Pretentii. Decizia nr. 5150/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5150/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 3468/87/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 5150/2014
Ședința publică de la 19 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Judecător R. I. C.
Judecător A. J.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurenții-pârâți ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN - ÎN REPREZENTAREA SERVICIULUI FISCAL MUNICIPAL T. M. și A. F. PENTRU MEDIU împotriva sentinței civile nr. 1457/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale ; C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant R. A. R., având ca obiect „pretenții - restituire taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă reprezentată de avocat D. C. cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, apărătorul intimatei –reclamante depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu mai are cereri de formulat.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, Curtea apreciază recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate pentru următoarele considerente: în principal solicită a se avea în vedere că dispozițiile Ord. 9/2013 nu sunt în consonanță cu dispozițiile art. 110 a T.R.U.E. în sensul că prin această ordonanță se creează o discriminare între autovehiculele interne second-hand și cele importate din UE. Astfel cum se poate observa în nici unul din recursurile formulate, nu sunt motive care de recurs a hotărârii de fond; toate criticile vizează cheltuieli de judecată acordate în fond sau alte motive care n-au legătură cu prezenta cauză. În concluzie solicită respingerea recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza pentru soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1457/27.11.2013 a Tribunalului Teleorman a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta R. A. R. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T. M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, fiind anulată decizia nr.87/18.04.2013 privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule ca nelegală și obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 3946 lei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, actualizată cu indicele de inflație și rata dobânzii legale până la data plății efective.
Totodată, au fost obligate pârâtele la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a achiziționat autoturismul marca Volkswagen, categoria auto M1, an de fabricație 2008, nr. identificare WVWZZZ1KZ8W193309, fiind înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru UE la 17.01.2008.
În vederea efectuării primei înmatriculări în România a autoturismului i s-a calculat timbrul de mediu în sumă de 3946 lei, conform deciziei privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, sumă ce a fost achitată potrivit chitanței ., nr._ din data de 18.04.2013.
Reține Tribunalul că O.U.G. 9/2013 a adoptat o nouă reglementare intrată în vigoare la data de 15 martie 2013 și în esență quasi-identică cu dispozițiile Legii nr. 9/2012 aflate în vigoare de la data de 1 ianuarie 2013 și până la abrogarea acestui act normativ de către O.U.G. 9/2013.
Tribunalul, făcând analiza prevederilor art.110 TFUE, a reținut că legiuitorul a urmărit prin adoptarea OUG nr. 9/2013 găsirea unei formule legislative care să nu mai conțină deficiențele vădite a celor anterioare (care instituiau o clară diferență de tratament în favoarea produselor naționale – care nu erau supuse sarcinilor fiscale – și cele importate, supuse acestor sarcini).
Astfel, reține Tribunalul la art. 4, alin. (1), lit. d) din O.U.G. 9/2013 s-a prevăzut că timbrul de mediu se datorează și cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 4, lit. a) din O.U.G. 9/2013 în ceea ce privește autoturismele importate din alte state membre în vederea punerii lor în circulație în România.
Reține Tribunalul că reglementarea actuală cuprinsă în O.U.G. 9/2013 privind timbru de mediu nu se află în consonanță cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E. în ceea ce privește autovehiculele second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulație în România. Astfel, a constatat instanța de fond că același efect favorizant față de produsele naționale îl prezintă și dispozițiile O.U.G. 9/2013 privind timbrul de mediu, cel puțin în raport cu autovehiculele de ocazie importate din statele membre ale Uniunii Europene.
Reține Tribunalul că parcul auto intern este compus într-o proporție relativ importantă de autovehicule, bunuri naționale în accepțiunea art. 110 T.F.U.E.. cu privire la care s-a achitat deja taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ,ex-art. 214/1 C. fisc., taxa de poluare O.U.G. 50/2008, sau taxa pentru emisiile poluante ,Legea nr. 9/2012, taxă care nu a fost restituită ulterior prelevării, astfel încât o însemnată parte din piața autovehiculelor de ocazie interne sunt scutite de aplicarea sarcinii fiscale prevăzute de O.U.G. 9/2013.
Pe de altă parte, autovehiculele similare importate din alte state membre UE (bunuri ale altor state membre, în sensul art. 110 T.F.U.E.) vor fi supuse unei astfel de sarcini fiscale cu ocazia primei lor înmatriculări în România (art. 4, lit. a) din O.U.G. 9/2013).
Prin acest efect al O.U.G. 9/2013, persoanele care urmăresc achiziționarea unui autovehicul sunt direcționate înspre dobândirea unui autovehicul național din categoria acelora nesupuse plății timbrului de mediu, în timp ce în ipoteza achiziționării unui autovehicul dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, invariabil această sarcină fiscală se va aplica cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România (art. 4, alin. 1, lit. a) din O.U.G. 9/2013), astfel încât rezultă caracterul indirect discriminator față de produsele importate al actualei reglementări interne, efect contrar dispozițiilor art. 110 T.F.U.E.
În consecință, s-a dispus anularea Deciziei nr.87/18.04.2013 privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule ca nelegală, fiind obligate pârâtele la restituirea sumei plătită cu titlu de timbru de mediu.
Împotriva sentinței civile nr. 1457/27.11.2013 a Tribunalului Teleorman a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, solicitând casarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii.
Arată recurenta în motivare că în cauză nu se poate vorbi de încălcarea principiului discriminării produselor importate față de produsele interne atâta timp cât potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculai în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.
Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, invocând necesitatea respectării prevederilor art. 90 (110) din Tratat, potrivit cărora nici un stat membru nu trebuie să supună în mod direct sau indirect produsele din alte state membre unor impozite interne de orice natură ar fi acestea, superioare celor care se aplică în mod direct sau indirect produselor naționale similare.
Prin instituirea taxei de poluare, prevăzuta de OUG nr. 50/2008, iar mai apoi de Legea nr. 9/2012 si OUG nr. 9/2013 nu sunt încălcate prevederile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene (modificat si renumérotât cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), aceasta neputand fi asimilata impozitelor interne, deoarece taxa de poluare este perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme.
De asemenea, instanța a reținut in mod greșit ca aceasta discriminare a fost introdusa de către legiuitor cu intenția de protejare a industriei interne, deoarece taxa de poluare se aplica tuturor autovehiculelor, indiferent de tara de proveniența, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.
Arată recurenta că hotărârea atacata este data cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești (art. 488 alin. (1), pct. 4 Cod procedura civila).
Astfel, potrivit art. 126, alin. 2 din Constituția României, competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata, sunt prevăzute numai prin lege, astfel, nicio lege in vigoare nu acorda competenta unei instante de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale. Aceasta atribuție revine Curții Constituționale sau Parlamentului României, singurele in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de poluare, contravine Constituției sau Tratatelor Uniunii Europene si șa adopte hotărâri in consecința.
În ceea ce privește obligarea recurentei parate la plata cheltuielilor de judecata, arată recurenta că în mod greșit intstanta a reținut ca fiind dovedita culpa procesuala a recurentei parate, deoarece aceastea nu a făcut decât sa aplice legea in vigoare la acea data, si anume OUG nr. 9/2013, iar materia cheltuielilor de judecata este reglementata de art. 451-455 din Codul de procedura civila si reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătura cu activitatea procesuala. Rolul cheltuielilor de judecata este si acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate in final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea. Cheltuielile de judecata nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurala. Ele au rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul si care nu este vinovata de declanșarea activității judiciare. Prin aceasta, cheltuielile de judecata constituie si o frâna in calea, adeseori uzitata, a procesivitatii excesive.
In aceasta cauza nefiind vinovata de declanșarea activității judiciare, AFP T. M., aceasta nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.
4. În ceea ce privește obligarea recurentei paratei la plata dobânzii legale calculata incepand cu data introducerii acțiunii si pana la data plații efective, arată recurenta că aceasta nu este datorată, deoarece nu s-a constatat o neexecutare a obligației de către pârâtă.
Sunt inaplicabile prevederile OG nr.9/2000, privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, deoarece intimata reclamanta nu este comerciant sau persoana juridica, iar timbrul de mediu in cauza nu rezulta in urma unor acte de comerț.
La rândul său, pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a formulat recurs solicitând casarea în tot a hotărârii atacate și rejudecând cauza să se respingă cererea inițială de chemare în judecată.
Arată recurenta că instanța fondului nu a ținut cont de faptul că, deși reclamanta indicarea obiect principal al acțiunii introductive restituirea unei sume de bani, își argumentează întregul demers printr-o pretinsă neconformitate a prevederilor OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule cu normativele europene și, implicit, printr-o pretinsă neconstituționalitate a acesteia.
Cu toate acestea, potrivit documentației depusă la dosarul cauzei, reclamanta a achitat pentru autovehiculul din speță, cu ocazia primei îmatriculări în România, contravaloarea Timbrului de mediu pentru autovehicule, reglementat de OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, act normativ în vigoare, care se bucură de prezumția de constituționalitate și, implicit, de cea de conformitate cu normativele europene, până la proba contrarie.
Prin urmare, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul solicită restituirea unei taxe legale, achitată în calitate de contribuabil și colectată de către organul fiscal în virtutea unui act normativ care se bucură de prezumția de constituționalitate și care obligă organele fiscale la a colecta taxa respectivă, în aceeași măsură în care și contribuabilul este obligat la achitarea acesteia.
Altfel spus, din modul în care este formulată acțiunea reclamantului rezultă că vătămarea dreptului sau interesului său legitim s-ar datora în exclusivitate stării de nelegalitate și neconstituționalitate a OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, ceea ce conduce la concluzia că este vorba despre o situație tipică art. 9 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
Or, în aceste condiții, instanța fondului trebuia să aibă în vedere faptul că regimul juridic al acțiunilor împotriva ordonanțelor Guvernului, stabilit de acest articol, prin raportare la jurisprudența în această materie a Curții Constituționale și a instanțelor judecătorești, relevă o . particularități, cu precădere în ceea ce privește condițiile acțiunii, obiectul acesteia și incidența instituției suspendării executării actului administrativ, care nu sunt îndeplinite.
Mai mult decât atât, dacă reclamanta s-ar fi considerat vătămată într-un drept legitim al său prin plata efectuată către organele fiscale, întrucât în speța de față există un titlu de creanță, respectiv Decizia AJFP Teleorman - AFP T. M. privind stabilirea sumei reclamanta era ținută de parcurgerea procedurii contencioase prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborate cu cele ale art. 205, art. 207 alin. (1) și 218 alin. (2) din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată.
În ceea ce privește pretinsa neconformitate a OUG nr. 9/2013 cu normativele europene și prevederile constituționale, chiar dacă cele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu constituiau aspecte suficiente pentru pronunțarea unei sentințe care practic sancționează OUG nr. 9/2013 ca fiind neconstituțională și neconformă cu normativele europene, instanța F. a apreciat în mod eronat că prevederile OUG nr. 9/2013 contravin prevederilor TFUE.
In acest sens, arată recurenta că O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule a fost promovată tocmai din necesitatea de a corela dezideratele naționale în ceea ce privește scăderea nivelului de poluare prin aplicarea unei taxe factorilor poluanți, cu cele europene, România fiind sancționată pentru taxarea inechitabilă instituită de vechea reglementare în domeniu.
In acest context, O.U.G. nr. 9/2013 a armonizat cerințele comunitare cu necesitățile interne referitoare la menținerea obligației fiscale, ca instrument de combatere a fenomenului poluării, actul normativ amintit înlăturând discriminarea rezultată din aplicarea vechii reglementări legislative. Prin actuala lege s-a înlăturat taxarea discriminatorie, obligația fiscală având în vedere principiul "poluatorul plătește", fiind taxate primordial emisiile generate de mașina.
Nu poate fi luată în considerare nici eventuala afectare a dreptului de proprietate al reclamantei prin instituirea timbrului de mediu până la proba contrară făcută de aceasta.
Analizând cele două cereri de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea va reține că acestea sunt parțial fondate, pentru următoarele considerente:
1/ Referitor la motivul întemeiat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman pe dispozițiile art. 488 pct. 4 NCPC, privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, Curtea îl va respinge ca nefondat.
Astfel, se va reține că în mod constant practica juridică a CJUE a constatat competența și, mai mult, obligația instanțelor naționale de a aplica cu prioritate normele de drept comunitar, lăsând la nevoie lipsite de efect normele contrare interne.
În acest sens, vor fi amintite concluziile CJUE în cauzele Siemmenthal și C./Enel, când a decis că este necesară aplicarea directă a normelor comunitare, cu nesocotirea dispozițiilor intern contrare.
Pe cale de consecință, aplicând același principiu al priorității normelor de drept comunitare și al jurisprudenței constante a CJUE, care reprezintă izvor de drept comunitar, Curtea va reține că în mod corect instanța de judecată, cu respectarea atribuțiilor constituționale a pășit la analiza conformității normei interne cu prevederile art. 110 TFUE.
2/ În același sens, și cu aceeași motivare, Curtea va înlătura și motivul de recurs invocat de recurenta Administrația F. pentru Mediu, care a încercat să acrediteze ideea conform căreia obiectul acțiunii îl reprezintă, de fapt, analiza constituționalității OUG nr. 9/2013, analiză care nu poate fi realizată de instanța de judecată.
Curtea va reține că aceste alegații ale recurentei sunt nefondate, din motivarea cererii de chemare în judecată rezultând că reclamanta a invocat neconformitatea dispozițiilor OUG nr. 9/2013 cu norma comunitară iar nu cu Constituția României.
Ori, astfel cum s-a expus anterior, o asemenea analiză poate fi realizată direct de instanța de judecată sesizată cu cercetarea fondului.
3/ Referitor la fondul cauzei, respectiv la corecta interpretare de către instanța de fond a normelor de drept intern și european, Curtea va reține că motivele invocate de recurenți și întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct.98 NCPC sunt fondate și urmează a fi admise, cu o altă motivare însă.
În acest sens, Curtea va constata că intimata-reclamantă a dobândit autoturismul marca Volkswagen, categoria auto M1, an de fabricație 2008, nr. identificare WVWZZZ1KZ8W193309, înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru UE la 17.01.2008, fiind obligată ca la înmatricularea în România să achite în baza OUG nr. 9/2013 timbrul de mediu în sumă de 3946 lei.
Curtea va avea în vedere interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele T. c. României și N. c. României care a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Interpretarea dată de CJUE în cauzele de mai sus a avut în vedere reglementarea anterioară din România cuprinsă în OUG nr. 50/2008 care instituia o taxă de poluare ce se percepea cu prilejul primei înmatriculării în România a unui autoturism, și care excepta de la plata acestei taxe autoturismele înmatriculate anterior anului 2007 în România, fără plata vreunei taxe de primă înmatriculare, indiferent ce denumire purta aceasta.
În schimb, în cazul de față, reclamantul a plătit o taxă intitulată timbru de mediu, ce a fost instituită prin OUG nr. 9/2013.
Spre deosebire de reglementarea anterioară cuprinsă în OUG nr. 50/2008, prin OUG nr. 9/2013 s-a prevăzut în cuprinsul art. 4 ca timbrul de mediu să fie plătit nu numai pentru autoturismele ce se înmatriculează prima oară în România, ci și pentru autoturismele înmatriculate deja în România și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării sau pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Rezultă că potrivit OUG nr. 9/2013 sunt supuse timbrului de mediu toate autoturismele pentru care nu s-a plătit vreo taxă cu prilejul primei înmatriculării în România, astfel că nu se mai creează o discriminare în ceea ce privește înmatricularea autoturismelor în funcție de proveniența acestora și nu se mai ajunge la descurajarea punerii în circulație în România a autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene.
În ceea ce privește cele reținute de instanța de fond legat de faptul că efectul favorizant există în continuare întrucât nu sunt supuse timbrului de mediu autoturismele pentru înmatricularea cărora s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, Curtea le apreciază ca neîntemeiate, întrucât și aceste autoturisme au fost supuse unei taxe cu prilejul primei înmatriculării în România, ci nu înmatriculate fără plata vreunei taxe cum în mod eronat susține reclamantul și reține instanța de fond.
Prin urmare, Curtea apreciază că timbrul de mediu achitat de reclamant cu ocazia primei înmatriculării în România a autoturismului în baza OUG nr. 9/2013 nu contravine art. 110 din TFUE, astfel că refuzul pârâtei de a restitui reclamantului timbru de mediu este unul justificat, și prin urmare se impunea respingerea acțiunii reclamantului, ca nefondată.
Față de toate cele arătate mai sus, Curtea apreciază că există motivul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, va admite recursurile și va casa sentința recurată, iar în rejudecare va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Celelalte motive de recurs invocate de recurente, privind soluția instanței de fond dată cu privire la dobânda legală solicitată și cheltuielile de judecată, nu se impune a mai fi analizate, având în vedere că drept efect al admiterii recursurilor, acțiunea reclamantei a fost respinsă în integralitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite ambele recursuri recurenții-pârâți ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN - ÎN REPREZENTAREA SERVICIULUI FISCAL MUNICIPAL T. M. și A. F. PENTRU MEDIU împotriva sentinței civile nr. 1457/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale ; C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant R. A. RALU.
Casează sentința recurată și, în rejudecare, respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.06.2014.
Președinte, A. P. | Judecător, R. I. C. | Judecător, A. J. |
Grefier, M. P. |
Red/tehn. A.P./ 5 ex – 23.07.2014
Jud.fond: V. V. - Tribunalul Teleorman - SCAF
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7503/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 6998/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
