Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 6689/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 6689/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 25568/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 6689
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.09.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. M.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 110 din data de 09.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, de recurenții – reclamanți P. (D.) D., D. (V.) M. E., D. (V. – Șomeșan) G. D. și L. (M.) D. C., în contradictoriu cu intimata – pârâtă U. „S. Haret” și intimatul – chemat în garanție M. Educației Naționale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții – reclamanți P. (D.) D., D. (V.) M. E., D. (V. – Șomeșan) G. D. și L. (M.) D. C., prin avocat T. S., care depune delegație de substituire la dosar, fila 92, lipsă fiind intimata – pârâtă U. „S. Haret” și intimatul – chemat în garanție M. Educației Naționale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenții – reclamanți, prin avocat, depun la dosarul cauzei practică judiciară și arată că nu are alte cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul recurenților – reclamanți pe recurs.
Recurenții – reclamanți, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 110/2014, iar pe fond admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtei la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentului de diplomă pentru recurentele – reclamante, de asemenea, să se admită cererea de chemare în garanție, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea rămâne în pronunțare pe recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 110/09.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele P. (D.) D., D. (V.) E., D. (V.-S.) D. și L. (M.) C. în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET și chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamantele P. (D.) D., D. (V.) E., D. (V.-S.) D. și L. (M.) C., solicitând admiterea recursului declarat si modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale.
În motivarea cererii de recurs, recurentele-reclamante au arătat în esență că soluția instanței de fond este nelegala și netemeinica întrucât U. S. Haret era acreditată să organizeze forme de învățământ FR și ID, precum și faptul că modalitatea de desfășurare a acestor forme de învățământ trebuie analizată în raport de prevederile legale în vigoare la momentul urmării de către recurente a studiilor universitare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 8 C.pr.civ., solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Intimata - pârâtă U. „S. Haret" a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca, în cazul în care se va admite recursul reclamantului, să se admită si cererea sa de chemare in garanție a Ministerului Educației Naționale (MECTS).
În motivarea întâmpinării, s-a arătat, în esență, că nu poate fi admis recursul si acțiunea recurentului-reclamant fără a fi admisă și cererea de chemare in garanție formulata de U. S. Haret, întrucât între cele doua cauze există o evidentă interdependentă. A motivat solicitarea de admitere a cererii de chemare in garanție pe imposibilitatea efectiva de a emite reclamantului diploma de licența atâta vreme cat MEN nu va aproba tipărirea formularelor pentru anul 2009, fiind pusă astfel in imposibilitatea de a executa hotărârea,daca se va admite cererea reclamantului, câtă vreme dreptul absolvenților nu poate fi realizat fără concursul efectiv al chematului in garanție, care, in calitate de autoritate publica gestionează materialele si tipizatele cu regim special necesare pentru a se elibera diploma sau alte acte de studii. Există o interdependență intre cele doua cereri, obligația intimatei de a elibera diplomele de licența fiind subsidiara si indisolubil legata de acordul chematului in garanție MEN in vederea tipăririi acestor formulare.
Intimatul M. Educației Naționale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea lui ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat, în esență, că organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior sunt atribuții exclusive ale Ministerului Educației Naționale, iar organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții ale ARACIS care este un organism autonom, cu atribuții distincte, conform OUG nr.75/2005.
Programele de studii sunt propuse Ministerului Educației Naționale de către ARACIS, iar M. fiind cel care le adoptă, acreditările/autorizările provizorii fiind aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
De asemenea, s-a arătat că prin O.U.G. nr. 10/2009 s-a oferit posibilitatea tuturor studenților - indiferent de forma de invatamant frecventata - de a-și finaliza a studiile într-un cadru legal și de a se bucura de toate drepturile ce decurg din deținerea unui act de studiu legal. Pentru studenții care erau la forme neacreditate sau neautorizate de invatamant în respectiva norma s-a reglementat posibilitatea ca aceștia sa treacă la formele autorizate sau acreditate, în urma susținerii unor examene diferențiale care sa le asigure echivalarea studiilor.
Deși a fost creata aceasta oportunitate legislativa, nici U. S. Haret și nici recurentul, în niciun moment nu au făcut dovada ca ar fi susținut și promovat asemenea examene pentru a beneficia de asimilarea cu studenții care au absolvit cursuri acreditate/autorizate. Așadar, nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantului de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu.
Rezulta ca universitatea nu avea și nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate /neacreditate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 72 C.pr.civ., Legii nr. 288/2004, O.U.G. nr. 75/2005, OMECTS nr. 2284/2007 solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă.
În recurs nu au fost administrate înscrisuri noi, fiind depuse hotărâri judecătorești din alte cauze, cu titlu de practică judiciară.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Astfel cum a reținut prima instanță, ca urmare a susținerii examenului de licență, reclamantelor le-au fost eliberate adeverințe care atestă calitatea de absolvente ale Universității S. Haret și de licențiate.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MEN.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului-pârât M. Educației Naționale, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției din anul 2009. Intimatul-pârât MEN a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
În aceste condiții, intimata-pârâtă U. S. Haret nu a putut da curs cererii recurentului-reclamant de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului acestuia, lipsindu-i formularele tipizate necesare.
Din cuprinsul corespondenței dintre cele două intimate-pârâte, ca și al întâmpinărilor formulate în cauză, Curtea reține că între aceste două instituții, există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, M. Educației Naționale considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce U. S. Haret consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006 privind criteriile generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007.
În soluționarea acestei divergențe de interpretare a legii, Curtea va avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție –Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/ sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme; o astfel de soluție, chiar neavând forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune din necesitatea unificării practicii judiciare.
Astfel, prin soluția de principiu de mai sus instanța supremă a arătat că a fost avută în vedere jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/ 2012, nr. 953/ 2012, nr. 1638/ 2012 și nr. 3302/ 2012 ale ICCCJ-SCAF.
Prin aceste decizii de speță, se reținuse că, în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României). Adeverința se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 alin. (8) teza fiscală din Legea nr. 554/2004. Susținerile din recurs privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern prin care U. S.H. a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate nu pot fi reținute, deoarece aceasta nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu o cererea privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță. Cu privire la situația de fapt care privește cererea de chemare în garanție, este de necontestat faptul că recurentul a refuzat nejustificat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea formelor tip pentru diplomele de licență, iar dreptul absolvenților de a li se elibera diplomele de licență nu poate fi realizat în lipsa admiterii cererii de chemare în garanție. În mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate, în condițiile în care eliberarea de către pârâta U.S.H. București a diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către M.E.C.T.S., în calitate de autoritate administrativă competentă.
Ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 pct. 8 din Cod de Procedură Civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă recurată; va admite în parte acțiunea principală; va admite în parte cererea de chemare în garanție; va obliga pârâta U. S. Haret la eliberarea către reclamante a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă; va obliga pârâtul chemat în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă și va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate, respectiv cele cu privire la respingerea ca nefondată a capătului de cerere privind obligarea Ministerului Educației Naționale la executarea obligațiilor stabilite prin hotărâre judecătorească sub sancțiunea plății unei penalități de întârziere în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere cât timp ipoteza acestui text presupune existența unei hotărâri judecătorești irevocabile neexecutate de bunăvoie de debitor în termenul de 30 de zile; cum nu se poate prezuma o astfel de neexecutare viitoare, principiul respectării hotărârilor judecătorești irevocabile și al executării de bunăvoie a acestora de către debitori prevalează, astfel că o astfel de solicitare este neîntemeiată.
Ca urmare a căderii în pretenții prin admiterea cererii de chemare în garanție, Curtea, în temeiul art. 453 din NCPC, va obliga pârâtul chemat în garanție M. Educației Naționale la plata către pârâta U. S. Haret a sumei de 670 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, din care suma de 90 lei reprezintă taxă judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanție, iar suma de 620 lei reprezintă onorariu de avocat – f. 90 și 93-94 din dosarul de fond), precum și a sumei de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat – f. 41-42 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 110 din data de 09.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, de recurentele – reclamante P. (D.) D., D. (V.) M. E., D. (V. – Șomeșan) G. D. și L. (M.) D. C., toți cu domiciliul ales la C.A. "V. A.", cu sediul în București, .. 7, ., ., în contradictoriu cu intimata – pârâtă U. „S. Haret”, cu sediul în sector 3, București, .. 13, și intimatul – chemat în garanție M. Educației Naționale, cu sediul în sector 1, București, .. 28-30.
Casează în parte sentința civilă recurată, în sensul că:
Admite în parte cererea principală.
Admite în parte cererea de chemare în garanție.
Obligă pârâtul U. S. Haret să elibereze reclamantelor diploma de licență și suplimentul la diploma de licență.
Obligă chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularului tipizat constând în diploma de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamante.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă M. Educației Naționale la plata către U. S. Haret a sumei de 670 lei cheltuieli de judecată în fond și a sumei de 620 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A. M. M. M. P. M. D. R. B.
Red./Tehnored. M.D./8 ex./08.10.2014
Sentința civilă nr. 110 din data de 09.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._
judecător fond: S. V.
lucrat 6 comunicări la data de .
semnătură grefier.
← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2079/2014.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2385/2014.... → |
---|