Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 8897/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8897/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 25746/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ CU NR. 8897
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
JUDECĂTOR - G. G.
JUDECĂTOR - O. D. P.
GREFIER - R. O.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/_, LEGII 9/1998 ȘI LEGII NR. 393/2006, împotriva sentinței civile cu nr. 1695/1.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C., în contradictoriu cu intimata reclamantă U. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică intimata reclamantă este reprezentată de apărător ales cu împuternicire avocațială la fila 15 dosar, lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe noi de administrat în recurs, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul intimatei reclamante formulează concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. În esență, arată că recurenta nu a adus critici cu referire la sentința pronunțată de instanța de fond, ci a formulat aceleași apărări cu cele formulate în fața primei instanțe. Recurenta menționează faptul că reclamanta nu ar fi dovedit deportarea și refugiul autorilor săi. Apărătorul intimatei face referire la prevederile art. 2 alin. 4 și 5 din H.G. 1120/2006, act normativ care indică instituțiile cu care trebuie purtată corespondența pentru obținerea relațiilor de interes în cauză și învederează instanței faptul că reclamanta a efectuat demersuri la toate aceste instituții. Face trimitere la înscrisurile depuse la dosarul cauzei fond – adeverința de la fila 33 dosar și extrasul din Registrul stării civile de la fila 36 dosar, înscrisuri care emană de la autorități competente. Într-adevăr, reclamanta nu a obținut relații cu privire la decesul autorului său în timpul deportării, însă au fost obținute dovezi cu privire la faptul că autorul nu s-a mai întors din lagăr. Cu referire la autoarea Caraghezov Evtalia arată că recurenta susține faptul că reclamanta nu a dovedit unde anume s-a refugiat autoarea sa, în acest sens, apărătorul intimatei reclamante face trimitere la înscrisurile depuse la filele 40 – 50 din dosarul de fond și învederează instanței de recurs faptul că autoarea părții pe care o reprezintă s-a refugiat în București, la rude (atât Primăria Municipiului București, cât și Arhivele Naționale nu au putut furniza relații cu privire la această situație de fapt, în sensul că autoarea reclamantei - Caraghezov Evtalia s-a refugiat în București, la rude), însă la dosarul cauzei au fost depuse patru declarații de martori, care confirmă această situație de fapt. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1695/01.04.2013, Tribunalul București Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea privind pe reclamantul U. E., a anulat Decizia nr. 42/21.06.2012 emisă de ANRP și a obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care să admită contestația împotriva hotărârii nr. 1048/17.11.2011 emisă de Comisia Municipiului București pentru Aplicarea legii nr. 290/2003 și să dispună emiterea actelor administrative prin care să se acorde compensații pentru bunurile autorilor Caraghezov Evtalia și Caraghezov N..
În considerentele hotărârii pronunțate, tribunalul a reținut, în esență că atât decizia nr.42/21.06.2012 emisă de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cât și hotărârea nr.1048/17.11.2011 a Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr.290/2003 și obligarea a Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr.290/2003 au fost emise cu un exces de putere.
În urma cererii nr.4747/2492/18.03.2004, formulată de reclamantă în baza Legii nr.290/2003 privind acordarea de compensații cetățenilor romani pentru bunurile abandonate în teritoriile cedate ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. dintre Romania si Puterile Aliate și Asociate semnat la Paris la 10.02.1947, Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003 a emis Hotărârea nr.1048/17.11.2011–fila 66, prin care a respins cererea de stabilire a valoarea compensațiilor pentru bunurile abandonate de autorii Caraghezov N. și Caraghezov Evtalia.
În motivarea hotărârii de respingere s-a reținut că lipsesc actele care să probeze deportarea autorului Caraghezov N. și decesul acestuia în timpul deportării.
Reclamanta a formulat contestație-fila 60 împotriva acestei hotărâri.
Prin Decizia nr. 42/21.06.2012 a pârâtei – filele 57-59, contestată de către reclamantă prin prezenta acțiune, s-a respins contestația. Din motivarea deciziei rezultă că declarațiile de martor cu care reclamanta au înțeles să își dovedească pretențiile nu sunt suficiente în condițiile în care nu se coroborează cu înscrisurile de la dosar.
Tribunalul considera ca decizia contestată a fost nu a fost emisă conform dispozițiilor legale aplicabile, pârâta procedând în mod incorect la respingerea contestației.
Art. 2 alin 4 și 5 din HG nr.1120/2006 prevede următoarele:
(4) Cererile sunt însoțite de acte doveditoare certificate de autorități. În situația imposibilității dovedite de a procura aceste acte, cererea se completează cu declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate.
(5) Imposibilitatea de a procura înscrisuri se dovedește prin demersurile efectuate pentru a intra în posesia acestor acte, depunându-se la dosar copii ale corespondenței purtate cu diferite instituții din România, Ucraina și Republica M., abilitate să producă aceste documente (adeverințe sau certificate de arhivă), precum și traducerea acestora, după caz.
Reclamanta a făcut dovada imposibilității de a procura inscrisuri prin corespondența purtată cu instituții din România, Ucraina și Republica M., asfel că pârâta avea obligația de a aplica alin. 4 din art. 2 și să ia în considerare declarațiile martorilor care atestau deportarea autorului Caraghezov N. și refugiul autoarei Caraghezov Evtalia.
Pârâta a reținut faptul că reclamanta trebuia să se adreseze Procuraturii Regiunii Odesa, iar nu Procuraturii Republicii M.. Din actele de la dosar rezultă că pe lîngă demersurile făcute către Procuratura Republicii M., reclamanta s-a adresat și Procuraturii Generale a Ucrainei (fila 87) însă nu a obținut informații privind autorul său.
Pârâta reține în mod incorect faptul că reclamanta s-ar fi adresat Ambasadei Ucrainei care nu este o instituție abilitată să-i ofere informațiile necesare. Din înscrisul de la fila 94 din dosar rezultă că reclamanta s-a adresat Ambasadei Ucrainei nu în calitate de instituție abilitată la oferirea unui răspuns, ci ca un intermediar în relația cu Procuratura Generale a Ucrainei. Răspunsul Ambasadei Ucrainei vizează o cerere adresată de reclamantă Procuraturii Generale a Ucrainei, iar în răspuns se arată că „autoritățile ucrainiene nu dețin date despre Karagiozov N.” și o îndrumă pe reclamantă către autoritățile Federației R..
În urma răspunsului Ambasadei Ucrainei pârâta a reținut în mod nelegal faptul că reclamanta ar fi trebuit să se adreseze autoritățile Federației R.. Reclamanta nu avea nici o obligație în acest sens, ci în urma demersurilor efectuate în fața instituțiilor din România, Ucraina și Republica M., devin aplicabile dispozițiile anterior arătate privind declarațiile martorilor.
Faptul că autoritățile ucrainene o îndrumă pe reclamantă către autoritățile Federației R. trebuie interpretat ca un indiciu puternic al faptului că autorul Caraghezov N. a fost deportat. Acest indiciu se coroborează cu declarația pe proprie răspundere a reclamantei, cu declarațiile martorilor și mai ales cu adeverința emisă de Arhiva din Izmail-fila 33 din care rezultă în mod clar că în anii 1942-1943 la rubrica „membrii familei care lipsesc” figura Karagiozov N. ca fiind deportat. De asemenea pentru perioada 1942-1944 impozitul a fost achitat de către soția acestuia Karagiozov Eftalia care locuia împreună cu fiica Karagiozov E..
Faptul că în arhiva Orașului Izmail-fila 90 nu există informații privind reabilitarea cetățeanului Caraghezov N. și nici informații despre decesul acestuia nu trebuie interpretat în defavoarea reclamantei, ci coroborat cu celelalte probe în favoarea sa. Lipsa acestor informații constituie indicii privind faptul că acesta nu s-a mai intors în pe teritoriul Ucrainei, ci a decedat în timpul deportării.
A solicita reclamantei să facă demersuri în fața autorităților Federației R., astfel cum pretinde pârâta, este o sarcină excesivă și care depășește cadrul legal care impunea demersuri doar în către instituții din România, Ucraina și Republica M..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/_, LEGII 9/1998 ȘI LEGII NR. 393/2006 înregistrat pe rolul Curții la data de 18.06.2014 solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacata în sensul respingerii acțiunii formulată în fond de reclamanta U. E. ca fiind neîntemeiata.
În motivare, recurentul a arătat ca și chestiuni prealabile: în data de 11.11.2011, Instituția Prefectului Municipiului București - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, a emis pe numele reclamantei U. E. Hotărârea nr. 1048/2011.
Prin Hotărârea nr. 1048/2011 a fost respinsă cererea nr. 4747/2492 din 18.03.2004 formulată de defuncta C. E. prin care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru proprietățile pe care le-au deținut autorii Caraghezov N. și Evtalia, din orașul Cetatea Albă, abandonate și sechestrate ca urmare a refugiului.
Motivul respingerii cererii: nu se face dovada deportării nici a decesului autorului Caraghezov N.".
Apelând la prevederile art. 8 alin (3) din Legea nr. 290/2003, reclamanta U. E. a înaintat Serviciului pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o contestație împotriva Hototărârii nr. 1048/2011, adoptată de Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, înregistrată cu nr. 957/02.02.2012.
Analizând actele existente la dosarul format la Comisia Municipiului București de apliare a Legii nr. 290/2003 și motivele contestației, A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a constatat următoarele.
Conform art. 1 alin (1) din Legea 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, despăgubirile bănești în baza Legii nr. 290/2003 se acordă, „cetățenilor români, deposedați ca urmare a părăsirii forțate a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului H., precum și ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, (...) pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor, în condițiile prezentei legi." Astfel, printre beneficiarii acestei legi se pot număra: cetățenii români care s-au refugiat pe teritoriul României în anul 1940, ca urmare a Ultimatumului din 26 iunie, prin care URSS solicita cedarea de către România a Basarabiei și părții de Nord a Bucovinei, cât și în anul 1944, ca urmare a ordinelor de evacuare generală; cetățenii români care au fost deportați în regiuni ale fostei Uniuni Sovietice în perioada de referință pentru această lege; cetățenii români care nu au avut domiciliul pe acele teritorii însă au avut în proprietate bunuri imobile la care nu au mai avut acces după cedarea teritoriilor prevăzute de această lege.
Prin cererea nr. 4747/2492 din 18.03.2004 formulată de defuncta C. E. aceasta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru proprietățile pe care le-au deținut autorii Caraghezov N. și Evtalia, din orașul Cetatea Albă, abandonate și sechestrate ca urmare a refugiului..
Pentru a beneficia de măsurile reparatorii, conform art. 2 alin (1) din H.G. 1120/2006, „(...) persoanele îndreptățite trebuie sa facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii. În ceea ce privește dovada refugiului și a proprietății, aceasta se face, conform art. 2 alin (4) teza I din H.G. nr. 1120/2006 cu modificările și completările următoare, cu „(...) acte doveditoare certificate de autorități(...)".
Dovada calității de refugiat poate fi făcută, în cazul persoanelor care s-au refugiat pe teritoriul României în 1940, respectiv în 1944, prin următoarele înscrisuri: dovada luării în evidența populației de organele de specialitate a localității unde s-au stabilit refugiații (adeverințe de arhivă sau certificate eliberate de primăriile localităților unde s-au stabilit inițial refugiații), carnet de refugiat sau buletin nominal de evacuare, emis de Comisariatul Național pentru Evidența Populației venite din Basarabia Bucovina de Nord și Ținutul H., foi de călătorie eliberate de statul român pentru persoanele respective, sau carnet de muncă în situația în care refugiații erau funcționari de stat.
Referitor la dovada dreptului de proprietate la momentul refugiului, aceasta se face cu contracte de vânzare cumpărare, chitanță de plată a impozitelor, extrase din cărțile de imobil, planuri și autorizații de construcție, rapoarte de expertiză, etc.
În lipsa actelor doveditoare certificate de autorități privind refugiul autoarei Caraghezov Evtalia și privind deportarea autorului Caraghezov N., solicitanta a apelat la prevederile art. 2 alin.4, alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006- „în situația imposibilității dovedite de a procura aceste acte, cererea se completează cu declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate. Imposibilitatea de a procura înscrisuri se dovedește prin demersurile efectuate pentru a intra în posesia acestor acte, depunându-se la dosar copii ale corespondentei purtate cu diferite instituții din România, Ucraina și Republica M., abilitate să producă aceste documente (adeverințe sau certificate de arhivă), precum și traducerea acestora, după caz."
În cererea inițială depusă la Instituția Prefectului Municipiului București petenta C. E. susține că autoarea Caraghezov Evtalia „decedează la vârsta de 69 de ani (...) la 16 februarie în București. în data de 28 iunie 1940 Caraghezov N. este arestat și deportat în Siberia unde este împușcat un an mai târziu."
Astfel, în condițiile prevederilor legale era necesar să se facă dovada refugiului autoarei Caraghezov Evtalia și dovada deportării autorului Caraghezov N..
În acest sens, pentru dovada refugiului autoarei Caraghezov Evtalia au fost depuse la dosar: declarația pe proprie răspundere a reclamantei U. E., autentificată prin încheierea nr. 950/27.11.2009; declarațiile martorilor S. Pina.S. N., D. T., Spălătescu N., autentificate prin încheierile nr. 907/13.11.2009, nr. 301/04.05.2009, nr. 158/27.02.2009, nr. 882/20.08.2008; adresa nr. C-5390/18.12.2008, eliberată de către Arhivele Naționale-Direcția Municipiului București, în care se precizează faptul că instituția nu deține documente din care să reiasă calitatea de refugiat pentru autoarea Caraghezov Evtalia; adresele nr._/SRP/17.10.2008 și nr._/SRP/17.10.2008, eliberate de către Direcția Arhivele Naționale Istorice Centrale-Serviciul Relații cu Publicul.
Din analiza acestor documente s-a constatat următoarele:
-declarațiile martorei S. Pinna autentificate prin încheierile nr. 60/07.01.2010, nr. 820/13.03.2009 nu sunt relevante deoarece aceasta este nepoata autoarei Caraghezov Evtalia, încălcându-se dispozițiile art.189 G. Proc.civ. ce prevede că, nu pot avea calitatea de martor: rudele si afinii pana la gradul al treilea inclusiv etc.
-Arhivele Naționale Istorice Centrale nu este o instituție abilitată să elibereze acte doveditoare privind refugiul autoarei Caraghezov Evtalia.
Astfel, deoarece nu se face dovada refugiului autoarei Caraghezov Evtalia cu acte certificate de autorități, în sensul art. 2 alin. (5) din H.G.nr. 1120/2006, reclamanta trebuia să facă dovada inițierii unei corespondențe cu Primăria localității unde s-a refugiat inițial, în anul 1944. însă, din documentele aflate la dosar, nu rezultă că ar fi făcut vreun demers în acest sens.
Pentru dovada deportării autorului Caraghezov N. au fost depuse la dosarul conține corespondența purtată cu Consiliul orașului I.- Arhiva I. și cu Ambasada Ucrainei în România, instituții care nu sunt abilitate să elibereze documente care să ofere informații privind reabilitare precum și decesul autorului Caraghezov N..
Având în vedere că autorul Caraghezov N. a locuit în orașul Cetatea Albă, raionul I. și a fost victimă a represiunii sovietice, reclamanta U. E. trebuia să facă dovada inițierii unei corespondențe cu Procuratura Generală din regiunea Odesa și nu cu Procuratura Generală a Republicii M..
Mai mult, având în vedere faptul că reclamanta U. E. a fost îndrumată de către Ambasada Ucrainei în România să se adreseze autorităților Federației R. și anume Ministerului de Interne al Federației R., pentru obținerea documentelor privind dovada deportării și a decesului autorului Caraghezov N., aceasta trebuia să facă dovada demersurilor în acest sens.
În ceea ce privește dovada proprietății bunurilor abandonate în Ucraina de pe urma autorilor Caraghezov N. și Evtalia, au fost depuse la dosar următoarele documente:declarația pe proprie răspundere a reclamantei U. E., autentificată prin încheierea nr. 950/27.11.2009, nr. 2190/09.11.2007;declarațiile martorilor S. N., D. T., Hrihoriciuc Anjelica, Spălătescu N. autentificate prin încheierile nr. 907/13.11.2009, nr. 301/04.05.2009, nr. 2189/09.11.2007, nr. 357/09.03.2004;adeverința de arhivă nr. 22-C/12.04.2005, eliberată de către Arhiva I.; actul de vânzare-cumpărare nr. 19/10.01.1938, prin care autoarea Caraghezov Evtalia a cumpărat un loc de curte în suprafață de 73 mp, cu o casă compusă din trei camere și anexe aferente;actul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 15.10.1929, prin care autorul Caraghezov N. a cumpărat un loc de curte în suprafață de 1018,52 mp, împreună cu construcțiile aferente;
Extrasul din Registrul de acte al notarului public din Cetatea Albă-mențiune-prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public din Cetatea Albă I. V. la data de 20.08.1938 s-a vândut autorului Caraghezov N. suprafața de 6000 mp vie;
- Ordonanța presedențială nr. 3071/16.10.1942 a Tribunalului Județului Cetatea Albă, potrivit căreia autoarea a cumpărat de la Arteom Cembergi o jumătate de hectar vie situată în orașul Cetatea Albă.
În concluzie, reclamanta U. E. nu a făcut dovada deportării autorului Caraghezov N., precum și dovada refugiului autoarei Caraghezov Evtalia.
Din aceste motive, prin Decizia nr. 42 din 21.06.2012 A.N.R.P. a respins contestația reclamantei și a menținut ca legală și temeinică Hotărârea nr. 1048/2011 emisă de Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Potrivit art. 5 alin (2) din Legea nr. 290/2003, "Persoanele îndreptățite vor depune cereri proprii, până la data de 1 mai 2007, la comisiile constituite în cadrul prefecturilor, (...). Cererile trebuie însoțite de acte doveditoare, certificate de autorități (...)".
De asemenea, conform art. 7 din Legea 290/2003, "în situația imposibilității temporare de a procura acte doveditoare, solicitanții vor depune cererea cu acte incomplete sau neînsoțită de acte, cu mențiunea procurării dovezilor în maximum 3 luni de la împlinirea termenului prevăzut la art. 5 alin. (1)", respectiv 1 august 2007.
Astfel, termenul de 1 august 2007, prevăzut de lege, este un termen de decădere. Orice act depus la dosar peste acest termen este tardiv introdus.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. C.proc.civ.,, Legea nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare, HG nr. 1120/2006, O.G. nr. 10/2013 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 287/2013.
La data de 30.09.2014, prin Serviciul Registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Asa cum in mod corect a reținut instanța de fond, prin Hotărârea nr.1048/17.11.2011 Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003 a respins cererea nr.4747/2492/18.03.2004 formulata in baza legii nr.290/2003. Motivul respingerii fiind unul singur, lipsa actelor care sa probeze deportarea autorului Caraghezov N. si decesul acestuia in timpul deportării.
Prin Decizia nr.42/21.06.2012, contestația formulata a fost respinsa de recurenta-parata. Din motivarea deciziei rezultând ca lipsesc acte doveditoare cu privire la deportarea autorului Caraghezov N. si a refugiului autoarei Caraghezov Evtalia, declarațiile de martor nefiind suficiete, iar corespondenta a fost purtata cu instituții străine care nu sunt abilitate sa elibereze documente care sa ofere informații privind reabilitarea precum si decesul autorului Caraghezov N..
Instanța de fond, analizând toate actele depuse atat in dosarul administrativ cat si in cel aflat pe rolul Tribunalului București, constata ca recurenta-parata, procedând in mod incorect a respins contestația, si ca atat decizia Comisiei, cat si cea a recurentei-parate au fost emise cu un exces de putere.
Prin recursul formulat, recurenta A.N.R.P enumera aceleași texte normative si invoca aceasi motivare si aceleași argumente.
In condițiile prevederilor legale era necesar sa se faca dovada refugiului autoarei Caraghezov Evtalia si dovada deportării autorului Caraghezov N..
1 - pentru dovada deportării autorului Caraghezov N. au fost depuse la dosarul administartiv corespondenta purtata cu Consiliul Orașului I. - Arhiva I. si cu Ambasada Ucrainei in România, insitutii care nu sunt abilitate sa elibereze documente care sa ofere informații privind reabilitare precum si decesul autorului Caraghezov N.. Având in vedere ca autorul Caraghezov N. a locuit in orașul Cetatea A. raionul I., reclamata trebuia sa faca dovada inițierii unei corespondente cu Procuratura Generala a Regiunii Odessa ......
2. .... — deoarece nu se face dovada refugiului autoarei Caraghezov Evtalia cu acte certificate de autorități in sensul art.2 alin.5 din HG 1120/2006, reclamanta trebuia sa facă dovada inițierii unei corespondente cu Primăria localității unde s-a refugiat inițial, in anul 1944."
In lumina dispozițiilor art.2 alin.4 si 5 din HG 1120/2006, instanța de fond retine in mod corect faptul ca reclamanta a purtat corespondenta cu instituții din România, Ucraina si Republica M., ca am făcut dovada imposibilității de a procura înscrisuri, astfel ca recurenta-parata ar fi trebuit sa ia in considerare declarațiile martorilor care atestau deportarea, respectiv refugiul celor doi autori.
1. In vederea înlăturării susținerilor recurentei-parate potrivit cărora, reclamanta trebuia sa facă dovada inițierii unei corespondente cu Procuratura Generala din Regiunea Odessa si cu autoritățile din federația R., reclamanta respectat dispozițiile legale invocate in efectuarea demersurilor adresandu-se Procuraturii Generale a Ucrainei (regiunea Odessa se afla in tara Ucraina instituție competenta, atat potrivit dispozițiilor din HG 1120/2006 cat si a celor ucrainene.
Astfel, in urma audientelor obținute la Comisia de aplicare a Legii nr.270/2003 pentru a cunoaște stadiul de soluționare al dosarului meu, i s-a comunicat ca trebuie sa completeze dosarul cu diferite inscrisuri, altele, de la audienta la audienta.
La ultima audienta, in anul 2008 i s-a comunicat ca trebuie sa completeze dosarul cu documente privind dovada refugiului Evtaliei Caraghezov, certificat de deces si de reabilitare pentru Caraghezov N., fiind îndrumată de referentul Comisie sa solicite certificatul de reabilitare si de deces, de la Procuratura Republicii M..
In urma demersurilor efectuate, Procuratura Republicii M. i-a comunicat ca nu deține documente si informații pentru a-i putea elibera un astfel de document si a îndrumat-o către Procuratura Republicii Ucraina.
A inițiat cu aceasta instituție o corespondenta atat directa cat si prin intermediul Ambasadei Ucrainei din România, asa cum in mod corect a reținut si instanța de fond, pentru a obține informații si documente despre deportarea si decesul in lagăr al autorului său Caraghezov N..
Solicitarea sa directa catre Procuratura Republicii Ucraina a fost înaintata spre soluționare Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei. Aceasta instituție, a înaintat cererea sa către Consiliul Orașului Izmail - regiunea Odessa. Aceasta din urma instituție este cea care deține arhiva ce cuprinde documente privind cetățenii deportați din orașul Cetatea A.. Răspunsul primit prin adresa din 29.09.2008 nr.I-2 ma informează ca nu dețin informații in documentele de arhiva.
La cererea adresata prin intermediul Ambasadei Ucrainei din România i se comunica practic același lucru, ca autoritățile ucrainene nu dețin informații.
Este adevărat ca in acest răspuns este îndrumată către autoritățile Federației R., insa, pe de o parte, potrivit dispozițiilor legale indicate mai sus, nu avea nicio obligație in acest sens, instituțiile cărora trebuia sa se adreseze fiind cele din România, Ucraina si Republica M., o obligație in acest sens fiind o sarcina excesiva si care depășește cadrul legal, iar pe de alta parte, "îndrumarea către autoritățile ruse trebuie interpretat ca un indiciu puternic in ceea ce privește deportarea autorului Caraghezov N., asa cum a reținut si instanța de fond.
Urmând raționamentul corect al instanței de fond, acest indiciu puternic, trebuie coroborat cu declarația pe proprie răspundere a sa, cu declarațiile martorilor si mai ales cu adeverința emisa de Arhiva din Izmail in - (fila 33 dosar fondl - din care rezulta in mod clar ca in anii 1942-1943 la rubrica membrii familiei care lipsesc figura Karaaiozov N. ca fiind deportat. De asemenea pentru perioada 1942-1944 impozitul a fost achitat de către soția acestuia Karagiozov Evtalia care locuia împreuna cu fiica Karagiozov E..
Asa cum motivează instanța de fond, faptul ca in arhiva Orașului Izmail -(fila 90 dosar fond) - nu exista informații privind reabilitarea cetățeanului Caraghezov N. si nici privind decesul acestuia, nu trebuie interpretat in defavoarea sa, ci coroborat cu celelalte probe in favoarea sa.
Asa cum a concluzionat instanța de fond, lipsa acestor informații constituie indicii privind faptul ca acesta nu s-a mai intors pe teritoriul Ucrainei, ci a decedat in timpul deportării.
Coroborând documentele obținute cu declarațiile martorilor depuse la dosar a îndeplinit cerințele impuse de dispozițiile art.5 alin.l din Legea 290/20G3 coroborate cu dispozițiile art.2 alin 4 din HG 1120/2006 .
2. "deoarece nu se face dovada refugiului autoarei Caraghezov Evtalia cu acte certificate de autorități in sensul art.2 alin.5 din HG 1120/2006, reclamanta trebuia sa faca dovada inițierii unei corespondente cu Primăria localității unde s-a refugiat inițial, in anul 1944"
Analizând actele de la dosarul cauzei, se va constata faptul ca recurenta-parata nu citește niciun înscris care i se depune atat in procedura administrativa, cat si in cea judiciara dand dovada de superficialitate si incompetenta.
Potrivit cererii mamei sale si a declarațiilor martorilor depuse la dosarul administrativ si aflate in dosarul cauzei, se va observa faptul ca autoarea sa Caraahezov Evtalia s-a refugiat în București. Astfel, potrivit susținerilor si apărărilor recurentei-parate reclamanta ar fi trebuit sa initieze o corespondenta cu primăria localității unde s-a refugiat inițial, adică cu Primăria Municipiului București, instituția căreia i-a înaintat cererea de acordare a compensațiilor bănești.
De asemenea, a mai arătat intimata, că a făcut demersuri către Arhivele Naționale Romane, instituție care a îndrumat-o către Direcția Municipiului București a Arhivelor Naționale prin adresa nr._ SRP 17.10.2008. Aceasta din urma instituție i-a răspuns prin adresa nr.C-5390/18.12.2008 ca nu deține documente din care sa reiasă calitatea de refugiat a dnei Evtalia Caraahezov.
Autoarea sa Caraghezov Evtalia s-a refugiat in București la rude, aceasta fiind explicația pentru care nu a avut un carnet de refugiat si nici nu exista informații in acest sens la instituțiile din București.
Inlaturarea declarației martorei S. Pinna este nelegala si netemeinica pe de o parte fata de imprejurarea ca dispozițiile art.189 c. proc. civ. sunt aplicale in procedura contencioasa, iar alin.2 al acestui articol cuprinde o excepție, in sensul ca, persoanele enumerate la alin.l pot fi ascultate daca părțile sunt de acord, deci nu avea o interdicție definitiva, iar pe de alta parte datorita faptului ca legea speciala, respectiv legea nr.290/2003 nu instituie aceasta interdicție, motivul fiind foarte simplu: legiuitorul a avut in vedere situația de fapt a persoanelor -beneficiare ale acestei legi, respectiv persoane care s-au REFUGIAT IN ANUL 1940, care la momentul intrării in vigoare a legii fie nu mai trăiau fie erau foarte bătrâne, in aceeași situație fiind si cei care i-au cunoscut.
Impunând aceasta condiție a legăturii de rudenie, parata nu doar incalca dispozițiile legii speciale, dar ingradeste si dreptul persoanelor de a beneficia de drepturi recunoscute prin lege.
In concluzie intimata a arătat că a îndeplinit toate condițiile impuse de legea nr.290/2003 si HG 1120/2006, fiind astfel îndreptățită la acordarea compensațiilor bănești solicitate, atat decizia contestata in prezenta cauza emisa de recurenta-parata cat si Hotărârea Comisiei de aplicare a legii nr.290/2003 fiind emise cu un exces de putere.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.115, art.308 alin.2, art.312 c. proc. CM, dispozițiile Legii nr.290/2003, dispozițiile HG 1120/2006 .
Asupra recursului formulat în cauză, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate, reține următoarele:
În ceea ce privește criticile recurentei privind soluția primei instanțe de anulare a Deciziei A.N.R.P. nr. 42/21.06.2012, Curtea reține că sunt nefondate.
În acest sens, Curtea reține că prin Decizia A.N.R.P. nr. 42/21.06.2012 a fost respinsă contestația formulată de reclamanta U. E. împotriva Hotărârii nr. 1048/17.11.2011 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 prin care s-a respins cererea privind acordarea de despăgubiri.
Motivul pentru care s-a respins contestația formulată de reclamanta U. E., reținut in cuprinsul Deciziei A.N.R.P. nr. 42/21.06.2012 a fost acela că reclamanta nu a făcut dovada deportării autorului Caraghezov N. și nici dovada refugiului autoarei Caraghezov Evtalia.
Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că decizia contestată nu a fost emisă cu respectarea prevederilor legale incidente în cauză.
Astfel, prevederile art. 2 alin. 4 și 5 din H.G. nr. 1120/2006 au următorul conținut ,, (4) Cererile sunt însoțite de acte doveditoare certificate de autorități. În situația imposibilității dovedite de a procura aceste acte, cererea se completează cu declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate.
(5) Imposibilitatea de a procura înscrisuri se dovedește prin demersurile efectuate pentru a intra în posesia acestor acte, depunându-se la dosar copii ale corespondenței purtate cu diferite instituții din România, Ucraina și Republica M., abilitate să producă aceste documente (adeverințe sau certificate de arhivă), precum și traducerea acestora, după caz.”
În mod just, prima instanță a arătat că reclamanta a făcut dovada imposibilității de a procura înscrisuri prin corespondența purtată cu instituții din România, Ucraina și Republica M., astfel încât, față de prevederile legale mai sus-menționat, dovada deportării autorului Caraghezov N. și refugiul autoarei Caraghezov Evtalia se putea face prin declarațiile martorilor.
În ceea ce privește dovada deportării autorului, recurenta a susținut că au fost depuse la dosar corespondența purtată cu Consiliul orașului I. - Arhiva I. și cu Ambasada Ucrainei în România, care nu sunt instituții abilitate să elibereze documente care să ofere informații privind reabilitarea precum și decesul autorului Caraghezov N. și că reclamanta nu s-a adresat autorităților Federației R., cum a fost îndrumată.
La fel ca si prima instanță, Curtea reține că reclamanta s-a adresat Ambasadei Ucrainei ca un intermediar în relația cu Procuratura Generale a Ucrainei, rezultând din actele dosarului (adresa f.87 dosar fond) că pe lângă demersurile făcute către Procuratura Republicii M., reclamanta s-a adresat și Procuraturii Generale a Ucrainei, însă nu a obținut informații privind autorul său. Rezultă astfel că reclamanta a efectuat demersurile prevăzute de lege, depunând la dosar corespondența purtată cu Procuratura Generală a Ucrainei. În privința lipsei demersurilor către Federația Rusă, Curtea reține că reclamantei nu îi revenea o astfel de obligație, prevederile legale impunând efectuarea demersurilor doar la instituțiile din România, Ucraina și Republica M..
În ceea ce privește dovada refugiului autoarei Caraghezov Evtalia, recurenta a arătat că declarația martorei S. Pinna nu este relevantă întrucât este nepoata autoarei Caraghezov Evtalia, iar Arhivele Naționale Istorice Centrale nu sunt o instituție abilitată să elibereze acte doveditoare privind refugiul autoarei Caraghezov Evtalia.
Curtea nu poate reține aceste critici. În dovedirea refugiului Caraghezov Evtalia, reclamanta a depus mai multe declarații de martori, respectiv declarațiile martorilor S. N., D. T., Spălătescu N., fiind astfel îndeplinite cerințele legale si fără a se lua în considerare declarația martorei S. Pinna. Totodată, conform acestor declarații rezultă că Caraghezov Evtalia s-a refugiat la București, reclamanta efectuând demersuri către Arhivele Naționale - Direcția Municipiului București, instituție care i-a comunicat însă că nu deține documente din care să reiasă calitatea de refugiat pentru autoarea Caraghezov Evtalia. Prin urmare este lipsită de relevanță si critica privind demersurile efectuate la Arhivele Naționale Istorice Centrale, cât timp reclamanta s-a adresat si instituției unde s-a refugiat autoarea sa.
În consecință, fiind nefondate criticile recurentei, Curtea va menține soluția de anulare a Deciziei A.N.R.P. nr. 42/21.06.2012.
Cât privește însă capătul de cerere având ca obiect admiterea cererii nr. 4747/2492/18.03.2004 înregistrată la Prefectura Municipiului București – Comisia de aplicare a Legii 290/2003 și soluția primei instanțe în sensul obligării pârâtei ANRP să dispună emiterea actelor administrative prin care să acorde compensații pentru bunurile autorilor Caraghezov Evtalia și Caraghezov N., Curtea reține că ANRP nu are atribuții privind emiterea actelor administrative de acordare a compensațiilor.
Din analiza prevederilor Legii nr. 290/2003, rezultă că soluționarea cererilor depuse de persoanele îndreptățite pentru acordarea de despăgubiri revine comisiilor județene, respectiv Comisiei Municipiului București.
În consecință, având în vedere că acest capăt de cerere trebuie soluționat în contradictoriu cu Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr.9/1998, Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006, va casa in parte sentința și trimite spre rejudecare la aceeași instanță acest capăt de cerere.
Față de cele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 și alin. 5 din codul de procedură civilă (1865), Curtea va admite recursul, va casa în parte sentința, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect admiterea cererii nr. 4747/2492/18.03.2004 înregistrată la Prefectura Municipiului București – Comisia de aplicare a Legii 290/2003, va trimite spre rejudecare la aceeași instanță acest capăt de cerere și va menține soluția de anulare a Deciziei A.N.R.P. nr. 42/21.06.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/_, LEGII 9/1998 ȘI LEGII NR. 393/2006, împotriva sentinței civile cu nr. 1695/1.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C., în contradictoriu cu intimata reclamantă U. E..
Casează în parte sentința, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect admiterea cererii nr. 4747/2492/18.03.2004 înregistrată la Prefectura Municipiului București – Comisia de aplicare a Legii 290/2003 și trimite spre rejudecare la aceeași instanță acest capăt de cerere.
Menține soluția de anulare a Deciziei A.N.R.P. nr. 42/21.06.2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. G. G. O. D. P.
GREFIER,
R. O.
Red./tehnored./ 2 ex./ ODP/Tehnored. /15.01.2015
C.I.Ș.
Tribunalul București – Secția a II-a C.
Judecător de fond: R. E.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4252/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 223/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
