Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 7929/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7929/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 30394/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 7929
Ședința publică de la 28 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. O.
JUDECĂTOR: P. H.
JUDECĂTOR: G. A. M.
GREFIER: F. V. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul pârât M. Educației Naționale împotriva sentinței civile nr. 291/16.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. S. Haret și intimatul reclamant Ursălaș A..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, conform prev. 104 alin 13 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Curtea constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
deliberând în raport de prevederile art. 499 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”, constată:
Prin sentința civilă nr.291/16.01.2014, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul București a admis acțiunea și a obligat pârâta U. „S. Haret” să elibereze reclamantului Ursalăș A. diploma de licență și suplimentul de diplomă în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, a admis cererea pârâtei de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe, pentru reclamant, tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă. A luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată și a obligat chematul în garanție să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 670 lei.
Împotriva acestei sentințe, la data de 26.11.2013, a formulat recurs chematul în garanție M. Educației Naționale, solicitând casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea atât a acțiunii principale cât și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.488 punctele 4 și 8 din Codul de procedură civilă, recurentul arată:
- Cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale a fost admisă în mod greșit, cu ignorarea prevederilor legale din domeniul învățământului superior și fără a se ține cont de prevederile art.72 (art. 60) Cod Procedura Civilă. (art. 488 pct.8 din Codul de procedură civilă)
Arată recurentul că, potrivit art. 72 din Codul de procedură civilă, „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire", dispoziții legale în raport de care soluția admiterii cererii de chemare în garanție formulată de U. "S. Haret " din București este neîntemeiată întrucât între M. Educației Naționale și U. „S. Haret" București, instituție de învățământ superior cu personalitate juridică, nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii.
Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
U. S. Haret din București a solicitat eliberarea avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la ROMDIDAC S.A. - Compania de Material Didactic, pentru absolvenții din anii 2008, 2009 și 2010, iar M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor și nu este culpa sa dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale.
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare – „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.”, astfel că admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea Ministerului Educației Naționale de a "aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamanta", care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu excede cadrului legal.
Pentru a fi vătămat vreun drept trebuie ca acel drept să existe și se poate vorbi despre existența unui drept doar dacă o persoană a urmat cursurile organizate conform prevederilor legale ale unei instituții de învățământ superior și ulterior finalizării i s-a refuzat eliberarea diplomei de licență, situație ce nu se regăsește în speță dar, cu toate acestea, prin sentința recurată M. Educației Naționale este obligat să aprobe tipărirea de formulare tipizate.
Invocând prevederile art.29 din OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, act normativ de forță juridică superioară Ordinului MECTS nr.5560/2011 la care s-a raportat instanța de fond, recurentul arată că, în conformitate cu prevederile cuprinse la alineatul (4) al textului de lege, „Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:
a)autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii;
b)acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la Ut. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M. Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat. "
Prin urmare, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizată să funcționeze provizoriu, or", la momentul înscrierii la studii a reclamantului, U. S. Haret nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de acesta, aspect ignorat de prima instanță care, susține recurentul, a refuzat practice să judece cauza prin prisma prevederilor legale existente, raportat la înscrisurile depuse și s-a raportat doar la susținerile reclamantului.
Arată recurentul și că motivarea instanței de fond, legată de adeverințele emise absolvenților USH, nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii.
Adeverințele sunt emise de instituția care a organizat procesul de învățământ, au termen limitat de valabilitate și nu sunt înscrisuri opozabile Ministerului Educației Naționale, obligat să respecte și să aplice legea și nu înscrisurile emise de terți, aspect omis de prima instanță, care a admis în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție.
Într-adevăr instituțiile de învățământ superior au dreptul să solicite MECTS formulare tipizate pentru absolvenții săi, dar MECTS are dreptul de a analiza dacă instituția de învățământ superior a organizat în mod temeinic și legal procesul de învățământ. In caz contrar oricine poate organiza fără drept proces de învățământ și primi diplomă doar pentru că absolventul are o adeverință emisă chiar de către instituția care a organizat procesul de învățământ fără să respecte legea.
- Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece a conferit legitimitate unui proces de învățământ organizat în afara cadrului legal, fiind astfel incidente prevederile art. 488 pct. 4 Cod procedură Civilă.
Arată recurentul că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate, acreditările/autorizările provizorii fiind aprobate prin hotărâri de Guvern ce se actualizează anual.
Conform prevederilor legale, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică iar potrivit prevederilor art.29 din O.U.G. nr.75/2005, dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii, îl are numai o instituție care a parcurs pentru programul de studiu respectiv procedura de autorizare de funcționare provizorie.
U. "S. Haret" din București a solicitat, în dosarul nr._, anularea H.G. nr.676/2007 și HG nr.635/2008, cerere respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr.4726/29.10.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerentele căreia s-a reținut că: „Guvernul are competența atât de a reglementa durata cursurilor la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță, cât și de a exercita controlul asupra duratei stabilite de universități pentru cursurile de zi, în raport cu criteriile oferite de standardele europene de calitate și eficiență a învățământului și pe baza procedurilor de evaluare prestabilite prin acte normative speciale.”
Cu toate acestea, instanța de fond obligă MEN la aprobarea tipăririi formularelor tipizate necesare pentru eliberarea diplomelor de licență ignorând în mod vădit cadrul legal în vigoare, respectiv Legea nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitare, Legea învățământului nr. 84/1995 republicată cu modificările și completările ulterioare si OUG. 75/2005, în condițiile în care, specializările/programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate de U. „S. Haret" din București fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.88/1993, a OUG. nr.75/2005 și ale H.G. nr.1011/2001, nefiind parcursă procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.
Pentru a exista studii universitare trebuie ca acestea să fie reglementate, să existe atât în fapt cât și în drept. Nu este nefiind suficient, pentru a primi o diplomă, ca o persoană să afirme că a urmat niște studii, ci este necesar să se fi înscris la o facultate din cadrul unei instituții de învățământ superior care a fost acreditată/autorizată să organizeze, la respectiva formă de învățământ (în discuție fiind formele de învățământ la distanță și fără frecvență), specializarea ce urmează a fi trecută pe diplomă.
Faptul că au fost emise niște adeverințe nu presupune că au fost urmate forme de învățământ cu respectarea dispozițiilor legale și în mod greșit instanța de fond s-a raportat numai la adeverința emisă de pârâtă, înscris cu valabilitate redusă și care nu poate înlocui legea, în condițiile în care, pentru a pronunța o hotărâre temeinică și legală, era suficient a se analiza prevederile hotărârilor de guvern care au reglementat în privința structurii fiecărei instituții de învățământ superior, inclusiv a Universității S. Haret, specializările autorizate/acreditate să funcționeze provizoriu, respectiv H.G. nr.410/2002, H.G. nr.940/2004. H.G. nr.1609/2004, H.G. 676/2007.
Concluzionând, recurentul arată că nu i se poate opune un proces de învățământ care nu a fost desfășurat în condițiile legii și nici nu poate aproba eliberarea de tipizate peste numărul de studenți care au fost admiși la forme de învățământ cu nerespectarea prevederilor legale, astfel că instanța de fond, încălcând principiul separației puterilor în stat, a dispus peste atribuțiile ce i-au fost trasate de legiuitor și a admis în mod netemeinic și nelegal acțiunea reclamantului, care nu a urmat o formă de învățământ reglementată conform dispozițiilor legale.
- Este neîntemeiată măsura obligării MEN la plata sumei de 670 lei către parata USH, cu titlu de cheltuieli de judecata, deoarece și-a îndeplinit obligația de a aviza achiziționarea diplomelor de licență pentru actele de studii destinate absolvenților din promoția 2009 și numai parata USH, care a individualizat în concret beneficiarii tipizatelor avizate prin NOTA USH- 630/18.11.2010, este vinovată de situația actuală a reclamantului, deoarece nu l-a indicat în această calitate.
M. eliberează diplome către U. S. Haret conform solicitării acesteia, în temeiul O.M.E.C.T.S. nr.2284/2007, iar răspunderea privind corectitudinea completării și distribuirii diplomelor către titulari revine instituției de învățământ superior, M. Educației Naționale neavând nicio atribuție în acest sens, neputându-i-se reține vreo culpă pentru faptul că pârâta USH a eliberat în mod selectiv diplome de licență.
În drept au fost invocate prevederile art.72, art. 486 și art. 488 pct. 4 și pct. 8 din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 288/2004, O.U.G. nr.75/2005, OMECT nr.2284/2007, Legea nr. 1/2011, H.G. nr.410/2002, H.G. nr.940/2004, H.G. nr. 1609/2004, H.G. 676/2007.
Cererea de recurs a fost timbrată cu 100 lei, conform art.24 alin.1 din OUG nr.80/2013.
Intimatul-reclamant Ursalăș A., prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 30.05.2014, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Răspunzând criticilor recurentului, intimatul reclamant arată că în mod corect instanța de fond a admis cererea de intervenție formulată de U. S. Haret, întrucât numai în acest mod se poate asigura punerea în executare a obligației intimatei-pârâte de a-i elibera diploma de licență, ca urmare a susținerii și promovării examenului de licență, interdependența între obligația de eliberare a diplomei și obligația de a aviza achiziționarea formularului tipizat pentru diploma de licență fiind evidentă.
Referitor la condițiile eliberării actelor de studii, intimatul-reclamant arată că, raportat la anul admiterii sale - anul 2006 pentru promoția ID 2009, actul normativ aplicabil este H.G. nr. 1175 din 06.09.2006 privind organizarea studiilor universitare de licență și aprobarea listei domeniilor și specializărilor din cadrul acestora, care la art. 7 dispune că „Prevederile prezentei hotărâri se aplică învățământului superior public și privat, acreditat și/sau autorizat provizoriu, care funcționează în condițiile legii, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I".
Prin această Hotărâre de Guvern s-a aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licență și al specializărilor din cadrul acestora, inclusiv pentru domeniile în care absolvenții Universității S. Haret sunt licențiați.
La art. 8 al H.G. nr.1175/2006 se prevede în mod expres că, pe data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă: H.G. nr.88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licență și anexa 3 la H.G. nr.916/2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență.
Norma de reglementare prevăzută la art.8 din H.G. nr.1175/2005 este clară și nu suportă niciun fel de interpretare, în sensul că H.G. nr.916/2005 se abrogă parțial (doar în ceea ce privește anexa 3), celelalte dispoziții ale sale rămânând în vigoare și producătoare de efecte juridice, inclusiv anexa nr. 1 secțiunea B, în care este inclusă U. S. Haret cu cele 25 de facultăți acreditate sau autorizate provizoriu, inclusiv Facultatea de D. și Administrație Publică.
Susține intimatul că, în ceea ce privește modalitatea de acreditare/autorizare provizorie, nu sunt incidente în speță nici Legea nr.88/1993, nici H.G. nr.1011/2001 (în ceea ce privește modalitatea de evaluare se face trimitere la Legea nr.88/1993) și nici HG nr.1214/2000 - menționate în adresele și întâmpinările Ministerului Educației Naționale, ci raportat la anul admiterii, actul normativ aplicabil a fost OUG nr.75/2005, în care atribuțiile A.R.A.C.I.S. sunt enumerate limitativ în art.17, potrivit căruia această structură are competențe de evaluare în scopul autorizării sau acreditării furnizorilor de învățământ superior și a programelor lor de studii, fiind evident că legiuitorul nu a avut în intenția sa de reglementare evaluarea formelor de învățământ.
De altfel, limitarea aplicării actului normativ mai sus arătat la specializare/program de studii este confirmată și de art.29 din O.U.G. nr.75/2005, în care se stipulează, pe de-o parte că "Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii, înainte de a începe să funcționeze", iar pe de altă parte că „În învățământul superior acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă".
Astfel, susținerea Ministerului Educației Naționale cu privire la necesitatea de evaluare a formei de învățământ este contrazisă chiar de dispozițiile art.29 din O.U.G. nr.75/2005, iar parcurgerea unor forme de învățământ diferite (cu frecvență, cu frecvență redusă sau la distanță) nu duce la o calificare distinctă.
Calificarea absolventului este dată de specializare - programul de studii, iaraprecierile Ministerului Educației Naționale, în sensul extinderii sferei de aplicare a unui act normativ pe care este chemat doar să îl aplice și care se referă exclusiv la programul de studii și nu la forma de învățământ, sunt echivalente cu o modificare ori adăugare la lege, atribut exclusiv al puterii legiuitoare.
Cât privește faptul că, prin admiterea acțiunii și a cererii de chemare în garanție, instanța de fond a încălcat principiul separației puterilor în stat, intimatul-reclamant arată că stabilirea, prin dispoziții legale, a unor competențe exclusive în atribuțiile unei autorități sau instituții publice, nu exceptează actele acesteia de la controlul instanței specializate, exclusivitatea atribuțiilor neputând constitui un temei pentru exercitarea arbitrară și abuzivă a acestora.Într-un stat de drept, puterea discreționară conferită autorității publice nu poate fi privită ca o putere absolută și nelimitată, iar exercitarea dreptului de „apreciere" prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor prevăzute de Constituție și de celelalte acte normative constituie în mod evident exces de putere, în sensul prevăzut de dispozițiile art.2 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, exces supus controlului jurisdicțional.
La data de 27.05.2014 s-a depus la dosar întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă U. S. Haret, care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, neputându-se reține incidența în cauză a motivelor de casare reglementate la art.488 punctele 8 și 4 din Codul de procedură civilă.
Arată intimata-pârâtă că între obligația stabilită în sarcina sa prin admiterea cererii introductive de instanță și aceea stabilită în sarcina recurentului, prin admiterea cererii de chemare în garanție, există o strânsă interdependență, deoarece pentru tipărirea și difuzarea către U.S.H. a formularelor actelor de studii de către unitatea de specialitate desemnată de MECTS, conform art.7 din OMECT.nr.2284/2007 (în speță, Romdidac SA) este necesară aprobarea scrisă a recurentului - chemat în garanție, aspect ce rezultă și din conținutul adresei nr._/25.06.2009 (depusă la dosar), iar cum aprobarea cererilor de către MECTS nu a fost dovedită, instanța de fond în mod corect a admis cererea de chemare în garanție.
Invocând prevederile art.60 alin. 1 din Legea nr.84/1995 (în vigoare pe întreaga perioadă de școlarizare a reclamantului), intimata-pârâtă arată că activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi,seral,cu frecvență redusă și la distanță, formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță putând fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri la zi.
Ca atare, singura condiție pentru desfășurarea formei de învățământ la distanță era ca specializarea să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu și să aibă forma de învățământ la zi, legiuitorul având în vedere faptul că evaluarea și acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universitară distinctă și nu la nivelul formelor de învățământ. Programa de studii este cea care susține calificarea distinctă indiferent de forma de învățământ absolvită (zi, seral, frecvență redusă sau învățământ la distanță).
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare și autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație și a programelor de studiu, la momentul începerii studiilor de către reclamant, era OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, care, la art.29 alin.3 și 4 prevede că „în învățământul superior evaluarea si acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licența,care duce la o calificare universitara distincta. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive:
a)autorizarea de funcționare provizorie,care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ si de a organiza, după caz,admiterea la studii.
b)dreptul de a emite diplome,certificate studii recunoscute de M. Educației si organiza, după caz, examen de absolvire,doctorat"
Dispozițiile art.29 din OUG nr.75/2005 nu conduc la concluzia necesitații unei acreditări distincte pentru fiecare formă de învățământ, ci doar pentru fiecare program din ciclul de licență care conduce la o calificare universitară distinctă.
Noțiunea de „program de studii” a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG nr.1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere și realizare efectivă a predării, învățării și cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
Nu forma de învățământ absolvită (zi, frecvență redusă, învățământ la distanță) este aceea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasă și urmată, iar USH și-a desfășurat activitatea cu respectarea cadrului normativ în vigoare, iar aprobarea admiterii la forma de învățământ la distanță, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantată prin art.32 alin.6 din Constituția României și Legea nr.84/1995.
În aceste condiții, refuzul, nejustificat legal, al recurentului de a aproba eliberarea formularelor tipizate ce i-au fost solicitate prin adresa 769/25.08.2009 și următoarele, este discriminatoriu, iar invocarea informă a unor impedimente legale ce nu sunt incidente în speță reprezintă doar o încercare a MECTS de a găsi o modalitate de a se sustrage de la executarea obligațiilor ce-i revin în exclusivitate.
Atâta vreme cât dispozițiile art. 8 din Ordinul 3404/2006 leagă posibilitatea organizării formei de învățământ la distanță doar de condiția acreditării cursurilor de zi și având în vedere că nici după emiterea HG nr.676/2007 și a HG nr.635/2008 precum și nici după . OUG nr.75/2005 - privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales M. Educației nu au sesizat nereguli în activitatea U.S.H., organizatoare a examenului de licență cu respectarea tuturor regulilor referitoare la organizarea si desfășurarea procesului educațional pe parcursul perioadei ce a trecut de la momentul înființării sale prin lege, refuzul MECTS de a aproba tipărirea, pentru reclamant, a formularelor tipizate de diplomă de licență și supliment la diplomă este nejustificat, intimatul reclamant, care a promovat examenul de licență, fiind îndreptățit a pretinde eliberarea actelor de studii.
Adeverința emisă de USH reclamantului este sub egida recurentului-chemat în garanție, este în ființă, nu a fost revocată iar efectele pe care le-a produs se bucura de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ iar refuzul MECTS de a aproba tipărirea formularelor tipizate o împiedică să își îndeplinească obligația de a elibera și diploma de licență.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând sentința recurată prin prima criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente și a materialului probator administrat, pentru considerentele ce succed Curtea constată recursul nefondat, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin.1 punctele 4 și 8 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost argumentate de recurentul-chemat în garanție:
- Cu precizarea prealabilă a faptului că prin intermediul dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 din codul de procedură civilă nu poate fi formulată o critică validă prin prisma dispozițiilor art. 72 din Codul de procedură civilă, deoarece aceste din urmă dispoziții legale sunt norme de drept procesual, în timp ce pct. 8 permite analiza doar prin prisma normelor de drept material, Curtea reține că existența unui raport juridic privind avizul MEN în legătură cu numărul de tipizate acte de studii solicitat de instituția de învățământ superior ține de aplicarea normelor de drept material prin prisma Ordinului MECTS nr. 2284/2007.
Cum însuși recurentul își recunoaște, prin cererea de recurs, atribuția legală în acest sens, susținerile privind pretinsa lipsă a unui raport juridic între universitate și minister sunt lipsite de fundament.
Astfel cum a reținut și prima instanță, în același sens este și soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția corectă este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă, soluție care, chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificare a practicii judiciare. De altfel, această soluție de principiu din 07.11.2013, care a condus la unificarea practicii judiciare, a stat la baza respingerii ca inadmisibile a sesizării formulate de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._, privind pronunțarea unei hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (decizia ÎCCJ nr. 7/30.06.2014).
Necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, soluție orientată înspre finalitatea asigurării caracterului efectiv și concret al dreptului invocat de absolvenții universității în discuție, rezultă atât din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului în hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României cât și din cele care au fundamentat Hotărârea din 21 februarie 2008, pronunțată în cauza D. împotriva România, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, prin prisma jurisprudenței divergente a instanțelor interne, o încălcare a art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, arătând că: «37. În lumina articolului 14 din Convenție, o discriminare constă în a trata în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile. (…) lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ și nu limitativ.». Cum articolul 14 din Convenție, drept subiectiv substanțial, nu are o existență independentă în sistemul de protecție european a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie, ci trebuie invocat prin raportare la acestea, Curtea reține că prin art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție s-a consacrat și dreptul la instruire.
Prin deciziile de speță la care instanța supremă a făcut referire, s-a statuat în mod constant că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel că în mod corect demersul judiciar al instanței de fond a vizat verificarea situației premisă, respectiv existența adeverinței care atestă absolvirea studiilor universitare de licență.
Instanța de fond nu a fost învestită a analiza împrejurarea dacă facultatea (inclusiv specializarea și forma de învățământ) absolvită de intimatul-reclamant a fost acreditată sau autorizată provizoriu, împrejurare față de care susținerile recurentului cu privire la acest aspect, subsumate atât motivului de recurs prevăzut la punctul 4 cât și celui prevăzut la punctul 8 ale art.488 alin.1 din Codul de procedură civilă, exced cadrului procesual de față.
Ceea ce interesează în cauză este că intimatului reclamant i s-a recunoscut calitatea de licențiat în drept printr-un act administrativ - adeverința nr.7059/14.05.2013 emisă de intimata pârâtă U. S. Haret - în ființă, care se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate și a cărui anulare recurentul nu a solicitat-o.
Prin urmare, în mod corect, date fiind prevederile art.5, art.7 și art.38 ale Ordinului MECT nr. 2284/2007, s-a dispus atât obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență, cât și obligarea chematului în garanție, care nu a avizat cererea de tipărire a formularelor de diplomă de licență pentru forma de învățământ urmată de reclamant, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal această formă de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001, la aprobarea tipăririi actelor de studii solicitate.
- Contrar susținerilor recurentului, procedând astfel instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești ci, constatând că refuzul de a aproba tipărirea formularelor tipizate este nejustificat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, a dispus astfel cum îi permite art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, obligând chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate.
- În raport de considerentele arătate, este legală și soluția dată de prima instanță capătului de cerere accesoriu din cererea de chemare în garanție, privind acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de pârâta U. S. Haret, neputându-se reține, astfel cum susține recurentul, că pârâta este vinovată pentru situația în care se află reclamantul și, implicit, pentru declanșarea prezentului litigiu, deoarece ar fi eliberat în mod selectiv diplomele de licență și nu l-ar fi indicat pe reclamant între beneficiarii menționați în Nota USH nr.630/18.11.2010.
Nu a fost depusă la dosar această notă iar susținerile recurentului contrazic motivele invocate în susținerea celorlalte critici de nelegalitate a hotărârii recurate, M. Educației Naționale justificând refuzul de aprobare a tipăririi actelor de studii prin aceea că organizarea cursurilor la formele învățământ la distanță și frecvență redusă de către U. S. Haret s-a făcut în mod nelegal.
În consecință, în temeiul art.496 din Codul de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul pârât M. Educației Naționale, cu sediul în București, ..28-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 291/16.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. S. Haret, cu sediul în București, ..13, sector 3 și intimatul reclamant Ursălaș A., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat C. C., în București, ..53, sector 2, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. O. P. H. G. A. M.
GREFIER,
F. V. M.
Red GAM/ 5 ex/18.11.2014
Jud fond: D. Donțete
Tribunalul București - SCAF
| ← Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 711/2014. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 7502/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
