Pretentii. Decizia nr. 3425/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3425/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 15461/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3425
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.05.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3642/25.06.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă T. L. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții - taxa de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea ia act de faptul că, urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor OUG nr. 74/2013, a intervenit o modificare în ceea ce privește denumirea recurentei pârâte, în prezent Administrația S. 1 a Finanțelor Publice, precum și că în temeiul aceluiași act normativ Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București s-a subrogat în drepturile și obligațiile Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, urmând a se face modificările cuvenite în sistem ECRIS.
Constatând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate, în temeiul art. 150 C.pr.civ. Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. Sentința civilă nr. 3642/25.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFPS1.
Pe fondul cauzei, a fost admisă în parte acțiunea privind pe reclamanta T. L. în contradictoriu cu pârâții A. FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI reprezentată de DGFPMB și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în sensul că a fost obligată pârâta AFPS1 să restituie reclamantei suma de 2677 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda aferentă de la data plății taxei și până la data restituirii efective.
P. aceeași sentință a fost obligată pârâta AFPS1 la plata sumei de 539,3 lei către reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a AFPS1 a fost respinsă ca neîntemeiată de către tribunal, având în vedere că AFPS1 este emitentul deciziei de poluare în baza căreia s-a pretins și încasat suma de la reclamantă, deci nu este doar un simplu încasator pentru AFM. Reclamanta este nemulțumită de suma pretinsă de AFPS1 cu titlu de taxă de poluare, a contestat această sumă, iar ca efect al nesoluționării favorabile a cererii sale de restituire a sumei a introdus acțiunea de față.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism înmatriculat anterior într-un stat membru UE, potrivit înscrisurilor de la filele 17-26. Pentru înmatricularea aceluiași vehicul în România a plătit taxă specială în cuantum de 2677 lei, potrivit chitanței de plată de la fila 16, taxă calculată prin decizia de calcul nr._/2.03.2019 a AFPS1 – fila 15.
Tribunalul a considerat că sunt nelegale pretinderea și refuzul de restituire a taxei de către pârâta AFPS1, cea care a calculat și a încasat suma de la reclamantă, nefiind deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.
Astfel, potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003. Autoturismul reclamantei nu intra în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prev. de art.3 alin.2 și art.9 alin.1.
Obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în Romania conform art.4 lit. a, fără ca textul să facă distincția nici intre autoturismele produse în Romania și cele în afara acesteia, nici intre autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în Romania, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în tara. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal intre autovehiculele înmatriculate în Romania înainte și după . OUG nr.50/2008.
În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008 depus la Parlament sub nr PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres ca daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în Romania a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorita prețului foarte mic. Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect - poluatorul plătește -, sa aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în Romania a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru.
Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs în Romania sau în alte state membre UE nu se percepe taxa la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot în Romania. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs în tara sau în alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima data în Romania. Reglementata în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea în Romania a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal sa achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în Romania.
OUG nr.50/2008 este deci contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinata sa diminueze introducerea în Romania a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în Romania și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în Romania. Or după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cat norma fiscala națională diminuează sau este susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Tribunalul a mai remarcat un alt tip de discriminare - intre persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior, doar aceste din urma persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident ca poluează și autoturismele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr.50/2008 rezulta ca s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului poluatorul plătește.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că taxa a fost în mod nelegal pretinsă de organele fiscale reclamantei, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 al.1, 2 al.2 și 8 al.1 din legea nr.554/2004, republicată, pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prev. art.18 al.1 din legea nr.554/2004 republicată, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta AFPS1 să restituie reclamantei suma de 2677 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda aferentă de la data plății taxei și până la data restituirii efective, impunându-se repararea integrală a prejudiciului produs reclamantei prin pretinderea taxei, după cum a statuat și CJUE prin hotărârea pronunțată în cauza I..
În baza art.274 C.pr.civ., pârâta AFPS1 a fost obligată la plata sumei de 539,3 lei către reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat, taxă de timbru și timbru judiciar, conform chitanțelor depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1, solicitând modificarea, în parte, a hotărârii recurate, pentru următoarele motive:
În motivarea respingerii excepției calității procesuale pasive a AFP Sector 1, instanța de fond retine faptul ca raportul juridic de drept fiscal s-a născut intre recurentă și reclamant, urmare încasării taxei.
Instanța de fond a interpretat greșit textele normative pe care le-a citat în motivare, schimbând sensul juridic al acestora. Astfel, faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu arată clar că titularul contului și în același timp destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația F. pentru Mediu.
Din interpretarea textelor legale sus citate, art.5 al.4 din OUG 50/2008, rezultă fără dubiu că prin plata taxei pe poluare, de către reclamanta, se naște un raport juridic direct între plătitorul taxei și Administrația F. pentru Mediu, și nu între acesta și AFP Sector 1, nici această instituție și nici bugetul general consolidat al statului nefiind titular al contului deschis la Trezoreria Statului.
P. interpretarea făcută în motivarea sentinței recurate, instanța de fond schimbă sensul vădit neîndoielnic al textului normativ citat, astfel că și concluzia la care ajunge (respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 1) este nelegală.
De asemenea, HG nr. 686/2008, actul normativ în baza căruia a fost achitată taxa de poluare de către petent în cuantum de 2677 lei, arata și expune pe larg, în cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea în care se transfera suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv:
"5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria S. 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule"".
Având în vedere faptul ca taxa pe poluare achitata de petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 1, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, nu exista niciun raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare așa cum greșit a reținut de instanța de fond prin sentința recurată.
Pentru considerentele expuse mai sus, s-a solicitat să se constate nelegalitatea Sentinței civile nr. 3642/25.06.2013 și pe cale de consecința să se dispună modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 1, cu consecința obligării AFM la restituirea taxei solicitate de către petenta.
Cu privire la netemeinicia sentinței, privind obligarea AFP Sector 1 la restituirea către petent a sumei de 2677 lei, achitata de către acesta cu titlu de taxa pe poluare, s-a arătat faptul ca plata efectuata a fost legal încasată de către Trezoreria statului sector 1 pentru Administrația F. pentru Mediu, la data plații fiind în vigoare O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare și H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008.
Susținerile reclamantei ca taxa de poluare, așa cum aceasta era reglementata în legislația interna a României la data plații, ar contraveni art.90 paragraful 1 din Tratatul instituind Comunitățile Europene, sunt neîntemeiate întrucât valorile sociale a căror ocrotire au fost avute în vedere de legiuitorul național atunci când a edictat norma juridica în temeiul căreia a fost încasată taxa respectiva sunt diferite fata de cele avute în vedere legiuitorul comunitar când a edictat textul art.90 paragraful 1 din T.C.E.
Instanța de fond trebuia sa circumstanțieze corect și legal cadrul legislativ, atunci când a dispus analizarea dispozițiile legale prevăzute de O.G. nr. 50/2008, precum și susținerile reclamantului care (așa cum rezulta din considerentele sentinței) susține ca perceperea taxei de poluare ar încalcă dispozițiile din Tratatul Institutiv al Comunității Europene, instanța de fond în mod greșit pronunțând o sentința fără a dispune o abordare cu particularizare stricta la speța, prin administrarea probatoriului propus de către părți și fără sa constate ca exista diferența de regim juridic intre taxa de poluare și fosta taxa de prima înmatriculare.
Potrivit legislației naționale în vigoare la data plații taxei de poluare, aceasta taxa speciala trebuia achitata cu ocazia primei înmatriculări în România, atât pentru autovehiculele noi, indiferent de proveniența acestora, producție interna sau achiziții din afara tarii, cat și pentru autovehicule la mana a doua, achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din afara spațiului comunitar, chiar daca acel autovehicul a mai fost înmatriculat în circulație în tara de proveniența.
Comisia Europeana a recomandat reașezarea acesteia pe alte principii, astfel încât nivelul taxei sa se reducă pe măsura ce se diminuează valoarea autovehiculul, păstrându-se totuși principiul „poluatorul plătește", ceea ce s-a și întâmplat prin abrogarea dispozițiilor Codului fiscal art.214/1-214/3 și . dispozițiilor art. 14 din OUG nr. 50/2008 care prevede:
"...(2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 214A1 - 214A3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare."
De asemenea instanța nu poate face o abordare globala a judecații prezentei cauze fără particularizarea stricta la speța dedusa judecații și fără administrarea probatoriului despre care a făcut vorbire mai sus.
P. urmare, pana nu se stabilește daca s-a născut raportul juridic în temeiul căruia bugetul de stat al României sa fie obligat la restituirea către plătitor a sumei legal plătite cu titlul de taxa de poluare și nu se poate retine ca plata făcuta de reclamant, cu titlu de taxa de poluare, ar fi nedatorata și încasată ilegal, astfel ca instanța de fond nu putea pronunța în mod temeinic și legal sentința recurata. De asemenea, instanța de fond nu a reținut că AFP Sector 1 a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.
În ceea ce privește obligarea pârâtei AFP Sector 1 la plata dobânzii calculată, conform art. 124 C. proc. Fiscală, s-a învederat faptul ca aceasta cerere ar fi trebuit respinsa ca neîntemeiată întrucât, prin cererea de chemare în judecata, reclamantul a solicitat dobânda legala, ce se aplica în raporturile civile, nu dobânda fiscala în temeiul art. 124 din O.G. nr. 92/2003.
Instanța de fond trebuia sa respingă acest capăt de cerere ca neîntemeiat, neputând fi primita cererea de obligare la plata dobânzii legale în condițiile în care primează dispozițiile legii fiscale care au caracter special și sa nu acorde mai mult decât s-a cerut.
Referitor la obligarea pârâtei AFP Sector 1 la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539,3 lei, s-a învederat faptul ca, în conformitate cu dispozițiile art.274 C.pr.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle în culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat în mod irevocabil procesul, or în situația de fata nu ne încadrăm în aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina recurentei pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecata.
Însă, în cazul de fata, instanța de fond nu a reținut îndeplinirea niciuneia dintre aceste condiții, taxa pe poluare fiind datorata în temeiul legii, motiv pentru care s-a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 indice 1 C.Pr.Civ., OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, HG nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, OMFP nr. 1899/2004 privind procedura de restituire a sumelor de la buget.
Intimații nu au formulat întâmpinare în cauză prin care să invoce eventuale apărări, deși au fost legal citați cu această mențiune, precum și cu copie a motivelor de recurs.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Examinând recursul promovat, raportat la dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs, respectiv greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, Curtea apreciază că acesta este vădit neîntemeiat.
De moment ce Administrația Finanțelor Publice a S. 1 (în prezent Administrația S. 1 a Finanțelor Publice) a emis Decizia de calcul al taxei pe poluare prin care s-a calculat în sarcina reclamantei taxa pe poluare de achitat în vederea înmatriculării autovehiculului, iar pe calea prezentului demers judiciar reclamanta a contestat însăși această taxă și necesitatea plății ei solicitând restituirea, în mod corect a apreciat prima instanță că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive dispunând respingerea acesteia.
În ceea ce privește argumentele referitoare la destinatarul sumelor achitate cu titlu de taxă pe poluare, Administrația F. pentru Mediu, acestea nu justifică pronunțarea unei alte soluții, rațiunile invocate putând fi valorificate pe calea unei cereri de chemare în garanție, cerere care nu a fost însă formulată în cadrul prezentului dosar.
Analizând în continuare celelalte motive de recurs, iar în raport de acestea, motivele invocate pe fond în susținerea cererii de chemare în judecată și motivele reținute de tribunal, constatând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția pronunțată pe fondul cauzei de admitere a cererii reclamantului este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei de poluare percepute.
Astfel, reținând că plata taxei s-a realizat la data de 06.03.2009, decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule fiind emisă la data de 02.03.2009, dar și că OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin OUG nr. 218/2008 - publicata in Monitorul Oficial in data de 11.12.2008 și prin OUG nr. 7/2009 - publicată în Monitorul Oficial din 19.02.2009, Curtea constată faptul că plata taxei a avut loc după data modificării OUG nr. 50/2008 prin cele două acte normative menționate.
În consecință, compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul OUG nr. 218/2008 se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională precum și faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării OUG 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial „asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale”.
Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG nr. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin OUG nr. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a OUG nr. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nicio modificare cu privire la scopul declarat al OUG nr. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor OUG OOOOOOOOOOOOOOOOOOnr. 50/2008”. . întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa de poluare încălcă prev. art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
In urma modificărilor aduse prin OUG nr. 218/2008 si OUG nr. 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 (ulterior art. 110) din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Dar, în raport de susținerile părților, Curtea mai are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului.
P. această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantului iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de aceste aspecte, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.
În sfârșit, în ceea ce privește ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, Curtea apreciază că acestea nu sunt incidente în speța de față.
Cu privire la greșita restituire a sumei reprezentând taxa pe poluare, în raport de considerentele anterior prezentate, Curtea apreciază că este neîntemeiată critica formulată întrucât suma echivalentă taxei pe poluare contrară dreptului comunitar a fost plătită de reclamantă ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale de către recurenta pârâtă, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc., iar refuzul de a da curs favorabil cererii reclamantei privind restituirea acestei sume are caracter nejustificat, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei astfel achitată, apare ca temeinică și legală.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la dobândă, și acesta este apreciat ca fiind neîntemeiat.
Arată recurenta că instanța trebuia să respingă cererea de obligare la plata dobânzii ca neîntemeiată întrucât prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat dobânda legală, ce se aplică în raporturile civile, nu dobânda fiscală, în temeiul art. 124 din OG nr. 92/2003.
Astfel, adaugă recurenta, instanța nu putea primi cererea de obligare la plata dobânzii legale în condițiile în care primează dispozițiile legii fiscale, care au caracter special, neputându-se acorda mai mult.
Curtea observă că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000, tribunalul dispunând obligarea pârâtei la plata dobânzii aferentă de la data plății taxei și până la data restituirii efective.
Referitor la natura dobânzii la care pârâta ar putea fi obligată ori cu privire la modalitatea concretă de despăgubire, în materie, având în vedere specificul situației de fapt, dispozițiile legale incidente, jurisprudența Curții de la Luxemburg în cauzele T., N., iar mai apoi în cauzele conexate C. și C., prezenta instanță constată că nu sunt incidente disp. art. 124 din OG nr. 92/2003 în sensul excluderii oricărei alte forme de despăgubire reală a persoanei prejudiciate, cum ar fi dobânda prevăzută de alte acte normative ori actualizarea în raport de rata inflației.
P. urmare, și în opinia prezentei instanțe, similar opiniei tribunalului, obligarea pârâtei la plata dobânzii aferentă taxei pe poluare, calculată până la data efectivă a plății, corespunde principiului reparării integrale a prejudiciului, dar și soluției și considerentelor Curții din Cauza C‑565/11 M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, prin care s-a statuat că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii (cum este în speță taxa determinată în baza Legii nr. 9/2012, subl. ns.), în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”.
În sfârșit, soluția primei instanțe este de asemenea legală și în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect constatându-se că acestei părți îi revine culpa procesuală în sensul disp. art. 274 C.pr.civ., demersul judiciar al reclamantei fiind necesar, consecință a conduitei pârâtei, și întemeiat, fiind admisă acțiunea pe fondul pretențiilor formulate.
Referitor la argumentul recurentei în sensul că pentru a se acorda cheltuieli de judecată este necesar ca partea să fi câștigat irevocabil procesul, acesta nu poate fi reținut întrucât legea nu prevede o astfel de condiție. Pe de altă parte, soluția pronunțată de instanța de control judiciar confirmă legalitatea sentinței recurate inclusiv din acest punct de vedere.
Cu privire la reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, care nu ar putea fi reținute în sarcina recurentei pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, aceste elemente sunt indiferente în analiza capătului de cerere având ca obiect cheltuieli de judecată, sumele remise cu acest titlu fiind o consecință a căderii pârâtei în pretenții, deci a justeței demersului judiciar promovat de reclamantă și a cheltuielilor efectuate de aceasta pentru introducerea acțiunii și obținerea unei soluții favorabile.
Cererea de chemare în judecată a fost necesară de moment ce litigiul nu a putut fi soluționat pe cale amiabilă. În ceea ce privește eventuala exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, deci eventuala comportare neconformă dispozițiilor legale, aceasta poate atrage alte consecințe, cu titlu de exemplu amenda judiciară, de principiu neavând relevanță asupra modalității de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTIcu sediul în București, .. 13, sector 2 împotriva sentinței civile nr. 3642/25.06.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă T. L. cu domiciliul în București, .. 62, ., ., sector 1, prin reprezentant SPRL D. și D. - București, Splaiul Unirii nr. 41, ., . și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIUcu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6, București, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. V.
GREFIER
A. M. C.
Red. MMP – 2 ex. – 18.06.2014
Tribunalul București – Secția a IX-a C.
Jud. Fond C. I.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 4702/2014. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 3800/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
