Pretentii. Decizia nr. 4233/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4233/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 2089/87/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4233
Ședința publică de la 26.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
JUDECĂTOR - C. P.
GREFIER - M. G.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta-reclamantă P. P. și de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN DIN C. DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI împotriva Sentinței civile nr. 1141/20.08.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în dosarul_, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 13.05.2014, prin serviciul registratură, recurenta-pârâtă a înaintat la dosar delegația consilierului juridic care a întocmit cererea de recurs formulată în prezenta cauză, iar la data de 20.05.2014 recurenta-reclamantă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în valoare de 5 lei, precum și înscrisuri, în trei exemplare, după care:
Curtea, având în vedere disp. art. 492 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei și constată proba administrată.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată cauza în stare de judecată și observând că recurenții - pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 411 alin. 1 din Codul de procedură civilă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr._ reclamanta P. P., cu domiciliul in A., jud.Teleorman a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice A., județul Teleorman și Administratia F. pentru Mediu pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispuna anularea deciziei de calcul nr. 1010/23.01.2012 restituirea sumei de 1542 lei cu titlul de taxa de emisii poluante, cu plata dobânzilor fiscale.
Prin Sentința civilă nr. 1141 din 20.08.2013, Tribunalul Teleorman a admis acțiunea, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr. 1010/23.01.2012, emisă de Administrația Finanțelor Publice A. și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1542 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule achitată conform chitanței . 7_/23.01.2012, actualizata potrivit Legii nr. 9/2012.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman și reclamanta P. P..
- Recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman
În motivare, recurenta Taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (menționăm că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
A menționat că Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în M. Of. nr. 327/25.04.2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru Instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului."
În opinia recurentei, în mod greșit instanța de fond a reținut că taxa de poluare achitată de intimatul reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și faptul că, începând cu data de 01.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, apreciind acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În condițiile în care, legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.
În conformitate cu art. I- 33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor".
Recurenta a arătat că, potrivit art. 110 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene „Nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultă că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, conform H.G. nr. 686/2008, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Legea - cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.
Recurenta a învederat instanței de recurs că taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, taxa reprezentând opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată,cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: „Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".
Recurenta a mai arătat că la apărarea pe fond a solicitat instanței să introducă în calitate de chemat în garanție Administrația F. de Mediu din cadrul Ministerului Mediului si Pădurilor, întrucât taxa de poluare, nu este venit la Bugetul General Consolidat al Statului ci este o taxa ce este încasata si administrata de Administrația F. de Mediu.
AFP A. nu face decât oficiul de încasare a sumelor, deoarece Administrația F. de Mediu nu are o structura in acest sens. Sumele urmează a se restitui din contul Administrației F. de Mediu ce este deschis la unitățile de Trezorerie din cadrul DGFP Teleorman.
A subliniat că acest aspect este întărit de dispozițiile prevăzute de Hot.686/2008, Secțiunea a 3-a.
Prin urmare, Administrația F. ele Mediu trebuie, conform legii, sa stea in instanta in calitate de chemat in garanție.
-O.U.G. 50/2008 stabilește, așa cum am mai arătat că taxa de poluare se face venit la Fondul pentru mediu. Acest fond este gestionat de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru mediu;
-Taxa este condiție obligatorie pentru înmatricularea autovehiculelor în România.
Mai mult, art. 8 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, prevede în mod clar situația în care se restituie taxa de poluare, și anume: „Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa in Romania este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduala a taxei, calculata in raport cu prevederile legale in vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului in Romania, potrivit prevederilor alin. (2)".
Este adevărat că această taxă se calculează de autoritatea fiscală competentă, dar potrivit art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. „Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu."
Întrucât taxa este în context cu principiul comunitar „ poluatorul plătește" și faptul că, în conformitate cu prevederile art. din O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, veniturile realizate din taxare reprezintă sursă bugetară pentru fondul de mediu gestionat de Administrația F. de Mediu.
În ceea ce privește obligarea AFP A., la plata cheltuielilor de judecata, recurenta a arătat că materia cheltuielilor de judecată, este reglementată de art.274 - 277 din Codul de procedura civilă și reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părțile în legătură cu activitatea procesuală. Rolul cheltuielilor de judecata este si acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate în final de partea de vină căreia s-a promovat acțiunea. Cheltuielile de judecată nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurală. Ele au rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul si care nu este vinovata de declanșarea activității judiciare. Prin aceasta, cheltuielile de judecată constituie și o frână în calea, adeseori uzitată, a procesivității excesive.
Consideră că, în această cauză nefiind nevinovată de declanșarea activității judiciare, AFP A. nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Apreciază că Administrației F. de Mediu îi revine obligația plății cheltuielilor de judecată, întrucât AFP A. nu face decât oficiul încasării acestor sume, ele fiind folosite în exclusivitate de către Administrația F. de Mediu, și nu fac venit la Bugetul General Consolidat al Statului.
Cu privire la dobânda calculată la suma încasată, pe care reclamantul o solicită, considerând-o folos nerealizat, o consideră nelegală, deoarece aceasta nu poate fi considerată obligație neexecutată a AFP A. către reclamant, nefiind aplicabile dispozițiile art. 1082 si art. 1084 Cod Civil.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 483 și următoarele Cod procedură civilă.
2.Recursul declarat de recurenta-reclamantă P. P.
În motivare, recurenta a arătat că, prin acțiunea inițială a solicitat plata dobânzii fiscale prev. de art. 124 din Codul fiscal, care se va acorda începând cu data achitării sumei mai sus arătate cu titlu de taxa de prima înmatriculare, 22.06.2012- până la data restituirii efective a sumei, pentru suma de bani 1542,00 lei.
Acordarea dobânzii fiscale este de natura să acopere folosul nerealizat prin faptul ca este lipsita de suma de care trebuie sa-i fie restituita.
Recurenta a precizat că, așa cum rezultă din considerentele sentinței, instanța de fond a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
Deși în motivarea sentinței recurate instanța apreciază că se impune acordarea dobânzilor fiscale în cauza de față în cuprinsul dispozitivului obligă pârâta să plătească reclamantei P. P. suma de 1542 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule achitată conform chitanței . 7_/23.01.2012, actualizata potrivit Legii nr. 9/2012.
Pe cale de consecință, a solicitat admiterea recursului, menținerea dispozițiilor instanței de fond și acordarea dobânzilor fiscale pentru suma de 1542 lei de la data achitării acesteia -23.01.2012 și până la data restituirii .
Examinând recursurile declarate, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 488 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
- Recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman
În ceea ce privește susținerea recurentei-pârâte, în sensul că în etapa judecății în fond ar fi solicitat introducerea în cauză, în calitate de chemată în garanție, a Administrației F. pentru Mediu, Curtea constată că aceasta este în eroare, întrucât, din analiza dosarului de fond, rezultă că pârâta nu a formulat o astfel de cerere.
Pe de altă parte, se impune precizarea că, raportat la dispozițiile art. 73 alin. (2) din Codul de procedură civilă, formularea unei astfel de cereri nîn faza procesuală a recursului este inadmisibilă.
Referitor la motivul de recurs vizând soluția pe fond, Curtea constată că problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea reglementării taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită prin Legea nr. 9/2012 cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
Sub acest aspect, se constată că problema compatibilității reglementării taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 cu dreptul european a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern ce intră sub incidența art. 110 TFUE și a reamintit scopul acestui articol, acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce. Faptul că taxa pe poluare se aplică tuturor autoturismelor la momentul înmatriculării în România, indiferent de proveniență sau de vechime, demonstrează doar că regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu este direct discriminatoriu, rămânând de verificat dacă taxa în discuție creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 01.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
Având în vedere raționamentul CJUE, se constată că împrejurarea că la calcularea valorii taxei pe poluare se ia în considerare deprecierea autoturismului nu este relevantă decât din perspectiva verificării neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Acest criteriu nu mai poate fi însă aplicat în cazul vehiculelor similare înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu au fost supuse cu ocazia înmatriculării, și nici ulterior, unei taxe echivalente, astfel că în valoarea lor de piață nu este încorporată valoarea reziduală a unei asemenea taxe.
CJUE a statuat că, deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, iar interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea nr. 9/2012, care păstrează principiile reglementării anterioare, neaducând elemente noi de natură a pune de acord legislația internă cu dispozițiile art. 110 TFUE, astfel cum au fost interpretate de CJUE în cauzele anterior prezentate.
Prin urmare, nu are relevanță împrejurarea că OUG nr. 50/2008 a fost abrogată, în condițiile în care, raționamentul CJUE rămâne valabil, dată fiind suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2013.
Curtea constată că și în cauza de față se confirmă caracterul discriminatoriu al taxei plătite de recurenta-reclamantă, având în vedere cuantumul deloc neglijabil al acesteia, raportat la prețul de achiziție al vehiculului second-hand, importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și faptul că această valoare nu se regăsește în prețul de piață al unui produs național similar, înmatriculat anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu a fost supus unei taxe echivalente, și care devine astfel mai atractiv pentru potențialul cumpărător decât produsul importat dintr-un alt stat membru.
Recurenta-pârâtă nu a invocat argumente care să conducă la o concluzie diferită sub acest aspect, astfel încât în mod corect prima instanță a reținut că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule achitată de recurenta-reclamantă contravine dreptului european, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa în integralitate.
În ceea ce privește critica referitoare la obligarea recurentei-pârâte de către instanța de fond la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că este neîntemeiată, întrucât, soluția este legală și temeinică, în raport de dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Se impune precizarea că singura condiție care trebuie îndeplinită pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată este aceea de a fi căzut în pretenții, neavând relevanță alte aspectepentru dovedirea culpei procesuale.
Având în vedere că, în faza judecății de fond, recurenta-pârâtă apierdut procesul, în mod legal și temeinic, Tribunalul a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, neputându-se reține argumentul recurentei în sensul că această obligație ar reveni Administrației F. pentru Mediu, dat fiind că această instituție nu a avut calitatea de parte în proces.
- Pentru toate aceste considerente, sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 496 C.pr.civ., recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman va fi respins ca nefondat.
2.Recursul declarat de recurenta-reclamantă P. P.
Analizând motivul de recurs formulat de recurenta-reclamantă, Curtea constată că susținerile acestei se confirmă, dat fiind faptul că, deși aceasta a solicitat și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale iar în considerentele sentinței s-a reținut că aceasta ar fi îndreptățită la plata dobânzii legale aferente taxei pe emisiile poluante, în condițiile art. 124 din Codul de procedură fiscală, instanța de fond, prin dispozitiv nu a dispous această soluție.
Sub acest aspect, Curtea reține că, întrucât în speță recurenta-pârâtă a refuzat restituirea taxei, refuz contestat de recurenta-reclamantă în contencios administrativ, solicitarea de obligare a organului fiscal la plata dobânzilor aferente debitului principal, cu titlul de despăgubire pentru prejudiciul cauzat, este admisibilă în raport de dispozițiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru”, chiar dacă cererea a fost adresată direct instanței, criticile recurentei-pârâte în acest sens fiind neîntemeiate.
În același sens, Curtea reține că, prin hotărârea din 18.04.2013 pronunțată în cauza C-565/11 I., CJUE a statuat, cu referire la dispozițiile art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, stabilind că pentru sumele prelevate cu încălcarea dreptului european statul datorează dobânzi din momentul încasării.
Prin urmare, faptul generator de prejudiciu îl constituie chiar prelevarea taxei pe poluare cu încălcarea dreptului Uniunii, iar nu refuzul organului fiscal de restituire a taxei la solicitarea contribuabilului, interpretarea CJUE impunându-se ca un argument al admisibilității solicitării de acordare a dobânzii adresată direct instanței.
Din aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de recurenta-reclamantă P. P., va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va obliga pârâta să plătească reclamantei și dobânda fiscală aferentă sumei de 1542 lei, calculată de la data plății taxei pentru emisii poluante (23.01.2012) și până la data restituirii efective, urmând să mențină celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN DIN C. DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva Sentinței civile nr. 1141/20.08.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în dosarul_, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, corp A, sectorul 6, ca nefondat.
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă P. P., domiciliată în A., .. 113, .. A, ., județ Teleorman.
Casează în parte sentința recurată și, rejudecând, obligă pârâta să plătească reclamantei și dobânda fiscală aferentă sumei de 1542 lei, calculată de la data plății taxei pentru emisii poluante (23.01.2012) și până la data restituirii efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 mai 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. M. D. M. B. C. P.
GREFIER,
M. G.
Red/thred. jud. PC/ 2 ex/ 2014.
Jud. fond: - T. I. - Tribunalul Teleorman.
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1517/2014.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2079/2014.... → |
|---|
