Despăgubire. Decizia nr. 3800/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3800/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 9835/2/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.3800
Ședința publică de la 15.05.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - L. E. F.
GREFIER - C. A.
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de recurentele pârâte C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva sentinței civile nr.627/30.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima strigare, la ordine, cât și la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că prin Serviciul Registratură, la data de 08.05.2014, recurenta pârâtă C.N.C.I. a depus note de ședință și un set de înscrisuri, părțile solicitând judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ., o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 18.11.2011 sub numărul de dosar_ reclamantul M. S. a chemat în judecată pe pârâții C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor și A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - C. Centrala pentru stabilirea despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubiri, obligarea pârâților la plata sumei de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data înregistrării prezentei cereri - pana la data emiterii titlului de despăgubiri conform Legii 247/2005, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata
În motivarea cererii reclamantul a arătat că la ANRP este înregistrat sub numărul_/CC dosarul privind măsuri reparatorii pentru imobilul imposibil de restituit in natura, situat in București, ., sect2.
Dosarul a fost înaintat de Primăria Municipiului București către ANRP din anul 2008, iar in luna iulie, ca urmare a faptului ca au fost obligați de instanța (dosar_ ) să transmită dosarul nr._/CC aferent dispoziției nr. 8220/2008 a PGM București, către un evaluator/ societate evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul din ., sector 2, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea unei penalități de întârziere de 50 lei/zi întârziere în caz de neexecutare a obligației, s-a făcut evaluarea fiindu-ne comunicat raportul de expertiza atât noua, cât si pârâtei.
La 22 august 2011 a depus prin registratura acordul cu privire la evaluarea efectuata (nr. inregistrare R6/_ ) fiind de acord cu suma stabilita de evaluator.
Pe data de 03.11.2011 a făcut o noua cerere solicitând emiterea titlului de despăgubiri, dar nu a primit nici un răspuns .
In ceea ce privește daunele cominatorii, a arătat ca în baza Legii 112/1995 îi fuseseră acordate despăgubiri pentru acest imobil, în suma de_ lei vechi, dar, pentru a intra în posesia spatiilor retrocedate, în speța un apartament, a trebuit sa returneze parțial aceasta despăgubire .
Până în acest moment, este firesc si legal, dar ceea ce nu este normal, este faptul ca pentru suma de restituit - 8878 ron - a plătit actualizat 48.482 lei ron, dar a fost nevoit sa plătească imediat aceasta suma, fiind o condiție pentru emiterea dispoziției, desi aceasta suma putea fi scăzuta din cea datorata de statul roman . Practic, de mai bine de 4 ani, statul si-a recuperat niște bani, care practic nici nu-i aparțineau, dar amâna plata unor sume datorate, fara sa aiba vreo justificare.
Prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire, autoritatea administrativă în cauză, C.C.S.D ii încalcă dreptul la respectarea bunurilor, iar in considerarea art. 6 din C.E.D.O., precum si a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. I adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, autoritatea administrativa abilitată să statueze și să concretizeze dreptul subiectiv are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționări cererilor.
Pârâta CCSD a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În esență a arătat că în cauza dedusă judecății a fost întocmit raportul de evaluare, raport ce a fost introdus în ședința Comisiei Centrale din data de 14.12.2011, însă din lipsa cvorumului lucrările ședinței nu s-au putut desfășura.
A solicitat respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind acordarea penalităților de întârziere.
Prin sentința civilă nr. 627/30.01.2012, prima instanță admite în parte cererea, Obligă pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să soluționeze cererea privind emiterea Deciziei reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și respinge ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.
Astfel, prin Dispoziția Primarului Municipiului București nr 8220/30.05.2007 s-a dispus acordarea pentru I. E. M. de masuri reparatorii prin echivalent constând în diferența dintre valoarea despăgubirilor încasate în baza HCGMB nr 1634/16.07.1998 și valoarea de piață a imobilelor vândute în baza Legii 112/1995, imposibil de restituit în natură ,precum și cota de teren aferentă în suprafață totală de 257,09 situate în București . ,sectorul 2.
Reclamantul M. S. își justifică calitatea procesuală activă în prezenta cauză prin faptul că la data de 7.07.2008, între acesta având calitatea de cesionar și I. E. M. titulara drepturilor care decurg din Dispoziția Primarului Municipiului București nr 8220/30.05.2007, a fost încheiat contractul de cesiune de drepturi nr. 6535 autentificat de BNP C. M. P. prin încheierea de autentificare nr 2806/7.07.2008.
În raport de dispozițiile art 1393 din Codul Civil reclamantul au notificat pârâtei încheierea încheiat contractului de cesiune de drepturi nr. 6535 autentificat de BNP C. M. P. prin încheierea de autentificare nr 2806/7.07.2008.
Potrivit disp. pct.16.16din HG 1095/2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr.247/2005, „dacă pe baza constatărilor Secretariatului Comisiei Centrale acesta din urmă stabilește că imobilul pentru care, prin decizie, s-au consemnat/propus despăgubiri este restituibil în natură prin decizie motivată, potrivit art.21 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, C. Centrală va proceda la restituirea acestuia”.
Potrivit dispozițiilor legale menționate C. Centrală este competentă să verifice numai legalitatea respingerii cererii de restituire în natură și nicidecum legalitatea propunerii deținătorului imobilului învestit cu soluționarea notificării potrivit Legii nr.10/2001.
Astfel, în raport de prevederile disp. pct.16.16din HG 1095/2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr.247/2005 C. Centrală este competentă să verifice numai legalitatea respingerii cererii de restituire în natură și nicidecum legalitatea propunerii deținătorului imobilului învestit cu soluționarea notificării potrivit Legii nr.10/2001.
Potrivit Legii nr.10/2001 și a Normelor Metodologice de aplicare a acestei legi aprobată prin HG 250/2007 unitatea deținătoare sau entitatea învestită cu soluționarea notificării apreciază pe baza actelor depuse cu privire la caracterul preluării imobilului ca fiind abuziv, dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanei care a formulat notificarea, precum și cu privire la calitatea persoanei ca fiind îndreptățită în sensul legii, aceste verificări constituind atribuția exclusivă a unității deținătoare.
Atâta vreme cât Dispoziția Primarului Municipiului București nr 8220/30.05.2007 prin care s-a dispus acordarea de masuri reparatorii prin echivalent constând în diferența dintre valoarea despăgubirilor încasate în baza HCGMB nr 1634/16.07.1998 și valoarea de piață a imobilelor vândute în baza Legii 112/1995, imposibil de restituit în natură, precum și cota de teren aferentă în suprafață totală de 257,09 situate în București . ,sectorul 2 a rămas definitivă, nefiind contestată de părți, pârâta urmează să verifice legalitatea respingerii cererii de restituire în natură.
Legea specială în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu prevede în corpul ei un alt termen care să deroge de la regula generală, aceea că rezolvarea cererii formulată de către reclamant trebuia săvârșită cu respectarea termenului de 30 de zile.
Curtea reține că prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente adoptată în forma și cu procedura prevăzută la art. 114 al. 1 din Constituție, s-a reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, statuându-se între altele, că legea se aplică și despăgubirilor propuse prin decizia motivată, a conducătorului instituției publice implicate în privatizare sau, după caz, prin ordinul Ministrului Finanțelor Publice, în temeiul art. 32 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, s-a constituit în subordinea Cancelariei primului Ministru o autoritate administrativă distinctă cu denumirea C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care conform art. 13 alin. 1 lit. a și b are în principal două atribuții principale: dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire și ia alte măsuri legale, necesare aplicării acestei legi.
În cuprinsul Cap. V. al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor pe larg evocate și detaliate de ambele părți litigante.
Legea are în vedere ca în termen de cel mult 60 de zile de la . să se predea pe bază de proces-verbal de predare-primire noii entități deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor iar cele privitoare la propunerea motivată de acordare a despăgubirilor însoțite de întreaga documentație, cum este cazul în speță, în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispozițiilor sau, după caz, a ordinelor (art. 16 alin. 1 și 2 din Titlul VII al legii nr. 247/2005).
Odată primit dosarul atribuția Comisiei Centrale prin Secretariatul acesteia constă în analizarea situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură după care această entitate va proceda la centralizarea dosarelor pentru care, în mod întârziat cererea de restituire în natură a fost respinsă, și le va transmite evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare (art. 16 alin. 4 și 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005).
În speță, reclamantul a contestat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispozițiile generale aplicabile în materie, acela de 30 de zile de la data înregistrării, conform prevederilor art art 2 punctul 1 litera h din Legea 554/2004 potrivit căruia prin nesoluționare în termenul legal a unei cereri se înțelege faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
Refuzul nejustificat al pârâtei în ce privește soluționarea cererii reclamanților rezultă din depășirea de către aceasta a termenului în care avea obligația de a soluționa cererea acestuia în termenul prevăzut de către lege, fiind incidente prevederile art 2 punctul 2 din Legea 554/2004.
În raport de această împrejurare nesoluționarea cererii reclamanților de către autoritatea pârâtă în interiorul termenului prevăzut de lege pentru soluționarea acesteia face să subziste refuzul nejustificat al autorității publice sub forma tăcerii administrației, și, implicit, pe plan procesual civil atrage culpa procesuală a pârâtei.
Susținerile pârâtei formulate în cuprinsul întâmpinării care a fost depusă la dosarul cauzei nu poate justifica refuzul administrativ al acesteia în ce privește emiterea actului administrativ reprezentat de emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Deși decizia autorității administrative de opțiune a soluționării dosarelor ar putea fi justificată de un scop legitim, metodele și mijloacele de soluționare prin introducerea elementului aleatoriu nu sunt adecvate și necesare.
Curtea are în vedere că odată ce titularul notificării a fost înștiințat de autoritatea competentă cu privire la dreptul său de a obține despăgubiri pentru imobilul ce a fost preluat abuziv în proprietatea statului și ulterior înregistrării dosarului la autoritatea administrativă în vederea demarării procedurilor administrative de stabilire a despăgubirilor se creează reclamantului convingerea legitimă că cererea lor va fi rezolvată într-un termen rezonabil și previzibil.
Conform prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. El a fost redactat în așa fel încât să rezulte limitări minime ale puterii discreționare a statelor în domeniul reglementării, recunoașterii și apărării dreptului de proprietate.
Cu privire la drepturile de creanță, Curtea a decis, cu valoare de principiu, că acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Curtea reține că dreptul de creanță născut în favoarea reclamantului prin Dispoziția Primarului Municipiului București nr 8220/30.05.2007 prin care s-a dispus acordarea pentru de masuri reparatorii prin echivalent constând în diferența dintre valoarea despăgubirilor încasate în baza HCGMB nr 1634/16.07.1998 și valoarea de piață a imobilelor vândute în baza Legii 112/1995, imposibil de restituit în natură ,precum și cota de teren aferentă în suprafață totală de 257,09 situate în București ., sectorul 2, dispoziție neatacată printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială și are deci caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1.
Prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire autoritatea administrativă încalcă reclamantului dreptul la respectarea bunurilor lor.
Reclamantul, deși este îndreptățit în a avea o speranță legitimă la obținerea unei indemnizații, interesul său patrimonial suficient de important și recunoscut pentru a constitui un bun aflat sub protecția instituită de art. 1 din Protocolul nr. 1 este în mod vădit încălcat prin decizia autorității administrative.
În considerarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, autoritatea administrativă abilitată să statueze și să concretizeze dreptul subiectiv dedus judecății de reclamant are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a cererilor în cadrul legii dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
Emiterea actului administrativ atipic (refuzul) pe ideea dreptului de apreciere, dar prin care se încalcă dreptul reclamantului la respectarea bunurilor lor în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, reprezintă un abuz de drept care, evident, nu poate fi tolerat.
Dreptul la reparație, întemeiat pe atingerile aduse dreptului de proprietate reprezintă drepturi și obligații cu caracter civil, în sensul art. 6 paragraful 1.
Dreptul la soluționarea în termen rezonabil a cauzei statuat în art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, garanție a unui proces echitabil trebuie să fie prezent nu numai în procedura contencioasă ci și în procedura prealabilă, întrucât durata procedurii și trebuie să includă și întârzierile imputabile autorităților administrative, când fără intervenția acestora nu se poate asigura realizarea dreptului alegat.
Reclamantul, utilizând de posibilitățile oferite de normele interne a întreprins demersurile legale pentru realizarea dreptului acesteia.
Termenul rezonabil în procedurile civile nu poate să excludă și durata procedurii administrative prealabile, fiindcă sesizarea jurisdicției este condiționată de normele de drept intern, de parcurgerea acestei proceduri.
Se observă că cererea privitoare la dreptul invocat de reclamant nu poate fi soluționată cu respectarea principiului celerității procedurilor, ca și garanție de ordin general înscrisă în art. 6 paragraful 1 al Convenției.
Această întârziere imputabilă autorității administrative, care intenționează să folosească un criteriu aleatoriu de soluționare a cererilor, poate să conducă la depășirea termenului rezonabil în care trebuie să fie judecată orice cauză, depășire contrară dispozițiilor Convenției, chiar dacă în speță vorbim de durata unei proceduri administrative preliminare.
De aceea, Curtea în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 2 alin. 1 lit. g, h și m din aceeași lege raportat la dispozițiile de ansamblu ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în vederea restabilirii dreptului subiectiv civil încălcat reclamantului prin refuzul său nejustificat, a obligat autoritatea pârâtă să soluționeze cererea reclamantului având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Curtea învederează că toate actele și operațiunile administrative care precedă emiterea titlului de despăgubire nu au caracterul unor acte administrative de sine stătătoare, motiv pentru care obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire reclamă în mod intrinsec efectuarea tuturor acestor operațiuni administrative prealabile, inclusiv întocmirea raportului de evaluare.
Însă în prezenta cauză, potrivit susținerilor concordante ale ambelor părți pârâta CCSD a efectuat raportul de evaluarea aferent Dispoziția Primarului Municipiului București nr 8220/30.05.2007 prin care s-a dispus acordarea pentru de masuri reparatorii prin echivalent constând în diferența dintre valoarea despăgubirilor încasate în baza HCGMB nr 1634/16.07.1998 și valoarea de piață a imobilelor vândute în baza Legii 112/1995, imposibil de restituit în natură ,precum și cota de teren aferentă în suprafață totală de 257,09 situate în București . ,sectorul 2, iar reclamantul a depus la dosarul admnistrativ un înscris din care rezultă că își însușește conținutul raportului de evaluare efectuat în cauză.
Întrucât întreaga procedură administrativă se finalizează prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, curtea reține că titlul de despăgubire întocmit pe baza raportului de evaluare reprezintă actul administrative tipic care produce efecte juridice patrimoniale în sensul prevederilor cuprinse în Titlul VII Legea nr.247/2005 privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, motiv pentru care efectuarea raportului de evaluare nu semnifică din punct de vedere juridic îndeplinirea obligației pârâtei de a emite actul administrativ în cauză care produce efecte juridice.
Așadar, ținând cont de faptul că pârâta a efectuat raportul de evaluare, instanța a admis cererea și a obligat pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să soluționeze cererea privind emiterea Deciziei reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, ținând cont de raportul de evaluare efectuat în cauză.
Cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata unor daune cominatorii pentru întârziere, prima instanță apreciază că este neîntemeiată având în vedere că reclamantul are posibilitatea solicitării acestora în etapa executării hotărârii irevocabile prin care autoritatea pârâtă este obligată să soluționeze efectiv negativ sau pozitiv cererea adresată acesteia de către reclamantă, în temeiul dispozițiilor art. 24-25 din legea nr. 554/2004, care prevăd o procedură specială, sumară și urgentă care determină pârâta autoritate publică să soluționeze urmare a aplicării unor amenzi conducătorului acesteia, respectiv a unor daune pentru întârziere să soluționeze cererea reclamantului.
Curtea a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului întrodusă în contradictoriu cu pârâta ANRP întrucât nu există un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului în accepțiunea prevederilor art 2 punctul 2 din Legea 554/2004 întrucât în competența acesteia nu intră emiterea deciziilor reprezentând titlul de despăgubire, potrivit art 13 alin 1 din Legea 247/2005 pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare C. Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții:
a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;
b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ANRP, care a criticat faptul că prima instanță a omis să analizeze excepția lipsei calității sale procesuale, precum și CCSD, care arată că raportul de evaluare a fost întocmit, însă lipsa cvorumului în ședința a împiedicat aprobarea acestuia; în plus, prin OUG 4/2012 a fost suspendată temporar emiterea titlurilor de despăgubire.
Recursul, înaintat inițial spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost trimis pe cale administrativă acestei curți de apel, în temeiul art. XXIII alin. 2 și 4 și art. 20 alin. 1 Legea nr. 247/2005.
Analizând cauza, Curtea constată că recursul ANRP este lipsit de interes, în condițiile în care prin sentința pronunțată prima instanță a respins pe fond pretențile îndreptate împotriva acestei pârâte, astfel, încât nu există nici un folos practic care i-ar fi adus prin modificarea soluției în ceea ce o privește.
Cât despre recursul CCSD (continuat de CNCI) acesta va fi admis, întrucât la 3.10.2013 a fost emisă Decizia de compensare nr. 70, finalizându-se astfel procedura a cărei nerezolvare o reclama intimatul, astfel că acțiunea a rămas fără obiect, sens în care, în baza art. 312 C.pr.civ. va fi modificată sentința, în urma admiterii recursului, fiind menținută acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât culpa procesuală a pârâtei în întârziere subzistă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva sentinței civile nr.627/30.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. S., ca lipsit de interes.
Admite recursul C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, împotriva sentinței civile nr.627/30.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. S...
Modifică în parte sentința în sensul respingerii acțiunii, ca rămasă fără obiect.
Menține dispozițiile referitoare la cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 15.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. L. E. F.
GREFIER
C. A.
Red. LEF/CA
2 ex.:17.05.2014
Jud. fond – S. O.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3425/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 790/2014.... → |
|---|
