Obligaţia de a face. Decizia nr. 3527/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3527/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 19434/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.3527
Ședința publică de la 05.05.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - O. D. P.
JUDECĂTOR - B. C.
JUDECĂTOR - V. H.
GREFIER - C. A.
Pe rol fiind recursul formulat de recurenții reclamanții B. (F.) L., C. D., C. C., D. C. R., D. C., D. P., F. C., G. (.) E. C., G. C., H. (T.) I., L. D., M. (V.) E., M. D., M. (M.) V., M. D. A., N. (M.) O. M., N. (R.) I. L., R. (G.) M. C., R. D. I., R. C., S. C., S. E. C., S. (B.) E., T. (L.) M. E., T. (G.) A. L., T. A. D., T. (R.) I., V. (C.) L. și Z. D. D., împotriva sentinței civile nr.3972/06.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. S. Haret și intimatul pârât chemat în garanție M. Educației Naționale (fost M. Educației, Certării, Tineretului și Sportului).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții reclamanți prin avocat S. I., cu împuterniciri avocațiale la dosar – filele 10-23 dosar TB, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează Curții că prin Serviciul Registratură, la data de 19.02.2014, intimata pârâtă USH a depus întâmpinare și un set de înscrisuri, părțile, solicitând judecarea cauzei și în lipsă conf. art.242 alin.2 C.pr.civ.
Se procedează la comunicarea către reprezentantul recurenților reclamanți a copiei întâmpinării formulate de intimata pârâtă U.S.H.
Recurenții reclamanți, prin avocat, depun la dosar dovada achitării taxei judiciare pentru fiecare dintre cei 29 de recurenți, în valoare totală de 116 lei și timbre judiciare de câte 0,15 lei pentru fiecare dintre cei 29 recurenți.
Curtea constată îndeplinită obligația de timbrare a cererii de recurs, procedând la anularea chitanței ce reprezintă taxa judiciară de timbru de 116 lei și a timbrelor judiciare de 4,35 lei.
Recurenții reclamanți, prin avocat, nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării și arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, conform motivelor de recurs expuse pe larg în cererea de recurs. Nu solicită obligarea intimaților pârâți la cheltuielile de judecată ocazionate cu prezentul proces.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr.3972/06.09.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a respins cererea formulată de reclamanții B. (F.) L., C. D., C. C., D. C. R., D. C., D. P., F. C., G. (.) E. C., G. C., H. (T.) I., L. D., M. (V.) E., M. D., M. (M.) V., M. D. A., N. (M.) O. M., N. (R.) I. L., R. (G.) M. C., R. D. I., R. C., S. C., S. E. C., S. (B.) E., T. (L.) M. E., T. (G.) A. L., T. A. D., T. (R.) I., V. (C.) L. și Z. D. D., în contradictoriu cu pârâții U. S. Haret și M. Educației Naționale (fost M. Educației, Certării, Tineretului și Sportului), ca nefondată; a respins cererea pârâtei U. S. Haret de chemare în garanție a M. Educației Naționale (fost M. Educației, Certării, Tineretului și Sportului), ca lipsită de obiect.
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantii B. (F.) L., C. D., C. C., D. C. R., D. C., D. P., F. C., G. (.) E. C., G. C., H. (T.) I., L. D., M. (V.) E., M. D., M. (M.) V., M. D. A., N. (M.) O. M., N. (R.) I. L., R. (G.) M. C., R. D. I., R. C., S. C., S. E. C., S. (B.) E., T. (L.) M. E., T. (G.) A. L., T. A. D., T. (R.) I., V. (C.) L. și Z. D. D., în contradictoriu cu paratii U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, au solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna: 1) obligarea paratului M. E., Cercetarii, Tineretului si Sportului sa isi dea avizul si sa desemneze unitatea de specialitate pentru tiparirea diplomelor de licenta, astfel incat U. S. Haret sa le poata elibera diplomele de licenta; 2) obligarea paratului M. E., Cercetarii, Tineretului si Sportului sa le recunoasca titlul de licentiat obtinut in urma sustinerii examenului de licenta la diferite specializari din cadrul Universitatii S. Haret; 3) obligarea paratei U. S. Haret sa le elibereze diplomele de licenta, suplimentele de diploma, foile matricole, certificatele DPPD, certificatele de competente lingvistice si sa le inapoieze diplomele de bacalaureat depuse la dosarele de inscriere, sub sanctiunea unor penalitati de 500 de lei pentru fiecare zi de intarziere incepand cu a zecea zi de la ramanerea irevocabila a prezentei hotarari si pana la indeplinirea efectiva a obligatiei, absolventielor carora nu le-au fost eliberate, in conformitate cu regimul actelor de studii in sistemul de invatamant superior; 4) in subsidiar, in situatia respingerii primelor trei capete de cerere, obligarea paratei U. S. Haret la plata daunelor materiale in valoare de 2.000 de euro, echivalent al sumei de 8.400 de lei, si la plata daunelor morale in valoare de 2.000 de euro, echivalent al sumei de 8.400 de lei, penru fiecare reclamant; 5) obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea in fapt a cererii, a reținut Tribunalul că reclamanții au învederat că au absolvit diferite facultăți din cadrul Universității S. Haret, în anul 2009, eliberându-li-se astfel o adeverință care să ateste că au absolvit USH și care să le fie folositoare la locurile de muncă sau la cursurile de master, cu termen de valabilitate până la eliberarea diplomei de licență. U. S. Haret până în acest moment nu le-a eliberat diplomele de licență deoarece nu are acordul MECTS, cu toate că termenul de un an în care sunt valabile a expirat. Din momentul înscrierii la facultăți și până la absolvirea acestora, si-au îndeplinit toate obligațiile care le reveneau, potrivit contractelor de studii încheiate cu USH și regulamentului privind activitatea profesională a studenților, în sensul că si-au plătit taxele de studii și au susținut și promovat toate examenele, inclusiv examenul de licență. In aceste condiții, potrivit metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de USH sub nr. 1405/21.05.2009, precum și art. 20 alin 1 din Regulamentul aprobat prin OMECT nr. 2284/2007, pârâta USH era obligată să le elibereze toate actele de studii. De asemenea, MECTS are obligația de a ne recunoaște titlul de licențiat obținut în urma susținerii examenului de licență. Potrivit Legii nr. 87/2006 publicată în M.O. nr. 334 din 13 aprilie 2006 pentru aprobarea O.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației se prevede că acreditarea este acea modalitate de asigurare a calității prin care se certifică respectarea standardelor pentru funcționarea organizațiilor furnizoare de educație și a programelor de studii. Lipsa rapoartelor de evaluare externă calitativ-academică a USH, prin organismele statului legal constituite mai înainte de 2005 fiind CNEAA, respectiv după anul 2006 ARACIS arată culpa directă a MECTS la perpetuarea unei situații cunoscute, recunoscute și aprobate tacit între anii 2005 - 2006, data înscrierii a multora dintre absolvenții USH din anul 2009. In toate ordinele de ministru și hotărârile din anul 2006 nu se face referire la programe sau forme de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă care să nu fie acreditate sau autorizate, ci doar la specializări sau domenii de studiu. Actele normative menționate mai sus, în vigoare la data înmatriculării lor, nu conțineau și reglementări exprese cu privire și la forma de învățământ (zi, seral, frecvență redusă, la distanță) pentru specializările acreditate/autorizate, așa încât, se subînțelege că acest domeniu a fost lăsat în competența de reglementare a fiecărei instituții de învățământ superior, în considerarea autonomiei universitare, așa cum de altfel a procedat și universitatea pârâtă. La data semnării primelor contracte de studii cu U. „S. Haret”, erau în vigoare Legea nr. 84/1995 a învățământului și respectiv Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare. Au invocat reclamații și disp. art. 15 (8) din Legea nr. 84/1995, art. 4 din Legea nr. 288/2004, H.G. nr. 676/2007. Din această perspectivă, refuzul MECTS de a aproba tipărirea diplomelor de licență a reclamanților și intervenienților apare ca un „refuz nejustificat", în sensul art.2 lit.i) din legea nr.554/2004. ARACIS a experimentat mecanismele de evaluare internă a calității și tocmai din anul 2008 s-ar fi putut trece la aplicarea metodologiilor de evaluare internă și externă în vederea asigurării calității, în funcție de rezultatele stadiului de experimentare. In concluzie, având în vedere toate aceste acte normative din 2006, nu se poate imputa absolvenților că dacă erau mai vigilenți ar fi putut să își dea seama că USH nu poate organiza în mod legal cursuri de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă. Cu privire la faptul că pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu are atribuții privind recunoașterea diplomelor de licență emise de universitățile din sistemul național de învățământ, a examenelor de licență, sau a titlului de licențiat, în conformitate cu Regulamentul Actelor de Studii în Sistemul de Învățământ Superior aprobat prin O.M. nr. 2284/2007, MECTS are responsabilitatea de a aproba titulatura și conținutul actelor de studii prin ordin al ministrului educației. Pe de alta parte, se impune a se avea in vedere principiul aparenței în drept, și anume principiul mandatului aparent. In baza teoriei aparenței dreptului, calitatea de unitate de învățământ superior acreditată/neacreditată a Universității S. Haret este o problemă a acesteia și a instituției care a permis funcționarea ei, în speță MECTS, iar absolvenții nu pot fi victimele lipsei de acreditare. Toată această situație în care se află USH în raport cu MECTS a produs consecințe foarte importante în raporturile juridice civile și sociale, prin eliberarea diplomelor și a adeverințelor de absolvire. In această speță, MECTS apare ca un veritabil mandant, iar USH este mandatarul său, împuternicit să presteze acest serviciu de utilitate publică, și anume învățământ universitar superior. Absolvenții sunt terții care au contractat cu acest mandatar aparent, iar în cazul lor nu se cere a fi îndeplinită nici condiția erorii comune, ca în cazul proprietății aparente, deși ei s-au aflat într-o astfel de eroare comună și invincibilă. In toată perioada 2004-2009, MECTS nu a întreprins nicio măsură pentru a stopa înscrierea absolvenților la formele ID și FR. Totodată, în această eroare se poate cădea foarte ușor, având în vedere faptul că U. S. Haret este cea mai cunoscută universitate privată la nivel național. Principiul mandatarului aparent este reglementat de art. 1554 C.civ. Apărările pârâtei MECTS legate de acreditarea sau neacreditarea formei de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă, nu se circumscriu obiectului acțiunii. Acțiunea formulată în prezenta cauză nu privește anularea diplomei de licență. In acest context, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate. Mai mult decât atât, instanțele judecătorești sunt singurele care se pot pronunța asupra legalității sau nelegalității unei diplome. M. Educației nu are nici o calitate conferită de lege în acest domeniu. Diplomele de licență sunt legale întrucât au parcurs și finalizat studiile la specializări autorizate și acreditate. In acest sens, este invocată și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de C. Administrativ și Fiscal, respectiv decizia nr. 2376 pronunțată în ședința publică din 6 mai 2010. Au mai arătat reclamanții că formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă au funcționat legal potrivit prevederilor art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată. Pentru capătul 4 de cerere, dacă se dorește anularea diplomelor de licență, trebuie respectat în primul rând principiul retroactivității efectelor nulității în sensul că nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut. In al doilea rând trebuie respectat și principiul restabilirii situației anterioare, iar tot ce s-a executat în baza actului anulat trebuie restituit în temeiul plății nedatorate. De asemenea, din cauza stresului și disconfortului pe care li l-a cauzat această nedreptate, se impune și obligarea la plata daunelor morale. In drept, reclamanții au invocat prevederile art. 112 C.pr.civ., Constituția României, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 84/1995, Legea nr. 87/2006, Legea nr. 480/2006, Legea nr. 288/2004, Legea nr. 443/2002, H.G. nr. 1011/2001. H.G. nr. 1175/2006, H.G. nr. 1418/2006, H.G. nr. 1609/2004, Ordinului M.E.C. nr. 2284/2007 si Ordinul M.E.C. 3404/2006.
Pârâtul M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind neintemeiata.
De asemenea, parata U. S. HARET a depus intampinare, prin care a arătat, in esenta, că și-a îndeplinit toate obligațiile față de reclamanți. Totodată, conform prevederilor art. 60 si urm. C.pr.civ., parata a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului E., Cercetarii, Tineretului si Sportului, prin care a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna obligarea chematului in garantie sa aprobe tiparirea formularelor tipizate constand in diploma de licenta si suplimentul la diploma de licenta pentru reclamanti, sub sanctiunea prevazuta de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, incepand cu a 30-a zi de la devenirea irevocabila a hotararii, precum si obligarea chematului in garantie la plata tuturor sumelor solicitate, cu orice titlu, de catre reclamanti, cu motivarea, in esenta, ca partea chemata in garatie nu a aprobat tot necesarul de formulare tipizate, motiv pentru care este în imposibilitate de a elibera diplomele de licență solicitate de catre reclamanti.
In aparare, chematul in garantie a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in garantie, cu motivarea, in esenta, ca, la data înscrierii reclamantilor în anul I de studii, forma de învățămant la distanță nu era autorizată sau acreditată pentru specializarea urmată de aceastia.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a reținut următoarele:
Conform datelor relevate de înscrisurile depuse la dosar, reclamantii s-au înscris la diverse facultati din cadrul universitatii parate, forma de învățămînt - invatamant la distanta (ID), dupa cum urmeaza:
- Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, specializarea Sociologie (C. D., T. A. D., S. E. C., S. C., R. D. I.);
- Facultatea de Sociologie - Psihologie, specializarea Sociologie - Psihologie (D. C., L. D., D. C. R.), respectiv programul de studii Psihologie (M. D. A., T./L. M. E., N./M. O. M.);
- Facultatea de R. internationale si studii europene, specializarea R. internationale si studii europene (G. C., Z. D. D.);
- Facultatea de Psihologie, specializarea Psihologie (T./R. I., Stoina/B. E., D. P., F. C., M. D., G./. E. C., C. C., R. C., H./T. I., R./G. M. C.);
- Facultatea de drept si administratie publica, specializarea Administratie Publica (V./C. L., T./G. A. L.);
- Facultatea de Psihologie Pedagogie din Brasov, specializarea Pedagogie (M./V. E., B./F. L., M./M. V., N./R. I. L.).
Potrivit adeverințelor eliberate de universitatea pârâtă, reclamanții au obținut titlul de licențiat in specializările urmate, promovând examenul de licență din sesiunea iulie 2009. În unele dintre adeverințe se menționează că parata, având învățământ de zi autorizat sau acreditat, poate organiza invatamant la distanță și cu frecvență redusă, potrivit art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995.
Expirând perioada de valabilitate a adeverințelor anterior menționate, reclamanții s-au adresat Universității S. Haret, solicitând eliberarea diplomei de licență.
Din înscrisurile depuse la dosar de către pârâta, reiese faptul că, în temeiul art. 7 din Ordinul 2284/2007, MECTS a avizat în parte cererea Universității de aprobare a tipăririi formularelor de diplomă de licență, respectiv numai pentru facultățile și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, refuzând a da aprobările de eliberare a tipizatelor pentru specializările neacreditate.
Potrivit prevederilor art. 5 alin. 1 din Ordinul nr. 2284/2007, „Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii”.
Asa fiind, universitatea parata nu poate fi obligată decât la eliberarea unui act de studii prin care poate atesta parcurgerea de către persoana titulară a unei forme de învățământ pe care instituția de învățământ avea dreptul de a o organiza, respectiv pentru care avea acreditare sau autorizare provizorie. Corelativ, chematul in garantie nu poate fi obligat la aprobarea tipizatului aferent diplomei decât în măsura verificării primei ipoteze.
Din analiza reglementarilor relevante in speta, rezulta ca nici la momentul înscrierii reclamantilor în anul I de studii și nici la momentul finalizării acestora, ca de altfel nici în prezent, parata nu era acreditată sau autorizată provizoriu pentru cursuri la specializarile urmate de reclamanti, forma de invățămînt ID.
Astfel, parata nu se regăsește ca fiind autorizată provizoriu sau acreditată la forma de învățămînt ID pentru specializarile in discutie în niciuna dintre hotararile în care sunt prevazute expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializările din domeniile studiilor universitare de licență, si anume: H.G. nr. 1609/2004, anexa 2, pct. 6, H.G. nr. 916/2005, anexa 1, lit. B, pct. 6, H.G. nr. 676/2007, anexa 3, pct. 6, H.G. nr. 635/2008, anexa 3, pct. 6, H.G. nr. 749/2009, anexa 3, pct. 30, H.G. nr. 966/2011, anexa 3, pct. 6.
Conform actelor normative anterior mentionate, pentru specializarile urmate de reclamanti in cadrul facultatilor la care s-au inscris nu este prevazuta forma de învățămînt ID.
În esență, universitatea parata apreciază că este îndreptățită să elibereze diplome pentru persoane care i-au urmat cursurile, în forma ID, chiar și în absența parcurgerii unei acreditări pentru această formă de școlarizare, pentru simplul motiv că instituția deja avea o acreditare pentru această specializare, în forma la zi de învățământ.
O asemenea apreciere contravine legislației în vigoare referitoare la procesul de acreditare a formelor de învățământ, precum și spiritului în care trebuie să fie interpretată ordonanța care reglementează asigurarea calității educației. Mai mult, din cuprinsul hotărârilor care au acreditat pe parcursul timpului formele de învățământ superior, reiese cu claritate că aceeași universitate a avut acreditare de a organiza forme ID sau FR pentru alte specializări, aspect ce denotă în mod clar faptul că instituția a fost pe deplin conștientă că o astfel de procedură trebuia urmată, respectând-o în privința anumitor specializări.
Astfel, prin raportare la legislația în vigoare la momentul la care reclamanții au început studiile la unitatea de învățământ parata, se remarca faptul că, potrivit art. 60 din Legea 84/1995, republicată și modificată: „Activitatea didactica se poate organiza in urmatoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de invatamant seral, cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de institutiile de invatamant superior care au cursuri de zi”.
Prin H.G. nr. 1011/2001, s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Conform art. 3 din acest act normativ, „Sunt abilitate sa organizeze invatamant la distanta si invatamant cu frecventa redusa instituțiile de invatamant superior acreditate, in specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea institutiilor de invatamant superior si recunoașterea diplomelor, republicata.”
Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern, reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii nr. 88/1993, republicată.
Norma prevăzută la art. 60 alin 1 din Legea învățământului în vigoare la data la care reclamantii au început studiile nu poate fi interpretată în sensul dorit de parata, respectiv în sensul că odată dobândită acreditarea pentru forma de învățământ la zi, automat, instituția putea, pentru aceeași specializare, să organizeze și forma de învățământ ID.
Nicio prevedere legală anterior menționată nu poate duce la concluzia unei acreditări ope legis a universității în cauză, pentru alte forme de învățământ pentru care nu a urmat procedura de evaluare academică.
Articolul 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 poate fi interpretat în sensul că oferă o vocație, o posibilitate, pentru universitățile acreditate pentru o specializare, la zi, de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță, la seral ori cu frecventă redusă. Ceea ce legiuitorul a dorit să exprime în acest text legal este faptul că nu ar putea fi de conceput ca o instituție care nu are acreditare sau autorizare provizorie pentru o formă de învățământ la zi să poată organiza, pentru aceeași specializare, învățământ FR sau ID.
Sub nicio formă această dispoziție legală nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui întreg proces de evaluare academică, astfel cum este el prevăzut de art. 3 din HG. nr. 1011/2001, raportat la dispozițiile Legii nr. 88/1993, ulterior de O.U.G. nr. 75/2005.
În susținerea acestui punct de vedere vin si dispozițiile art. 29 alin. 1 din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității în educație, în conformitate cu care „Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii” și ale art. 29 alin. 3 din același act normativ, potrivit cărora „În învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă.”
Coroborând dispozițiile art. 3 si art. 17 din H.G. nr. 1011/2011, art. 60 alin. 4 din Legea nr. 84/1995, respectiv art. 3 si art. 4 din O.U.G. nr. 75/2005, se constată că Guvernul aprobă, prin hotărâre, structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat și particulare.
Necesitatea unei astfel de aprobări rezultă și din dispozițiile Legii nr. 443/2002 privind înființarea Universității S. Haret București, potrivit cărora, după . menționatei legi, în structura Universității vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate în art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu.
Atât legea învățământului în vigoare la data faptelor, cât și legea de înființare a Universității „S. Haret” anterior menționată arată că nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de MECTS, în temeiul cererii și a dosarului de evaluare întocmite de fiecare instituție de învățământ superior, elaborându-se un act normativ prin care se stabilesc specializările care pot funcționa în fiecare instituție. Prin urmare, lipsa mențiunii privind respectivul program de studii în cadrul unei specializări, în raport de forma de organizare, nu dă dreptul instituției respective să organizeze și să desfășoare activitate la acea specializare, în respectiva formă de învățământ.
Procedura autorizării de funcționare provizorie și ulterior a acreditării presupune parcurgerea mai multor etape, autorizarea unor forme de învățământ fiind determinată de îndeplinirea condițiilor din O.U.G. nr. 75/2005.
La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în actul normativ sus menționat pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământului, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale).
Este cert faptul că autorizarea specializării, forma de învățământ zi nu este suficientă pentru exercitarea acesteia prin forma ID sau FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ (vezi art. 29 din O.U.G. nr. 75/2005). Mai mult, pentru forma de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare (a se vedea dispozițiile capitolului II din H.G. nr. 1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea.
U. S. Haret nu a depus vreo dovadă că a formulat o cerere de acreditare pentru învățământul ID și nici că s-a supus unei evaluări conform O.U.G. nr. 75/2005 și H.G. nr. 1011/2001, în specializările urmate de reclamanți.
În consecință, reclamanții nu au parcurs o formă de învățământ superior într-o specializare care să fi fost acreditată conform legii.
Prin urmare, aceștia nu sunt îndreptatiti a obține diploma de licență și suplimentul la diplomă, la fel cum nici universitatea parata, potrivit art. 32 alin. 2 din O.U.G. nr. 75/2005, nu este îndreptățită să emită astfel de acte.
Conform Regulamentului, actele de studii sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.
Fără îndoială că aceste acte sunt acte administrative ce nu pot fi emise decât spre executarea ori organizarea executării legii, respectarea principiului legalității impunându-se în cazul lor, ca în situația oricărui alt act administrativ.
Or, învestită cu o cerere având ca obiect tocmai obligarea unei instituții la emiterea sa, instanța nu se poate limita doar la aprecieri pur formale (legate de aparența dreptului dată de emiterea adeverinței), ci trebuie să cerceteze dacă, într-adevăr, reclamantul este îndreptățit la eliberarea acelui act și dacă pârâta este „competentă” să îl elibereze. Instanța nu ar putea obliga universitatea parata la emiterea actului decât dacă ar constata îndeplinite toate cerințele prealabile eliberării sale, respectiv parcurgerea de către reclamant a unei forme de învățământ acreditate, recunoscute de către autoritățile statului ca făcând parte din sistemul național de învățământ.
Simplul fapt că universitatea parata a emis reclamanților o adeverință provizorie care atestă parcurgerea de către acestia a unei forme de învățământ, nu naște pentru beneficiarul adeverintei, automat, un drept la emiterea diplomei de studii. Conform art. 2 din Ordinului nr. 2284/2007, actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. D. acestea sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și calități dobândite.
Conform art. 2 alin. 2 din Ordinul nr. 2284/2007, doar actele de studii conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile care decurg din Legea învățământului.
Adeverința aflată în posesia fiecăruia dintre reclamanți nu este un act de studii, este un act eliberat prin voința unilaterală a universității parate, care nu a fost recunoscut de MECTS, putând naște un raport juridic doar între acest emitent și beneficiarul său. Această adeverință nu poate naște drepturi pe care actul principal, la baza căruia teoretic ar trebui să stea, nu le poate naște, așa cum s-a menționat anterior. Adeverința a fost eliberată pe baza raporturilor contractuale între reclamanți și universitatea pârâtă, în sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției.
O eventuala inducere în eroare a absolvenților cu privire la acreditarea instituției de învățământ absolvite reprezintă un aspect ce poate fi valorificat pe temeiul răspunderii contractuale și nu poate naște în sarcina unui terț, respectiv a MECTS, obligația corelativă de emitere a unui act de studii.
Din simplul fapt că legea stabilește un termen de valabilitate redus al acestei adeverințe, respectiv maxim 12 luni (art. 38 din Ordinul nr. 2284/2007) se poate deduce că operațiunea ulterioară de emitere a diplomei nu a fost concepută de legiuitor drept o operațiune automată și care să aibă sensul unei simple confirmări a conținutului și efectelor juridice ale adeverinței. Prin urmare, între perioada emiterii adeverinței și cea a emiterii diplomei, însușite de MECTS, autoritățile statului sunt obligate să efectueze verificări, inclusiv referitoare la forma de învățământ parcursă de titular.
Nici necontestarea pe cale principală a acestei adeverințe nu poate duce la concluzia că reclamanții ar fi îndreptățiți la emiterea unei diplome, având în vedere că instanța poate face aprecieri referitoare la legalitatea acestui act, pe cale incidentală, neputând ignora efectele reale pe care un astfel de act poate, în mod obiectiv, să le producă.
Deși instanța nu a fost investită cu o cerere expresă privind legalitatea acreditării formelor de învățământ derulate de U. S. Haret, acest fapt nu poate să nu facă obiectul unei cercetări incidentale, în cadrul prezentului litigiu, având în vedere că îndreptățirea sau nu a reclamantului la eliberarea unei diplome universitare presupune cu necesitate verificarea formei de învățământ parcurse de acesta. Eliberarea diplomei nu reprezintă un act autonom, separat de procesul de învățământ derulat anterior, ci o încununare a acestuia, o confirmare oficială a studiilor parcurse.
Eventuala neexercitarea corespunzătoare a atribuțiilor legale din partea MECTS, care a dus în final la înmatricularea unui număr considerabil de studenți în aceste forme de învățământ nu poate duce la înlăturarea concluziei potrivit căreia reclamanții au urmat o formă neacreditată de învățământ.
Nu au fost administrate probe în prezenta cauză din care să reiasă faptul că omisiunea acestui Minister de a controla U. ar putea fi interpretată în sensul unei aprobări tacite a legalității actelor întreprinse de Universitate sau, mai mult, drept o complicitate la inducerea în eroare a studenților.
Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în temeiul art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție (la semnarea căruia România a formulat o rezervă cu privire la finanțarea învățământului privat), statele membre nu sunt obligate la organizarea unui anumit tip de invatamant, cu atât mai puțin la recunoașterea unor forme private de invatamant. Formularea negativa a articolului indicat anterior se interpetează în sensul că statele au mai degrabă o obligație negativă și nu una pozitivă, aceea de a pune la dispoziția persoanelor un anumit tip de învățământ.
În esența, sub articolul anterior menționat, statele au obligația de a nu îngrădi accesul persoanelor la formele de învățământ deja existente, in condițiile deja prescrise de lege. Prin însăși natura sa, acest drept este supus unei reglementări naționale, în această materie, statelor recunoscându-li-se o mare marjă de apreciere (a se vedea cauza Affaire « relative à certains aspects du régime linguistique de l’enseignement en Belgique » c. Belgiei și Adnan KARAİSMAİLOĞLU c. Turciei).
Or, in speța, statul nu a recunoscut niciodată forma de invatamant aleasa de reclamanți, hotărârile de guvern emise fiind clare sub aspectul formei de învățământ acreditate. Prin urmare, pe calea prezentei acțiuni, instanța nu poate obliga statul sa recunoască efectul util al unor studii, respectiv recunoașterea unei diplome, atât timp cat forma de învățământ parcursa nu este ea însăși recunoscuta.
Nimic nu ii împiedica pe reclamanți să urmeze aceeași specializare, în aceeași formă de învățământ, respectiv ID, la o unitate care beneficia de acreditare.
Nici argumentul error communis facit ius nu poate fi primit.
Fără a ignora multitudinea situațiilor în care acest principiu a reușit să creeze drept, de fiecare dată aplicarea sa, ulterior analizei întrunirii sau nu a condițiilor sale cumulative, s-a făcut în urma unui riguros examen de proporționalitate și echitate în privința soluției juridice care ar trebui să fie recunoscute, în detrimentul alteia.
Astfel, efectele bunei credințe sunt mult mai întinse decât cele prevăzute în Codul civil numai atunci când eroarea scuzabilă individuală este unită cu eroarea comună. Aceasta din urmă poate fi definită drept convingerea lipsită de îndoială pe care și-a format-o marea majoritate a oamenilor (a membrilor unei colectivități) că o anumită persoană este titularul unui drept, pe când în realitate acea persoană nu este titularul dreptului respectiv.
Cu privire la atitudinea subiectivă a reclamanților, se retine ca acestuia ii erau pe deplin accesibile dispozițiile legale în baza cărora s-a înscris la universitatea pârâtă, respectiv H.G. nr. 1609/2004, H.G. nr. 916/2005, H.G. nr. 676/2007 sau H.G.nr. 635/2008. La o simplă lectură a acestora se poate lesne observa, chiar și de către o persoană fără studii juridice, faptul că în cadrul acestei universități existau acreditate/autorizate provizoriu doar anumite specializări la forma de învățământ ID. Cea urmata de reclamanti nu apărea printre acestea. Prin urmare, în mod legitim, reclamantilor li se putea naște cel puțin o îndoiala cu privire la legalitatea formei de învățământ urmate.
Mai mult, actele normative adoptate ulterior înscrierii reclamanților la studii (care au beneficiat și ele de o largă popularizare) și care se coroborează cu prevederile art. 67 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, potrivit cărora, prin finalizarea studiilor se înțelege și examenul de licență, conturează ideea potrivit căreia o astfel de aparență a dreptului bazată pe o eroare comună nu ar putea fi susținută. In acest sens, art. 3 din O.G. nr. 10/2009 are în vedere pe studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I, în perioada 2005 – 2008, la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ ID/FR, care nu au finalizat studiile prevăzându-se posibilitatea acestora de a le continua la specializări/programe autorizate sau acreditate potrivit metodologiei. Același drept îl are în vedere și Ordinul M.E.C.I. nr. 5202/2009 pentru studenții înmatriculați la U. S. Haret, iar din economia acestor acte normative rezultă că sunt asimilate persoanelor care nu au finalizat studiile universitare și acele persoane care au urmat cursuri neautorizate sau neacreditate.
Argumentul analizat nu poate fi primit nici prin prisma principiului echității, în măsura în care prin valorificarea lui se tinde chiar la obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ pe care nu are dreptul, conform celor anterior menționate, să îl emită. Buna credință a reclamantilor ar putea fi valorificată în sfera răspunderii civile contractuale, fără ca aceasta să conducă automat la o reparare în natură a prejudiciului produs, respectiv emiterea diplomei, putându-se evalua oportunitatea acordării de daune, pe această cale.
Făcând un examen de proporționalitate între drepturile concurente, respectiv dreptul individual al reclamantilor și interesul public aferent efectelor recunoașterii unei diplome universitare, instanța apreciază că acesta din urmă trebuie să prevaleze. Nu trebuie ignorată răspunderea statului pentru asigurarea unei anumite calități a pregătirii profesionale a celor carora li se permite accesul pe piața muncii, prin recunoașterea studiilor. Dând aceleași drepturi titularilor, diplomele emise la nivelul întregii țări trebuie să asigure un caracter unitar al cunoștințelor acumulate, aspect asigurat tocmai prin organizarea sistemului de acreditare.
În acest context, se mai reține că reclamanților le-a fost și le este în continuare deschis accesul la urmarea unei forme de învățământ, la aceeași specializare, într-un cadru acreditat.
Față de toate argumentele anterior menționate, acțiunea formulată nu este fondată.
MECTS are obligația aprobării de formulare tipizate de unitatea special desemnată către instituțiile învățământ superior numai în limita numărului de absolvenți ai facultăților sau specializărilor acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii. Corespunzător, U. S. Haret are dreptul și obligația de a gestiona, completa și elibera numai actele de studii pentru facultățile sale acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, iar absolvenții unei facultăți neacreditate ori neautorizate nu sunt îndreptățiți a le obține.
Cu alte cuvinte, în măsura în care U. S. Haret nu era acreditată provizoriu pentru specializarea urmată de reclamanti, forma de învățământ ID, iar la momentul încheierii contractului cu reclamantii aceasta nu le putea elibera în mod valabil o diplomă de licență producătoare de efecte juridice, în condițiile legii, recunoscută de MECTS, această posibilitate legală nu există nici în prezent.
Pentru toate considerente, vazand si prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța respinge cererea de chemare in judecata ca fiind neîntemeiata, reținând că U. S. Haret nu era autorizată să organizeze pentru specializarea urmată de reclamanti cursuri de învățământ la distanță, așa încât refuzul de eliberare a actelor solicitate nu poate fi apreciat ca fiind nejustificat, in sensul art. 2 alin. 1 lit. i) si n) din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată, instanța respinge si cererea de chemare în garanție formulata de universitatea parata ca fiind lipsita obiect.
II. Împotriva acestei sentințe, ce le-a fost comunicată la 17.01.2014, au declarat recurs, înregistrat la data de 27.01.2014, părțile reclamante, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate sub aspectul primelor două capete de cerere, in sensul admiterii acestora, respectiv obligarea pârâtei MECTS să își dea avizul și să desemneze unitatea de specialitate pentru tipărirea diplomelor de licență și la recunoașterea titlului de licențiat obținut în urma susținerii examenului de licență la diferitele specializări din cadrul Universității S. Haret, respectiv obligarea pârâtei USH să elibereze diplomele de licență, suplimentele de diploma, foile matricole, certificatele DPPD, certificatele de competență lingvistică și să înapoieze originalele diplomelor de bacalaureat depuse la dosarele de înscriere, sub sancțiunea unor penalități de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere începând cu a 10-a zi de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri și până la îndeplinirea efectivă a obligației.
În motivare, au arătat recurenții că absolvenții acestei universități nu pot fi victimele lipsei de acreditare, teoria aparenței în drept fiind o instituție general admisă în practică și doctrină.
MECTS trebuia să ia măsurile necesare, astfel încât toate instituțiile de învățământ superior, de stat sau particulare, să desfășoare procesul de învățământ cu îndeplinirea cerințelor legale, astfel încât admiterea și parcurgerea studiilor universitare, în for a și coordonatele legale raportate la data înscrierii, dar și pe parcursul anilor de studiu, să asigure legalitatea și recunoașterea publică a studiilor universitare și fără ca acestea, prin acte normative și decizii ulterioare, să fie invalidate retroactiv.
Absolvenții au fost de bună-credință la data înscrierii la facultăți, astfel încât au contractat cu credința scuzabilă și legitimă că mandatarul USH are dreptul să organizeze învățământ la distanță și cu frecvență redusă, aflându-se într-o eroare comună și invincibilă.
Scuza MECTS că au fost promovate de Guvern hotărâri ambigue, reprezintă un aspect ce nu le poate fi imputat absolvenților.
Au invocat recurenții disp. art. 8 din OMECTS nr. 3404/2006, art. 1 din HG nr. 1175/2006, art. 3 lit. g) din HG nr. 1418/2006, arătând că toate acestea nu fac referire la programe sau forme de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă, ci la specializări sau domenii de studii. Totodată, se invocă art. 3 alin. 1 din HG nr. 1011/2011, art. 5 din HG nr. 536/2011, OM nr. 2284/2007.
În drept, s-au invocat disp. art. 299-316 C.pr.civ.
Aferent cererii de recurs a fost achitată o taxă de timbru în cuantum de 116 lei și s-au atașat timbre judiciare de 4,5 lei, în cond. art. 11 alin. 1 rap. la art. 3 lit.m) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din OG nr. 32/1995.
Intimata-pârâtă U. "S. HARET" a formulat la data de 19.02.2014 întâmpinare, solicitând admiterea recursului. Totodată, a apreciat că trebuie admisă și cererea USH de chemare in garanție a Ministerului Educației Naționale (MECTS).
În motivare, în esență, intimata-pârâtă a arătat că prevederile legale la momentul înscrierii reclamanților la cursurile USH, o obligau să obțină acreditare numai pentru specializările (facultățile) existente in cadrul Universității S. Haret si nicidecum pe formele de învățământ.
Recunoașterea prin chiar art.8 din Ordinul nr.3404/2006 emis de către ministrul educației a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de invatamant la distanta pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi conferă reclamanților dreptul de a cere sa li se elibereze Diploma de licența, însoțită de Suplimentul la Diploma.
A mai arătat intimata-pârâtă că în vederea eliberării diplomei de licența a făcut demersuri legale către M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, în sensul în care a comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, în vederea aprobării acestora și spre a emite mai departe comanda de tipărire la .. Astfel, s-au adresat Ministerului prin adresele nr.385/06.04.2009; nr:769/25.08.2009; nr.31/21.06.2010; nr.557/12.10.2010; nr.569/18.10.2010; nr.573/26.10.2010; nr.1054/03.02.2011; nr.960/08.10.2009, nr.278/05.08.2010, pentru absolvenții anului 2009, dar nu au primit un răspuns oficial din partea autorității administrative.
U. S. Haret s-a conformat cu promptitudine si întocmai condițiilor impuse de Minister, prin adresa nr._/25.06.2009, in vederea obținerii aprobării pentru tipizarea de formulare tipizate.
Factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales M. Educației, nu au sesizat nereguli după încheierea perioadei de monitorizare a Universității, prevăzuta de art.8 din Leg.nr.443/2002, nici dupa emiterea HG nr.676/2007 si a HG nr.635/2008 și nici după . OUG nr.75/2005.
Prin urmare, chematul in garanție MECTS, in baza atribuțiilor legale care ii revin, trebuia sa îi avertizeze ca furnizor de educație, dacă ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca în cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației trebuia sa elaboreze si sa promoveze după caz hotărâre de guvern sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program.
A precizat intimatul – pârâtă că adeverința de licențiat a recurentului reclamant există, este in ființa si constituie un act administrative nerevocat sau anulat in vreun mod de către instanțele de judecata.
A motivat solicitarea de admitere a cererii de chemare in garanție pe imposibilitatea efectiva de a emite reclamantului diploma de licența atâta vreme cat MECTS nu va aproba tipărirea formularelor pentru anul 2009.
În mod constant s-a statuat, in jurisprudența Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția de C. Administrativ si Fiscal, in litigii de aceeași natura, că M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului are obligația legala de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând in diploma de licența si suplimentele la diplomă (a se vedea, in acest sens, cu titlu de exemplu Deciziile: 5386/15._; 5722/29.11.2011; 5656/24.11.2011; 2533/22.05.2012; 628/08.02.2012; 953/23.02.2012; 2514/22.05.2012; 2480/18.05.2012;2515/22.05.2012; 2534/22.05.2012). Asupra admiterii cererii de chemare in garanție s-a pronunțat Înalta Curte de Casație si Justiție, dupa cum urmează: in Dosar nr._, in Dosar nr._, in Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._ ,Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._ .
F. de cele învederate, la soluționarea recursul promovat trebuie asigurată respectarea principiului coerentei si unității jurisprudenței consacrat ca atare in practica Curții Europene a Drepturilor Omului ( a se vedea cauza B. contra României).
În cond. art. 274 C.pr.civ. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de avocat.
În drept, nu au fost invocate expres alte dispoziții legale. A fost solicitată judecata în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ.(1865)
Legal citat, intimatul M. E. NAȚIONALE nu a formulat întâmpinare.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Conform datelor relevate de înscrisurile depuse la dosar, reclamanții-recurenți s-au înscris la diverse facultăți din cadrul Universității S. Haret, absolvind cursurile acestora prin susținerea și promovarea examenului de licență, după cum urmează:
- Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, specializarea Sociologie (C. D. – adeverința nr. 102/23.07.2009, T. A. D. – adeverința nr. 537/23.07.2009, S. E. C. – adeverința nr. 491/23.07.2009, S. C. – adeverința nr. 490/23.07.2009, R. D. I. – adeverința nr. 458/23.07.2009);
- Facultatea de Sociologie - Psihologie, specializarea Sociologie - Psihologie (D. C. – adeverința nr. 1612/13.03.2012, L. D. – adeverința nr. 97/23.07.2009, D. C. R. – adeverința nr. 61/23.07.2009), respectiv programul de studii Psihologie (M. D. A. – adeverința nr. 3580/20.09.2010, T./L. M. E. – adeverința nr. 3591/20.09.2010, N./M. O. M. – adeverința nr. 3592/20.09.2010);
- Facultatea de R. internationale si studii europene, specializarea R. internationale si studii europene (G. C. – adeverința nr. 1518/13.07.2009, Z. D. D. – adeverința nr. 988/13.07.2009);
- Facultatea de Psihologie, specializarea Psihologie (T./R. I. – adeverința nr. 1855/23.07.2009, Stoina/B. E. – adeverința nr. 1737/23.07.2009, D. P. – adeverința nr. 659/23.07.2009, F. C. – adeverința nr. 718/23.07.2009, M. D. – adeverința nr. 4486/23.07.2009, G./. E. C. – adeverința nr. 5815/23.07.2009, C. C. – adeverință nr. 458/23.07.2009, R. C. – adeverința nr. 6010/23.07.2009, H./T. I. – adeverința nr. 6160/23.07.2009, R./G. M. C. – adeverința nr. 1526/23.07.2009);
- Facultatea de drept si administratie publica, specializarea Administratie Publica (V./C. L. – adeverința nr. 1227/08.07.2009, T./G. A. L. – adeverința nr. 1149/08.07.2009);
- Facultatea de Psihologie Pedagogie din Brasov, specializarea Pedagogie (M./V. E. – adeverința nr. 390/24.07.2009, B./F. L. – adeverință nr. 41/24.07.2009, M./M. V. – adeverința nr. 411/24.07.2009, N./R. I. L. – adeverința nr. 434/24.07.2009).
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de maximum 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului-pârât M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției anului 2009. Intimatul-pârât MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
Relativ la motivele de recurs formulate, Curtea constată că acestea se încadrează în disp. art. 304 pct. 9 și 3041 C.pr.civ.(1865), recursul formulat de partea recurentă-reclamantă fiind întemeiat în parte, în acest sens urmând a avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă. Astfel, în motivarea soluției de principiu de mai sus, instanța supremă a făcut trimitere la jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012 ale ICCCJ-SCAF.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție, care chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare.
Prin aceste decizii de speță s-a statuat, în mod constant, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
În consecință, ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum recurenților le-a fost eliberată adeverință de licențiat, necontestată, aceștia au dreptul la a le fi eliberată diploma de licențiat și suplimentul de diplomă, cererea de chemare în judecată formulată de acesta fiind întemeiată, revenind pârâtului M. Educației Naționale obligația să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de față, respectiv pârâtei U. S. Haret obligația de eliberare în favoarea reclamantului a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 10 zile de la data la care M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligația sus-menționată.
De altfel, necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, soluție orientată înspre finalitatea asigurării caracterului efectiv și concret al dreptului invocat de absolvenții universității în discuție, rezultă și din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României, în care s-au reținut următoarele:
„37. (…), divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, a nu constata incidența rațiunilor pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul securității juridice care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar, ar avea drept consecință inerentă, prin generarea unei jurisprudențe neunitare la nivelul situației absolvenților universității în discuție, o aplicare și interpretare diferită a acelorași norme legale în situații similare.
În plus, Curtea de Apel mai reține că în cauza D. împotriva România, hotărârea din 21 februarie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut prin prisma jurisprudenței divergente a instanțelor interne o încălcare a art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, arătând că «37. În lumina articolului 14 din Convenție, o discriminare constată în a trata în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile. (…) lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ și nu limitativ.». Cum articolul 14 din Convenție, drept subiectiv substanțial, nu are o existență independentă în sistemul de protecție european a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie, ci trebuie invocat prin raportare la acestea, Curtea reține că prin art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție s-a consacrat și dreptul la instruire.
În ceea ce privește solicitarea recurenților-reclamanți de modificare a sentinței în sensul obligării pârâtei USH la îndeplinirea obligației sub sancțiunea plății de 500 lei penalități pe zi de întârziere, Curtea constată că este lipsită de temei legal.
Astfel, din analiza disp. art. 18 alin. 5 al Legii nr. 554/2004, Curtea reține că, în caz de admitere a cererii, soluția poate fi stabilită sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere. Se permite astfel judecătorului, fără a i se impune însă, ca în funcție de circumstanțele cauzei, să stabilească în sarcina autorității publice o penalitate, ca mijloc de constrângere în vederea executării în termenul stabilit a obligației ce îi incumbă.
Totuși dispozițiile menționate trebuie raportate la art. 24 alin.1 din Legea nr.554/2004, text potrivit căruia „executarea hotărârii definitive și irevocabile date în contencios administrativ, se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”. Numai în cazul în care termenul nu este respectat se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri, conform alin.2 al art.24 din lege.
Din perspectiva acestor prevederi legale, rezultă că atât timp cât se prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, este nejustificată obligarea acesteia la plata de penalități pentru fiecare zi de întârziere începând cu data pronunțării hotărârii.
Mai apreciază Curtea că față de contextul factual al cauzei nu sunt indicii de natură a determina la acest moment procesual concluzia necesității instituirii obligației de plată a unor penalități ca mijloc de constrângere asupra părților intimate.
Nu poate fi admisă nici solicitarea părților recurente-reclamante având ca obiect obligarea MEN să recunoască studiile de licență, un astfel de capăt de cerere nefiind fondat. Astfel, diploma de licență produce efecte juridice prin ea însăși, în acest scop nefiind reglementată legal condiția emiterii unui alt act administrativ de recunoaștere a diplomei, pentru ca aceasta să producă efecte juridice.
În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtei U. S. Haret să elibereze reclamantului foaia matricolă, certificatul DPPD, certificatul de competență lingvistică și originalul diplomei de bacalaureat, Curtea constată că este neîntemeiată. În acest sens, Curtea reține, că dacă în ceea ce privește diploma de licență și suplimentul de diplomă a rezultat în cauză poziția pârâților în legătură cu acest aspect, în ceea ce privește foaia matricolă, certificatul DPPD, certificatul de competență lingvistică și originalul diplomei de bacalaureat, nu rezultă că reclamantul s-ar fi adresat cu cerere pârâtei Universității S. Haret, iar aceasta ar fi refuzat eliberarea acestor acte. Pe cale de consecință, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă existența unui refuz de eliberare a acestor acte, care să fie supus cenzurii instanței de contencios administrativ.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.(1865) și art. 312 alin. 1-3 C.pr.civ.(1865), va dispune admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul celor arătate mai sus.
Cât privește soluția primei instanțe privind respingerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta USH în contradictoriu cu METCS, Curtea urmează a o menține, constatând că aceasta nu face obiect al cererii de recurs, cale de atac exercitată doar de titularul cererii de chemare în judecată, generându-se astfel devoluțiunea căii de atac doar în limita cererii principale, nu și a celei incidentale al cărei titular exclusiv era pârâtul și care a rămas în pasivitate în urma pronunțării sentinței civile nr. 3972/2013, fără a formula cale de atac. Or, potrivit art. 316 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 298 C.pr.civ.(1865) devine incident art. 129 alin. 6 C.pr.civ.(1865), text potrivit căruia „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. În plus, reclamantul nu este titularul cererii de chemare în garanție formulate de pârâta U. S. Haret, ci doar titular al propriei cereri de chemare în judecată îndreptate inclusiv împotriva pârâtului MECTS (actualul MEN).
În acest context, nu este admisibilă nici cererea intimatei U. S. Haret, formulată în recurs, de obligare la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții reclamanții B. (F.) L., C. D., C. C., D. C. R., D. C., D. P., F. C., G. (.) E. C., G. C., H. (T.) I., L. D., M. (V.) E., M. D., M. (M.) V., M. D. A., N. (M.) O. M., N. (R.) I. L., R. (G.) M. C., R. D. I., R. C., S. C., S. E. C., S. (B.) E., T. (L.) M. E., T. (G.) A. L., T. A. D., T. (R.) I., V. (C.) L. și Z. D. D., împotriva sentinței civile nr.3972/06.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. S. Haret și intimatul pârât chemat în garanție M. Educației Naționale (fost M. Educației, Certării, Tineretului și Sportului).
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâtul M. Educației Naționale să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de față.
Obligă pârâta U. S. Haret la eliberarea în favoarea reclamanților a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 10 zile de la data la care M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligația sus-menționată.
Menține în rest sentința civilă recurată.
Respinge cererea intimatei – pârâte U. S. Haret de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
O. D. P. B. C. V. H.
GREFIER
C. A.
Red.tehnored.jud.BC/2ex./04.07.2014
Jud.fond – A. C., Trib.Bucuresti - SCAF
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 4307/2014. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5505/2014.... → |
|---|
