma. Finalizarea cursurilor universitare organizate de U. S. Haret București, in cadrul formei de invatamant la distanta, prin susținerea examenului de licența si obținerea in urma acestuia a unei diplome, este o consecința a recunoașterii formei de invatamant urmata, de către M. Educație Naționale.
Din aceste motive, in baza art. 304 pct. 9, 3041 si 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va admite cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret si va obliga pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diplomă, respingand în rest cererea principală.
Potrivit legii, doar parata USH poate solicita obligarea paratului M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă, pentru reclamant. Din aceste motive, Curtea va respinge cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâtul M. Educației Naționale ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea de chemare in garantie, Curtea apreciaza ca intre parata USH si chematul in garanție exista un raport juridic direct, născut din refuzul expres al chematului in garanție de a aproba tiparirea de către . formularelor tipizate, care sa poata fi folosite de către parata la completarea și eliberarea diplomelor de licența, ce atesta absolvirea de către reclamanti a cursurilor universitare la forma invatamant la distanta, si ca, acest refuz constituie un exces de putere
Admiterea cererii de chemare in garanție asigura efectiv punerea in executare a obligației paratei U. S. Haret de eliberare a diplomelor de licența si supolimentelor la acestea pentru reclamanta.
Obligația nu poate fi dusa la îndeplinire, deoarece intimatul-parat (chematul in gatantie) MECTS refuza tiparirea formularelor tipizate de licența.
Obligația paratei USH este corelativa obligației intimatului MECTS de a aproba formularele tipizate.
Din aceste motive, Curtea va admite admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret si va obliga chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă, pentru reclamant.
In baza art. 274 C. proc. civ., Curtea va obliga chematul în garanție M. Educației Naționale să plătească pârâtei suma de 620 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul – reclamant M. M., împotriva Sentinței civile nr. 5430/06.11.2013 pronunțate de Tribunalul București– Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Modifică sentința în sensul că admite cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret.
Obligă pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diplomă.
Respinge cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâtul M. Educației Naționale ca neîntemeiată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret.
Obligă chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă, pentru reclamant.
Respinge în rest cererea principală.
Obligă chematul în garanție M. Educației Naționale să plătească pârâtei suma de 620 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. A. L. P. C. B. V.
GREFIER,
B. M.
Tribunalul București
Secția a IX-a C.
Administrativ și Fiscal
Jud. fond L. P.
Red. jud. B.V./2 ex./7.07.2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 3488/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2412/2014.... → |
|---|
