Anulare act administrativ. Decizia nr. 4702/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns părțile: recurenta – reclamantă – prin avocat O. Ș., cu împuternicire avocațială la dosar, intimata – pârâtă – prin avocat B. T., cu împuternicire avocațială la fila 21 dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 02.06.2014, întâmpinare formulată de intimata – pârâtă la recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății, la care s-au anexat înscrisuri.

La data de 06.06.2014 s-a depus la dosar, tot prin Serviciul Registratură, din partea recurentei – reclamante, Declarație notarială de renunțare la dreptul dedus judecății.

Curtea înmânează apărătorului recurentei – reclamante copie de pe întâmpinarea depusă la dosar din partea intimatei – pârâte.

Apărătorul recurentei – reclamante depune la dosar chitanță de plată a taxei de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pe cererea de recurs, astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă.

Curtea pune în discuție cererea de renunțare la drept formulată de recurentă.

Apărătorul recurentei – reclamante solicită ca instanța să ia act de cererea părții pe care o reprezintă de renunțare la drept și pe cale de consecință solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță în sensul respingerii cererii introductive, ca neîntemeiată, având în vedere declarația notarială dată de societate, prin reprezentantul său legal. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Apărătorul intimatei – pârâte formulează concluzii de respingere a recursului și de menținere a hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică, având în vedere cererea de renunțare.

Curtea, având în vedere cererea de renunțare la dreptul dedus judecății, reține cauza spre soluționare potrivit art. 247 C..

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 22 septembrie 2009, reclamanta S.C. F. S.A. a chemat în judecată pe pârâta CONSILIUL LOCAL SECTOR 3 – DIRECȚIA I. ȘI TAXE LOCALE, solicitând anularea Deciziei nr.234/14.08.2009, anularea certificatului de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozite și taxe locale nr._/15.06.2009, ambele emise de D.I.T.L. Sector 3 și obligarea pârâtei să emită certificat de atestare fiscală care să ateste că reclamanta are datorii 0 la bugetul local al Sectorului 3 București pentru imobilele deținute în proprietate și menționate în evidențele pârâtei sub matricola_.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că este proprietara clădirilor și terenurilor situate în București, sector 3, ., înregistrate în evidențele D.I.T.L. Sector 3 la matricola_ și că prin efectul Legii nr.507/2004 pentru aprobarea OG nr.94/2004, clădirile și terenurile menționate au dobândit regimul juridic de „parc industrial”, în consecință reclamanta fiind scutită de plata impozitului pe clădiri și pe terenuri pentru aceste imobile.

Pârâta refuză însă să recunoască statutul de parc industrial al platformei industriale F. și a emis reclamantei, la cerere, certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozite și taxe locale nr._/15.06.2009 în care se menționează creanțe bugetare constând în impozit pe clădiri și terenuri pentru imobilul de la matricola_ în sumă totală de 584.931,19 lei.

Arată reclamanta că a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art.205 C.pr. fiscală, formulând contestație împotriva certificatului de atestare fiscală, respinsă prin Decizia nr.234/14.08.2009.

Actele emise de pârâtă sunt nelegale deoarece nu țin cont de hotărârile definitive și irevocabile prin care instanțele judecătorești s-au pronunțat în sensul lipsei creanței fiscale a D.I.T.L. Sector 3 împotriva reclamantei pentru impozitul pe clădiri și terenuri, dar și pentru aceea că sumele menționate cu titlu de „restanțe”și „majorări” nu sunt datorate, reclamanta fiind scutită de aceste sarcini fiscale ca efect al constituirii Parcului Industrial F. prin efectul legii și al incidenței dispozițiilor art.250 alin.1 pct.9 și art.257 lit.l) din Codul fiscal, certificatul de atestare fiscală fiind emis în baza unei evidențe care nu a fost întocmită în mod legal.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1 din Legea nr.554/2004, art.218 alin.2 C.pr.fiscală.

La data de 09.02.2010, reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul adăugării unui nou capăt de cerere privind obligarea pârâtei D.I.T.L. Sector 3 să opereze în baza de date (rolul fiscal, fișa de evidență pe plătitor) scutirea de impozit pe clădiri și teren pentru imobilul deținut în ., sector 3, înregistrat sub matricola nr._, pe toată perioada de existență a Parcului industrial F..

La data de 15 decembrie 2009 pârâta D.I.T.L. SECTOR 3 a depus întâmpinare la cererea introductivă, prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, arătând că nu a aplicat scutirea de impozit deoarece consideră că titulatura de parc industrial se obține în condițiile OG nr.65/2001 și că pentru lămurirea situației fiscale a reclamantei a formulat o cerere de lămurire a înțelesului aplicării dispozitivului sentinței civile nr.6318/19.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în procedura contestației la executare. În drept, au fost invocate dispozițiile art.115-118 C.pr.civ., OG nr.92/2003 cu modif. și compl. ulterioare, legea nr.571/2003 cu modif. și compl. ulterioare.

Prin sentința civilă nr. 1095 din 31 martie 2010 Tribunalul București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. F. S.A. și a anulat Decizia nr.234/14.08.2009 emisă de pârâtă și certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozite și taxe locale nr._/15.06.2009. Pârâta a fost obligată să emită certificat de atestare fiscală care să ateste că reclamanta nu are datorii la bugetul local al Sectorului 3 reprezentând impozit pe clădiri și impozit pe teren pentru imobilele deținute în proprietate ce fac obiectul matricolei_. A fost respins capătul de cerere formulat în completarea acțiunii introductive, privind obligarea pârâtei să opereze în baza de date scutirea de impozit pe clădiri și teren pentru imobilele înregistrate sub matricola_, pe toată perioada de existență a parcului industrial F., ca neîntemeiat.

Prin decizia civilă nr. 1420 din 23 iunie 2011 Curtea de apel București a admis recursul formulat de recurenta DITL Sector 3 și a casat sentința anterior pronunțată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În esență, instanța de control judiciar a preferat să dea eficiență dreptului reclamantei la un dublu grad de jurisdicție pe parcursul căruia să fie analizate corespunzător prevederile legale în materia ajutorului de stat coroborate cu aspectele de fapt și de drept deja invocate în speță.

Astfel, cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 8 mai 2012, sub nr._ .

Prin sentința civilă nr. 6155/09.12.2013 Tribunalul București – Secția a IX-a C. a respins acțiunea formulate de reclamanta . DITL Sector 3, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarant recurs, în termen legal, reclamanta . modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii și anulării Deciziei nr. 234/14.08.2009 emisă de DITL Sector 3, respectiv a certificatului de atestare fiscal nr. 1185/15.06.2009, ca nelegale și netemeinice.

A arătat, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că nu există puterea de lucru judecat pe care reclamanta a invocat-o în raport cu decizia nr. 272R/06.02.2009 pronunțată de Tribunalul București. Pe fond a arătat că, având în vedere că ajutorul de stat individual acordat societății la momentul privatizării a fost declarat legal de Consiliul Concurenței, cu atât mai mult, o măsură colectivă, dispusă printr-o lege organică, emisă de Parlamentul României, cu avizul prealabil al tuturor autorităților statului cu competențe în materie, nu poate constitui un ajutor de stat nelegal. În orice caz, pârâta nici nu are competență să aprecieze și să refuze dreptul recurentei de a beneficia de scutire. Atitudinea autorității fiscale este vădit nelegală și netemeinică, pe de o parte, pentru că aceasta refuză să recunoască recurentei un drept prevăzut de Codul Fiscal, fără să dovedească la rândul său, că respectivul beneficiu ar constitui ajutor de stat ilegal; iar pe de altă parte, actele contestate prin cererea de chemare în judecată au fost emise cu nesocotirea prevederilor legale în materie, impunându-se anularea acestora.

A mai arătat că scutirea de la plata impozitului, conform art. 250 și 256 C. fiscal operează conform legii speciale - OUG nr. 115/2003, iar nu conform art. OUG nr. 117/2006.

În virtutea statutului dobândit ca urmare a privatizării cu proiect de parc industrial, prin art. 23 din O.U.G. nr. 115/2003, se prevedea expres, prin lege, că toate societățile comerciale din portofoliul A.P.A.P.S., care vor fi privatizate cu un proiect de parc industrial până la sfârșitul anului 2003 (s.n. F. a fost privatizată la 23.12.2003), "vor beneficia de facilitățile prevăzute la cap. II."

Față de dispozițiile legale anterior citate, imobilul a primit calificarea de „parc industrial" ex lege și, tot ex lege, începând cu anul 2004 avea dreptul de a beneficia de scutire de la plata impozitului pe imobilele din incinta parcului industrial, nicio altă interpretare nefiind admisibilă, față de caracterul clar, neechivoc al dispoziției legale.

În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la prevederile art. 304 indice 1C. proc. civ. C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

La data de 06.06.2014 prin serviciul registratură recurenta a depus declarație autentificată sub nr. 1082/05.06.3024 de Biroul Individual Notarial Credo, de renunțare la dreptul dedus judecății, declarație dată de reprezentantul legal al societății reclamante.

Analizând cererea de recurs, prin prisma declarației de renunțare la dreptul dedus judecății, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 247 C. „În caz de renunțare la însuși dreptul pretins, instanța dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond și va hotărî asupra cheltuielilor.

Renunțarea la drept se poate face și fără învoirea celeilalte părți, atât în prima instanță cât și în apel.

Renunțarea se poate face în ședință sau prin înscris autentic.

Hotărârea se dă fără drept de apel.

Când renunțarea este făcută în instanță de apel, hotărârea primei instanțe va fi anulată în totul sau în parte, în măsura renunțării.”

Din aceste dispoziții legale rezultă că atunci când renunțarea se face înaintea instanței de recurs este nevoie de acordul părții adverse, acord care a fost exprimat la acest termen de judecată.

De asemenea potrivit art. 316 C. „Dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.”

Ca atare, soluția prevăzută de art. 247 alin. 5 C. se aplică și la soluționarea prezentei cereri de recurs, Curtea urmând a admite recursul și a anula în tot sentința recurată, acțiunea urmând a fi respinsă în fond, ca urmare a cererii de renunțare la drept formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat recurenta - reclamantă .> împotriva sentinței civile nr.6155/ 09.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/CA/3/2009*, în contradictoriu cu intimata – pârâtă DIRECȚIA DE I. ȘI TAXE LOCALE SECTOR 3.