Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3359/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3359/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 29385/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3359
Ședința publică din data de 28.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
GREFIER: M. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentele-reclamante S. M. și P. D. LETIȚIA, împotriva Sentinței civile nr. 3211/04.06.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, în cauza având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspund recurentele-reclamante, prin avocat M. C., care depune împuternicire avocațială, lipsă fiind intimatele-pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimatele-pârâte au depus la dosar, la data de 10.04.2014, prin serviciul registratură, întâmpinări, în două exemplare.
Curtea dispune introducerea în cauză, în calitate de intimată-pârâtă, a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în locul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere că, potrivit art. 17 și 18 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, aceasta a preluat atribuțiile fostei CCSD, operând astfel o transmisiune de drept a calității procesuale.
Recurentele-reclamante, prin avocat, depun concluziile scrise formulate în dosarul de fond, cu privire la care au constatat că nu se regăsesc între actele dosarului, deși au viza de primire cu data de 29.05.2013.
Nefiind cereri prealabile de formulat, probe noi de administrat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Recurentele-reclamante, prin avocat, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligării pârâtelor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent dosarului nr._/CC, învederând că prin acțiunea promovată s-a solicitat soluționarea în termen rezonabil a cererilor vizând Dispoziția primarului nr. 9335/2008, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în ceea ce privește imobilul din .. Deși dosarul a fost trimis de la Prefectură la ANRP, aceasta din urmă nu a înțeles să își îndeplinească obligațiile legale. Prin respingerea cererii ca prematur formulată de către instanța de fond, respectiv prin nesoluționarea în termen a cererilor, recurentele-reclamante au fost prejudicate. Mai arată apărătorul că actele normative invocate de instanța de fond, respectiv OUG nr. 4/2012 și Legea nr. 117/2012, nu erau în vigoare la data înregistrării dosarului nr._/CC la ANRP. Totodată, apărătorul invocă Decizia Curții Constituționale nr. 88/2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a reținut că termenele prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor, având în vedere diligențele depuse de petente prin promovarea cererilor, respectiv nerămânerea în pasivitate. Nu solicită plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3211/04.06.2013, Tribunalul București a respins ca prematur formulată acțiunea promovată de reclamantele S. M. și P. D. Letiția în contradictoriu cu pârâtele A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, acțiune având ca obiect solicitarea reclamantelor de obligare a pârâtelor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în dosarul nr._/CC.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr. 9335/08.01.2008 a Primăriei Municipiului București s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din București, ., sector 6, dosarul fiind înaintat la CCSD în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Potrivit articolului unic al OUG nr. 4/2012, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 117/2012, la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005.
OUG nr. 4/2012 a intrat în vigoare la data de 15.03.2012, iar modificările aduse prin Legea nr. 117/2012 la data de 09.07.2012. Cererea dedusă judecății a fost introdusă la data de 26.07.2012, dată la care procedurile de acordare a despăgubirilor erau suspendate, astfel că reclamantele nu erau îndreptățite să pretindă emiterea deciziei.
Este adevărat, a arătat Tribunalul, că până la data pronunțării sentinței a expirat termenul de suspendare, reținând însă că au intervenit alte modificări legislative care împiedică pentru moment demersurile reclamantelor în justiție.
Astfel, potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, iar art. 18 alin. 3 prevede că această Comisie preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare. Art. 34 alin. 1 prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a acestei legi (20.05.2013).
Prin urmare, s-a reținut că atât la momentul introducerii cererii deduse judecății, cât și la momentul pronunțării sentinței, nu a expirat termenul în care trebuia să fie definitivată procedura de acordare a despăgubirilor, astfel că excepția prematurității a fost găsită întemeiată, iar acțiunea a fost respinsă în consecință.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, reclamantele, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare, recurentele au arătat că soluția pronunțată de Tribunal este lipsită de fundament juridic, învederând că la data formulării acțiunii dosarul pentru emiterea titlului de despăgubire se afla în evidențele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fiind transmis încă din anul 2009 de Prefectura Municipiului București. Au menționat totodată că au adresat autorității cereri de urgentare pentru emiterea dispoziției de restituire în echivalent a imobilului, cereri care au rămas fără niciun răspuns, fiind astfel îndeplinite condițiile pentru a se reține existența refuzului nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004.
Au apreciat că în acest mod le-au fost încălcate drepturile ocrotite de art. 6 din CEDO și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Astfel, raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întemeiată pe dispozițiile art. 6 din CEDO, având în vedere că au parcurs procedura administrativă în vederea obținerii măsurilor reparatorii prin echivalent, recurentele au considerat că intimatelor le revenea obligația de a emite în termen rezonabil decizia reprezentând titlul de despăgubire și că, în lipsa îndeplinirii acestei obligații, nu se pot bucura de bunul lor din culpa autorităților.
Au susținut că în mod greșit prima instanță a omis a face aplicarea art. 8 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care și-au întemeiat acțiunea și pe această normă juridică, având în vedere că cererile lor au rămas fără niciun răspuns, cu mult după termenul prevăzut de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 554/2004.
Or, Tribunalul a respins acțiunea ca prematură, deși cererea lor ar fi trebuit soluționată într-un termen rezonabil și previzibil, și nu să fie amânată printr-o excepție de prematuritate.
Au mai arătat că, în virtutea principiului protecției internaționale a drepturilor omului, instanța de judecată are prerogativa să prevină încălcarea drepturilor de care se prevalează recurentele, menționând că din cauza nerezolvării în termenul prevăzut de art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004 a cererii de urgentare a emiterii unei dispoziții de restituire în natură și în echivalent a imobilului, formulată în dosarul nr._/CC, s-au văzut obligate să sesizeze instanța de contencios, în condițiile art. 8 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004, pe motiv că au fost vătămate într-un drept al lor prin nesoluționarea în termen a mai multor cereri și că le-a fost încălcat un interes legitim privat, având în vedere că nu li s-a răspuns la notificările și la memoriile depuse și trimise insistent de către autoarea lor, împreună cu actele medicale din care rezulta afecțiunea de care suferea, cancer mamar, dovedind astfel că nu își poate permite o așteptare mai lungă.
Dosarul care conținea Dispoziția Primarului Municipiului București nr. 9335/08.01.2008, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, împreună cu întreaga documentație privind imobilul a fost trimis către Prefectura Municipiului București, iar această instituție le-a informat că a fost transmis spre competentă soluționare Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, astfel că dosarul parcursese toate etapele din procedura administrativă, dar, cu toate acestea ANRP nu și-a îndeplinit obligația legală.
Au arătat că, prin respingerea acțiunii ca prematură, după ani de așteptări și insistență, în temeiul refuzului nejustificat al pârâtelor de îndeplinire a obligațiilor lor legale, instanța de fond le-a creat un alt prejudiciu sau cel puțin a contribuit Ia mărirea prejudiciului inițial, prin raportare la practica judiciară constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului privitoare la acordarea despăgubirilor în ipoteza unei privări de proprietate, care a statuat că în termenul rezonabil sunt incluse și procedurile administrative prealabile prevăzute de legile speciale și că CEDO protejează drepturi reale și efective ale persoanelor, statul având o obligație de rezultat și nu de mijloace de a asigura respectarea dreptului de proprietate inclusiv prin acordarea de despăgubiri.
Recurentele au susținut că sentința pronunțată este nelegală, cu atât mai mult cu cât instanța de fond și-a motivat hotărârea pe o normă juridică care ieșise din vigoare la data pronunțării, OUG nr. 4/2012, modificată prin Legea nr. 117/2012.
Au arătat că la data de 20.05.2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, prin care se stabilesc măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, iar cauza a rămas în pronunțare la data de 28.05.2013.
Au apreciat astfel că acțiunea nu poate fi respinsă ca prematură, atâta vreme cât Legea nr. 117/2012, care suspenda emiterea titlurilor de despăgubire, a fost în vigoare până la data de 15.05.2013, iar la data rămânerii în pronunțare intrase în vigoare o nouă normă juridică care reglementează obiectul cererii din prezenta cauză.
Recurentele s-au întrebat de ce le-ar împiedica noua normă juridică, Legea nr. 165/2013, demersul în justiție, astfel cum a reținut instanța de fond în motivare, și dacă aceasta a fost intenția legiuitorului, de a pune piedici cetățenilor de a se adresa instanțelor și de a mări, în acest mod, lipsa de încredere a populației în justiție.
Au concluzionat că instanța nu poate respinge cererea ca prematură, motivând hotărârea pe o lege ieșită din vigoare, OUG nr. 4/2012, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 117/2012, care și-a încetat aplicabilitatea la o dată anterioară pronunțării sentinței, cu atât mai mult cu cât noua normă, Legea nr. 165/2013, nu face referire la menținerea măsurii suspendării emiterii titlurilor de despăgubire în procesele aflate pe rolul instanțelor.
Pentru toate aceste considerente, recurentele au solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru precizarea acțiunii în sensul Legii nr. 165/2013.
Intimata-pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, referitor la excepția prematurității cererii de chemare în judecată, a arătat că în perioada 15 martie 2012 – 15 mai 2013 procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titluri de despăgubire a fost suspendată în temeiul OUG nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, context în care practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că solicitările având ca obiect obligarea CCSD la emiterea titlurilor de despăgubire sunt premature, dreptul la soluționarea dosarului de despăgubiri fiind afectat de un termen suspensiv, până la împlinirea căruia obligația corelativă acestui drept nu se poate executa, iar ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni prevăzut de art. 34 fiind prematur formulată. Cu privire la solicitarea de obligare a autorității să emită titlul de despăgubire, a subliniat că aceasta nu își mai găsește rațiunea prin prisma noilor reglementări aduse de Legea nr. 165/2013, care a abrogat prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă în noul cadru legislativ fiind compensarea prin puncte.
La rândul său, intimata-pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la emiterea titlului de despăgubire, învederând că această atribuție nu se regăsește printre cele ce i-au fost conferite de legiuitor.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului îl formează cererea de obligare a pârâtelor A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Sub acest aspect, se constată că, deși la data sesizării instanței cadrul legislativ în materie de stabilire și acordare a despăgubirilor era reprezentat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ulterior pronunțării sentinței recurate a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013.
Această lege reglementează o nouă procedură administrativă de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii în cazul imposibilității de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, concomitent cu abrogarea prevederilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ce reglementau vechea procedură.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Prin urmare, noile dispoziții legale sunt aplicabile inclusiv în cauza de față, având în vedere obiectul acesteia, în sensul că procedura de analiză a dosarului administrativ al recurentelor, de competența Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, va respecta exclusiv dispozițiile art. 21 și următoarele din Legea nr. 165/2013, urmând a se parcurge următoarele etape: verificarea dosarului din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, validarea sau invalidarea deciziei entității deținătoare prin care s-a propus acordarea de măsuri compensatorii și aprobarea punctajului, emiterea deciziei de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv, urmată de procedura de valorificare a punctelor, în condițiile aceleiași legi, prin achiziționarea de imobile din Fondul național la licitația publică națională sau în numerar.
În conformitate cu prevederile art. 41 alin. 5 din Legea nr. 165/2013, „Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”. Cu atât mai mult, în cazul în care nu există o hotărâre în acest sens, cum este situația în speță, procedura administrativă nu poate fi decât cea prevăzută de noua lege.
D. în ipoteza în care, sub imperiul vechii legi, cuantumul despăgubirilor a fost aprobat de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, se va mai emite titlul de despăgubire de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin aplicarea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, și, ulterior, titlul de plată, de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, plata efectivă urmând a se face în termenul și în condițiile legii noi, potrivit art. 41 alin. 1-4.
Or, nu aceasta este situația în speță, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarul recurentelor, înregistrat la CCSD, fiind abia în etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, iar în prezent nemaiexistând cadrul legal pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, așa cum se solicită prin acțiunea ce face obiectul cauzei de față.
Pe cale de consecință, în actualul context legislativ, ținând seama totodată că procedura de evaluare a imobilelor și de emitere a titlurilor de despăgubire a fost suspendată în perioada 15.03.2012 – 15.05.2013, în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 4/2012, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 117/2012, Curtea constată că, începând cu data de 15.03.2012, anterioară promovării acțiunii, se impune reținerea caracterului justificat al refuzului intimatelor-pârâte de a proceda la continuarea și la finalizarea procedurii administrative în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005.
Curtea face totodată precizarea că o soluție de admitere în parte a acțiunii, în sensul obligării pârâtelor la soluționarea dosarului reclamantelor cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013 nu este admisibilă, întrucât s-ar schimba în recurs obiectul și cauza cererii deduse judecății. De asemenea, ar fi lipsită de interes o soluție de casare a sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru precizarea acțiunii în sensul Legii nr. 165/2013, aș cum se solicită cu titlu subsidiar prin cererea de recurs, întrucât în rejudecare după casare nu este permisă modificarea cererii de chemare în judecată.
Având în vedere aceste motive de fapt și de drept ce atrag netemeinicia acțiunii, soluție ce nu poate fi însă adoptată întrucât ar contraveni principiului neagravării situației părții în propria cale de atac, devine inutilă analiza celorlalte critici formulate prin cererea de recurs cu privire la sentința atacată.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante S. M. și P. D. LETIȚIA, împotriva Sentinței civile nr. 3211/04.06.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. B. C. P. D. M. D.
GREFIER,
M. B.
Red/thred./ jud. MB/ 2 ex./ 23.06.2014
Jud. fond: C. I., Tribunalul București
| ← Despăgubire. Decizia nr. 662/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 510/2014.... → |
|---|
