Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5505/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5505/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 19937/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5505
Ședința publică de la 26.06.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - L. E. F.
GREFIER - A. C.
Pe rol fiind recursul formulat de recurentul reclamant B. A., împotriva sentinței civile nr.5170/23.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. S. Haret și intimatul pârât chemat în garanție M. Educației Naționale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima strigare, la ordine, cât și la a doua strigare, la sfârșitul ședinței, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că prin Serviciul Registratură, la data de 05.02.2014 intimata pârâtă U. „S. Haret” a depus întâmpinare și un set de înscrisuri, la data de 12.05.2014, recurentul reclamant a depus dovada achitării taxei de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, iar la data de 16.06.2014, intimatul pârât chemat în garanție M. Educației Naționale a depus întâmpinare, părțile solicitând judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.,
Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ. o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX, sub nr._, reclamantul B. A., în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, a solicitat obligarea pârâtei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență, precum și a suplimentelor la diplomă și obligarea pârâtului M. Educației Naționale la aprobarea tipizării formularelor de diplomă de licență în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, sub sancțiunea plății de 2.000 lei penalități pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a menționat, în esență, că a absolvit Facultatea de Management Financiar contabil București din cadrul Universității S. Haret, la specializarea Management, forma de învățământ la distanță - ID și a susținut și promovat examenul de licență în anul 2009 și, deși i-a fost eliberată adeverința care arata cele menționate, cu valabilitate de 12 luni de la data eliberării, ulterior, nu i-a mai fost eliberata si diploma de licență și suplimentele la diplomă.
În drept au fost invocate prevederile art. 1, art. 11, art. 13 din Legea nr. 554/2004 si Legea nr. 1/2011.
La data de 17.07.2013, pârâta U. S. Haret a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție prin care a solicitat obligarea chematului în garanție M. Educației Naționale, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând in Diploma de Licența si suplimentul la diploma pentru reclamant sub sancțiunea prevăzuta de art.24 alin.2 din Legea 554/2004, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabila a hotărârii, cu cheltuieli de judecata.
Prin întâmpinarea formulată în cauza, MEN a invocat excepția lipsei calității procesuale active întrucât reclamantul nu poate solicita tipărirea tipizatelor de diploma, aceasta obligație revenind doar unităților de învățământ acreditate și în plus, a învederat ca a fost avizata achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 si 2010 prin adresele_/21.06.2010,_, 12356F/25.10.2010,_/29.11.2010,_,_,_/13.10.2010, solicitând astfel si respingerea cererii de chemare in judecata.
De asemenea, pe fond a solicitat, în esență, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, întrucât forma de învățământ ID nu a fost legal acreditata pentru specializarea urmata de reclamant, iar solicitarea de eliberare a diplomelor care sa ateste desfășurarea in afara cadrului legal constituie o cerere vădit neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât, potrivit principiului „Quod nullum est, nullum producit efectum”, studiile urmate in afara cadrului legal, fiind nule, nu pot avea ca rezultat obținerea unei diplome valabile.
În cauza a fost administrata proba cu înscrisuri, iar părțile au depus si practica judiciara.
Prin sentința civilă nr. 5170/23.10.2010, Tribunalul București – Secția a IX-a a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI EDUCAȚIEI NATIONALE și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
În considerente, instanța de fond analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active, invocata de paratul MEN, a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoana care se considera vătămată prin emiterea sau neemiterea unui act administrativ de către o autoritate publica, poate solicita instanței sa constate respectiva vătămare și să oblige respectiva autoritate să recunoască dreptul pretins. Or, pornind de la acest principiu, tribunalul a constatat că reclamantul se considera vătămat de împrejurarea că paratul MEN nu eliberează pentru parata USH, suficiente formulare tipizate pentru diploma de licență și suplimentul de diploma, pentru a putea fi eliberate tuturor absolvenților acestei unități de învățământ, în contextul în care apărările USH în aceasta chestiune sunt bazate tocmai pe argumentul că nu poate elibera astfel de diplome, din lipsa formularelor tipizate pe care nu le eliberează MEN, astfel ca reclamantul își justifică poziția procesuala in cauza, motiv pentru care instanța va respinge excepția invocată ca neîntemeiată.
Cât privește cauza pe fond, analizând întregul material probator administrat in vederea soluționării cauzei pe fond tribunalul a constatat că reclamantul s-a înscris în anul 2006 la Facultatea de Management Financiar-Contabil București din cadrul USH, specializarea Management, forma de învățământ – ID.
Potrivit adeverinței depuse la dosar, reclamantul a obținut titlul de licențiat în științe economice, promovând examenul de licență din luna iulie 2009.
Tribunalul a constatat că nici la momentul înscrierii reclamantului în anul I de studii și nici la momentul finalizării acestora, pârâta USH nu era acreditată sau autorizată provizoriu să organizeze cursuri la specializarea Management în cadrul Facultății de Management Financiar-Contabil Bucuresti, forma de învățământ ID.
Astfel, nu se regăsește ca fiind autorizată provizoriu sau acreditată forma de învățământ ID pentru specializarea Management, în nici una dintre hotărârile în care se prevăd expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializările din domeniile studiilor universitare de licență – HG nr.1609/2004, anexa 2, pct.6, HG nr.916/2005, anexa 1, lit. B, pct.6, HG nr.676/2007, anexa 3, pct.6, HG nr.635/2008, anexa 3, pct.6, HG nr.749/2009, anexa 3, pct.30.
Nu pot fi primite susținerile pârâtei USH în sensul că formele de învățământ ID și FR puteau fi organizate întrucât universitatea avea învățământ de zi autorizat sau acreditat. Este adevărat că art.60 alin.1 din legea nr.84/1995 prevedea că formele de învățământ FR și ID se pot organiza de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi.
Legea impunea condiția premisă ca instituția să poată organiza cursuri la formele ID și FR numai dacă la specializarea respectivă există și cursuri de zi.
Însă nu era suficient pentru legala funcționare a acestor forme de învățământ ca instituția respectivă să aibă cursuri de zi, ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcurgă și procedura de acreditare provizorie, după cum a statuat și ÎCCJ prin decizia nr.3306/8.06.2011.
Potrivit art.103 alin.2 din legea nr.84/1995, instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor legii învățământului.
De asemenea, prin Legea nr.443/2002 s-a înființat U. S. Haret, iar la art.3 din acest act normativ se prevede că, după . legii, în structura Universității S. Haret din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Reclamantul a urmat studiile la forma de învățământ la distanță - ID, care nu a fost pe durata studiilor acestuia autorizata provizoriu sau acreditata să funcționeze pentru specializarea Management din cadrul FacultățiiManagement Financiar-Contabil București a USH.
Or, în aceste condiții, Tribunalul a considerat că sunt neîntemeiate susținerile reclamantului, conform cărora este îndreptățit să-i fie eliberata diploma de licență întrucât după susținerea examenului de licență a primit adeverința în acest sens, deoarece completarea adeverințelor de către universitate imediat după susținerea examenului de licență nu reprezintă un motiv pentru a legitima organizarea nelegală a unor cursuri de către USH, prin emiterea ulterioară a diplomelor de licență. Valabilitatea acestei adeverințe este limitată, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.
Potrivit art.5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior aprobat prin OMECT nr.2284/2007, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Ținând cont că forma de învățământ urmată de către reclamant nu era legal organizată, nici se puteau elibera absolvenților acte de studii care să fie recunoscute în plan național și internațional.
De asemenea, potrivit art.38 din același regulament, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. Astfel, adeverința invocata de reclamant are termen redus de valabilitate și, prin atingerea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea acesteia.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că reclamantul nu a dovedit că este nejustificat refuzul pârâților de eliberare a diplomelor de licență cu suplimentele aferente după aprobarea tipizatelor, deci nu sunt întrunite condițiile art.1 din legea nr.554/2004 pentru a obliga autoritățile la emiterea vreunui act, ca o consecință a recunoașterii dreptului reclamantului de a deține o diplomă de licență, iar acțiunea dedusă judecății este neîntemeiată și va fi respinsă.
De asemenea, va fi respinsă ca neîntemeiată și cererea de chemare în garanție a MEN, în temeiul art.60 C.pr.civ., în condițiile în care pârâta USH, nu a căzut în pretenții.
Împotriva sentinței civile nr. 5170/23.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a a formulat recurs reclamantul B. A., înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a la data de 09.01.2014, solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea în tot ca netemeinică și nelegală a sentinței recurate, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale așa cum a fost formulată de U. S. Haret.
Arată că instanța de fond a reținut în considerentele sentinței recurate că „reclamantul nu a dovedit că este justificat refuzul pârâților de eliberare a diplomei de licență cu suplimentele aferente după aprobarea tipizatelor, deci nu sunt întrunite condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru a fi obligată pârâta la emiterea vreunui act, ca o consecință a recunoașterii dreptului reclamantului de a deține o diploma de licența, iar acțiunea dedusa este neîntemeiata.”
Este evident din formularea instanței de fond că aceasta nu a acordat suficientă atenție (în singurul termen alocat cercetării judecătorești pe fondul cauzei - 23.10.2013) actelor dosarului și actelor normative invocate de toate părțile, aceasta fiind singura explicație pentru care instanța nu a putut reține că specializarea este organizată în cadrul unității funcționale FACULTATE și nu în cadrul UNIVERSITĂȚII.
Instanța a decis, fără a fi investită în acest sens, să se pronunțe asupra situației prezente a pârâtei U. S. Haret, depășind astfel cadrul procesual stabilit de reclamant. Mai mult, arată că instanța nu a făcut verificări elementare în susținerea considerentelor reținute, respectiv a cadrului legislativ aplicabil. Dacă ar fi făcut acest lucru, instanța de fond ar fi observat că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 10/2009 "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe - s.n. - 20.08.2009 - U. S. Haret din București, înființată prin Legea nr. 443/2002, încetează școlarizarea pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învățământ la distanță".
Din textul legal mai sus arătat rezultă, în mod indubitabil, că U. S. Haret a încetat școlarizarea la forma de învățământ la distanta prin efectul actului normativ arătat, astfel încât referirea la situația actuală este nevenită, cel puțin în raport de situația reclamantului.
Instanța de fond persistă în a depăși cadrul procesual fixat de reclamant și enumeră, în motivarea respingerii cererii, acte normative care nu sunt incidente în situația dedusă judecății. Chiar dacă, prin absurd ar putea fi acceptată o asemenea depășire a cadrului procesual, justificată doar prin stabilirea ca fiind adevărată a unei alte situații de fapt decât cea arătată de reclamant, instanța de fond putea și trebuia să constate
Facultatea de Management Financiar Contabil din cadrul Universității S. Haret a funcționat, în perioada ciclului de studii parcurs de recurent, în baza H.G. 916 din 11.08.2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență.
Actul normativ mai sus arătat nu face distincție între specializări, programe de studii sau forma de învățământ, menționând în art. 1 doar că „Se aprobă structura instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pe facultăți și departamente, prevăzută în anexa nr. 1".
U. S. Haret este inclusă în H.G. nr. 916/2005, în anexa 1 (s.n. - la care se referă art. 1), secțiunea B - Instituții de învățământ superior particular, nr. crt. 6, cu un număr de 25 de facultăți, inclusiv Facultatea de Management Financiar Contabil.
Prin H.G. nr. 1175 din 06.09.2006 privind organizarea studiilor universitare de licență și aprobarea listei domeniilor și specializărilor din cadrul acestora s-a aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licență și a specializărilor din cadrul acestora, inclusiv pentru domeniul științe economice, în care reclamantul este licențiat (pct. 6 din Anexa la H.G. nr. 1176/2006).
În art. 8 al H.G. nr. 1175/2006 se prevede în mod expres că, pe data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă: H.G. nr. 88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licență și anexa 3 la H.G. nr. 916/2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență. Norma de reglementare prevăzută la art. 8 din H.G. nr. 1175/2005 este clară și nu suportă niciun fel de interpretare, în sensul că H.G. nr. 916/2005 se abrogă parțial (s.n. - doar în ceea ce privește anexa 3), celelalte dispoziții ale sale rămânând în vigoare și producătoare de efecte juridice, inclusiv anexa nr. 1 secțiunea B, în care este inclusă U. S. Haret, cu cele 25 de facultăți acreditate sau autorizate provizoriu.
Dispozițiile legale aplicabile reclamantului sunt cele menționate în H.G. nr. 1175/2006, care în art. 7 prevede că "Prevederile prezentei hotărâri se aplică învățământului superior public și privat, acreditat și/sau autorizat provizoriu, care funcționează în condițiile legii, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I".
Un act normativ relevant în cazul dedus judecății îl reprezintă Ordonanța Guvernului nr. 10 din 12 august 2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 581 din 20 august 2009, singurul act normativ care obligă U. S. Haret să înceteze școlarizarea pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învățământ frecventa redusa/la distanță. Numai că, în raport cu data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv data publicării în Monitorul Oficial al României - 20 august 2009 și cu principiul prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României, unde se stipulează în mod expres că: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", aceste dispoziții nu sunt aplicabile subsemnatului, întrucât la acea dată susținusem și promovasem deja examenul de licență. De altfel, în cuprinsul O.G. nr. 10/2009 nu se face referire la situația absolvenților învățământului la distanta care și-au finalizat studiile prin examene de licență, situație în care se află și reclamantul, stipulându-se doar că "Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005-2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Instanța de fond omite să se pronunțe asupra efectelor pe care le-a produs deja adeverința de licență eliberată reclamantului, care se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și de veridicitate.
Această adeverință de licență, care are regimul unui act de studii și care confirmă dobândirea titlului de licențiat, nu a fost anulată de către nicio instanță de judecată. Pe cale de consecință, atâta timp cât adeverința de licență depusă la dosar nu a fost anulată de nicio instanță de judecată, se prezumă că aceasta:
- a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege,
- emană în mod real de la emitent,
- reflectă în mod real că reclamantul a dobândit in sesiunea iulie 2009, prin mijloace legale, titlul de licențiat, fără să mai fie nevoie în speță, să fie făcute alte cercetări cu privire la dreptul de a mi se elibera diploma de licență și suplimentul la aceasta. Răsturnarea triplei prezumții de care se bucura Adeverința de licență, poate fi făcută în prezent, doar prin procedura înscrierii în fals și nu printr-o simplă apreciere a instanței de fond făcută în cauză, care de asemenea excede obiectului cercetării judecătorești și contrazisă chiar de actele normative incidente și invocate de instanță în motivarea hotărârii.
Având în vedere faptul că în statul de drept, însăși existența contenciosului administrativ este guvernată de principiul respectării drepturilor legal dobândite, solicit Curții să rețină faptul ca soluția instanței de fond încalcă dreptul legal al subsemnatului de a obține înscrisul material numit Diploma de Licență care trebuia să înlocuiască Adeverința de licență în termen de 12 luni de la eliberarea acesteia și nu să îmi confere un drept dobândit în urma promovării examenului de licență susținut în sesiunea iulie 2009.
Cu toate că instanța de fond reține, în mod corect, că potrivit adeverinței de studii, reclamantul a absolvit Facultatea de Management Financiar Contabil din București din cadrul U. S. Haret, promoția 2009, a susținut și promovat examenul de licență, dobândind astfel titlul de Licențiat în Științe Economice, totuși, aceasta refuză nejustificat să dea eficiența cuvenită actului juridic în discuție și trece nelegal peste efectele juridice produse de acesta, apreciind, lipsit de orice temei de drept, faptul că indiferent de conținutul adeverinței de licență, cererea este neîntemeiată.
În opinia instanței de fond, valabilitatea limitată la 12 luni de la data susținerii și promovării examenului de licență este echivalentă cu pierderea titlului de licențiat dacă nu este eliberată imediat la expirarea acestei adeverințe diploma de licență.
Mutatis mutandis, dacă un absolvent al oricărei facultăți, la orice formă de învățământ "recunoscută", nu se prezintă, din motive personale sau medicale, în ultima zi a celei de-a 12-a luni, să i se elibereze diploma de licență va pierde titlul de licențiat.
În acest caz instanța de fond apreciază că dreptul câștigat, în urma promovării examenului de licență și invocat în cauză de reclamant, poate fi negociat între pârâtă și chematul în garanție, în dauna și prejudiciul acesteia.
Nimeni și nimic nu a împiedicat M. Educației Naționale, fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în măsura în care aprecia că U. S. Haret ar fi încălcat normele legale privind organizarea programelor de studii, să ia măsuri care să corecteze sau sa sancționeze conduita pârâtei U. S. Haret, lucru care nu s-a întâmplat.
Pasivitatea Ministerului Educației Naționale, fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, coroborată cu eliberarea formularelor tipizate de Diplomă de licență pentru promoțiile anterioare (2007 și 2008), respectiv pentru absolvenții aceluiași program de studii care au urmat cursurile învățământului la distanță, valorează recunoașterea de către minister a legalității activităților desfășurate de către furnizorul de educație. în acest caz, prevalarea M.E.N. de propria culpă, în scopul de a opri emiterea diplomelor de licență în litigiu, este cel puțin hilară.
În drept, recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ și art. 3041 C.proc.civ.
Intimata-pârâtă U. S. HARET a formulat întâmpinare la data de 05.02.2014, solicitând în cazul admiterii recursului, admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale (MECTS).
Intimatul-pârât M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE a formulat întâmpinare la data de 16.06.2014, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, analizând actele dosarului și susținerile părților în raport de prevederile legale incidente, constată următoarele:
Conform adeverinței nr. 723 eliberate de U. S. Haret la data de 07.07.2009, recurentul reclamant a obținut titlul de licențiat in Științe economice, promovând examenul de licență din sesiunea iulie 2009.
Curtea constată că refuzul de eliberare a diplomei și suplimentului de diplomă nu este justificat, recurentul reclamant fiind îndreptățit la obținerea acestor acte, în condițiile în care a promovat examenul de licență, a obținut titlul de „licențiat în Științe Economice”, conform adeverinței eliberate de instituția de învățământ care atestă acest fapt.
Cu privire la îndeplinirea de către U. S. Haret a criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare pentru studiile urmate de reclamant, Curtea constată că în perioada în care aceasta a urmat cursurile Facultății la forma ID, deși potrivit HG 366/2007 MECTS conducea sistemul național de educație, învățământ, tineret și cercetare, exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate(…), constând, printre altele în evaluarea și controlarea realizării politicilor și programelor în domeniu, stabilirea sau propunerea, după caz, a măsurilor de corectare a lor, controlarea și monitorizarea, aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ particular”, nu au fost sesizate nereguli în privința activității de învățământ din cadrul Universității S. Haret, respectiv cu privire la valabilitatea formei de învățământ pentru specialitatea în discuție, nu a fost demarată și finalizată vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că U. a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care ministerul le consideră neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat la o anumită specializare.
Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal- decizia nr. 2874/2010, finalizarea cursurilor universitare organizate de către U. S. Haret, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării. Potrivit deciziilor nr. 5656 din 24.11.2011, nr. 2533 din 22.05.2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal- în dosarele_, respectiv_, U. S. Haret are obligația ca ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății, susținerea și promovarea examenului de licență precum și dobândirea titlului de licențiat în drept, să elibereze și diploma de licență. „Actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiați în drept este în ființă, nu a fost revocat, anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ”.
În ședința judecătorilor Secției de C. Administrativ și Fiscal din 28.10.2013 s-a adoptat soluția de principiu:
„Obligarea pârâtei U. „S. Haret” să elibereze reclamantului diploma de licență și/sau suplimentul la diplomă. Cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației pentru a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă. Soluție adoptată în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. „S. Haret” să elibereze diploma de licență și/sau suplimentul la diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă. Jurisprudență: Deciziile nr.690/2012, nr.953/2012, nr.1638/2012 și nr.3302/2012”.
În cauza B. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut următoarele:
„34. În cazul în speță, Curtea constată că, în temeiul Legii nr. 309/2002, nu puteau beneficia de măsurile reparatorii decât recruții care au prestat muncă forțată în unități aparținând D.G.M. Bazându-se pe principiul nediscriminării, pornind de la decizia pronunțată la 2 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație, într-o . decizii, a extins însemnătatea acestei legi la toți recruții care au prestat o muncă forțată în timpul serviciului lor militar, fără a ține cont de subordonarea ierarhică a unităților militare din care au făcut parte.
35. Cu toate acestea, într-o altă . decizii pronunțate în cursul aceleași perioade, Înalta Curte de Casație a desfășurat o jurisprudență contrară, din moment ce a respins, ca în cazul reclamantului, acțiunile recruților care au prestat muncă forțată în afara D.G.M.
36. În lipsa unui mecanism capabil să asigure coerența practicii chiar în cadrul celei mai înalte instanțe interne, aceasta din urmă a ajuns să pronunțe, uneori în aceeași zi, decizii diametral opuse în privința domeniului de aplicare a Legii nr. 309/2002 (a se vedea, de exemplu, deciziile din 11 ianuarie, 1 și 28 martie 2005).
37. Desigur, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată incidente aceleași rațiuni pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 alin. 1 din CEDO în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul siguranței publice „care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar”.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ. va admite recursul formulat de reclamant, va modifica în parte sentința recurată în sensul admiterii în parte a acțiunii, și va obliga pârâta U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
De asemenea, Curtea va obliga pârâtul M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) să aprobe tipărirea formularelor tipizate.
Curtea constată că cererea privind penalitățile de întârziere nu este justificată, urmând a fi respinsă.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. HARET, având același obiect, va fi respinsă având în vedere că obligația în sarcina MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE a fost dispusă ca urmare a admiterii acțiunii.
Având în vedere că recursul formulat de recurentul reclamant urmează a fi admis, Curtea constată că cererea intimatei U. S. Haret de obligare la plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul reclamant B. A., împotriva sentinței civile nr.5170/23.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. S. Haret și intimatul pârât chemat în garanție M. Educației Naționale.
Modifică în parte sentința recurată.
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
Obligă pârâtul M. Educației Naționale la aprobarea tipăririi formularului tipizat pentru diplomă de licență.
Respinge cererea de obligare a pârâtului M. Educației Naționale la plata penalităților.
Menține soluția pe cererea de chemare în garanție.
Respinge cererea intimatei U. S. Haret de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. L. E. F.
GREFIER
C. A.
Red. A.Ș./A.N.
2 ex.
Jud. fond T.B.: S. G.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3527/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1710/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
