Pretentii. Decizia nr. 3488/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3488/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 5939/3/2012
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.3488 R
Ședința publică de la 5 mai 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – I. C. G.
JUDECĂTOR – C. M. F.
JUDECĂTOR – C. P.
GREFIER - I. P.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 P. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.2473 din data de 07.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant J. S. N., intimații-pârâți S. ROMÂN P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și intimatul-chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării recursului.
CURTEA,
P. sentința civilă nr. 2473 din 07.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul J. S. N. în contradictoriu cu pârâta AFPS6 prin DGFPMB și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1873 lei taxă de poluare și a dobânzii fiscale aferente acestui debit, dobândă ce va curge de la data plății taxei de poluare, respectiv de la data de 24.08.2010 și până la data achitării efective a debitului. A fost obligată pârâta și la plata către reclamant a sumei de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost admisă și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și obligată chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 1873 lei.
În motivarea sentinței, Tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat în august 2010 de la ., un autoturism marca Renault an fabricație 2006, . VF1JMSE_ înmatriculat pentru prima dată la data de 28 septembrie 2006, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat suma de 1873 lei cu titlu de taxă de poluare conform deciziei de calcul anexată la fila 16 dosar și chitanței de la fila 17.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Tribunalul reține că, în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, este de remarcat faptul că s-a dorit ca taxa pe poluare (al cărei scop este în principiu corect -“poluatorul plătește”) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
P. Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE (fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe poluare este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul va admite în parte cererea și va obliga pârâta AFP Sector 6 la restituirea către reclamant a sumei de 1876 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a dobânzii legale, tribunalul o apreciază ca fondată în parte.
Având în vedere caracterul fiscal al raportului juridic dedus judecății, dobânda care ar putea fi solicitată de reclamant, accesoriu al unei creanțe fiscale, este doar dobânda fiscală nu cea legală, reglementată actualmente de OG 13/2011.
Dobânzile fiscale solicitate de reclamant, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, nu pot curge decât de la data plății sumei greșit imputate, conform deciziei CJUE I.. Conform acesteia, dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia pronunțată de CJUE în procedura hotărârii preliminare este cea care a determinat schimbarea jurisprudenței acestei instanțe cu privire la data de la care curge dobânda aferentă debitului încasat contra prevederilor dreptului comunitar.
Astfel, acest capăt subsidiar de cerere va fi admis în sensul acordării dobânzii fiscale aferente debitului principal, calculate de la data plății taxei și până la data achitării efective a debitului principal.
În baza art. 274 C., constatând culpa procesuală a pârâtei AFP sector 6 și având în vedere taxele de timbru achitate de reclamantă, precum și onorariu de avocat, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În privința onorariului de avocat, instanța îl va cenzura conform art. 274 alineat 3 cpc, având în vedere că factura fiscală la care face trimitere chitanța de4 plată menționează existența a două prestații din partea avocatului. Mai mult, față de complexitatea redusă a prezentei cauze și absența unui desfășurător aferent orelor lucrate pentru a putea imputa un onorariului de 1000 lei, instanța apreciază că reducerea acestuia se impune.
Analizând cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu, instanța o apreciază ca fiind fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 1 alineat 1 din OUG 50/2008 modificată, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. Totodată, conform art. 5 alin. 1 din același act normativ taxa pe poluare se calculează de organul fiscal competent, iar conform alin. 4, taxa se plătește de contribuabil într-un cont deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu.
H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: „Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Conform art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Din coroborarea acestor dispoziții legale reiese faptul că pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite suma încasată nu a intrat în propriul buget ci autoritatea fiscală a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu.
Trebuie reținut și faptul că bugetele administrațiilor finanțelor publice sunt distincte, din punct de vedere legal, de bugetul F. pentru Mediu.
Suma reprezentată de taxa de poluare a profitat activității Administrației F. pentru Mediu, Administrația Fiscală nefiind altceva decât un colector al acestei taxe, în beneficiul exclusiv al F. pentru Mediu. În speță, AFP Sector 6 a acționat ca un mandatar în favoarea Administrației F. pentru Mediu, colectând o taxă în numele și pentru acest fond special.
Astfel, este evident că administrațiile finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu, în vederea recuperării prejudiciului produs.
Pentru aceste considerente, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și va dispune obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București a sumei pe care pârâta a fost obligată să le plătească reclamantului, respectiv a taxei de poluare. Remarcă instanța, faptul că prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat exclusiv plata acestei sume nu și a eventualelor dobânzi la care AFP Sector 6 ar fi obligată, astfel încât principiul disponibilității obligă admiterea acestei cereri incidentale în limitele în care a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta AFPS& prin DGFPMB solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a invocat greșita respingere de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFPS6 întrucât taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și este administrată de Administrația F. pentru Mediu.
În ceea ce privește fondul cauzei a arătat că taxe de poluare este conformă normelor comunitare, este prevăzută și în alte state ale Uniunii Europene, are la bază dispoziții legale obligatorii iar reclamantul nu se încadrează în situațiile reglementate de OUG nr. 50/2008 în care se poate obține restituirea taxei.
Recurenta-pârâtă critică și soluția dată capătului de cerere privind acordarea de dobânzii susținând că nu sunt aplicabile prevederile OG nr. 9/200, ci ale art. 124 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, condițiile reglementate de acest din urmă articol nefiind întrunite în cauză.
Intimații, deși legal citați, nu au depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, Curtea o apreciază ca neîntemeiată având în vedere că litigiul dedus judecății vizează refuzul nejustificat de restituire a taxei pe poluare solicitată pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, prin cererea formulată de reclamant și înregistrată de pârâtă sub nr._ din 29.11.2011 la care s-a răspuns prin adresa cu același număr din 09.12.2011. De asemenea, taxa pe poluare a cărei restituire se solicită a fost calculată și încasată de Administrația Finanțelor Publice Sector 6, în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, astfel că acestei autorități îi revine obligația de restituire a sumei încasată cu acest titlu. Împrejurarea că sumele reprezentând taxă pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu nu este de natură să lipsească organul fiscal de calitate procesuală pasivă în cauză.
Curtea apreciază că este neîntemeiată și critica recurentei privind soluția dispusă de instanța de fond pe cererea de restituire a sumei de 1873 lei reprezentând taxă de poluare, întrucât această taxă a fost percepută reclamantului potrivit OUG nr. 50/2008, cu încălcarea art. 110 din TFUE.
În acest sens trebuie avută în vedere interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele T. c. României și N. c. României care a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În considerentele cauzei N. c. României, Curtea Europeană de Justiție precizează că OUG nr. 50/2008 cu modificările aduse prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009, menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Față de cele reținute de Curtea Europeană de Justiție în cauzele de mai sus, instanța de recurs apreciază că taxa de poluare percepută reclamantului în baza prevederilor OUG nr. 50/2008 contravine art. 110 din TFUE care interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, întrucât taxa de poluare este percepută, cu prilejul primei înmatriculări în România, doar autoturismelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, nu și autoturismelor înmatriculate deja în România și pentru care nu s-a achitat taxa de poluare la momentul primei înmatriculări.
În acest sens, Curtea reține că autoturismul reclamantului are data primei înmatriculări la 28.09.2006, dată la care în România nu se percepea vreo taxă pentru înmatricularea autoturismelor, astfel că autoturismele similare cu ale reclamantului înmatriculate anterior anului 2007 în România și aflate pe piața națională nu sunt supuse taxei achitată de reclamant, de unde provine caracterul discriminatoriu al acestei taxe percepută reclamantului.
Curtea reține și că instanțele judecătorești au competența de a stabili conformitatea unei legi naționale cu legislația europeană, având în vedere dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României potrivit cărora „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare” precum și alin. 4 al aceluiași articol care prevede că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).”
De asemenea, Curtea reține că restituirea taxei de poluare întemeiată pe neconcordanța legii române cu legislația comunitară se încadrează în prevederile art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, acest aspect rezultând și din cuprinsul deciziei nr. 24 din 14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii.
În ceea ce privește soluția dată cererii de acordare de dobânzi, Curtea apreciază că aceasta este corectă întrucât instanța de fond a acordat dobânda fiscală ce se calculează potrivit art. 124 raportat la art. 117 din Codul de procedură fiscală și ținând cont de decizia CJUE în cauza I. potrivit căreia „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
De asemenea, în mod întemeiat instanța de fond a obligat pârâta și la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, întrucât pârâta este partea care a căzut în pretenții.
Față de cele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă AFPS6 prin DGFPMB, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 P. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.2473 din data de 07.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant J. S. N., intimații-pârâți S. ROMÂN P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și intimatul-chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER
I. P.
Red. I.C.G
2ex/
Tribunalul București Secția a IX a contencios administrativ și fiscal– judecător A. I. N.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3196/2014.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5316/2014.... → |
|---|
