Pretentii. Decizia nr. 6998/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6998/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 45876/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 6998
Ședința publică de la 02.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE G. M. E.
JUDECĂTOR P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
GREFIER M. I.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE (prin reorganizarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2 – reprezentată de Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București) împotriva sentinței civile nr. 1557 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 04.03.2014 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant B. I. și cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recurentul a solicitat judecata în lipsă.
Curtea, constatând că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1557/04.03.2014 Tribunalul București a admis acțiunea restrânsă în contencios administrativ având ca obiect „pretenții - taxa de poluare” formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU. A luat act de renunțarea reclamantului la soluționarea capătului de cerere constând în sesizarea Curții Europene de Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare. A obligat pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București și Administrația F. pentru Mediu la restituirea către reclamant a sumei de 5.271,00 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, achitată prin chitanța . nr._ din 06.02.2012, la care se adaugă dobânda legală ce va fi calculată de la data plății – 06.02.2012 și până la data restituirii efective a sumei. Totodată, tribunalul a obligat pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București și Administrația F. pentru Mediu la plata către reclamant a sumei de 339,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar si onorariu apărător.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, susținând că este nelegală și netemeinică.
A arătat că in temeiul Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, A.S2.F.P. a procedat, in baza datelor înscrise in cartea de identitate a autovehiculului, la calcularea si emiterea deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pentru suma de 5271 lei, taxa ce a fost calculata in raport de documentele din care rezulta dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul al taxei, depuse de către acesta.
Reclamantul nu contesta modalitatea de calcul al taxei pentru emisiile poluante prevăzut in Legea nr.9/2012, ci faptul ca legislația naționala contravine prevederilor legislației Uniunii Europene.
Însă prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricăror forme de discriminare a plații taxei:
Astfel, potrivit dispozițiilor cuprinse in actul normativ menționat: Art. 4. - (1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare:
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr.9/2012 si care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național.
Prin urmare, câtă vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării autovehiculului pentru prima data in România, rezulta ca aceasta taxa este legal datorata.
In ceea ce privește prevederile comunitare invocate in susținerea acțiunii, arată ca prin Legea nr.9/2012 ce a intrat in vigoare începând cu data de 13.01.2012 s-a reglementat eliminarea oricărei forme de discriminare a plații taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozițiile art.4.
Mai mult, prin Legea nr.9/2012 a fost creat cadrul legal si respectiv obligația plații taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se înmatriculează pentru prima data in România, cat si pentru cele pentru care se realizează prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr.50/2008, respectiv taxa speciala potrivit art.214 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
De asemenea, a arătat că ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule plătită in temeiul O.U.G. nr.50/2008 si taxa pentru emisiile poluante, in conformitate cu prevederile art. 12 alin.1 din Legea nr.9/2012.
Astfel, având in vedere ca taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de intimatul-reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare, respectiv Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, consideră ca suma nu poate fi restituita.
A mai arătat că în mod greșit a fost obligată la plata dobânzii fiscale, nefiind îndeplinite condițiile art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, rep, cu completările și modificările ulterioare.
Referitor la obligarea pârâtei AS2FP la plata cheltuielilor de judecată, a invederat faptul ca, in conformitate cu dispozițiile art.274 C.pr.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa pentru ca sa fie obligați la plata cheltuielilor de judecata.
A mai menționat că instanța nu a aplicat corect dispozițiile legii, respectiv art. 23 lit. e din legea nr. 146/1996, existând riscul ca reclamantul să se îmbogățească fără just temei, întrucât ar beneficia, la cerere, și de restituirea taxei de timbru.
In drept, a invocat art. 304. pct. 9 C..
Intimatul-reclamant și intimata-pârâtă nu au depus întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.304 indice 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Reclamantul B. I. a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Ford, . WF0BXXWPRBYA73897, înmatriculat pentru prima oară în Germania la 18.08.2000 și a solicitat înmatricularea acestuia în România, motiv pentru care a achitat taxa pentru emisii poluante în cuantum de 5271 lei, conform chitanței . nr._/06.02.2012. Reclamantul s-a adresat organului fiscal solicitând restituirea taxei pentru emisii poluante la data de 16.08.2012, aceasta răspunzând cu adresa nr._/22.08.2012 în sensul respingerii cererii.
Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
De asemenea, prin dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României se prevede că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform, alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În ceea ce privește dreptul unional aplicabil în cauză, Curtea reține că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european). Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.” Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România. Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la data de 18.06.2009, în cauza 402/09-T., Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. În același sens a fost și soluția în cauza 263/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”.
Ulterior, OUG nr. 50/2008 a fost abrogată prin . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (act normativ aplicabil în speța de față), care, prin dispozițiile art. 4, înlătură practic discriminarea constată de CJUE în legislația anterioară. Astfel, potrivit acestui articol, obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Însă, prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea, până la data de 01.01.2013, a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. 2 și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, astfel încât, la acest moment, considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Astfel, analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012, astfel cum unele dintre ele au fost suspendate de la aplicare prin OUG nr. 1/2012, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Curtea reține că regimul de impozitare instituit de Legea nr. 9/2012 coroborat cu OUG nr. 1/2012, a fost considerat ca discriminatoriu prin prisma art. 110 TFUE de către Curtea de Justiție Europeană în Cauzele reunite C. și C. C-97/13 și C-214/13, conform Ordonanței pronunțate la data de 03.02.2014: ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Practic Legea nr. 9/2012, în forma în vigoare după adoptarea OUG nr. 1/2012, a menținut regimul discriminatoriu instituit prin OUG nr. 50/2008, cu privire la care CJUE se pronunțase în cauzele T. și N..
Abia ulterior datei de 01.01.2013, când art. 4 alin. 2 din Lege a redevenit aplicabil, nu se mai poate vorbi de discriminare, derivată din taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
De asemenea, în ceea ce privește critica adusă soluției date cererii de obligare la plata dobânzii, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, reclamantul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit (lucrum cessans si damnum emergens).
În același sens a hotărât Curtea Europeană de Justiție în cauza C 565/11 – I. (hotărârea din 18.04.2013), arătând că, în cazul dobânzilor cuvenite, “această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia” (paragraful 28).
Prin urmare, la chestiunea preliminară cu care a fost sesizată într-o cauză identică de un tribunal din România, Curtea a statuat că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
În sfârșit, observă Curtea că sunt nefondate criticile recurentei privitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât, prin admiterea acțiunii reclamantului, a căzut în pretenții în sensul disp. art. 274 alin. 1 C. proc. civ.
În ceea ce privește îmbogățirea fără justă cauză a reclamantului prin obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că art. 274 C. nu intră în concurență cu art. 23 alin. 1 lit.e din Legea nr. 146/1997, pentru că acesta din urmă se referă la contestația la executare, instanța nefiind învestită cu o atare cerere.
Față de aceste considerente, având în vedere că motivul de modificare (art. 304 pct. 9 C.) invocat prin cererea de recurs, astfel cum a fost argumentat de recurenta-pârâtă DGRFPB, în reprezentarea AS2FP București, este neîntemeiat și că sentința recurată este legală și temeinică, Curtea va respinge recursul formulat de aceasta ca nefondat, conform dispozițiilor art. 312 alin. 1 teza a II-a din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1557/04.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/2013, în contradictoriu cu intimatul – reclamant B. I. și cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. E. G. S. P. R. M. V.
GREFIER
I. M.
Red. și tehnored. Jud. S.P./10.10.2014/2 ex.
Judecător fond L. C. D. – Tribunalul București – Secția a II-a C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5150/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 9356/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
