Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2079/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2079/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 3141/2/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2079
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 30.06.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta S. C. PENTRU SERVICII DE TELECOMUNICAȚII ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI ÎN REȚELE ELECTRICE DE TRANSPORT TELETRANS S.A. în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când C., având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de azi, 30.06.2014, când în aceeași compunere a dispus următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 09.05.2014, reclamanta S. Comerciala pentru Servicii de Telecomunicații și Tehnologia Informației în Rețele Electrice de Transport « TELETRANS » S.A. a solicitat în contradictoriu cu parata C. de C. a României suspendarea executării Deciziei nr. 2/13.01.2014 privind punctele 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, din secțiunea „Constatări" precum și a masurilor corelative din secțiunea „Masuri dispuse" de la punctele I.3.; II.6.; II.7.; II.8.; II.9.; II.10; II.11.; II.12; II.13.
Învederând îndeplinirea condițiilor legale pentru admiterea cererii de suspendare, reclamanta a arătat următoarele aspecte în ceea ce privește cazul bine justificat:
Motivele expuse în acțiunea formulata de către societatea reclamantă, aflata în prezent pe rolul Secției de C. Administrativ și Fiscal a Curții de Apel București, ar putea crea în favoarea sa aparenta de drept pe care trebuie sa o dovedim conform art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, se poate lesne observa ca nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-o în raport de argumentele invocate atât în cererea de chemare în judecata (atașata prezentei), cat și din următoarele argumente ce vizează analiza a doar câtorva masuri reținute de C. de C.:
Referitor la punctul 3 din secțiunea „Constatări" și a măsurii corelative de la secțiunea „Masuri dispuse" - pct. II. 6 din Decizia nr. 2/13.01.2014, va observa instanța, ca exista suficiente argumente de drept și de fapt care atesta ca aceasta măsura poate fi prezumata ca fiind nelegala.
Constatările echipei de control și ale Comisiei de soluționare a contestației
În fapt, auditorii externi, verificând Contractul de închiriere nr. C188/08.12.2009 și actele adiționale aferente, au constatat ca TELETRANS a efectuat cheltuieli suplimentare, respectiv plați nedatorate în suma totala de 696.411 lei, reprezentând taxa pentru serviciile prestate de proprietarul clădirii S.C. DAGESH ROM S.R.L.
Măsura poate fi prezumata ca fiind nelegala, în raport de următoarele argumente de fapt și de drept:
Pe cale de excepție:
>măsura dispusa în sarcina TELETRANS este nelegala, întrucât aceasta a fost emisa cu nerespectarea dispozițiilor referitoare la competenta echipei de control de a verifica o alta perioada decât cea stabilita în mandatul acordat de C. de C. în contextul în care perioada menționata în cuprinsul Raportului de control, pentru verificarea societății noastre este 01.01._12 (aceasta fiind aprobata de către C. de C.), iar măsura dispusa vizează și alte perioade, decât cele menționate în cuprinsul acestuia, respectiv anii 2010 și 2013;
>Măsura este nelegala întrucât aceleași operațiuni derulate în aceeași perioada au fost verificate de doua ori, având în vedere ca prin Raportul de control nr. 5537/28.10.2011 (atașat prezentei acțiuni), echipa de audit a analizat și Contractul de închiriere nr. C188/08.12.2008 încheiat cu S.C. DAGESH ROM S.R.L., constatând "supradimensionarea cheltuielilor de exploatare, acceptarea și plata în plus a sumei totale de 451.519 lei, formata din:
•52.411 lei, aferente anului 2009;
•145.964 lei, aferente anului 2010;
•253.144 lei, aferente anului 2011,reprezentând contravaloarea chiriei, mentenantei și utilităților calculate de care furnizorul S.C. DAGESH ROM S.R.L.".
Astfel, va observa instanța ca derularea Contractului de închiriere nr. C188/08.12.2008 încheiat cu S.C. DAGESH ROM S.R.L., respectiv efectuarea plaților în baza acestuia (aferente perioadei 2010 - 2011) a mai fost verificata de către C. de C., prin emiterea actului menționat anterior.
Pe fondul cauzei:
> măsura dispusa de C. de C. este nelegala, întrucât societatea reclamantă a efectuat aceste cheltuieli de mentenanta, cu respectarea atât a dispozițiilor legale incidente, cat și a Contractului de servicii nr. CI88/08.12.2009, precum și a actelor adiționale aferente, așa încât susținerile Curții de C. nu pot fi reținute ca temeinice și legale atât timp cat:
• TELETRANS, la angajarea cheltuielilor, a avut în vedere și a respectat principiile eficientei, eficacității și economicității, fiind, de asemenea, respectate și cerințele de legalitate, regularitate și existentei vizei de control financiar preventiv propriu;
• nu prezintă nicio relevanta constatările auditorilor externi privind situațiile financiare ale S.C. F. ADMINISTRATOR IMOBILIARA S.R.L., întrucât, pe de o parte, neînregistrarea veniturilor serviciilor prestate de către societatea în discuție nu poate conduce la concluzia ca acestea nu au existat, răspunderea pentru neînregistrarea veniturilor serviciilor prestate de către societatea în discuție revenind acesteia iar, pe de alta parte, societății reclamante nu ii poate reveni obligația de verifica în ce măsura veniturile înregistrate de furnizorii DAGESH se regăsesc sau nu în bilanțul contabil întocmit de aceștia;
• chiar daca, prin absurd, s-ar admite ca ar prezenta relevanta aspectul înregistrării veniturilor în situațiile financiare ale furnizorului lui DAGESH, invocarea în susținerea unei astfel de constatări (existenta prejudiciului) a situațiilor financiare publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice nu poate fi reținuta ca temeinica și legala, întrucât o situație publicata nu poate constitui un mijloc de proba în sensul ca respectivul agent economic nu și-a înregistrat veniturile în evidentele contabile, numai un raport de inspecție fiscala și o decizie de impunere emisa de organele fiscale având aceasta forța probanta;
• mai mult decât atât, în acest sens s-a solicitat de către auditorii externi efectuarea unei verificări la societatea în discuție, însa aceștia, în mod nelegal, nu au mai așteptat rezultatul inspecției fiscale efectuate de către organele de specialitate și au concluzionat, fără a avea o proba concludenta și pertinenta, ca societatea reclamantă a efectuat plați nelegale în cuantum de 308.815 lei; în mod corelativ, nu se poate afirma ca, plătind taxa de servicii, conform clauzelor contractului, ar fi micșorat impozitul pe profit aferent anului 2010;
• facturile achitate cu titlu de impozit pe clădiri (suma de 327.394 lei) reprezintă refacturarea sumelor prevăzute de art. 6.2.1 din Contractul nr. 188/2009.
Prin urmare, nu se poate retine ca sumele reprezentând cheltuieli cu taxa pentru serviciile prestate de către S.C. DAGESH ROM S.R.L. pot constitui un prejudiciu la bugetul entității atât timp cat au fost respectate toate dispozițiile legale în materie.
1.2. Referitor la măsura dispusa la punctul 5 din secțiunea „Constatări" și a măsurii corelative de la secțiunea „Masuri dispuse" - pct. II.8 din Decizia nr. 2/13.01.2014, va observa instanța, ca exista suficiente argumente de drept și de fapt care atesta ca aceasta măsura poate fi prezumata ca fiind nelegala.
În cadrul acestei masuri, auditorii externi au reținut:
a.TELETRANS a făcut plați în suma totala de 37.795 lei, reprezentând taxe de participare la cursuri de pregătire profesionala, pentru doua persoane care nu sunt salariați ai societății (pct. 5.1. din Decizie și 3.3 lit. A din Raportul de control);
b.TELETRANS a efectuat plați în suma de 3.500 lei, pentru participarea unui salariat (consilierul juridic) la cursul de formare a mediatorilor (abaterea de la pct. 5.2. din Decizie și pct. 3.3 lit. B, din Raportul de control).
a. În ceea ce privește plata sumei de 37.795 lei, reprezentând taxe de participare la cursuri de pregătire profesionala, pentru doua persoane care nu sunt salariați ai societății
Aceasta măsura poate fi prezumata ca fiind nelegala, în raport de următoarele argumente de fapt și de drept:
> C. de C., în susținerea măsurii stabilite, face aplicarea unor dispoziții legale străine de natura raporturilor juridice analizate, așa încât aceste constatări sunt, în opinia reclamantei, nelegale.
Analizând operațiunile efectuate, C. de C., pentru a ajunge la concluzia ca aceste sume au fost cheltuite în mod nelegal și trebuie recuperate de la persoanele care au beneficiat de aceste cursuri, retine ca fiind incidente dispozițiile legale aplicabile salariaților, respectiv ale art. 2 alin. 2 din O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adulților, care prevăd ca:
„(2) Societățile comerciale, companiile și societățile naționale, regiile autonome și alte unități aflate sub autoritatea administrației publice centrale sau locale, unitățile și instituțiile finanțate din fonduri bugetare și extrabugetare, denumite în continuare angajatori, vor lua toate masurile sa asigure condiții salariaților pentru a avea acces la formare profesionala. Drepturile și obligațiile ce revin angajatorilor și salariaților în perioada în care salariații participa la programele de formare profesionala vor fi prevăzute în contractul colectiv sau, după caz, în contractul individual de muncă".
Având în vedere ca în cazul administratorilor unei societăți comerciale, raporturile juridice cu societatea sunt raporturi juridice de mandat și nu raporturi de munca, aceste dispoziții legale nu pot fi interpretate în sensul ca acestea interzic avansarea unor sume de bani de către aceste entități în scopul pregătirii profesionale a altor persoane decât salariații.
O astfel de interpretare este de natura sa încalce, în mod evident, principiul juridic ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.
b. În ceea ce privește plata sumei de 3.500 lei, pentru participarea unui salariat (consilierul juridic) la cursul de formare a mediatorilor.
Aceasta măsura poate fi prezumata ca fiind nelegala, în raport de următoarele argumente de fapt și de drept:
>cursul de formare a mediatorilor nu este un curs care sa permită accesul la o ocupație sau profesie, incompatibila cu aceea de consilier juridic, acest aspect rezultând din dispozițiile art. 11 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, exercitarea profesiei de consilier juridic este compatibila cu funcția de arbitru, mediator sau expert;
>din analiza dispozițiilor art. 2 alin. 1 și art. 2 alin. I3 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, persoanele fizice sau persoanele juridice, sunt obligate sa participe la ședința de informare privind avantajele medierii, inclusiv, daca este cazul, după declanșarea unui proces în fata instanțelor competente, în vederea soluționării pe aceasta cale a conflictelor în materie civila, de familie, în materie penala, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de lege. Efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizata de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atesta în scris.
1.3. Referitor la măsura dispusa la pct. 11.13 din Decizia nr. 2/13.01.2014, va observa Onorata Instanța, ca exista suficiente argumente de drept și de fapt care atesta ca aceasta măsura poate fi prezumata ca fiind nelegala.
În esența, auditorii publici externi au constatat nerespectarea de către TELETRANS a prevederilor legale privind aplicarea masurilor financiar - fiscale pentru păstrarea echilibrelor bugetare, respectiv efectuarea de plați în suma totala estimata de 740.625 lei, pentru 8 autovehicule preluate în leasing operațional și pentru achiziția de aparatura birotica (15 aparate telefonice și 8 multifuncționale) în condițiile în care, începând cu luna iulie 2010, au fost interzise aceste operațiuni la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și a filialelor acestora.
Aceasta măsura poate fi prezumata ca fiind nelegala, în raport de următoarele argumente de fapt și de drept:
> constatările auditorilor publici externi sunt nefondate, întrucât societatea reclamantă, prin contractele de leasing operațional încheiate și prin achizițiile efectuate nu a încălcat dispozițiile O.U.G. nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 și reglementarea unor masuri financiar-fiscale.
> conform dispozițiilor art. 24 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2009, de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgenta, autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 21 li se interzice achiziționarea, preluarea în leasing sau închirierea de:
a.autoturisme, astfel cum sunt acestea definite la alin. 1 al art. 3 din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările și completările ulterioare;
b.mobilier și aparatura birotica, așa cum sunt prevăzute la subgrupele 3.1. "Mobilier" și 3.2. "Aparatura birotica" din cadrul grupei 3 "Mobilier, aparatura birotica, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale" din H.G. nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, precum și obiecte de inventar de natura acestora, în scopul dotării spatiilor cu destinația de birou.
Conform definiției data de art. 3 alin. 1 pct. 3 din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, autoturismul reprezintă un autovehicul cu cel puțin 4 roti și o viteza maxima constructiva mai mare de 25 km/h, conceput și construit pentru transportul de persoane, care are cel mult 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto.
>conform dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 50 din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, vehicul rutier reprezintă un sistem mecanic destinat circulației pe drumurile publice, cu sau fără mijloace de autopropulsare, și care se utilizează în mod normal pentru transportul de persoane și/sau de mărfuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări, în sensul acestei ordonanțe de urgenta fiind considerate vehicule rutiere autovehiculele, remorcile, semiremorcile și tractoarele, definite astfel:
a)autovehicul - orice vehicul rutier care se deplasează prin propulsie proprie, cu excepția vehiculelor care circula pe sine și a autovehiculelor cu doua sau 3 roti;
b)remorca - vehicul rutier fora motor, conceput și construit pentru a fi tractat de un autovehicul;
c)semiremorca - vehicul rutier tractat, conceput pentru a fi cuplat la un tractor sau la o axa de tractare, astfel încât asupra tractorului ori axei de tractare se exercita o foita verticala semnificativa;
d)tractor - vehicul rutier care, prin concepție și construcție, este destinat exclusiv sau în principal tractării de remorci/semiremorci sau utilaje.
>Situația reținuta prin raportul de control potrivit căreia în perioada 2011-2012, TELETRANS a preluat în leasing operațional 8 autoturisme prin Contractul LS00234/10.05.2011 și Contractul nr. LS00271/26.01.2012 încheiat cu S.C. PREMIUM LEASING S.R.L. este eronata întrucât, în realitate, după cum se menționează chiar în cuprinsul încheierii, la pagina nr. 40, prin cele doua contracte au fost preluate în leasing operațional 8 vehicule iar nu 8 autoturisme. De altfel, aceasta împrejurare rezulta și din faptul ca vehiculele Mitsubishi L200 nu sunt impozitate conform dispozițiilor Codului fiscal, art. 263 alin. 2, ca și autoturisme.
> referitor la achiziția de multifuncționale, s-a precizat ca, după cum rezulta din analiza dispozițiilor art. 24 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 34/2009, interdicția achiziției de mobilier și aparatura birotica se refera la aceste categorii de bunuri astfel cum sunt definite de H.G. nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, o condiție esențiala pentru ca bunurile respective sa fie încadrate în acest catalog este aceea ca acestea sa fie considerate mijloace fixe.
Or, pentru a fi considerat mijloc fix, un bun trebuie sa aibă o valoare minima de 1800 lei, așa cum este prevăzut de art.l. alin.l din H.G. nr. 105/2007 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, act normativ care era în vigoare la data achiziției respectivelor multifuncționale.
Însa, având în vedere ca valoarea acestora nu a depășit suma de 1800 lei, așa cum prevăd dispozițiile art.l. alin.l din H.G. nr. 105/2007 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, rezulta ca nici acestea nu se încadrează în categoria aparatura birotica, avuta în vedere de dispozițiile art. 24 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2009.
În consecința, având în vedere ca orice excepție este de stricta interpretare și aplicare, neputând fi extinsa prin analogie în situații similare, rezulta ca situația de excepție reglementata de art. 24 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2009, referitoare la interdicția achiziției de mobilier și aparatura birotica trebuie aplicata în mod strict doar cu privire la aceste categorii așa cum sunt prevăzute la subgrupele 3.1. "Mobilier" și 3.2. "Aparatura birotica" din cadrul grupei 3 "Mobilier, aparatura birotica, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale" din H.G. nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, având în vedere aspectele prezentate anterior, precum și cele pe larg expuse în acțiunea având ca obiect anularea actelor în discuție, apreciem ca exista suficiente elemente atât de fapt, cat și de drept care ar putea răsturna prezumția de legalitate de care se bucura actul administrativ a cărui suspendare se solicită.
Referitor la condiția pagubei iminente, s-a învederat că masurile dispuse de C. de C. vizează, printre altele, și efectuarea demersurilor societății reclamante în vederea stabilirii întinderii prejudiciului estimat la suma de 4.039.480 lei, precum și recuperarea acestuia de la persoanele responsabile.
Punerea în executare a masurilor dispuse de către C. de C., astfel cum au fost anterior menționate, au ca și consecința a executării recuperarea sumelor de bani de la:
-prestatorii de servicii (spre exp.: .; . VIENA);
-personalul societății noastre (directorul general, consilierul juridic, membrilor și secretarilor consiliului de administrație etc.).
În aceste condiții consecințele sunt atât de ordin financiar, cat și de ordin social, neputându-se solicita restituirea unei parți din sumele achitate prestatorilor, care de altfel au fost achitate în baza unor contracte ferme și în baza documentelor prevăzute de lege, fără a exista consecințe care vor fi greu de înlăturat, respectiv:
- potrivit clauzelor contractuale, prestatorii noștri vor avea la îndemâna posibilitatea solicitării rezilierii contractelor în discuție, motivat de faptul că reclamanta nu și-a respectat obligațiile contractuale (respectiv de plată a sumelor ce fac obiectul acestor contracte);
- pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, aceștia vor putea cere executarea garanțiilor art. 7.6 din Contractul de închiriere nr. C188/08.12.2008 încheiat cu S.C. Dagesh Rom S.R.L.
De asemenea, prin ducerea la îndeplinire a masurilor dispuse sunt afectați și salariați societății, întrucât reținerea sumelor de bani (care au fost acordate legal, în baza unor prevederi legale și ale contractelor de munca încheiate) din drepturile de natura salariala ale acestora este de natura a determina crearea unor pagube ireversibile, respectiv inițierea acțiunilor în justiție, potrivit legislației muncii, din partea angajaților.
Așadar, având în vedere ca prin noțiunea de "paguba iminenta" se înțelege:
-prejudiciu material și viitor
-perturbarea previzibila grava a funcționarii unei autorități publice sau a unui serviciu public, în speța de fata, ținând cont de masurile dispuse de către C. de C., astfel cum au fost anterior menționate, este îndeplinita aceasta condiție, atât timp cat executarea masurilor dispuse de către aceștia vizează personalul societății (aceștia urmând a suporta un prejudiciu material viitor și previzibil), iar din punct de vedere economic ar apărea o perturbare grava a funcționarii serviciului public prestat de societatea reclamantă.
Un alt aspect relevant îl constituie acela ca termenul cert stabilit de către reprezentanții Curții de C. pentru ducere la îndeplinire a masurilor dispuse, respectiv 01.07.2014, termen care daca nu este respectat poate conduce la aplicarea de sancțiuni, chiar de ordin penal.
În acest sens, au fost invocate prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992 potrivit cărora: nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a masurilor transmise de C. de C., constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani fata de persoanele responsabile de ducerea la îndeplinire a masurilor dispuse prin Decizie.
În drept, au fost invocate disp. art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
La data de 29.05.2014 pârâta C. de C. a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca nefondată.
La data de 11.06.2014 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a combătut apărările pârâtei și a reiterat în esență solicitarea de admitere a acțiunii astfel cum a fost formulată.
În temeiul disp. art. 258 rap. la art. 255 C.pr.civ. a fost încuviințată proba cu înscrisuri ca fiind concludentă și utilă soluționării cauzei.
Analizând actele dosarului, instanța apreciază că cererea de suspendare este neîntemeiată, urmând a fi astfel respinsă pentru următoarele considerente:
În fapt, din susținerile coroborate ale părților și din actele depuse de acestea la dosar, instanța reține că în perioada 07.10.2013 – 13.12.2013 C. de C. a efectuat în cadrul Societății Comerciale pentru Servicii de Telecomunicații și Tehnologia Informației în Rețele Electrice de Transport Teletrans S.A. o verificare privind situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului, precum și realizarea veniturilor și a efectuării cheltuielilor pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2012, rezultatele fiind consemnate într-un Raport de control nr. 8587/13.12.2013, în acest act consemnându-se o . constatări și recomandări raportate la obiectivele acțiunii de control.
Întrucât reprezentantul reclamantei a formulat obiecții la acest raport de control, pârâta a emis Decizia nr. 2/13.01.2014 prin care a dispus o . măsuri în sarcina reclamantei, stabilind și anumite termene de conformare pentru realizarea respectivelor măsuri.
Pentru unele dintre măsurile dispuse, întrucât reclamanta nu a fost de acord cu constatarea existenței unor abateri în activitatea sa și nici cu măsurile dispuse de pârâtă, s-a formulat contestație împotriva deciziei, soluționată prin Încheierea nr. 29/28.03.2014 de către Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. în sensul respingerii contestației ca fiind neîntemeiată.
În consecință, împotriva acestor acte reclamanta a formulat cerere în anulare, formându-se dosarul nr._ pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, dar și cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 2/13.01.2014 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare, ce formează obiectul prezentului dosar, nr._ .
Cu titlu prealabil, în raport de obiectul cererii introductive de instanță, C. reține, așa cum s-a statuat în mod constant în literatura de specialitate și în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ, că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.
Principiul legalității actelor administrative presupune însă, pe de o parte, ca autoritățile administrative să nu încalce legea, iar pe de altă parte, ca deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative, trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acesta să nu-și producă efecte asupra celor vizați.
În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu – suspendarea executării, constând în operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor actului, constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Din punctul de vedere al admisibilității cererii de suspendare a executării actului administrativ, din analiza prevederilor art. 15 rap la art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, promovarea acțiunii în anulare, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
În speță, C. constată că sunt îndeplinite primele două condiții prevăzute de art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv decizia Curții de C. este, în mod indiscutabil, un act administrativ cu caracter individual, în raport de conținutul său, iar reclamanta a promovat acțiune în anulare împotriva acesteia.
Nu aceeași este soluția instanței cu privire la cerințele îndeplinirii cazului bine justificat și a pagubei iminente.
Astfel, referitor la condiția cazului bine justificat, se observă că reclamanta nu a expus ca fiind fondată nicio împrejurare legată de starea de fapt și de drept, care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, după cum cer prev. art. 14 alin. 1 și art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Aparența de nelegalitate trebuie să rezulte în urma unei analize sumare a împrejurărilor în care a fost emis actul, fără a fi prejudecat fondul, or, argumentele invocate de reclamantă sunt în realitate critici de nelegalitate a actului contestat, care nu sunt evidente la o cercetare aparentă, ci presupun, în mod obligatoriu, administrarea unor probe și o analiză pe fondul cauzei, ceea ce excede obiectului prezentei cereri.
Aparența de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în „indicii de nelegalitate” și care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor motive de nelegalitate.
C. constată că decizia a fost emisă în forma prevăzută de lege, de autoritatea competentă, cu indicarea temeiurilor de fapt și de drept incidente, fiind amplu și coerent dezvoltat raționamentul avut în vedere de C. de C., iar măsurile dispuse sunt conforme dispozițiilor legale, luând deopotrivă în considerare și situația proprie a reclamantei.
De altfel, se observă că reclamanta pretinde doar o altă interpretare a contextului factual și, în mod corespunzător, a normelor juridice incidente, nefiind însă de domeniul evidenței că interpretarea Curții de C. ar fi eronată sau contra legem, astfel:
1. punctul 3 din secțiunea „Constatări” și măsura corelativă de la secțiunea „Măsuri dispuse” – punctul II.6 din Decizia nr. 2/13.01.2014
Referitor la pretinsa depășire a competenței de către echipa de control prin aceea că a verificat o altă perioadă, respectiv anii 2010 și 2013, decât cea menționată în raportul de control, perioada 01.01.2011 – 31.12.2012, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată.
În primul rând, niciun temei legal nu a fost invocat de reclamantă ca fiind încălcat de procedeul abordat de organele autorității pârâte.
În al doilea rând, măsura dispusă prin decizie pare a respecta perioada controlului, fiind vorba de analizarea majorării taxei pentru servicii acceptate la plată, în perioada 2011 – 2012 (perioada controlului fiind 01.01.2011 – 31.12.2012).
Se observă deopotrivă faptul că a fost depus la dosar raportul din 2011 (fila 205 și urm.) dar nu a fost depusă și decizia emisă în baza acestuia pentru a vedea eventuale măsuri stabilite în sarcina reclamantei pentru a se putea stabili în mod legitim dacă putem vorbi de o dublă impunere de obligații/măsuri sau nu.
Prin urmare, nu va fi reținut nici argumentul privind verificarea de două ori a aceleiași perioade și respectiv a acelorași împrejurări, și anume modalitatea de derulare a contractului de închiriere nr. C188/08.12.2008 încheiat cu S.C. Dagesh Rom S.R.L. și efectuarea plăților în baza acestuia aferente perioadei 2010 - 2011, respectiv atât prin controlul definitivat prin actele întocmite și contestate în prezenta speță, dar și prin controlul finalizat prin Raportul nr. 5537/28.10.2011.
Măsura nu poate fi nelegală pentru unicul considerent al verificării aceleiași perioade de două ori, cât timp nu au fost dispuse duble măsuri pentru aceeași situație de fapt constatată ori cât timp concluziile primului control sunt menținute și în cadrul celui de-al doilea control, fără a fi îngreunată, în mod nepermis, situația entității controlate.
Cu privire la pretinsa depășire a competenței de către echipa de control, C. reține ca pertinente și apărările formulate de pârâtă, respectiv invocarea disp. art. 109 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea plenului Curții de C. nr. 130/2010, prin care se prevede că în scopul remedierii deficiențelor care pot avea caracter de continuitate, este obligatorie extinderea perioadei supuse verificării, fără a mai fi necesară obținerea avizului șefului departamentului coordonator al acțiunii, dacă pe parcursul acțiunii de control se constată abateri financiar – contabile a căror remediere ulterioară nu mai este posibilă sau care se referă la:
„a) nestabilirea, neevidențierea și neîncasarea la termen a drepturilor de creanță cuvenite entității și bugetelor publice (clienți, dividende, impozite, taxe, contribuții, etc.);
b) încălcarea prevederilor legale referitoare la lichidarea, ordonanțarea și plata unor cheltuieli bugetare care au fost angajate în perioade anterioare celei supuse verificării”.
Tot astfel, observă prezenta instanță că în actele emise de pârâtă se reține pct. 51 lit. b din același Regulament în conformitate cu care este posibilă „extinderea automată a perioadei supuse verificării în cazul constatării unor deficiențe a căror remediere ulterioară nu mai este posibilă și care pot avea caracter de continuitate”.
Prin urmare, în mod corect a fost extinsă perioada verificărilor efectuate, aceasta constituind o obligație ce nu necesită aprobarea prealabilă a șefului departamentului coordonator al acțiunii.
Pe fondul problemei ridicate de reclamantă, C. apreciază că argumentele invocate sunt, așa cum s-a arătat în cele ce preced, critici de nelegalitate a actului contestat, care nu sunt evidente la o cercetare aparentă, ci presupun, în mod obligatoriu, administrarea unor probe și o analiză pe fondul cauzei, ceea ce excede obiectului prezentei cereri.
Altfel spus, pentru a verifica legalitatea și temeinicia aspectelor constatate de către autoritatea pârâtă, cu privire la plățile nedatorate efectuate, la prevederile legale nerespectate și pe cale de consecință la măsurile dispuse în sarcina reclamantei, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, instanța trebuie să efectueze un examen ce ține de fond, neconstatând nicio împrejurare din care să rezulte cu puterea evidenței caracterul nelegal al constatărilor pârâtei și al măsurilor dispuse de aceasta.
S-a reținut la acest punct al deciziei acceptarea de către reclamantă a majorării nejustificate a taxei pentru servicii, prin includerea (proporțional cu suprafața de 1253,17 mp din suprafața totală de 9723,81 mp) în calculul acestei taxe a unor cheltuieli nedatorate în sumă totală de 696.411 lei respectiv a cheltuielilor în sumă de 308.815 lei (echivalentul a 73.165,43 euro) care nu se regăsesc înregistrate în situațiile financiare ale S.C. F. Administrare Imobiliară S.R.L. (care a emis facturile către S.C. Platinium Centers S.R.L. și nu către proprietarul clădirii – S.C. Dagesh Rom S.R.L.), a serviciilor de mentenanță instalații aer condiționat și a lucrărilor de întreținere ascensoare (în baza facturilor emise de S.C. Schindler Romania S.R.L.) în sumă de 60.202 lei (echivalentul a 14.167 euro) care erau în sarcina managerului imobilului (S.C. Platinium Centers S.R.L., fiind incluse în tariful de administrare), precum și a impozitului pe clădiri în sumă de 327.394 lei (echivalentul a 77.377,90 euro), care era în sarcina S.C. Dagesh Rom S.R.L., în baza art. 8.4.1 din Contractul C 188/08.12.2009.
A specificat pârâta că procedând astfel nu au fost respectate prevederile OG nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, art. 1, art. 10 alin. 4 și Contractul de servicii nr. C 188/08.12.2009, art. 6.2.1, art. 6.2.2, art. 8.4.1 lit. d, k.
Decizia nr. 2/13.01.2014 nu este evident nelegală, fiind corespunzătoare documentației ce a stat la baza emiterii sale, motivată în fapt dar și în drept.
Susținerea respectării principiilor legalității și celorlalte principii de către reclamantă nu poate fi reținută întrucât nu constituie decât o simplă aserțiune.
Apărarea potrivit căreia neînregistrarea în propria contabilitate a veniturilor provenind din serviciile prestate de S.C. F. Administrare Imobiliară S.R.L. nu ar demonstra că serviciile nu au fost prestate nu poate fi valorificată în soluționarea favorabilă a acțiunii reclamantei întrucât raționamentul autorității pârâte nu este evident greșit, putând fi prezumată ca și corespunzătoare realității concluzia contestată în speță. Din contra, se poate prezuma neprestarea de servicii în raport de neînregistrarea în contabilitate a contravalorii respectivelor facturi. Nu interesează în context obligațiile ce incumbă societății și eventuale sancțiuni ce intervin pentru neexecutarea corespunzătoare a acestora ci semnificația prima facie a respectivelor împrejurări.
Totodată, pentru a răspunde criticii reclamantei, este necesară administrarea de probe suplimentare pentru a observa dacă respectivele servicii au fost efectiv prestate sau nu, ceea ce excede verificărilor posibil a fi efectuate într-o cerere de suspendare.
Referitor la împrejurarea că auditorii externi au solicitat efectuarea unei verificări la societatea în discuție dar nu au mai așteptat rezultatul inspecției fiscale efectuate de către organele de specialitate, concluzionând efectuarea de plăți nelegale, C. nu constată nicio dispoziție legală care să impună așteptarea rezultatului respectivei verificări și respectiv sancțiunea pentru nerespectarea respectivei norme.
În sfârșit, C. nu va reține nici argumentul reclamantei în sensul că facturile achitate cu titlu de impozit pe clădiri (suma de 327.394 lei) reprezintă refacturarea sumelor prevăzute de art. 6.2.1 din Contractul nr. 188/2009, în contextul neexplicării procedeului (refacturării sumelor prestate pentru servicii ce fac obiectul contractului sub denumirea de impozit pe clădiri) dar și în raport de principiul potrivit căruia impozitul constituie o sarcină a proprietății.
2. punctul 5 din secțiunea „Constatări” și măsura corelativă de la secțiunea „Măsuri dispuse” – punctul II.8 din Decizia nr. 2/13.01.2014
S-a reținut în sarcina reclamantei nerespectarea prevederilor legale privind formarea profesională a salariaților prin aceea că:
a) a plătit taxe de participare la cursuri de pregătire profesională desfășurate în străinătate pentru 2 persoane care nu sunt salariați ai societății în anul 2011, fiind doi membrii ai Consiliului de Administrație (persoane din afara societății), în condițiile în care formarea/pregătirea profesională este legal reglementată la nivelul societăților comerciale cu capital de stat doar pentru salariați;
b) a efectuat plăți pentru participarea unui salariat (consilier juridic) la cursul de formare a mediatorilor, care permite accesul la o altă ocupație/profesie decât cele prevăzute în statul de funcții și organigrama S.C. Teletrans S.A.; prin participarea la curs nu s-au realizat: actualizarea cunoștințelor și deprinderilor specifice postului și locului de muncă și perfecționarea pregătirii profesionale pentru ocupația de bază, dobândirea unor cunoștințe avansate necesare pentru realizarea activității profesionale și adaptarea profesională la cerințele postului și ale locului de muncă, obiective specifice pregătirii profesionale a salariaților, reglementate de OG nr. 129/2000; cursul de formare a mediatorilor nu intră în categoria cursurilor de formare/pregătire a salariaților, deoarece permite accesul la o altă profesie/ocupație, respectiv cea de mediator și nu are ca obiectiv principal actualizarea cunoștințelor, deprinderilor specifice postului de consilier juridic la compartimentul de achiziții al reclamantei și perfecționarea pregătirii profesionale pentru ocupația de bază.
Procedând astfel, nu au fost respectate prevederile OG nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, art. 2 alin. 2, art. 12 alin. 1 și 2; Contractul colectiv de muncă al S.C. Teletrans S.A., art. 4.1 alin. 1 lit. a, b, c, e, alin. 2, art. 4.5, art. 4.8; Contractelor de Administrare încheiate în data de 29.10.2008, între reclamantă și domnii V. G. și C. R. N., art. 4 lit. b, alin. 6.
Cu privire la criticile aduse primului punct și măsurii dispuse în consecință de C. de C., și anume că în cazul administratorilor unei societăți comerciale raporturile juridice cu societatea sunt raporturi juridice de mandat și nu raporturi de muncă, iar disp. art. 2 alin. 2 din OG nr. 129/2000 nu pot fi interpretate în sensul că acestea interzic avansarea unor sume de bani de către aceste entități în scopul pregătirii profesionale a altor persoane decât salariații, acestea nu relevă nelegalitatea evidentă a constatărilor pârâtei.
Se observă că textul legal evocat face vorbire expres despre condiții care trebuie asigurate salariaților, legiuitorul indicând clar pe destinatarii normei legale.
Totodată, norma nu poate fi aplicată prin analogie și altor raporturi juridice, cu atât mai puțin când acestea exced dreptului muncii, cum este cazul în speță.
Fiind vorba așadar de raporturi distincte, raporturi de mandat ce se bucură de o anumită specificitate, acestea sunt reglementate de o legislație specială, numai în completare aplicându-se dreptul comun. Așa fiind, reclamanta nu a indicat norma legală specială care permitea decontarea taxelor de participare la cursurile de pregătire profesională pentru doi membrii ai Consiliului de Administrație, care nu aveau și calitatea de salariați ai societății.
Cu privire la cel de-al doilea punct, C. apreciază ca irelevante susținerile reclamantei în sensul inexistenței unei incompatibilități între profesia de consilier juridic și cea de mediator întrucât ceea ce a reținut C. de C. constituie un aspect distinct, respectiv prin participarea la curs nu s-au realizat: actualizarea cunoștințelor și deprinderilor specifice postului și locului de muncă și perfecționarea pregătirii profesionale pentru ocupația de bază, dobândirea unor cunoștințe avansate necesare pentru realizarea activității profesionale și adaptarea profesională la cerințele postului și ale locului de muncă, obiective specifice pregătirii profesionale a salariaților, reglementate de OG nr. 129/2000.
Altfel spus, participarea la cursul de formare a mediatorilor nu a avut drept consecință perfecționarea consilierului juridic, ci obținerea unei pregătiri și unor cunoștințe diferite. În raport de acest ultim aspect, în mod corect a reținut pârâta că, principial, un curs de formare a mediatorilor nu intră în categoria cursurilor de formare/pregătire a salariaților, deoarece permite accesul la o altă profesie/ocupație.
În sfârșit, obligativitatea participării la o ședință de informare privind avantajele medierii, în ipoteza declanșării unui litigiu în fața instanței de judecată, nu constituie un argument pertinent pentru a îmbrățișa interpretarea reclamantei și pentru a considera obligativitatea acesteia de a efectua plăți pentru participarea unui salariat (consilier juridic) la cursul de formare a mediatorilor, care permite accesul la o altă ocupație/profesie decât cele prevăzute în statul de funcții și organigrama S.C. Teletrans S.A. ori pentru nelegalitatea actului ce formează obiect al prezentei cereri de suspendare.
3. măsura dispusă la punctul II.13 (în realitate punctul II.10) din Decizia nr. 2/13.01.2014
În fapt, pârâta C. de C. a reținut nerespectarea prevederilor legale privind aplicarea măsurilor financiar-fiscale pentru păstrarea echilibrelor bugetare, respectiv efectuarea de plăți în sumă totală estimată de 740.625 lei pentru autovehicule preluate în leasing operațional și pentru achiziția de aparatură birotică în condițiile în care începând cu luna iulie 2010 au fost interzise aceste operațiuni la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și a filialelor acestora.
În perioada 2011 – 2012, reclamanta, în baza Contractelor LS00234/10.05.2011 și nr. LS00271/26.01.2012, încheiate cu Premium Leasing S.R.L., a preluat în leasing operațional 8 autoturisme și a achiziționat aparatură birotică (15 aparate telefonice în valoare de 44.444 lei de la Orange Romania S.A., 8 multifuncționale în valoare de 13.134 lei) pentru care au fost efectuate plăți în sumă totală estimată de 740.625 lei.
Procedând astfel, nu au fost respectate prevederile OUG nr. 55/2010 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice, art. VI, OUG nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, Cap. II, art. 24 alin. 1 lit. a și b, Cap. III, art. 27, OG nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, art. 1, art. 2 lit. s, art. 5 alin. 1, art. 10 alin. 4.
Reclamanta contestă și aceste constatări și măsurile dispuse în consecință și arată în motivare, referitor la primul punct, faptul că este vorba de 8 vehicule, iar nu de 8 autoturisme, iar interdicția legală este aceea de a achiziționa autoturisme. O dovadă în acest sens este reprezentată de faptul că vehiculele Mitsubishi L200 nu sunt impozitate conform dispozițiilor Codului fiscal, art. 263 alin. 2, ca și autoturisme.
În raport de dispozițiile legale în vigoare, C. apreciază că cele două „vehicule” îndeplinesc cerințele anume prevăzute pentru a fi calificate autoturisme, fiind autovehicule cu cel puțin 4 roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, concepute și construite pentru transportul de persoane, care au cel mult 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto.
Modalitatea diferită de impozitare nu reprezintă un argument viabil pentru calificarea respectivelor bunuri mobile ca și vehicule, dar nu ca și autoturisme.
Referitor la criticile aduse actului contestat din perspectiva unei greșite rețineri a achiziției de multifuncționale, reclamanta susține că interdicția achiziției de mobilier și aparatură birotică se referă la aceste categorii de bunuri astfel cum sunt definite de HG nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, iar pentru a fi considerat mijloc fix, un bun trebuie să aibă o valoare minimă de 1.800 lei, conform disp. art. 1 alin. 1 din HG nr. 105/2007.
În fapt, adaugă reclamanta, având în vedere că valoarea acestora nu a depășit suma de 1.800 lei, nu se încadrează în categoria aparatură birotică, avută în vedere de disp. art. 24 alin. 1 din OUG nr. 34/2009.
În raport de acestea, se rețin disp. art. 24 alin. 1 lit. a și b din OUG nr. 34/2009 în conformitate cu care:
„(1) De la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 21 li se interzice achiziționarea, preluarea în leasing sau închirierea de:
a) autoturisme, astfel cum sunt acestea definite la alin. (1) al art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările și completările ulterioare;
b) mobilier și aparatură birotică, așa cum sunt prevăzute la subgrupele 3.1. "Mobilier" și 3.2. "Aparatură birotică" din cadrul grupei 3 "Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale" din Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, precum și obiecte de inventar de natura acestora, în scopul dotării spațiilor cu destinația de birou”.
Analizând aparența de nelegalitate evocată de reclamantă, se observă că art. 24 din OUG nr. 34/2009 trimite la HG nr. 2139/2004, dar nu și la dispozițiile HG nr. 105/2007 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, act normativ emis în temeiul art. 108 din Constituția României, republicata, si al art. 3 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale.
Prin urmare, valoarea fiecărui bun achiziționat în parte este lipsită de relevanță, astfel că nu poate fi primită explicația potrivit căreia întrucât valoarea bunurilor este inferioară pragului de 1.800 lei, acestea nu se încadrează în categoria aparatură birotică.
Pentru aceste considerente, C. apreciază că cerința cazului bine justificat nu este îndeplinită în cauza de față.
În speță însă, C. apreciază că nu este îndeplinită nici condiția necesității prevenirii unei pagube iminente, adică a unui prejudiciu material viitor și previzibil în sensul art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Totodată, din probele administrate în cauză nu a reieșit nici vreo posibilitate de perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum sunt acestea definite de art. 2 alin. 1 lit. (b), (m) și (r) din Legea nr. 554/2004.
Paguba iminentă nu se analizează în general, prin prisma implicațiilor pe care le-ar putea avea executarea actului administrativ unilateral emis asupra unei categorii nedeterminate, ci, în concret, prin prisma persoanei celui vizat și a situației sale specifice. În plus, pretinsa pagubă iminentă nu se poate limita doar la simpla posibilitate ori chiar iminența executării silite a actului administrativ devenit titlu executoriu, întrucât aceasta este expresia unui drept recunoscut de lege în beneficiul titularului dreptului de creanță reieșit din respectivul titlu.
Executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului, ceea ce în cauza de față nu s-a configurat la nivel de aparență specifică procedurii de suspendare executare act administrativ unilateral.
În speță reclamanta arată că măsurile dispuse de C. de C. vizează între altele efectuarea de demersuri în vederea stabilirii întinderii prejudiciului estimat la suma de 4.039.480 lei, precum și recuperarea lui de la persoanele responsabile (prestatori de servicii, personalul societății), cu consecințe atât de ordin financiar cât și de ordin social.
Mai arată reclamanta faptul că are obligația de a aduce la îndeplinire măsurile dispuse până la data de 01.07.2014, iar neîndeplinirea măsurilor dispuse de C. de C. poate conduce la aplicarea de sancțiuni, chiar de ordin penal.
Sub acest din urmă aspect, trebuie subliniat în primul rând faptul că nu se poate afirma de plano că executarea unui act administrativ este prejudiciabilă pentru persoana obligată la aceasta, iar eventuala pagubă nu este nici iminentă în sensul textului de lege mai sus evocat și nici imposibil sau foarte greu de recuperat.
În al doilea rând, reclamanta se poate prevala de disp. art. 235 din Hotărârea nr. 130/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, în conformitate cu care:
„În condițiile în care conducătorul entității verificate prezintă în scris până la termenul stabilit prin decizie argumente temeinice care justifică neaducerea la îndeplinire a măsurilor, acesta poate solicita prelungirea termenului stabilit în decizie”.
În ceea ce privește obligația trasată de pârâtă reclamantei de a promova demersuri în vederea recuperării unor sume apreciate ca fiind acordate nelegal de pârâtă, aceasta nu este în niciun caz prejudiciabilă pentru reclamantă, fiind vorba de acțiuni care ar avea ca finalitate mărirea patrimoniului instituției.
În ceea ce privește eventualul prejudiciu cauzat altor persoane, angajați sau colaboratori ai societății, acesta nu poate fi reținut în soluționarea favorabilă a cererii reclamantei de suspendare întrucât nu este vorba de un drept propriu al său, neputând fi deci invocat valabil un drept al altuia.
Argumentul referitor la inițiativa prestatorilor societății reclamante în vederea rezilierii contractelor pentru nerespectarea obligațiilor contractuale asumate nu poate fi primit cât timp ab initio este vorba de contracte și/sau acte adiționale apreciate ca nelegale de către autoritatea pârâtă, intervenite între aceste părți.
Tot astfel, nu poate fi primit nici argumentul referitor la acțiunile judiciare promovate de salariații societății potrivit legislației muncii, cât timp eventualele drepturi astfel pretinse de aceștia au un caracter nelegal, conform actelor emise de pârâta C. de C. și vizate de prezentul demers judiciar.
Altfel spus, nu poate fi primit punctul de vedere prezentat de reclamantă, în susținerea pagubei iminente, în sensul imposibilității aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de C. de C. în vederea intrării în legalitate, pentru considerentul acțiunilor prestatorilor și angajaților pentru apărarea drepturilor apreciate ca nelegale de pârâta C. de C..
În sfârșit, mai reține instanța că nu s-a făcut dovada că executarea măsurilor dispuse prin decizia Curții de C. ar duce la perturbarea gravă a activității și a contabilității societății reclamante, nefiind arătat de altfel nici eventualul prejudiciu astfel cauzat, respectiv în ce ar consta acesta, și nici dovada imposibilității reparării acestuia.
Într-adevăr, sub acest din urmă aspect instanța reține insuficiența probatorie a înscrisurilor depuse în context de reclamantă. Astfel, nu s-au depus documente contabile aferente perioadei de referință sau imediat următoare (în care urmează a fi aduse la îndeplinire măsurile dispuse), în special bilanțul contabil, contul de profit și pierdere, balanța de verificare sintetică și analitică. De fapt, nu a fost depus niciun înscris.
Nu în ultimul rând, este de observat că suma indicată de reclamantă cu titlu de prejudiciu nu reprezintă decât o estimare, pârâta stabilind în cadrul măsurilor de adus la îndeplinire de reclamantă dispunerea de măsuri în vederea identificării cazurilor de cheltuieli nedatorate, stabilirii prejudiciului și depunerea de demersuri în vederea intrării în legalitate.
În sfârșit, și dacă s-ar aprecia a fi îndeplinită această din urmă condiție, prezenta instanță nu poate admite cererea de suspendare deoarece, așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cerințele obligatorii pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ trebuie îndeplinite cumulativ. Or, în cazul de față, întrucât C. a concluzionat că nu este îndeplinită cerința cazului bine justificat, măsura suspendării nu poate fi dispusă.
În concluzie, C. constată că cererea de suspendare nu îndeplinește cerințele art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care va fi respinsă ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta S. C. pentru Servicii de Telecomunicații și Tehnologia Informației în Rețele Electrice de Transport Teletrans S.A. cu sediul în București, .-4, sector 3 și reprezentată convențional prin B. și Asociații SPRL cu sediul în București, . nr. 70, sector 2, în contradictoriu cu pârâta C. de C. a României cu sediul în București, .. 22-24, sector 1, ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la prezenta instanță, C. de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. P. A. M. C.
Red. MMP
2 ex. – 27.11.2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 4233/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 6689/2014.... → |
|---|
